Iov 2:11–3:26 ne transpune în realitatea crudă a suferinței umane. Iov a pierdut totul – averea, copiii și sănătatea – iar prietenii lui vin să-l mângâie. Timp de șapte zile, ei stau în tăcere, arătându-ne puterea prezenței. Apoi Iov vorbește, revărsându-și durerea și suferința într-o lamentație sinceră care ne provoacă să ne reconsiderăm concepția despre credință în mijlocul durerii.