Căci, după cum avem parte din belșug de suferințele lui Christos, tot așa, prin Christos, avem parte de belșug de mângâiere.

 2 Corinteni 1:5 

Gândește-te la acest raport binecuvântat. Dumnezeu are o balanță; pe un talger, așează încercarile poporului Său; pe celălalt, mângâierile lor. Când talgerul încercărilor se golește, la fel se întâmplă și cu cel al mângâierilor; de asemenea, când talgerul încercărilor este plin, cel al binecuvântărilor este la fel de greu. Când se adună nori de furtună, stâlpul de foc este mai Strălucitor.

Când se apropie noaptea și vine furtuna, Căpitanul ceresc este în mijlocul echipajului. Este o mare binecuvântare să fim necăjiti, fiindcă atunci suntem mângâiați de Duhul Sfânt. Încercările fac mai mult loc mângâierilor. Inimile mari iau nastere din încercări mari. Hârlețul încercărilor adâncește izvorul mângâierii și face mai mult loc pentru binecuvântare. Dumnezeu coboară în inimile noastre și le gasește pline. Începe să ne dărâme confortul și săa le golească, ca să facă loc harului. Cu cât este mai umil un om, cu atât mai multă mângâiere va avea, fiindcă va fi întotdeauna gata s-o primească.

Un alt motiv pentru care suntem fericiti în încercari este acela ca atunci suntem cel mai aproape de Dumnezeu. Când hambarul este plin, omul poate trai fara Dumnezeu. Când punga este plina de galbeni, traim fara multa rugaciune. Dar când ni se iau proviziile, avem nevoie de Dumnezeu. Dupa ce se scot idolii, suntem gata sa-L slavim pe Iehova. „Din fundul adâncului te chem, Doamne!” (Psalmi 130:1). Nici un strigat nu se compara cu cel care vine din vârful .muntelui  – nici o rugaciune nu este mai sincera decât cea care iîsvoraste din adâncul sufletului. De aceea, încercarile si necazurile ne aduc mai aproape de Dumnezeu, si ne fac mai fericiti; fiindca fericirea se afla aproape de Dumnezeu. Credinciosule tulburat, nu te lasa doborât de încercarile prin care treci, fiindca ele sunt vestitorii îndurarilor ceresti. 

(DIMINEATA)

*

Și El vă va da un alt Mângâietor, care să ramână cu voi în veac.

 Ioan 14:16

Tatal Ceresc s-a descoperit credinciosilor din vechime înainte de venirea Fiului Sau. El era cunoscut de Avraam, Isaac si Iacov sub numele de Dumnezeul Atotputernic. Apoi a venit Isus, si însusi Fiul cel Preaiubit a fost desfatarea poporului Sau. Dupa înaltarea Sa la cer, Duhul Sfânt a devenit Conducatorul poporului, si puterea Lui a fost manifestata din plin la Cincizecime. In prezent, El este Emanuel — Dumnezeu cu noi, locuind în si cu poporul Sau, grabind, calauzind si stapânind în mijlocul lor. Este prezenta Lui recunoscuta asa cum ar trebui? Noi nu-I putem controla lucrarea. El este stapân în toate lucrarile, dar oare noi suntem nerabdatori sa-I cerem ajutorul si sa nu-L îndepartam prin neascultare? Fara El nu putem face nimic, dar prin puterea Sa extraordinara putem ajunge la rezultate nesperate. Totul depinde de El si puterea Lui ascunsa. Ii cautam ajutorul cu respectul cuvenit în vietile si slujba noastra? 

Nu facem adesea dupa capul nostru, fara sa-I asteptam raspunsul? Sa ne caim în seara aceasta de caderile din trecut, si sa cerem puterii divine sa ne unga cu ulei sfânt, ca sa ardem ca o torta în slujba Domnului. Duhul Sfânt nu este un dar temporar; El ramâne cu sfintii. Nu trebuie decât sa-L cautam, si El ne va gasi. El este gelos, dar milostiv. Daca ne paraseste la mânie, se întoarce la noi. Bun si iubitor, nu se satura de noi, ci asteapta în liniste. 

Pacatul m-a împins tot mai departe 

Intr-un pustiu întunecat, fara iubire, 

Dar harul Tau, Parinte, ma va scoate 

Din groapa, la liman de fericire.

(SEARA)

_________________________

C.H. Spurgeon – Meditatii de Dimineața și Seara, primite prin Email