ÎNVAȚĂ DIN EXPERIENȚELE NOCTURNE!

„Seara vine plânsul, iar dimineața veselia” (Psalmul 30:5)

 

Dumnezeu este alături de noi în „experiențele noastre nocturne.”

Să ne gândim puțin: ai fost doborât, dar prin harul lui Dumnezeu te-ai ridicat iarăși. Indiferent cât de întunecată este noaptea, ai trăit și ai văzut lumina dimineții. Vremurile sunt schimbătoare, relațiile se schimbă și ele, dar Dumnezeu este mereu același. El este cel care te-a scăpat din fiecare necaz din trecut, și El promite că va fi cu tine în fiecare zi din viitor.

Să remarcăm cuvintele: „vine veselia”. Asta înseamnă că te vei ridica și te vei bucura din nou! Instinctul tău de supraviețuire pornește dintr-un izvor care se află deja înlăuntrul tău, și Domnul este cel ce alimentează acel izvor! Lasă-l să curgă! Nu trebuie să-l faci să curgă, doar să-l lași să curgă.

Dr. Thomas Fuller, cleric și istoric din sec. al XVI-lea, a afirmat: „Dacă nu ar fi nădejdea, inima s-ar frânge.”

Indiferent prin ce treci în acest moment, nu te da bătut până nu vezi dimineața. Ea se află la sfârșitul fiecărei nopți întunecate și al fiecărei promisiuni încălcate… și sosește întotdeauna! După fiecare eșec, lovitură, trădare și respingere – zorii zilei se vor ivi în mod sigur! Nu lăsa nimic să te împiedice să crezi asta! Dumnezeu îți va șterge lacrimile și te vei trezi întotdeauna cu o cântare nouă.

Una dintre cele mai extraordinare promisiuni din Scriptură este următoarea: „îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare! „Domnul este partea mea de moștenire”, zice sufletul meu, „de aceea nădăjduiesc în El.” Domnul este bun cu cine nădăjduiește în El, cu sufletul care-L caută.” (Plângerile lui Ieremia 3:22-25).

Ziua de ieri s-a încheiat azi-noapte. Astăzi este o nouă zi! Deci „trezește-te”, și bucură-te de ea!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

__________________________

Meditație selectată de Lidia Miu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.