Despre lucruri esențiale: Frica, păcatul, boala, Vaccinul. Sângele lui Isus și Harul.

Timpul s-a scurtat, mult, de aceea azi vom vorbi despre lucruri deosebit de importante. Și unul dintre ele este nevoia de a-L  cunoaște pe Dumnezeu, mai ales în aceste zile  pe care le trăim în timpul  pandemiei cu coronavirus.

Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. (Ioan 17:3).

Dar să vedem ce scrie în Luca 21, acolo unde se vorbește despre revenirea lui Hristos. Isus a fost întrebat când se va întâmpla acest lucru. Unul dintre lucrurile pe care le-a spus este și acela al prezenței unui  tsunami:

25. Vor fi semne in soare, in luna si in stele. Si pe pamant va fi stramtorare printre neamuri, care nu vor sti ce sa faca la auzul urletului Mării si al valurilor; 26. oamenii isi vor da sufletul de groază, in asteptarea lucrurilor care se vor intâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clatinate. 27. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere si slavă mare. 28. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați in sus si să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” (Luca 21)

Luca 21:25  vorbește despre urletul valurilor Mării, apoi în versetul 26 spune că oamenii își vor da sufletul de groază în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ. Teama, va fi una dintre caracteristicile zilelor din urmă și oamenii vor leșina de frică, de groază. Frica le va cuprinde mintea așa de mult, frica de una și de cealaltă, frica de ce se va întâmpla în viitor, de ce se va întâmpla cu mine sau cu copiii, să fac tot ce-mi stă în putință să mă păstrez sănătos. Toate acestea având frica ca motivație. Este unul din semnele zilelor din urmă. Versetul 27 spune că deodată îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori.

Deci, ce-ar trebui să faci? Când se vor întâmpla aceste lucruri, ridicați-vă capetele în sus, pentru că izbăvirea voastră este aproape.  Când veți vedea lumea plină de frică, este timpul să ne ridicăm capul în sus și să spunem:
– Slavă Ție, Doamne! Venirea Ta este aproape, Te aștept.

Mie nu-mi va fi frică. De ce? Ceea ce le-a spus Isus cel mai des ucenicilor Săi (de 366 de ori) nu a fost: Să nu păcătuiți!, ci: Să nu vă temeți!

Dacă nu mă credeți, citiți Evanghelia. El a spus de nenumărate ori Nu vă temeți!
Când erau în barcă și erau pe cale să se scufunde, El le-a spus Nu vă temeți, poate credeți că Eu dorm, dar nu dorm. Dumnezeu e treaz, El nu doarme niciodată. Domnul nu dormitează, nici nu doarme.

Nu vă temeți, nu vă panicați. O durere mică în corp și noi… Ah! Nu te teme. Ai încredere în Mine. Este așa de important în aceste zile, această atitudine de-a nu avea frică.

Și vă spun, frica și credința, sunt opuse una celeilalte; este ca negru și albul, ca întunericul și lumina. Să nu îți imaginezi că ai credință dacă ai frică în inima ta. Nu există! Vine frica, pleacă credința. Nu poți să le ai pe amândouă locuind în aceeași inimă. E imposibil. E ca și atunci când vine întunericul, lumina pleacă. Dacă vine lumina, pleacă întunericul. Este ca ziua și noaptea. Răsare soarele, întunericul dispare. Când soarele apune, vine întunericul.

La fel este și cu frica. Cu cât vine în interior, cu atât va pleca credința. Nu se va întâmpla însă deodată, așa cum întunericul se instalează treptat. Ca și lumina, ea nu vine deodată, treptat se luminează, tot treptat vine și întunericul. Treptat pleacă și credința. Treptat vine și frica ca să preia controlul.

Frica și credința sunt în opoziție. În inima unui copil al lui Dumnezeu nu este loc pentru frică.

Da, trebuie să fii atent să te îngrijești de lucruri, asta da. Trebuie să fii atent dacă mergi printr-o pădure, pe unde pot fi șerpi, trebuie să fii atent să ai și o lanternă cu tine pentru caz că te prinde noaptea-întunericul și alte măsuri de precauție. Dar, Isus a spus mereu: Nu te teme, nu îți fie frică, Eu sunt cu tine totdeauna. Este foarte important să ne învățăm copiii noștri că Domnul este eu ei. Și ca ei să-și păstreze totdeauna conștiința curată. Iar, atunci când copiii fac ceva rău, trebuie să-i învățăm să-și ceară scuze. Să-i ceară Domnului să-i ierte pentru răul pe care l-au făcut. Să-și ceară iertare fratelui sau sorei pentru orice greșeală sau lucru rău făcut.

Dacă ne învățăm copiii că trebuie să aibă o conștiință bună, în orice lucru, cât de mic ar fi, asta e important. Să nu luăm ca glumă, de exemplu când un copil îl lovește pe celălalt, sau dacă vorbește urât cu părinții lor. Este un lucru foarte serios dacă un copil vorbește urât părinților săi, altfel, va crește și va fi un răzvrătit. Și-mi pare rău să spun că sunt oameni care n-au ascultat și copiii lor au crescut și au ajuns niște răzvrătiți; pentru că ei nu au luat în serios neascultarea față de părinți. Cinstește pe tata și pe mama ta ca să-ți meargă bine, să fii fericit și să ai multe zile pe pământ. Dacă nu-i înveți așa pe copiii tăi, înseamnă că tu ca părinte nu le dorești să le meargă bine, de aceea le permiți copiilor tăi să nu asculte, să vorbească urât cu tine.

Frați și surori, frica, este ceea ce va domina lumea pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul vremurilor. Oamenii își vor da sufletul de groază, adică vor leșina de frică. Și este foarte important ca într-o asemenea vreme, cum spune în Luca 21: 28, să privim în sus, să ne ridicăm capul, pentru că izbăvirea noastră se apropie.

Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați in sus si să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” (Luca 21:28)

Deci asta ar trebui să fie atitudinea noastră pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul vremii.

Nu avem răspuns la orice lucru. Dar să mai vedem un verset din 1 Petru 2:24 unde scrie că prin rănile Lui ați fost vindecați.

El a purtat pacatele noastre in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fata de pacate, sa traim pentru neprihanire; prin ranile Lui ati fost vindecati. (1 Petru 2:24)

Adică, asta înseamnă, am fost vindecați de păcat pentru a trăi în neprihănire. Deci trebuie să compar atitudinea mea, față de păcat și față de boală.

În VT, lepra era imaginea bolii. De exemplu cu acest coronavirus care este răspândit acum. Gândiți-vă, dacă cineva ar descoperi acum tratamentul împotriva lui, ca să fii vindecat imediat 100%, acel om ar primi premiul Nobel pentru medicină. Știți că exact acest lucru l-a făcut sângele lui Isus împotriva păcatului? Sută la sută, deci complet, păcatul a fost curățat, nu mai este nici urmă de el (vorbesc de omul credincios, un ucenic al lui Hristos Isus). Dar credeți că oamenii iau în serios acest lucru? Ar lua mai degrabă o tabletă de medicament care vindecă coronavirus pe deplin… dar …  WOW, ce lucru minunat, este acesta! Ce persoană extraordinară este acesta care a descoperit tratamentul!

Însă noi avem sângele Domnului Isus care ne curățește de orice urmă a păcatului, dacă îl mărturisim și îl abandonăm. Și până și creștinii nu îl consideră atât de minunat și de extraordinar lucru (din obijnuință sau ignorare). Nu sunt așa de entuziaști și de mulțumitori. Acesta este tratamentul pentru păcat.

Și cum ar fi dacă cineva ar descoperi un Vaccin care te-ar proteja să nu te îmbolnăvești? Acesta este alt lucru.

Medicamentul vindecă o boală, iar vaccinul previne boala.

La începutul secolului 20, pe vremea bunicilor unora dintre noi, erau mulți oameni în partea din India care au murit de variolă. Aveau 25…30 de ani și mureau de variolă, foarte mulți. Și, atunci când eram copil, am primit vaccinul de anti-variolă. Acum nu mai este nevoie de vaccinul ăsta pentru că boala asta, varioala, este eradicată. Dar eu țin minte că am primit acest vaccin ca să nu fac variolă. Era un vaccin care mă proteja. Acesta e diferit de medicamentul care vindecă boala.

Dar, în Noul Testament le avem pe amândouă la dispoziție. Medicamentul care vindecă este sângele lui Isus Hristos. Când am păcătuit, păcatul trebuie curățat. Ca și cum ai coronavirus: poftim, ai aici medicamentul.

În Noul Testament le avem pe amândouă la dispoziție, prin Isus.

Mai este și un vaccin care mă protejează ca să nu fac boala; și acesta este ceea ce numește Biblia har.

Păcatul să nu stăpânească peste voi, pentru că aveți har. Și astfel, astăzi, sunt protejat (vaccinat).

Vă puteți imagina cât de bucuroși ar fi oamenii dacă ar fi un vaccin să-i protejeze de orice răceală sau de orice virus. Cât de bucuroși sunt creștinii să primească harul, harul adevărat de la Dumnezeu! Care să mă ajute să nu păcătuiesc, care să mă vaccineze /protejeze împotriva păcatului.

Aceasta e întrebarea care trebuie noi ca și creștini să ne-o punem. E păcatul meu (și în dreptul copiilor mei) tot așa de serios, precum boala?

Prin rănile Lui suntem vindecați, pentru ca să fim morți față de păcat și să trăim (vii) pentru neprihănire. Asta citim în 1 Petru 2:24.

Deci, în mijlocul unei lumi care trăiește cu frică, noi ne ridicăm capetele în sus, pentru că inima noastră este întărită prin har, după cum scrie în Evrei 13:9.

Inima este întărită prin har, este vaccinată împotriva păcatului. Cât timp? Atâta timp cât continui să primesc acest har. Așa ar trebui să trăim și să fim o binecuvântare în biserică.

Harul lui Dumnezeu face căsnicii puternice și familii sănătoase. De ce? Harul nu este o învățătură, o doctrină, o formulă sau colo un cuvânt special. Harul este o persoană, iar Numele Lui este Isus. Harul este personificat de Domnul nostru Isus. Te poți raporta la el ca la o persoană. Harul lui ne este de ajuns. Poți să îi vorbești, să petreci timp cu El, să te sfătuiești cu El. Și, când Îl vei vedea pe Domnul, ca pe o persoană cu care poți să vorbești, și vei vedea frumusețea, bunătatea, gloria, harul, dragostea, desăvârșirea și iertarea Lui, nu vei dori nicidecum să ai un stil de viață care nu-L glorifică și  nu-i onorează Numele Său.

11. Caci harul lui Dumnezeu, care aduce mantuire pentru toti oamenii, a fost aratat 12. si ne invata s-o rupem cu paganatatea si cu poftele lumesti si sa traim in veacul de acum cu cumpatare, dreptate si evlavie, 13. asteptand fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor Isus Hristos. 14. El S-a dat pe Sine insusi pentru noi, ca sa ne rascumpere din orice faradelege si sa-Si curete un norod care sa fie al Lui, plin de ravna pentru fapte bune. (Tit 2:11-14)

Pe măsură ce privim și cunoaștem persoana lui Isus, El ne învață să renunțăm la lipsa de evlavie (loialitate față de Hristos Isus) și la poftele lumești.

Am transcris de la min.46 până la sfârșit.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.