„Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de a privi în față și a recunoaște adevărul.”

Mihai Eminescu

Adevărul îl îndreaptă pe om, cel mai mult și cel mai sigur. Oglinda îți arată cum ești și unde trebuie să mai retușezi, dacă se poate, dacă nu-ți convine și dacă nu-ți face cinste starea în care te afli.

Cuvântul adevărului poate îndrepta starea ta. Nu ascunzându-ți starea reală, adevăratul  eu, propășești pe cale. Așa nu vei putea prospera și nu vei fi nici ajutat. 

Lipsindu-te de părtășia cu ceilalți, păstrând doar pentru tine ce gândești și ce faci, nu e decât  ipocrizie și fariseism – stare care nu  place Domnului. Poate vei spune, asta si aia sunt „secrete” pentru alții. Da, poate exista un secret-două, dar să nu-ți împodobești  viața doar cu secrete, astfel că cei din afara „ta” să nu-și poată exersa părtășia în relația cu tine, ci doar … fățărnicia.

Normal că trebuie avute în vedere principiile sănătoase de viață: 

(1) „Calcă rar în casa aproapelui tău, ca să nu se sature de tine şi să te urască.” – Proverbe, 25.17

(2) „Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.”  – Eclesiastul, 3.1

Însă, nu poți fi creștin sănătos fără să fii într-o părtășie strânsă cu frații tăi, cu cei de lângă tine. Există tendința la mulți frați de a fi în părtășie … cu „alții”, cu cei mai de departe, fie prin telefon, fie prin internet sau chiar face to face, în timp ce viața de părtășie cu cei mai apropiați, din biserica „lor”, să se consume doar la biserică, la cina Domnului…

Cauze probabile:

• egoismul și mândria din viața lor;
• desconsiderarea celorlalți;
• lipsa iubirii de care vorbește Pavel corintenilor: „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.”

Ceva adevăr a spus și Eminescu în cugetarea sa. Oamenilor le este frică, chiar au o spaimă ca nu cumva ceilalți să aibă ocazia de-a privi la goliciunea adevăratei lor firi pământești, căci, nu-i așa, ei nu-și ascund, cu orice preț, viața duhovnicească.

Dar cum poate mijloci celălalt pentru tine, în rugăciune, fără o deplină libertate și o cunoaștere nemijlocită? Oare nu trebuie să ne unim împreună, în a-L lăuda și preamări pe Domnul, cu o inimă sinceră? Oare nu trebuie să ne unim în a-i cere ajutor Domnului (cu inimile sincere și pocăite de toată roada firii) pentru a ne da putere să umblăm pe calea adevărului.

Păcatul degradează ființa omului. Adevărul, însă, îl eliberează, îl ușurează de povara cu care-l încarcă păcatul.

Lasă-te mustrat și curățit de toată negura egoismului și mândriei, nu călca deloc pe urmele lui Lucifer, care nu face decât să dezbine și să fure din unitatea și părtășia dorită de Tatăl.

Adă-ți aminte:

„Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” (2Timotei, 1.7)

„Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă.” (Proverbele 29:25)

Frate drag, fii „cel ce face voia lui Dumnezeu şi spune adevărul din inimă”! Amin.