Nu glumesc, chiar așa îl cheamă pe băiețelul din imagine cu sacoul imens pe el. Am plâns în casa lui, am plâns până nu am mai putut, am plâns de durere, două camere minuscule și 10 copii plus doi părinți. Pe masă o mămăligă din care au ciugulit cei 10 toată ziua. Ei nu au nicio vină că s-au născut acolo, ei nu au nicio vină că nu au casă mare, curent electric, căldură și hainele de care au nevoie. Casa lor e la 15 minute de șosea și la o oră de mers pe jos până la școală. Nu știam ce să le mai dăm, un sac de haine, niște ghiozdane și niște alimente au fost pentru ei mană cerească.

În alt sat am întâlnit nouă copii într-o cameră, iar sora lor cea mai mare de doar 11 ani le gătea celor mici. Am întrebat-o ce să-i aduc data viitoare când venim la ei, mi-a zis că își dorește o bicicletă cu care va ajunge mai repede la școală. Continue reading “El e Superman și sora lui Izaura…” →