Umbra lui Conțac [de] la Constantinopol

constantinopolRevin asupra întrebării mele de ieri, amplificînd-o puţin:

„Este corect ca un om care predică ecumenismul pe unde se nimereşte, care a fost neo-protestant baptist şi care a trecut, de mai mulţi ani, la religia anglicană să fie invitat să ia cuvîntul într-o biserică baptistă?”

Nu era vorba de o conferinţă pe teme socio-politico-teologice, ci, pur şi simplu, de o cuvîntare ţinută în timpul slujbei de duminică dintr-o adunare baptistă. Precizez că nu era vorba de o predică, asta ca să nu-mi sară toţi conţacii în cap.

Eu nu spun că lucrul acesta s-ar putea întîmpla, dar mă interesează modul în care rezistăm tentaţiei de a ne pleca grumazul în faţa tipilor la modă, a învîrtiţilor, a cameleonilor, a tuturor celor ce vehiculează, pe unde le vine şi pe unde li se spune să o facă, ideile politic corecte ale Noii Ordini Mondiale.

Iar cînd omul acela este un crislamist, e cu atît mai rău. Termenul de “crislam” trezeşte controverse. De fiecare dată, discuţia alunecă, voit sau nu, în derizoriu. De aceea, mai corect este să arăţi faptele şi să laşi pe fiecare să numească acest curent aşa cum crede că s-ar potrivi.

Nu mă întrebaţi de unde i-a venit lui Dănuţ Mănăstireanu dragostea pentru islam. Nici măcar nu ştiu dacă-i iubeşte. Ieri am arătat semnătura sa pe un document, în care strîngea mîna musulmanilor, cerîndu-le iertare pentru crimele făptuite de creştini în cruciadele de acum o mie de ani.

În urmă cu apoximativ trei ani, acelşi domn iniţia o petiţie de strîngere de semnături, prin care să susţină la ONU recunoaşterea Palestinei ca stat.

Cel care a reacţionat imediat şi a preluat tema, lista şi discursul a fost nimeni altul decît Emanuel Conţac, cadru didactic la Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti.

Institutul respectiv a avut (şi probabil că mai are) ca rector pe Corneliu Constantineanu. Acesta a semnat şi el, alături de Dănuţ Mănăstireanu, în anul 2007, “Documentul de la Yale”, cel în care era vorba şi de cruciade. Au fost singurii doi români de pe lista respectivă.

Îmi asum riscul să-i numesc “crislamişti” pe toţi trei: Dănuţ Mănăstireanu, Emanuel Conţac şi Corneliu Constantineanu, fără nicio intenţie discriminatorie sau jignitoare.

Actualul scandal legat de vizita lui Miroslav Volf la Bucureşti şi de conferinţele pe care acest “tată al crislamiştilor”, unul din corifeii care au iniţiat, care au gîndit, care au pitrocit documentul de la Yale, se pregătea să le ţină la Institutul Teologic Penticostal amintit. Şi pe care, de fapt, le-a şi ţinut, ulterior.

Pe un alt plan, baptistul Teofil Stanciu a editat o carte celebră a numitului Volf, lucru cu nimic vinovat, dacă n-ar fi însoţit gestul de o pledoarie agresivă şi, adeseori, cu accente jignitoare la adresa celor care nu agreau ideile lui Volf (dintre care cea mai gogonată era similitudinea Dumnezeu-Allah).

Nu ştiu dacă Teofil Stanciu este “crislamist” sau nu, mai corect spus, cît mai este baptist din el şi cît reprezintă o specie de tranziţie, între învăţăturile cele vechi şi noile principii. În demersul său, a fost susţinut, încurajat şi întărîtat, aş zice, în mod făţiş de cei doi “crislamişti”, Mănăstireanu şi Conţac.

La întrebarea mea de ieri, la care nu era obligat să răspundă, domnul Emanuel Conţac s-a simţit dator să scrie următoarele (selectez din comentariu):

“Nu mai spun de respectul pe care baptiștii (și penticostalii) îl au în ultima vreme față de relicvele aduse de cruciați: păr smuls din capul Fecioarei (când jelea la cruce), un fir de păr din barba lui Hristos, fragmente din lancea care i-a străpuns coasta, bucăți din cruce etc. Pentru toate aceste, desigur, cruciații merită un adânc respect.”

În aceeaşi notă, de umor batjocoritor şi de prost gust, crislamistul Conţac nu-i iartă nici pe orotodocşi:

“Iar ravagiile făcute la Constantinopol, în 1204, merită toată aprecierea. Sunt pedeapsa lui Dumnezeu peste ortodocși, care ne-au dat cu crucea în cap nouă prin perioada interbelică.”

Închei cu reiterarea întrebării de ieri, lărgită: e corect ca un individ care a părăsit o anumită religie pentru o alta (baptist versus anglican) să fie lăsat să cuvînteze într-o adunare baptistă din ziua de duminică?

Iar cînd omul respectiv are convingeri crislamiste, povestea devine cu atît mai palpitantă.  

Sursa: http://rasvancristian.wordpress.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.