Tu eşti scăparea mea în ziua nenorocirii.

Ieremia 17:17

Cărarea creştinului nu este întotdeauna strălucitoare. Mai vin şi timpuri întunecate şi furtunoase. Într-adevăr, Cuvântul spune: „căile ei sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice” (Prov.3:17).

Este adevărat că religia ar trebui să-i ofere omului fericire şi binecuvântare. Dar experienţa ne spune că, dacă cărarea dreptului este „ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până în miezul zilei” (Proverbe 4:18), uneori mai vin şi nori.

În unele vremuri cerul credinciosului se întunecă, şi el merge fără lumină. Mulţi s-au bucurat o vreme de prezenţa lui Dumnezeu. Au trăit sub lumină în vremurile de început, au mers „în păşuni verzi”, pe lângă „ape de odihnă” (Psalmi 23:2), dar s-au trezit dintr-o dată că cerul se întunecă deasupra lor. În loc să fie ocrotiţi în Gosen, s-au trezit în pustiu. În locul apelor de odihnă, au găsit pâraie amare şi tulburi. Atunci au spus că dacă ar fi fost cu adevărat copilul lui Dumnezeu, nu s-ar fi întâmplat aşa. O, nu spuneţi asta, voi cei care păşiţi în întuneric. Cei mai buni dintre sfinţii lui Dumnezeu trebuie să bea paharul amărăciunii; cei mai dragi copii ai Săi trebuie să îndure crucea. Nici un creştin nu se bucură de prosperitate eternă; nici un credincios nu-şi poate ţine mereu harpa departe de sălcii (vezi Psalmi 137:2).

Poate că Domnul te-a călăuzit la început pe o cărare lină şi luminoasă, fiindcă erai slab şi fricos. El a oprit vântul şi furtuna, dar acum eşti tare în credinţă, şi trebuie să împărtăşeşti experienţele aspre ale adulţilor. Avem nevoie de vânturi şi furtuni care să ne încerce credinţa, să ne smulgă rădăcinile încrederii în sine şi să ne înrădăcineze în Christos. Vremurile grele ne descoperă valoarea glorioasei noastre speranţe.

*

Domnul are plăcere de poporul Său.

Psalmi 149:4

Cât de înţelegătoare este dragostea lui lsus! Nu există nici un interes al poporului Său la care să nu se gândească, nici un aspect al binelui lor pentru care să nu lupte. Nu se gândeşte doar la binele tău veşnic, credinciosule, ci şi la binele tău pământesc. Nu te îndoi că „toţi perii capului iţi sunt număraţi” (Matei 1.0:30). „Domnul întăreşte paşii omului, când îi place calea lui” (Psalmi 37:23).

Ar fi trist dacă această mantie de iubire nu ţi-ar acoperi toate grijile, fiindcă răul ar pătrunde prin spărtură şi ar face mari stricăciuni! Credinciosule, asigură-te că Isus se ocupă de toate treburile tale zilnice. Dragostea Sa este atât de mare, încât poţi apela la El în toate nevoile; în toate durerile, suferă alături de tine, şi se îndură de tine ca un tată de copiii săi. Grijile zilnice ale sfinţilor sunt întipărite în inima Fiului lui Dumnezeu.

O, ce inimă este aceea care poate înţelege nevoile unui întreg popor şi poate simţi împreună cu mii de persoane! Crezi că poţi măsura dragostea lui Christos, creştine? Gândeşte-te la ce ţi-a adus această dragoste ţie: îndreptăţire, adopţie, sfinţire, viaţă veşnică! Bogăţiile bunătăţii lui Dumnezeu sunt nemărginite; n-ai putea fi în stare să le numeşti măcar.

O, adâncimea iubirii lui Christos! Avem măcar o fărâmă din ea în inimile noastre? Sau II răsplătim cu o dragoste.rece? Vom răsplăti dragostea şi grija lui Isus cu o falsă recunoştinţă? Acordează-ţi harpa, suflete, şi cântă o cântare de mulţumire! Dormi în pace, fiindcă nu eşti pribeag şi orfan, ci iubit, vegheat, îngrijit, ajutat şi apărat de Domnul tău.

________________________________

C.H. Spurgeon – Meditații de Dimineața și Seara, primite prin Email