Te-am văzut înainte ca să te fi chemat Filip.

Evanghelia Ioan, 1:43

Un răspunsul pe care Domnul Isus i-1 dă lui Natanael la întrebarea lui “de unde mă cunoşti”, este enunţat marele şi preţiosul adevăr, baza oricărei chemări veritabile şi care este cristalizat în aceste două cuvinte: “înainte ca…“. înainte ca uneltele omeneşti pe care Domnul le foloseşte pentru chemarea unui suflet să-şi facă lucrarea lor, El era prezent, El ştia. El a ales. El a destinatpe acela care avea să devină copilul Său “înfiat prin Isus Hristos după buna plăcere a voiei Sale.” (Efes.l:5).

Domnul care cunoaşte inima omului, ştia că în adîncul inimii lui Natanael, era dorinţa adevărată şi sinceră ca să-L cunoască.

Înainte ca împrejurările şi persoanele folosite de Dumnezeu să contribuie la chemarea noastră, şi să intre în scenă, înainte de orice… “Te-am văzut.” Să reflectăm puţin la acest mare har. Să adorăm pe Domnul nostru, să ne aşezăm viaţa pe acest nivel atît de ridicat şi anume, că am fost în inma Lui şi în planul şi sfatul Său veşnic mai înainte de veşnicii şi să ne bucurăm că El ne-a văzut şi ne-a cunoscut. “Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său...” (Rom.8:29).

Natanael a fost deci hotărît mai dinainte, Dumnezeu 1-a ales ca să intre în falanga oamenilor care, la timpul Său, aveau să clatine lumea. Pentru noi, “Te-am văzut”, ilustrează pe deoparte, imensul har pe care ni 1-a dat Dumnezeu ca să devenim copii ai Lui “fără să-L fi cunoscut” personal pe Domnul Isus ca primii ucenici, iar pe de altă parte, ne spune că noi nu ne mai aparţinem nouă înşine, ci lui Dumnezeu şi lucrării Sale.

Ce trist că adevărul acesta aşa de preţios al alegerii mai dinainte, a ajuns să fie clătinat în inimile legaliste cu privire la siguranţa unei mîntuiri atît de desăvîrşite pe care o avem în desăvîrşitul nostru Mîntuitor care a zis: “Oile Mele ascultă glasul Meu… Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi NIMENI nu le va smulge din mîna Mea.” (loan 10:27, 28). Dar deşi această nesiguranţă a lor, cu privire la mîntuirea lor, nu le răpeşte dreptul de copii ai lui Dumnezeu, ei se frămîntă şi se îngrijorează la gîndul că vor putea pierde mîntuirea şi în loc să trăiască plini de bucuria acestei mîntuiri depline, se amărăsc pe ei înşişi, amărăsc şi pe fraţii care au siguranţa mîntuirii, crează lupte şi despărţiri; dar ceea ce este cel mai dureros este că întristează şi dezonorează pe Domnul Isus care ne-a cîştigat prin suferinţele Lui o mîntuire aşa de mare.

Crezînd în desăvîrşita lucrare de la cruce, intrăm în bucuria, pacea şi siguranţa binecuvîntatului fapt că înainte de orice, Domnul ne-a cunoscut, ne-a văzut şi ne-a destinat să fim ai Lui.

_____________________

Mana de dimineată, primită prin Email