Numai trei săptămâni de trăit! (1)

Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ci apa pe care i-o voi da Eu, se va face în el un izvor de apă, țâșnind în viață veșnică.

Ioan 4:13,14

În urmă cu câțiva ani am avut ocazia să vizitez o localitate din California, unde urma să susțin seara câteva teme biblice. Duminică am avut ca subiect aceste versete din Ioan 4.

Pe una din băncile din față ședea o tânără. Arăta jalnic. Mă privea cu ochi mari și plini de încordare și asculta cu atenție. După strângere m-am interesat cine era cea care arăta așa de bolnavă.

„Este studentă“, a fost răspunsul. „Provine dintr-o familie de credincioși, însă în urmă cu un an a renunțat la tot ce are de-a face cu credința, căutându-și satisfacția în lume. De șase luni suferă de o boală incurabilă. Nu va mai trăi mult. Medicul nu-i mai dă nicio speranță de însănătoșire. Este acum profund nefericită și deznădăjduită“.

Mă rugam pentru ea și în fiecare seară mă uitam, sperând să o mai văd o dată. Dar nu a mai venit la nicio strângere. După câteva săptămâni am fost rugat să o vizitez pe acea tânără. Când am intrat în salonul unde era internată, i-am spus: „Sunt bucuros că m-ați chemat! Ce pot face pentru dumneavoastră?“.

„O, domnul meu“, a spus ea, „medicul mi-a spus că voi mai avea numai trei săptămâni de trăit, și eu nu sunt salvată! Aș dori tare mult să-L cunosc pe Hristos! Dar cum pot să știu dacă mai este speranță pentru mine? Când eram sănătoasă, I-am întors spatele. Aveam succes în lume și eram bine văzută de oameni. Dar acum… Numai trei săptămâni, și mă voi întâlni cu Dumnezeu, înaintea Căruia va trebui să dau socoteală de viața mea de pe acest pământ!“.

by Sămânța bună

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.