Copiii nu se nasc cu limite

O limită reprezintă “granița proprietății” care definește o anumită persoană.

Ea precizează unde se termină persoana respectivă și de unde începe cealaltă. Dacă știm unde se află limitele unei persoane, știm la ce anume ne putem aștepta din partea persoanei respective să-și asume. Astfel putem pretinde responsabilitate în privința sentimentelor, a comportamentelor și a atitudinilor.

Am văzut cu toții cupluri certându-se, de exemplu, pentru a ști “cine este de vină”, fiecare dintre cei doi evitând să-și asume responsabilitatea pentru prpria persoană. Continue reading “Copiii nu se nasc cu limite”

Mai marii „bisericilor” jură credinţă diavolului comunist

O secvență din cartea:  BISERICA ADEVĂRATĂ ÎN COMPARAȚIE CU BISERICILE FALSE

by Longodor Gheorghe

Căci chiar fraţii tăi şi casa tatălui tău te vând, ei înşişi strigă în gura mare după tine. Nu-i crede când îţi vor spune vorbe prietenoase.” (Ieremia, 12:6)

“Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi, Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? (2Corinteni, 6: 14-15)

Se ştie că marii dascăli ai comunismului numeau credinţa în Dumnezeu „Opium al popoarelor.Continue reading “Mai marii „bisericilor” jură credinţă diavolului comunist”

Emanuel Conțac – Avortul: «O formă de rău care nu poate fi expulzată prin legislație»

Irlanda trece printr-o schimbare majoră. Un amendament constituțional din 1983, conform căruia mama și copilul nenăscut au în egală măsură dreptul la viață, va fi abrogat. Sondajele efectuate arată că 70% din populația care s-a prezentat la referendum sprijină noua modificare legislativă, fapt care se traduce în liberalizarea accesului la avort. Continue reading “Emanuel Conțac – Avortul: «O formă de rău care nu poate fi expulzată prin legislație»”

Actualizare – Roagă-te, nu va fi degeaba!

Vrăjitoare carismatice la Arad și Cluj!

Două mari vrăjitoare – carismatica Heidi Baker și mistica Ann Voskamp vor prosti pe evanghelicii care disprețuiesc adevărul Scripturii!

Vrajitoarea carismatica Heidi Baker (vezi articolul) va avea “conferința” la Domeniul Lupas acolo unde opulenții vremii își pot etala avuția. Ce avalanșă de manifestari penibile si abuziv spirituale se pun inaintea evanghelicilor debusolati! Oare vrajitoarea aceasta trebuia invitata tocmai acolo la Domeniul Lupas de lângă Arad? Continue reading “Actualizare – Roagă-te, nu va fi degeaba!”

Povestea Fridei de la ABBA – Ororile Norvegiei asupra copiilor

In remember: Povestea cântăreței Frida, dar și despre banditismul demografic made in Norvegia.

Documentar: Frida, una dintre solistele ABBA, victima SINISTRULUI sistem de REEDUCARE norvegian – Barnevernet continuă practicile născute de Europa nazistă

Norvegia, Banditismul demografic

[…]

Un experiment monstruos, cu originea în anii de imediat de după al doilea război mondial, inițiat atunci în Norvegia, ia tot mai mult amploare în toată lumea civilizată. Este vorba despre ruperea copiilor de familiile lor sub pretextul ocrotirii acestora. Cum spuneam, originile acestui “experiment“ se regăsesc în anii celui de-al doilea război mondial, atunci când Norvegia a fost ocupată de trupele celui de-al treilea Reich. Continue reading “Povestea Fridei de la ABBA – Ororile Norvegiei asupra copiilor”

Papa Francis: “DUMNEZEU le zice homosexualilor: «Dumnezeu te-a făcut așa și te iubește așa»

Remarcile au fost făcute aparent unei victime a abuzurilor sexuale clericale și sunt cea mai frapantă acceptare a homosexualității de către Biserica Catolică până în prezent!

Într-un dialog privat, se înțelege că Pontiful i-a spus lui Juan Carlos Cruz, victimă a abuzului sexual în mâinile preoților catolici, că Dumnezeu îi iubește pe homosexuali și că este bine să fii homosexual. Continue reading “Papa Francis: “DUMNEZEU le zice homosexualilor: «Dumnezeu te-a făcut așa și te iubește așa»”

S.R. Stănescu: Dosarul Ierusalim. Dezinformările lui Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a afirmat că memorandumul Guvernului, în măsura în care se va concretiza, va încălca o rezoluție ONU, care interzice statelor să-și mute ambasadele în capitala statului Israel. Informația este falsă. Klaus Iohannis a fost la rândul său dezinformat de aparatul tehnic aflat la dispoziția lui, cel mai numeros aparat tehnic existent vreodată la Cotroceni. Sau, și mai grav, domnia sa dezinformează, deși a fost corect informat de către consilieri. Nu a fost votată la Organizația Națiunilor Unite niciodată vreo rezoluție în acest sens. Și, ca urmare, președintele României nu poate susține cu probe ceea ce a afirmat. Este prima mișcare a unei propagande negre. Continue reading “S.R. Stănescu: Dosarul Ierusalim. Dezinformările lui Iohannis”

Noua miză a Referendumului: Starea reală a democrației și a statului de drept în România

S-a anunțat oficial: Coaliția pentru Familie respinge orice încercare de confiscare politică a inițiativei cetățenești de definire constituțională a căsătoriei. Deși au existat mai multe comunicate de presă în acest sens în ultimul an, se pare că, din când în când, clasa politică – în lipsa organizării propriu-zise a referendumului – agață tema din varii motive, oricare altele decât respectarea ei în sine. Continue reading “Noua miză a Referendumului: Starea reală a democrației și a statului de drept în România”

Vechi Simboluri Păgâne (și) în Marile Religii ale Lumii

Filiera islamică, operă a catolicismului de la Vatican

by  prof. Walter Veith

Mahomed Mustafa s-a născut în anul 570 dHr și a murit la 632 dHr. S-a căsătorit cu Khadija, pe când avea 25 de ani, iar ea avea 40 de ani. L-a angajat pe acest tânăr, Mohamed, cu care s-a și căsătorit. Vărul ei, Waraquah, era romano-catolic, iar ea venea dintr-o mănăstire catolică (călugriță romano-catolică). Era foarte bogată, locuise într-o mănăstire și avea afacerea în mâinile ei. Continue reading “Vechi Simboluri Păgâne (și) în Marile Religii ale Lumii”

Alberto Rivera & Cardinalul Augustin Bea – ISLAMUL a fost creat de VATICAN

Lecția de la Vatican  predată de cardinalul Augustin Bea (1881-1968)

by Alberto  Rivera (1935- 1997)

O doamnă arabă bogată care era o adeptă credincioasă a papei, a jucat un rol copleșitor în această dramă. Era o văduvă și se numea Khadijah. Își dăruise averea “Bisericii Mamă” și se retrăsese la o mănăstire de maici. În timpul șederii acolo, i s-a dat o sarcină ciudată și a fost trimisă înapoi în lume. Misiunea ei era să găsească un tânăr strălucit care să poată fi folosit de Vatican să creeze o religie nouă și un om care să devină Mesia pentru copiii lui Israel. Ea îl găsi curând pe tânărul Mahomed și se căsătoriră. Continue reading “Alberto Rivera & Cardinalul Augustin Bea – ISLAMUL a fost creat de VATICAN”