Dezertor sau ucenic?

John 6.66Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El. (loan 6:66)

Când Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, îţi dă din Cuvânt viziunea clară a voii Sale, iar mintea şi sufletul tău sunt pline de încântare, trebuie să umbli în lumina acelei viziuni, altfel te vei cufunda în robia unui punct de vedere care n-are nici o legătură cu Domnul. Neascultarea mentală faţă de viziunea cerească te va face robul unor puncte de vedere străine de Isus Cristos. Nu privi la altul spunând: ..Păi, dacă el poate avea acest fel de a privi lucrurile şi-i merge bine, de ce nu pot şi eu? Continue reading “Dezertor sau ucenic?”

VIOREL IUGA: Ei bine, dacă legea este aşa, atunci trebuie schimbată.

Photo de la Protest Prodocens Media

I-am auzit pe mulţi, oameni de rând şi oficiali, spunând: „aşa este legea în Norvegia.”

Nici o lege pământească nu are voie să ne oprească de la respectarea Legii date de Dumnezeu. Cel care ne-a dăruit copii, ne cere să îi educăm bine, dar ne spune şi cum să îi educăm. Continue reading “VIOREL IUGA: Ei bine, dacă legea este aşa, atunci trebuie schimbată.”

Muzica New Age în biserică!

NewAgeChurch1by Dan Bercian – Radio Unison Zalău

Cu cât se apropie mai mult cea de a doua revenire a Domnului Isus Hristos pe pământ, cu atât nivelul luptei spirituale este tot mai ridicat iar înşelătoria este tot mai mare. Lupta este pe viaţă şi pe moarte şi cei ce nu sunt atenţi pot cădea cu uşurinţă în miile de capcane întinse de duşmanul nostru, adică de Satan.

Deşi ştiam şi am insistat aici de multe ori despre pericolul pe care îl reprezintă muzica aşa zis creştină, în urma unei scrisori primită de la o tânără, Cosmina, care este foarte atentă cu tot ceeea ce se întâmplă în jur, după ce şi ea la rândul ei a fost înşelată o vreme de această muzică, am constatat că subtilităţile vrăjmaşului sunt, cu adevărat, foarte fine şi uneori greu de identificat. Continue reading “Muzica New Age în biserică!”

38 de familii din diferite ţări sunt afectate de ideologia Barnevernet din Norvegia

stop-BCând eram un adolescent, îmi amintesc de un frate din satul vecin ce a predicat odată în biserica noastră din Isaia cap. 8, punând accentul pe acea frază „grăbeşte-te de pradă, aruncă-te asupra prăzii”. Acolo este vorba de un copil ce a primit acest nume în mod simbolic, deoarece ameninţarea Asiriană bătea la uşă, iar Israelul ce se depărtase de Dumnezeu era condamnat să asiste neputincios la invazia străină cu toate urmările ei. Continue reading “38 de familii din diferite ţări sunt afectate de ideologia Barnevernet din Norvegia”

Convertirea continuă

Matei 18.3„Dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi…” (Matei 18:3)

Aceste cuvinte ale Domnului se referă la convertirea noastră iniţială, dar noi trebuie să ne convertim continuu, în toate zilele vieţii noastre, trebuie să ne întoarcem mereu la Dumnezeu ca nişte copilaşi. Dacă ne încredem în inţelepciunea noastră în loc să ne încredem în Dumnezeu, vom da naştere unor consecinţe pentru care Dumnezeu ne va trage la răspundere. De îndată ce trupurile noastre ajung în situaţii noi, prin providenţa lui Dumnezeu, trebuie să avem grijă ca viaţa noastră naturală să se supună călăuzirii Duhului lui Dumnezeu. Faptul că am făcut aceasta o dată nu este o dovadă că o vom face din nou. Continue reading “Convertirea continuă”

DOMNULE PREȘEDINTE IOHANNIS NU-MI PERMIT SĂ VĂ SOMEZ…

rodi's avataragnus dei - english + romanian blog

Photo de la Protest Prodocens Media Photo de la Protest Prodocens Media

DOMNULE PREȘEDINTE IOHANNIS NU-MI PERMIT SĂ VĂ SOMEZ…
Dar îmi permit să vă cer ceva….Niciodată nu v-am cerut nimic până acum. Și nici nu intenționez să cer pentru mine sau familia mea. Am cerut în schimb altora să vă susțină în rugăciune, să vă voteze și să aibă încredere în dumneavoastră. Și o voi face în continuare, deoarece am convingerea că Dumnezeu, în providența Lui, a hotărât să fiți Președintele României, într-o perioadă dificilă pentru națiunea noastră. Domnule Președinte, anul acesta ne-am apropiat cu inimile îndurerate de Sărbătoarea Nașterii lui Cristos.

Samy TutacDrama familiei Marius și Ruth Bodnariu, despre care ați fost informat, este drama națiunii noastre. V-am ascultat mesajul de Crăciun de câteva ori și pot spune că accentul pe familie m-a impresionat profund.

Dar, Domnule Președinte, avem nevoie de “un pas mai departe.” Cei cinci copii frumoși ai familiei Bodnariu, cetățeni ai…

View original post 169 more words

BODNARIU Family PRESS RELEASE December 26, 2015

familia-butnariu

Recent international press articles, those covering the Marius & Ruth Bodnariu case in Norway, contain certain misinterpreted and inaccurately documented information and events.

This press release rectifies these misstatements and can be used as an informational starting point for future articles and broadcasts. Continue reading “BODNARIU Family PRESS RELEASE December 26, 2015”