În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul maimulte binecuvântări decât primise în cei dintâi.(Iov 42:12)
Iov şi-a găsit moştenirea prin necazul pe care l-a experimentat. El a fost încercat pentru ca evlavia lui să poată fi confirmată şi validată. În acelaşi fel, necazurile mele au drept scop să-mi formeze caracterul şi să mă îmbrace în daruri pe care nu le-am avut înainte de dificultăţile mele, pentru că cel mai copt rod al meu creşte pe cel mai aspru zid. Ajung la un loc de glorie numai prin umilinţa, lacrimile şi moartea mea, aşa cum necazurile lui Iov l-au lăsat cu o viziune mai înaltă despre Dumnezeu şi cu gânduri mai smerite despre el însuşi. La sfârşit el a strigat: „Acum ochiul meu Te-a văzut“ (v.5).
Dacă experimentez prezenţa lui Dumnezeu în măreţia Sa când trec prin dureri şi pierderi, astfel încât să mă plec înaintea…
View original post 531 more words
Pingback: Dacă până la urmă ne binecuvintează, de ce ne mai încearcă? – Blog Creștin Ardelean Viorel