Aţi trimis după pastor?

surrounded-by-gods-love-psalm-32-10Nu ştii că la sfârşit va fi amar?

2 Samuel 2:26

Dacă eşti un mărturisitor al credinţei dar nu un împlinitor al ei, şi nu ai credinţa în Christos Isus, rândurile de mai sus sunt o descriere a sfârşitului tău.

Mergi în fiecare duminică la locul de închinare, dar mergi fiindcă merg şi alţii, nu fiindcă inima ta îi aparţine lui Dumnezeu. Acesta este începutul. Bănuiesc că, vei fi cruţat de această caznă de a profesa religia prin mijloace exterioare, dar cu inima departe. Calcă încet, fiindcă trebuie să-ţi arăt sfârşitul unuia ca tine. Să-1 privim cu blândeţe:

Fruntea îi este scăldată de sudoare, şi el se trezeşte strigând: „O, Doamne, e greu să mori. Aţi trimis după pastor?“. „Da, vine”. Pastorul soseşte. „Domnule, mi-e frică să mor!” „Nu ai nici o speranţă?” „Nu pot spune că am. Mă tem să stau înaintea lui Dumnezeu; o, roagă-te pentru mine!

Rugăciunea se înalţă pentru el cu dragoste sinceră, şi calea mântuirii este aşezată de mii de ori înaintea lui, dar, înainte să apuce frânghia, îl văd scufundându-se. Pot să-i închid pleoapele reci, fiindcă nu va mai vedea niciodată nimic. Dar unde este omul, şi unde sunt adevăraţii ochi ai omului? Este scris: „Pe când era în locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus“(Luca 16:23). O, de ce nu şi-a ridicat ochii înainte? Fiindcă s-a obişnuit să audă Evanghelia, şi sufletul lui a adormit.

Vai! Dacă nu îţi ridici ochii acum, amar va fi sfârşitul tău. Chiar cuvintele Mântuitorului descoperă vaietul tău: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimite pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci sunt grozav de chinuit în văpaia aceasta” (Luca, 16:24). Există un înţeles înfricoşător în cuvintele acestea. Fie să nu trebuiască să înţelegi adevărul lor la lumina mâniei lui Iehova!

(Meditatia de DIMINEAŢA)

*

Mai bun este sfârşitul unui lucru, decât începutul lui”.

Eclesiastul 7:8

Priveşte-ţi Domnul şi învăţătorul, ca să vezi începutul lui. El a fost „dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii” (Isaia 53:3). Vrei să-i vezi sfârşitul? Stă la dreapta Tatălui Său, aşteptând ca duşmanii să-I fie puşi sub picioare (Psalmi 110:1). „Cum este El, aşa suntem şi noi” (1 loan 4:17). Trebuie să porţi crucea, altfel nu vei ajunge să porţi coroana; trebuie să mergi prin noroi, dacă vrei să păşeşti pe străzile de aur. Inveseleşte-te, deci, sărmane creştin. „Mai bun este sfârşitul unui lucru, decât începutul lui“.

Uită-te la viermele acela hidos; ce înfăţişare oribilă are! Este începutul unui lucru. Observă fluturele acela cu aripi minunate, zburând în soare din floare în floare, plin de fericire şi viaţă; acesta este sfârşitul. Viermele acela eşti tu, înfăşurat în crisalida morţii; dar, atunci când apare Christos, vei fi „ca El, pentru că îl vom vedea aşa cum este” (1 loan 3:2).

Fii mulţumit să fii ca El, pentru ca şi El să fie mulţumit de tine. Diamantul neşlefuit este pus pe roata şlefuitorului. El taie din toate părţile. Pierde mult – şi este costisitor pentru el. Regele este încoronat; diadema este pusă pe capul monarhului în cântec de trâmbiţă. Raze strălucitoare scânteiază din coroană, şi ele vin chiar de la diamantul care a fost şlefuit recent cu atâta cruzime. Poţi să îndrăzneşti să te compari cu un asemenea diamant, fiindcă faci parte din poporul lui Dumnezeu; acum este timpul procesului de şlefuire.

Lasă credinţa şi „răbdarea… să-ţi facă desăvârşit lucrarea” (Iacov 1:4), fiindcă în ziua în care coroana va fi aşezată pe capul „împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului” (1 Timotei 1:17), rază de glorie va străluci deasupra ta. „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, îmi vor fi o coroană deosebită, în ziua pe care o pregătesc eu” (Maleahi 3:17). „Mai bun este sfârşitul unui lucru, decât începutul lui“.

(Meditatia de SEARA)

_____________________________

C.H. Spurgeon – Meditatii de Dimineata si Seara, primite prin Email

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.