Primul interviu al Asiei Bibi după ce a părăsit Pakistanul

by Poteraș Ionuț

Asia Bibi, o creştină pakistaneză care a stat în închisoare aproape un deceniu aşteptându-şi execuţia, după ce a fost condamnată pentru blasfemie, a vorbit pentru prima dată de când a părăsit Pakistanul şi a primit azil în Canada.

Asia a sosit în Canada în luna mai a acestui an, la câteva luni după ce îndelungata sa bătălie în justiţie a fost în sfârșit încheiată printr-o hotărâre a Curții Supreme pakistaneze care a declarat-o nevinovată.

Acum, în primele sale declaraţii de la eliberarea sa, Bibi a încercat să atragă atenția asupra situației multora dintre cei care continuă să fie închiși pentru credința lor și a cerut abolirea arhaicelor legi ale blasfemiei din Pakistan.

Mă rog lui Dumnezeu ca toată lumea implicată în cazuri false de blasfemie să fie eliberată, să obțină libertate și să îi ajute Dumnezeu”, a spus Bibi pentru Sunday Telegraph. „Ar trebui să existe mecanisme de investigare adecvate în timpul aplicării acestei legi. Nu ar trebui să considerăm pe nimeni că a comis o blasfemie fără nicio dovadă.”

„Există încă multe cazuri în care acuzatul stă în închisoare ani buni, iar decizia în cazul lor ar trebui să fie luată pe fond. Lumea ar trebui să-i asculte.”

De asemenea, Bibi a dezvăluit că intenționează să se mute în Europa în următoarele luni, deși destinația nu este considerată a fi Marea Britanie.

În lunile care au urmat achitării ei, mii de extremişti islamiști au ieșit pe străzile marilor orașe ale Pakistanului pentru a protesta. Viața lui Bibi era în pericol grav, iar ea a fost transportată intre mai multe case conspirative, pentru a i se pierde urma şi  a o menține astfel în viață.

„Guvernul Pakistanului ne-a spus întotdeauna că vor fi două săptămâni, sau 10 zile, apoi iar două săptămâni, 10 zile și așa am petrecut șapte luni de zile”, a declarat Jan Figel, trimisul special al UE pentru promovarea libertății de religie şi credință, în materialul publicat.

Figel, care a ajutat la eliberarea și plecarea lui Bibi din Pakistan, a remarcat că lucrurile au devenit atât de încordate și dificile pentru această femeie atât de încercată, încât ea era aproape să renunțe. Bibi s-a confruntat și cu afecţiuni cardiace ca urmare a calvarului ei.

„La un moment dat, ea și-a pierdut speranța și într-o zi mi-a spus: dacă sunt asasinată sau mi se întâmplă ceva, vă rog să nu uitați de fiicele mele”, a spus el.

Bibi a adăugat că, atunci când a venit momentul să plece, nu a putut nici măcar să-și ia rămas bun de la propriul ei tată, din cauza măsurilor stricte de securitate.

Mi s-a rupt inima că am plecat așa, fără să-mi iau rămas bun de la familie. Pakistanul este țara mea, Pakistanul este patria mea, îmi iubesc țara, îmi iubesc pământul”, a spus ea.

Totuși, hotărâtă să-și protejeze familia, Bibi și-a continuat planul de a scăpa din ţara care i-a cauzat atât de mult rău. Figel a numit-o „o femeie admirabil de curajoasă și o mamă iubitoare”, care a refuzat în mod repetat să renunțe la credința ei creștină, chiar dacă aceasta a însemnat să rămână în lanțuri.

„Povestea ei și decizia instanței supreme, extrem de profesionistă, pot servi drept bază pentru reformele din Pakistan, care are un sistem foarte învechit de legislație privind blasfemia ușor de folosit în mod greșit împotriva unor persoane nevinovate”, a spus el.

Continuați să vă rugați pentru Bibi și familia ei în timp ce aceștia se adaptează la noua viață din Canada.

Sursa: CBN NewsPoteraș Ionuț | September 10, 2019 at 7:24 pm | Tags: AsiaBibiIslamPakistanLegile Blasfemiei | Categories: Aproape de cei persecutați | URL: https://wp.me/pRSES-1yUV

 

Advertisements

One thought on “Primul interviu al Asiei Bibi după ce a părăsit Pakistanul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.