William Barr, procurorul general al SUA: Seculariștii și progresiștii au declanșat un asalt neîntrerupt asupra religiei și valorilor tradiționale!

Săptămâna trecută, procurorul general al Statelor Unite ale Americii (în SUA poziția e echivalentă Ministrului Justiției, procurorul general conducând Departamentul de Justiție), William Barr, a ținut un discurs extraordinar despre libertatea religioasă la Notre Dame Law School. Nu am reușit să identific un transcript (între timp a apărut aici – n.n.), asa ca am găsit timp doar să o urmăresc în această dimineață. Iată videoclipul. Discursul în sine începe in jurul minutului patru.

Procurorul general începe prin a vorbi despre capacitatea de auto-guvernare, mai exact nu despre guvernarea administrativă dintr-o democrație liberala, ci despre capacitatea indivizilor de a-și stăpâni propriile patimi și de a le supune rațiunii. Putem sa gestionam libertatea? Aceasta, spune Barr, este o întrebare care i-a preocupat pe parintii fondatori.

Nici o societate nu poate exista fără capacitatea de a restrânge viciul, a continuat el. Dacă depindeți doar de guvern pentru a face acest lucru, veți avea parte de tiranie. (Apropo, este ceea ce se întâmplă în China; mulți chinezi susțin de fapt sistemul tiranic de credit social, deoarece comunismul a distrus societatea civilă și încrederea socială.)

Dar, spune Barr, imoralitatea este o altă formă de tiranie. Oamenii înrobiți de propriile pofte fac viața in comunități imposibilă. (Aș spune că asta e pe cale de dispariție în America de azi… și va duce în cele din urmă la tiranie, în stil chinezesc.)

Barr aminteste aceast citat din Edmund Burke:

„Oamenii sunt apți pentru libertatea civilă într-o proporție directa cu dispoziția lor de a pune lanțuri morale propriile lor pofte; în măsura în care dragostea lor de dreptate este mai mare decat rapacitatea lor; în măsura în care soliditatea și seriozitatea capacitatii lor de înțelegere este mai presus de vanitatea și aroganta lor; în măsura în care sunt mai dispuși să asculte de sfaturile celor înțelepți și buni, mai degraba decat de măgulirile ticalosilor. “

De ce religia este un bun public? Pentru că, spune Barr, „îi antrenează pe oameni să dorească ceea ce este bun.” Ajută la formarea unei culturi morale in societate și încurajează la disciplină morală. Nu a apărut nici un crez secular care să poată face ceea ce face religia, spune el. Și eliminând religia, demontăm fundamentul moralității noastre publice. „Ceea ce numim „valori” astăzi nu sunt altceva decât simple sentimentalisme ce-și extrag seva din vaporii creștinismului”. 

Barr a renuntat la orice eufemisme cand ca afirmat că religia nu este pe moarte, ci este împinsa intr-acolo. „Aceasta nu este un proces de decădere”, a spus el. „Aceasta este o distrugere planificată”:

„astăzi asistăm la ceva diferit de mișcarea pendulului. În primul rând, este vorba despre forța, fervoarea și totalitatea asaltului asupra religiei pe care îl experimentăm în zilele noastre. Aceasta nu este decădere (a religiei – n.n.); este distrugere planificată. Seculariștii și aliații lor „progresiști” au dispus de toată forța comunicării în masă, a culturii populare, a industriei de divertisment și a universităților pentru a declanșa un asalt neîntrerupt asupra religiei și valorilor tradiționale.”

El i-a numit pe seculariștii din mediul academic, mass-media și din alte sfere drept personalități care nu sunt deloc neutre, ci care mai degrabă au inoculat o forma de de religiozitate în propriul lor proiect de distrugere a religiei:

„Una dintre ironii este că proiectul secularist a devenit el însuși o religie, fiind urmat cu fervoare religioasă. Calcă în toate capcanele unei religii, inclusiv inchiziția și excomunicarea.”

Apoi, Barr a spus ceva, aproape în treacăt, care, într-adevăr, ar merita mult mai multă atenție din partea observatorilor religioși și filosofici: si anume faptul că am creat o cultură populară în care suntem „prea distrași” pentru a lua toate aceste întrebări în serios. Noaptea trecută, dragi cititori, am primit un e-mail de la unul dintre voi care a spune că „lucrul cu adevărat izbitor al epocii noastre este anestezia completă in ceea ce priveste întrebările religioase”. Este adevărat.

Cred că acesta este aspectul la care aș avea o oarecare diferență de opinie cu Procurorul General, Barr. Nu numai că seculariștii doresc să suprime religia; este adevărat, de asemenea, că mulți dintre noi nu mai suntem pur si simplu interesați de religie. Ca sa fiu clar inteles, întrebările religioase – adică întrebările despre transcendență și adevărul final – nu pot fi suprimate pentru totdeauna. Dar se pare că facem o treabă grozavă in a le evita.

Oricum, întorcandu-ne la discursul lui Barr, el spune că suntem într-o perioadă similara cu zilele Bisericii timpurii, când autoritățile romane nu doar ca nu se mulțumeau să-i lase pe creștini să se roage în pace, ci îi forțau să-si încalce credințele:

„Problema nu este că religia e impusă celorlalți. Problema este că valorile nerelegioase și seculare sunt impuse forțat credincioșilor. Aceasta îmi aduce aminte cum unii împărați romani nu puteau să-și lase cetățenii creștini -altfel loiali – în pace, ci îi obligau să-și încalce conștiința prin aducerea de jertfe împăratului divinizat.”

Barr spune în cuvantul sau că unul dintre cele mai importante aspecte ale libertății religioase este libertatea de a-ti transmite credința copiilor. Aici se da bătălia – și, deoarece administrația Trump susține „acomodarea religioasă”, adevăratele bătălii se petrec la nivel local. „Ground Zero” al acestui război este in școli:

„Pentru oricine are o credință, de departe cel mai important aspect al practicării acesteia este transmiterea acelei religiei propriilor copii. Nu e dar mai mare pe care să-l putem da copiilor și nici mai mare dovadă de dragoste. Dacă guvernul intervine în acest proces, asistăm la o monstruoasă invadare a libertății religioase.”

Barr identifică trei zone specifice de conflict:

1. Conținutul curriculei școlare publice. În sensul punerii în aplicare a unui curricule ce sustine valori anti-tradiționale, fără ca familiile sa aiba optiunea de a renunța a la acestea. De exemplu, legile publice din New Jersey, Illinois și California, impun curricula LGBT. El da ca exemplu un regulament al consiliului de învățământ din comitatul Orange (California), care spune că părinții nu își pot retrage copiii de la clasele de training LGBT:

„Consiliul Educației din Orange, California, a emis o opinie potrivit căreia „părinții care nu sunt de acord cu materialele pedagogice despre gen, identitate de gen, exprimarea genului și orientarea sexuală nu-și pot retrage copiii de la orele la care se predau aceste materiale”.”

2. Politicile de stat care sunt concepute pentru a limita accesul școlilor religioase la fonduri disponibile, pentru a obliga oamenii religioși să-și inscrie copiii în școlile publice.

3. Utilizarea legilor statului pentru a forța școlile religioase să accepte morala seculară.

„Luate laolaltă, aceste cazuri ne înfățișează o imagine tulburătoare. Vedem statul cerând școlilor publice să ia parte la dezbateri conflictuale sociale (se referă la chestiunile ce țin de LGBT, transgenderism, identitate de gen – n.n.), fără a ține cont de vederile religioase ale elevilor/studenților sau părinților lor. De fapt, aceste state cer comunităților locale să-și facă școlile neprietenoase față de familiile cu valori religioase tradiționale; acestor familii li se spune implicit că fie se conformează, fie pleacă.
În același timp, este pusă presiune pe școlile religioase pentru ca acestea să-și abandoneze convingerile religioase. Pur și simplu doar pentru că au un caracter religios, aceste școli sunt „înfometate” deliberat prin lipsa de fonduri – elevilor și studenților care ar opta pentru ele li se spune că nu pot beneficia de burse decât dacă vor căuta să învețe în altă parte.
Simultan, sunt amenințate că li se va lua dreptul de a face educație și, în cele din urmă, vor fi amenințate cu siguranță cu respingerea acreditării dacă vor rămâne atașate caracterului lor religios. Dacă aceste măsuri vor avea succes, cei care au vederi religioase vor deveni și mai marginalizați.”

Procurorul general a concluzionat spunând publicului său catolic că doar prin schimbarea noastră putem spera să transformăm societatea. El a adaugat că creștinii trebuie să pună mai mult accent pe conținutul moral în educație. „Educația nu este doar formare profesională”, a spus el. Dacă nu transmitem credința și convingerea noastră morală copiilor noștri „cu vigoare”, totul va fi pierdut.

În cele din urmă, i-a îndeamnat pe avocați să lupte pentru libertatea religioasă în piața publică. El a încheiat cu urmatoarele cuvinte:

“Vă pot asigura că, atâta timp cât voi fi procuror general, Departamentul de Justiție va fi în fruntea acestui efort, gata să lupte pentru cele mai valoroase dintre toate libertățile noastre americane: libertatea de a trăi conform credinței noastre.”

Permiteți-mi să spun că, pe măsură ce noi, conservatorii religioși, ne gândim cum să votăm la alegerile din toamna viitoare, ar trebui să ne gândim la faptul că sub Donald Trump, atât de groaznic cum este el în atâtea cazuri, totusi cineva cu convingerile lui William Barr conduce Departamentul de Justiție. Mulțumesc Domnului ca Bill Barr este acolo. Este de neconceput ca orice președinte democrat să pună pe cineva ca el la conducerea Departamentului Justiției. De fapt, suntem incredintati că un președinte democrat ar alege probabil in locul sau pe cineva la polul opus.

Dacă libertatea religioasă este cea mai importantă problemă publică a ta – și, în calitate de persoana religioasa, nu ar trebui să fie? – atunci ar trebui sa ai in vedere discursul lui Barr în timp ce iei în considerare cum vei vota. Statul nu ne poate oferi un sens, dar poate menține spațiul necesar pentru a ne ingadui sa descoperim propriul sens. Sau nu. Asta e important. Acest lucru este foarte, foarte important.

sursa

Advertisements

One thought on “William Barr, procurorul general al SUA: Seculariștii și progresiștii au declanșat un asalt neîntrerupt asupra religiei și valorilor tradiționale!

  1. Pingback: William Barr, procurorul general al SUA: Seculariștii și progresiștii au declanșat un asalt neîntrerupt asupra religiei și valorilor tradiționale! – Blog Creștin Ardelean Viorel

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.