Ioan 13 – 17 – Seminarul dinaintea răstignirii

,,V-am spus aceste lucruri pentru ca, atunci când le va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceţi aminte că vi le-am spus. Nu vi le-am spus de la început, pentru că eram cu voi” (Ioan 16:4).

Așa cum am văzut deja, Ioan este unic. El nu scrie ca să povestească, ci ca să explice, să interpreteze, să corecteze. Din cauza aceasta, acolo unde evangheliștii sinoptici continuă cursiv relatările despre misiunea Domnului Isus printre evrei, în evanghelia lui Ioan apare un hiatus, o întrerupere, o suspendare a activității lui publice, pentru a petrece în Joia de dinaintea răstignirii un timp special doar cu ucenicii. Oare de ce?

Cred că felul acesta de a scrie viața Domnului Isus s-a născut din necesitate. Ioan a văzut că în foarte tânăra biserică primară apăruseră scrierile unor ,,apostoli mincinoși“ puși parcă de diavol să pervertească învățătura…

,,Ca să transmiți ascultătorilor o anumită stare trebuie mai întâi să o ai tu.“

Pare elementar, dar teatralitatea afectează un număr impresionant de vorbitori creștini. Fără arderea lăuntrică nu există foc sacru în predici. Am ajuns să vorbim despre bucurie fără să ne bucurăm, de tritsețe fără să suferim, de entuziasmul lucrării fără să mișcăm un deget și despre părtășia cu Dumnezeu fără să umblăm la pas cu Duhul Sfânt.

Isus Christos n-a dormit nici o singură noapte în Ierusalim pe durata Saptămânii Mari. Cei de atunci trăiau într-adevăr într-o peșteră de tâlhari. Noaptea, El se refugia în siguranța și dragostea casei din Betania.

În mod similar, o biserică fără Christos este doar un uriaș depozit, un ansamblu arhitectural, o sală de spectacole sau o bine întreținută sală de ședințe.

Cu Isus Chrristos însă, fiecare om se poate transforma într-un Templu al Duhului Sfânt.

Isus Christos a intrat în Ierusalim ca împărat al iudeilor și a înviat ca împărat al slavei cerești!

Să ne închinăm Lui acum de bunăvoie și cu bucurie, căci va veni o zi în care orice genunchi se va pleca înaintea Lui.

Atunci și acum, în Egipt și în contemponraneitatea noastră, în Joia mare aniversăm ziua în care Dumnezeu a venit să stea la masă cu oamenii.

Era și este o sărbătoare a vieții când în jur mirosea/miroase greu a moarte și doar sângele ca protecție îi ferea/ne ferește de moartea care alerga din casă în casă pe ulițe.

Cina era adunarea în jurul unei alte morți, de data aceasta izbăvitoare, a Mielului.

Cina era și este anticiparea marii eliberări, a exodului nostru spre adevărata patrie a sufletului: țara marii promisiuni. Mâncată în grabă, cu hainele pe noi și cu toiagul aproape.

Cină cu pâine nedospită și vin. Trup frânt fără oase rupte și sânge nevinovat de păcat.

Marea deosebire?

Ierburile amare nu mai sunt acum pentru că au fost consumate de El, pe Cruce.

aprilie 05, 2019
Traian Ungureanu

Dacă există, între faptele și lucrurile vremurilor noastre, ceva ce tinde spre infinit, atunci nu poate fi vorba decît de Brexit. Acum doi ani și jumătate, pe 23 iunie 2016, cetățenii britanici cu drept de vot au fost chemați la referendum. Guvernul britanic a cerut o lămurire. Ce vor cetățenii britanici: rămîne Regatul Unit în UE sau pleacă? Votul liber și legal al cetățenilor britanici a decis că Regatul Unit trebuie să părăsească UE. Rezultatul final a fost destul de strîns: 52% au spus Da și 48% au spus Nu. Dar votul a fost exprimat în cadrul unui referendum, adică la un tip de alegeri unde lucrează logica binară: ori/ori. Prin urmare, dimensiunile diferenței spune ceva dar nu decid. Și un vot în plus e suficient. Marea Britanie a luat o decizie clară.

Urmînd regulile elementare ale democrației, lămurirea cerută a fost transmisă de alegători…

,,Cu cât se apropia de Ierusalim cu atât Ierusalimul se retrăgea mai departe de El, iar gândul acesta a fost atât de greu, încât L-a cuprins jalea și a început să plângă“ – Ken Gire

I hear a lot of talk today about the church impacting culture.  Coming back from Atlanta, where I went to the Christian Booksellers’ convention this week, I read a couple of books on the plane, both of them had to do with confronting our culture, affecting and impacting our culture.  But frankly, folks, that’s not our goal.   That is not our goal.  It sounds like a noble goal, and I’m sure there are people who can see certain noble aspects of it, and there may be some.

But our goal is not to impact our culture by changing their moral values.

Our goal is not to impact our culture by creating traditional values, family values through legislation or judicial process.

Our goal is not to make sure that the United States of America adheres to a national policy that equates to biblical morality.  That is not our goal.  We are…