E ÎNCĂ VREMEA LUCRĂRII

412bg.1EDITORIAL

Apropiindu-ne de sfârsitul unui nou an realizez inca odata cât de trecatoare este viata si ce repede trece timpul cand putem fi utili in lucrarea pentru Imparatia lui Dumnezeu. Coplesiti de multitudinea responsabilitatilor si a provocarilor cotidiene, multi dintre noi uitam ca suntem vremelnici pe pamânt, uitam ca suntem responsabili de cum folosim timpul si uitam sau pierdem din vedere însarcinarea care o avem de la Mântuitorul de a duce si a face cunoscută Evanghelia până la marginile pământului.

Cu siguranță, cât de curând, va veni ziua în care fiecare va trebui să dea socoteala de cum a ascultat de porunca Domnului; fiecare va da socoteala de cât de mult sau putin a ascultat de ceea ce El a cerut de la noi; fiecare va trebui să se prezinte înaintea Lui cu ceea ce a lucrat pentru El, pentru cer.

Gândesc atunci ca orice scuza sau motivare a neimplicarii noastre in lucrarea lui Dumnezeu nu va fi suficienta sa ascunda neascultarea noastra, lenevia spirituala sau alte lucruri de care noi deseori ne poticnim sau le reclamam. Problemele si incercarile cu care fiecare ne-am confruntat, tulburarile si framantarile de care am avut parte, situatiile extreme pe care deseori le-am parcurs, alaturi de multe alte stari traite nu vor putea fi o scuza pentru faptul ca nu ne-a pasat de milioane si milioane de suflete ce pier din pricina faptului ca nimeni nu a ajuns pana la ei sa le duca Evanghelia Domnului Isus, singura in masura sa-i salveze si sa le schimbe conditia pamanteasca, dar mai ales destinul vesnic.

Privit dintr-o anumita perspectiva, cred ca pentru fiecare dintre noi anul acesta a fost un an greu si dificil. Cred că multi au facut sacrificii pentru a putea fi alaturi intr-un mod practic si concret de fratii nostri misionari. Vreau însă să vă reamintesc că nimic din ceea ce am făcut pentru Domnul si pentru acele suflete pierdute de la mare distanță de noi, nimic din toată osteneala noastră nu este în zadar.

Însă observ cum, pentru multi, vremurile extrem de dificile pe care le trăim cu totii, atât din punct de vedere spiritual, cât si din punct de vedere material, devin o scuză si un motiv de a trăi o viață egoistă, fără să le pese si de soarta altora. Observ cum multi se asează pe scaunul celor ce preferă mai degrabă să se plângă de o situatie sau alta, decât să lucreze in continuare cu consecvență, sacrificiu si pasiune pentru Domnul si pentru cei ce au nevoie de ajutorul nostru.

Iubiti frati, lucrarea lui Dumnezeu trebuie făcută indiferent de circumstanțele prin care trecem. Cred că menirea noastră de a răspândi Evanghelia până la marginile pământului si de a salva astfel mii si mii de suflete din pierzarea vesnică, nu trebuie să fie conditionată sau afectată intr-un fel sau altul de circumstanțele vremelnice pe care le traversăm unii sau altii.

Asa cum spuneam, va veni ziua in care fiecare bănuț dat pentru misiune, fiecare rugăciune înălțată pentru cei ce fac această grea lucrare de răspândire a Evangheliei, fiecare vorba sau mesaj de incurajare si sustinere, tot ceea ce am făcut se va contabiliza sus in cer.

Oare te-ai gândit vreodata, cand se va trage linie, ce se va aduna si in dreptul tau? Oare vor fi lucruri care sa arate ca ti-a pasat de Domnul si lucrarea Sa? Oare vor putea fi adunate fapte, lucrari, osteneli, sacrificii … facute in ascultare de El? Va putea Domnul sa-ti spuna si tie cuvintele: ”Bine, rob bun si credincios.”?

Fie ca perspectiva vesniciei si a iminentei veniri a Domnului Isus să stârnească in fiecare din noi dorința de a-L sluji pe Domnul cu o si mai mare dedicare si pasiune, iar implicarea fiecăruia in sustinerea lucrarii de misiune internațională să crească tot mai mult.

Cu toată dragostea,

Lucian Adam

___________________

INFOmisionar
noiembrie 2013 / NR. 122

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.