Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.
Geneza 3.15
Aşa este prima făgăduinţă făcută omului căzut. Ea conţine întreaga Evanghelie şi arată miezul legământului harului. O vedem împlinită într-o mare măsură; sămânţa femeii a fost rănită la călcâi în persoana lui Isus Cristos, şi ce groaznică zdrobire va fi zdrobirea finală a capului şarpelui! Această profeţie a fost împlinită întâi când Isus a purtat păcatul omenirii, a biruit moartea şi a învins puterea Satanei; ea va fi pe deplin şi definitiv împlinită la cea de a doua venire a Domnului şi în ziua judecăţii de la sfârşit.
Dar, de altfel, acest lucru se împlineşte pentru fiecare din noi în parte: răniţi la călcâi, de chinurile pe care ni le pricinuiesc puterile răutăţii în toate zilele, suferinţe pe care totdeauna putem să le biruim în Cristos, care a pus piciorul pe capul şarpelui. În tot timpul acestui an, vom avea de învăţat cea dintâi parte a acestei făgăduinţe, experimentând-o prin ispitele Diavolului şi a loviturilor celor nelegiuiţi care sunt sămânţa lui. Ei ne vor putea răni în aşa fel încât să ne facă să şchiopătăm de durerea de la călcâi; dar să reflectăm bine la cea de a doua parte a textului şi să nu ne îngrozim. Prin credinţă să ne bucurăm că vom şi domni împreună cu Cristos, sămânţa femeii.
_________________________
C.H.Spurgeon – Tezaurul promisiunilor lui Dumnezeu, primite prin Email
Reblogged this on Hickory Romanian Baptist Church est. in 1988 – Celebrating GOD'S GRACE.