Se contrazice rugăciunea „Tatăl nostru” cu Scriptura?

În primul rând rugăciunea „Tatăl nostru” nu a fost rostită pe Muntele Fericirilor. Evanghelistul Matei n-a ținut cont de cronologie. Ci doar de tematică. Era evreu. Și pe deasupra și vameș. Medicul Luca spune că Isus s-a rugat „topo tini” adică „într-un loc anume”. Deci nu pe Munte unde a rostit Fericirile.

În al doilea rând rugăciunea „Tatăl nostru” nu este cum cred unele biserici tradiționale un model pentru alte rugăciuni. Și nici de „neimitat” sau suficientă cum cred alți care zic că „ea singură este de ajuns pentru omul care nu știe nicio altă rugăciune”. Este o rugăciune comună pe care o rostim  împreună la închinare, la liturghie.

În al treilea rând nu există nicio contradicție între versetul  „și nu ne duce în ispită, ci ne izbăvește de cel rău” (Matei 6:13) și „Dumnezeu nu ispitește pe nimeni” (Iacov 1:13). Dumnezeu nu ispitește pe nimeni niciodată, iar Biblia nu are nicio contrazicere!

Atunci de ce în rugăciunea „Tatăl nostru”, cât și în istorisirea ispitirii Domnului HRISTOS de diavol în pustiu, am găsi scris că Dumnezeu îl ispitește pe om?

E drept că versetul citat în versiunea biblică a lui Dumitru Cornilescu este la fel ca în traducerea Galaction a ortodocșilor: „și nu ne duce în ispită”. Nu știu dacă fostul preot Cornilescu a rămas fidel traducerii ce a înlocuit-o sau a avut o scăpare. Dar conform celor două texte de mai sus, personal cred că rugăciunea (ar) spune în felul următor: și nu permite să cădem în ispită. De fapt Biblia Noua Traducere Românească confirmă poziția mea față de această remarcă, traducerea fiind „și nu lăsa să cădem în ispită”, comentând că versetul de aici are sensul de „a nu ne lăsa să cădem în ispită”. Am auzit o explicație dela cineva: „nu îngădui o ispită mai mare”, dar nu cred că este foarte potrivită.

Dacă răsfoim alte traduceri constatăm că englezii au aceeași interpretare ca noi: „and do not lead us into temptation, but deliver us from the evil one” (nu ne duce în ispită). Francezii spun „ne nous induis par en tentation, mais delivre-nous du mal”, adică la fel ca românii și englezii. Nemții spun mai scurt „und führe us nicht in Versuchung”, adică „și nu ne conduce în ispite”, dar italienii însă au o traducere excepțională: „e non esporre alla tentazione” adică „nu ne expune la ispită”. Termenul mai are și nuanța: „păzește-ne să nu derapăm în ispită”. Pentru că oricât am fi de sfinți suntem expuși zilnic la „derapaje”. Totodată spaniolii spun „e non ci expore alla tentazioni”, adică „și nu ne expune ispitei”.

Dacă ne ducem în textul grecesc, constatăm că în istoria ispitirii Domnului termenul este „peirazein” și are două înțelesuri. În primul rând înseamnă „a testa” și în al doilea rând „a seduce în păcat”. Deoarece Dumnezeu nu ispitește pe nimeni, textul poate avea și înțelegerea că Dumnezeu „îngăduie copiilor Săi să fie testați și supuși încercărilor”.

Comentatorul biblic pastor Dragomir Stancu are o concluzie foarte interesantă față de acest verset. Acesta spune că rugăciunea noastră ar trebui să sune cam așa: „Tată, nu ne supune la proba de loialitate pentru că ne recunoaștem slăbiciunea și micimea, ci te rugăm: păzește-ne Tu de cel rău!” Interesant…

În concluzie, Dumnezeu îngăduie să fim ispitiți din cel puțin două motive: să ne dovedim loialitatea față de El și să ne testăm capacitatea, puterea. Să vedem cum stăm față de Domnul. Deci îngăduirea acestei ispitiri este „antrenament de fortificare!” nu o împingere spre cădere!

Nicolae.Geantă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.