Rodica Botan

Adineauri, după niște căscături lungi și o lene și o toropeală de sfârsit de săptămână, m-am dus cu ceașca de caféa în mână la doamna de la departamentul vecin care de obicei face cafeaua (puteam sa fac si eu, dar vezi…lenea…) și când m-a vazut a înțeles ce durere am. Ne-am dus în cafeteria și în timp ce făcea cafeaua mi-a povestit despre cei doi tinerei angajati în departamentul ei și care au nevoie de training și cât este de greu să-i învețe etc. Am ascultat la ea și deși discuția era despre un subiect puțin important pentru mine, mie mi-a sărit în ochi cu totul altceva din discutia asta –  și acel ceva este stresul pe care femeia asta îl avea cu ceva ce nu trebuia să se streseze. Am realizat că așa fac și eu în atâtea domenii și că adun în spate responsabilității și chestii care nu-mi apartin, de asa de multe ori.

Mai demult am realizat că până și în pozitia de părinte, avem limite la responsabilități și obligatii, dar ca stăpâniți de un duh care ne chinuie continuu, stăruim în a fi părintele unui copil de 8-9 ani chiar și atunci când copiii noștri au crescut și sunt ajunși sau trecuti de vârsta maturității. Tatal fiului risipitor, care îl reprezinta pe Tatal Ceresc, nu s-a vânturat peste tot după fiul cel mic ci l-a lăsat să ajungă la roșcove,  indiferent cât de mult ar fi dorit să-l hrănească cu juncana cea grasă. A așteptat răbdător…cu ochii pironiti în zare să vină derbedeul de pe unde a umblat, să vină în forma și în starea în care trebuia  –  rupt și zdrențuit șsi sătul de lume, ca să-l poată imbrațișa și să-l poată spală și să-l îmbrace cu haina ospățului veșnic.

No…aci mă simt eu ca o iau pe lângă învățătura asta bună. Mă streses de toate…ABSOLUT DE TOATE ȘI DE TOȚI. De când am primit eu lumea asta ca responsabilitate? – Nu stiu!!! Dumnezeu este în control și nu m-a pus pe mine să am grijă de vecini, de prieteni, de rude apropiate sau depărtate, de colegi …eu am intr-adevar anumite responsabilitati – dar și ele limitate. Și pare-se că pe alea nu mi le fac intotdeauna, dar …cum e vorba de o treabă care cade în sarcina Lui Dumnezeu…hop și eu acolo s-o rezolv.

Mackie vorbea într-una despre oamenii din departamentul ei și eu călătoream cu mintea prin punctele mele slabe care îmi produc zilnic atâta stres. Am o lista lungă de lucruri acumulate pe care le-as numi  –  departamentul unde sa nu-mi bag nasul că nu-mi fierbe oala…pe alea trebuie să mi le iau din cârcă, că tare ma obosesc …si pe degeaba. Cum nu pot schimba starea vremii asa nu pot schimba atitudinea oamenilor. Cum nu pot să interzic păsărilor să zboare pe deasupra, așa nu pot opri oamenii să gândeasca intr-un fel sau altul sau să aibă o parere sau alta- inclusiv despre mine. Uneori am avut ocazia sa aud ce cred unii oameni despre mine si m-am bucurat să aflu lucruri noi si interesante pe care nu le-am stiut. Perceperea pe care o are cineva despre noi nu ar trebui sa ne frământe atâta…pe verticală este mult mai important decât pe orizontală, dar…coordonata asta verticală o ignor de asa de multe ori.

Nu vi se pare că stresul ăsta este doar o boală provenita din idolatria zilelor în care trăim? Ok…nu ne închinăm la zeii mitologici…avem alții. Tot materiali, tot morți, tot neputinciosi…Și când nu credem că-i servim suficient, atunci ne stresam. Nu cred că m-am stresat niciodată de trebile sufletesti cât am facut-o de alea materiale. Am umblat adesea cu sufletul sifonat dar pantalonii mi-au fost la dungă.

Cam atât pe ziua de azi…mi-am terminat și cafeaua, astept ca să înceapă cofeina să iși facă efectul…si poate mai rezolv câteva probleme care îmi aparțin si dau Domnului în rugaciune alea care nu le înteleg, nu îmi aparțin, și sunt de competența Lui…

Sursa: Pe Gânduri