Zilele acestea am realizat că am ajuns să mulțumesc Domnului pentru pandemie, pentru virusul care circulă nestingherit printre noi. Nu m-am sclintit la cap. Sunt bine.

Îi mulțumesc Domnului că prea eram cu gândurile pe coclauri, prin alte țări, admiram învidiind pe unii sau pe alții care ajungeau pe unde visele mele încă nu sperau. Acum, sunt acasă și descopăr că uitasem de oamenii de lângă mine, nici măcar nu îmi păsa de ei.

Izolarea m-a ajutat să realizez că am nevoie de oamenii de lângă mine. Da, mi-am păstrat relațiile și prietenii, îmi prețuiesc și iubesc prietenii de aproape sau de departe. Dar, am început să văd nevoile celor de lângă mine. Acum îmi pasă mai mult.

Continue reading: asteptandminunile