DIALOG cu VIOREL IUGA – Iov 5:18, versetul care a dat o teologie greșită

El face rana și tot El o leagă; El rănește, și mâna Lui tămăduiește.”  (IOV, 5:18)

 Dar, când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă, în față, căci era de osândit. (Galateni 2:11)

 Nu sunt vânător de greșeli, dar de această dată profit de ocazie ca să aduc la adevărata lumină această expresie în mod fals pusă în contul lui Dumnezeu, “El face rana și tot El o leagă.” 

Am urmărit cu deosebit interes emisiunea înregistrată  Despre Familie | Dialog cu Viorel Iuga având în prim plan o familie deosebit de minunată, aceea a pastorului Beniamin Poplăcean, un nume binecunoscut în Biserica Baptistă din România (slujind la Sibiu). Spre sfârșitul acestui dialog (min. 46) mie mi s-a ridicat o minge la fileu, tocmai potrivită să trag un luuuung de linie. Și, fiindcă tocmai această problemă stopează vitalitatea bisericii, e de bon ton să împărtășim cu toții revelația primită de la Domnul. Dar, după ce a vorbit de munca frumoasă și fructuoasă de la Comunitatea regională baptistă, pastorul Poplăcean a făcut o foarte scurtă paralelă cu slujirea avută la Uniune:

– Dacă ar fi să scriu viața mea, și dacă aș avea libertatea s-o scriu cum hotăresc eu, nu cum ar hotărî altcineva, cred că anii [timpul slujirii] de la Uniune nu i-aș mai introduce în “viața mea”. Asta ți-o spun ție Viorel că ești acolo! Cred că și acel timp a fost o experiență în care am putut să învăț anumite lucruri, dar cu multe frustrări. Continue reading “DIALOG cu VIOREL IUGA – Iov 5:18, versetul care a dat o teologie greșită”