Despre Unirea Hupostatis – HRISTOS, Dumnezeu și om – Alex Ghiță și Andrei Croitoru

Ce trebuie să înțelegem că reprezintă persoana lui  Isus Hristos ca om și ca Dumnezeu, în unitate, dar și în momentul jertfei Sale sau acum când e la dreapta Tatălui în cer

Ipostas, este un termen preluat din limba greacă, vine de la hupostatishupo, care înseamnă sub și statis care înseamnă stare, adică sub stare. În limbajul lui Aristotel făcea referință la substanță, la esență.

Vasile cel Mare dinamizează acest termen și spune că hupostatis – ipostasul, este ceva care are subzistență, el subzistă, are independeță, e de o anumită esență și, încercând să definească Sfânta Treime, Vasile cel Mare, spunea că Dumnezeirea este o singură usia (esență) și trei ipostasuri.

Confuzia care a urmat vine de la folosirea limbii latine, săracă în limbaj teologic, teologii nu puteau explica persuasiv termenii profunzi din limba greacă. Continue reading “Despre Unirea Hupostatis – HRISTOS, Dumnezeu și om – Alex Ghiță și Andrei Croitoru”

Cum se aruncă în derizoriu 2000 de ani de creștinism: Prezentarea unui Isus FALS ca Jertfă

Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?

Mat.27:46

Ca urmare a unei predici  recente a lui Florin Antonie, cunoscutul apologet Andrei Croitoru ia atitudine și amendează falsul din expunerea lui Antonie. Continue reading “Cum se aruncă în derizoriu 2000 de ani de creștinism: Prezentarea unui Isus FALS ca Jertfă”

despre ritual și credință, câteva precizări la articolul de ieri

Iisus sms

Ieri după-amiază m-a sunat un episcop și mi-a spus, foarte simplu: „M-am gândit că ai nevoie să-ți spun asta: mi-a plăcut textul tău și-ți mulțumesc că l-ai scris. Cu un bemol, – a adăugat el -, la ironia despre părintele Patriarh, că prea au tras toți în el zilele astea.” Îi mulțumesc părintelui episcop, chiar aveam nevoie de un telefon (iar bemolul mi-l asum cu ascultare, că altfel nu era mai nimic ironic în cuvintele mele, ci, dimpotrivă, aprecierea justeții unor învățături, dar care mi s-au părut tardive în context).

Tot ieri m-a sunat din țară și un prieten drag, un pic dezamăgit de articolul meu: „Știi că evanghelicii îl șeruiesc în cascadă pe paginile lor?” Dragul meu, i-am răspuns, evanghelicii ăștia sunt așa un neam încâlcit, că șeruiesc când le place ceva și din Vasile cel Mare, și din Ioan Gură de Aur, și din Filocalii, dar mai ales, dacă vrei suspiciune maximă, șeruiesc tot timpul din Sfânta Scriptură.” Altfel, mă simt onorat că textele mele sunt împărtășite și de alte confesiuni, amintindu-le însă tuturor, cu prudență, versul pe care eu mi-l iau din Eminescu, pentru că nu sunt latinist: Non idem est si duo dicunt idem. Continue reading “despre ritual și credință, câteva precizări la articolul de ieri”

CERCETAȚI TOATE LUCRURILE

by Carmen Pușcaș

  • 1 Ioan 4:1-3 Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Cristos a venit în trup este de la Dumnezeu; şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Anticrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum.

Dacă acest avertisment era pentru creștinii de atunci, după aproximativ 2000 de ani, ar trebui să acordăm mult mai multă atenție mesajelor pe care le auzim și să cercetăm ce duh este în spatele oricărei prorocii sau învățături. Ca să înțelegem ce scria apostolul Ioan, trebuie să știm Continue reading “CERCETAȚI TOATE LUCRURILE”

Creștinismul e viu, pentru că El, Isus Hristos, e viu!

Hristos a Înviat!

Poate că și voi, la fel ca noi, v-ați întrebat de-a lungul vieții de ce Creștinismul e viu și a biruit păgânismul și nu invers. Răspunsul este simplu: Creștinismul e viu pentru că El, Hristos, e viu!

În primele luni ale anului 2018 am publicat citeva materiale privind subiectul acesta. Revenim azi, cu prilejul Sfintelor Paste, cu unul din acele materiale.

Cartea istoricului american Bart D. Ehrman, publicata in 2018, The Triumph of Christianity (“Triumful Creștinismului”) adaugă la explicațiile date de istorici de-a lungul veacurilor de ce Creștinismul a biruit păgânismul și nu invers. Autorul, însă, nu e creștin, ci apostat. Cu ani în urmă a fost un apologet creștin, dar în ani recenți a ajuns la concluzii diferite privind identitatea Mântuitorului. Pentru el, la fel ca și pentru mulți alți istorici și intelectuali, Mântuitorul e doar Iisus din Nazaret, nu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu ori Mântuitorul. Continue reading “Creștinismul e viu, pentru că El, Isus Hristos, e viu!”

Toni Berbece: Ce nu/este Hristos…

Hristos nu este magnetul tău pentru a-ți atrage clienți, nu de aceea a venit Hristos, ca tu să ai o persoana influență cu care să-ți faci publicitate la propria-ți afacere. Hristos este învierea noastră din mormânt, este singura soluție în fața morții. Dacă cei care au făcut acest banner uriaș nu s-au împăcat cu Hristos, până și reclama aceasta îi va condamna. Pentru că au scris Hristos cu litere gigantice în timp ce în viețile lor a fost de negăsit.

Hristos nu este o modă. Da, e cool mai ales în perioada aceasta să-L recunoști, e cool să te declari credincios, e cool să ai o cruce la gât, e cool să mergi să iei lumină (nu și anul acesta), dar dacă nu-I porți Crucea, adică dacă nu ai lepădarea de firea păcătoasă și de păcat, atunci vei descoperi că ai ratat esența. Hristos înseamnă suferință, zbucium, moarte și apoi viață din belșug. Mai întâi trebuie să moară din tine ura, pofta rea, minciuna, lăcomia, lașitatea, zgârcenia, gândul rău, vorba rea, privirea rea și apoi descoperi viața, frumusețea, pacea și fericirea. Spre Hristos se trece mai întâi pe la Cruce, despre aceasta este Paștele. Continue reading “Toni Berbece: Ce nu/este Hristos…”

Donald Trump, urări de Vinerea Mare: Le cer tuturor americanilor să se roage lui Dumnezeu să dea sănătate națiunii noastre.

Reafirmăm că americanii cred în puterea rugăciunii. Paști fericit tuturor!

by Vlad Pârău

Președintele american, Donald Trump, a rostit vineri, 10 aprilie, un discurs despre sărbătorile creștinătății apusene în contextul luptei împotriva coronavirusului. El a pus accentul pe solidaritate, sacrificiu, rugăciune, reflecție, speranță și relația personală cu Dumnezeu, precum și pe recunoștința pentru măreția creației și darul vieții veșnice.

„În această zi de Vinerea Mare (în calendarul apusean -n.r.), creștinii din întreaga lume își amintesc de suferința și moartea de pe Cruce a Domnului și Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. În Duminica Paștilor, vom sărbători glorioasa Lui Înviere. Continue reading “Donald Trump, urări de Vinerea Mare: Le cer tuturor americanilor să se roage lui Dumnezeu să dea sănătate națiunii noastre.”

Remus Runcan – Confruntă Fricile: „Iosif – omul care nu s-a temut decât de Dumnezeu”

Geneza 42:17-24

În Vechiul Testament vedem oameni ai lui Dumnezeu cu o credință colosală, cu o dedicare extraordinară, dar care falimentează în fața diferitelor temeri. Sper deosebire de aceștia caracterul lui Iosif strălucește ca un far.

El ar fi avut toate motivele din lume să se teamă, fiind, invidiat, aruncat în fântână și vândut de frați. Ajuns rob și apoi deținut fără să fi făcut ceva rău, uitat de paharnicul căruia îi tâlcuise visul, Iosif dă dovadă de o tenacitate extraordinară. El înfruntă viața și temerile fără a fi niciodată stăpânit de acestea. În relatarea biblică din Geneza, în cele 12 capitole care îi sunt dedicate teama este pomenită o singură dată cu referire la el. Iosif face o declarație extrem de puternică în fața fraților săi, în timp ce aceștia nu-l cunoșteau „Eu mă tem de Dumnezeu” (v. 18). Continue reading “Remus Runcan – Confruntă Fricile: „Iosif – omul care nu s-a temut decât de Dumnezeu””

Daniel Branzei – Constatare și viziune

Orice mișcare proaspătă a Duhului este în pericolul osificării sacerdotal/liturghice! Odată cu pierderea energiei inițiale ea încape repede pe mâna „specialiștilor“ organizatorici, care o cenzurează sugrumând-o. Aud acum că Cina nu poate fi „dată“ de oricine, oricum și oriunde (așa cum s-a petrecut în vremurile grele de persecuție?).

Probabil că era mai bine când era dată de păstori vânduți comuniștilor, de hoți și de trăitori în curvie cu carnet de predicator ?!

Anulăm astăzi toate botezurile făcute în păduri, acasă la oameni sau noaptea la râuri în care se spărgea ghiața?! Retragem calitatea de membrii sănătoși celor care au fost botezați de membrii din biserică trimiși de păstori care se temeau să nu-și piardă carnetul? Continue reading “Daniel Branzei – Constatare și viziune”