,,Un Paște mai profund“ – Judecata lumii acesteia

by Daniel Branzei

Autoexilat la Efes din cauza persecuție pornite împotriva creștinilor la Ierusalim, iar apoi exilat forțat de romani pe insula Patmos (acel exil al exilului), apostolul Ioan își scrie Evanghelia, epistolele și Apocalipsa ca pe niște invitații târzii adresate prioritar evreilor (marea lui dragoste, ca și în cazul lui Pavel) pe care-i cheamă la împărăția lui Isus Christos cel Înviat.

Intenția lui se vede limpede dacă reușești să treci peste stratul superficial al narațiunii și să pătrunzi în stratul profund al mesajului teologic transmis.

Schița după care și-a alcătuit Ioan evanghelia este simplă și ilustrează tocmai aceasta:

Proolog (1:1-18)

I. Cartea semnelor (1:19-12:50)
Semnele lui Mesia

II. Cartea slavei (13:1-20:31)
Patimile Fiului lui Dumnezeu și Pregătirea pentru intrarea în promisiunile Noului Legământ

Epilog (21:1-25)

M-am luptat toată noaptea cu un mesaj care mi-a chinuit somnul. M-am dus dimineața la computer și am scris ecourile care-mi încălzeau încă sufletul. Vi-l propun spre lectură în ziua aceasta importantă din Săptămâna Mare.

Capitolul 19 – Judecata lumii acesteia

Dintre toate textele evangheliei, cel mai greu îmi este să scriu despre Ioan 18 și 19. Capitolele acestea descriu suferințele lui Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, dat în mâinile oamenilor.

Mi-e greu să scriu pentru că acolo și atunci am fost și eu, factorul uman din mine care și-a răstignit Creatorul.

Mi-e greu să scriu însă și din alt punct de vedere, pentru că acțiunea este multistratificată, iar amănuntele din planul evenimentelor ne fac ușor să uităm, să nu deslușim mărețul eveniment din planul secund aflat în  străfundurile acestor întâmplări.

La suprafață, în capitolele 18 și 19 din evanghelia lui Ioan este prins El, este judecat El, este schimgiuit El, este răstignit El și este omorât El, dar îm străfunduri are loc judecata noastră, înfrângerea noastră,  pentru că ceea ce i-am făcut atunci Lui ne-am făcut de fapt nouă înșine, dându-ne pe față răutatea gata să-L ucidem pe Dumnezeu. Praful pământului a ridicat mâna ca o trestie ruptă împotriva Judecătorului lumii acesteia.

Și mai este un plan, mai profund în care cel care este prins, cel ce este legat, cel ce este dezbrăcat de putere și înfrânt este Satan însuși, Luceafărul căzut din slavă, șarpele cel viclean, dușmanul cel vechi care din eternitate a îndrăznit să se ridice împotriva lui Dumnezeu.

De fapt, cititorul atent al evangheliei lui Ioan a aflat toate acestea încă din finalul secțiunii care conține ,,cartea semnelor“ (Ioan 1 – 12), unde autorul a așezat niște cuvinte enigmatice despre platforma-program care avea să se declanșeze începând cu capitolul 13 culese în cea de a doua secțiune, ,,cartea slavei“.

Cei ce au auzit atunci tainicile cuvintenu le-au pătruns înțelesul. Ar fi însă tragic dacă nu le-am pătrunde nici noi, cei peste care a răsărit lumina Duhului Sfânt. Recitindu-le, putem aprinde făclia cu care putem intra în întunecata Săptămână Mare, când lumina lumii s-a confruntat cu teribilul întunerec spiritual din jur.

Deci, Ioan scrie că niște greci au venit să-L vad pe Isus (Ioan 12:20). Nu era pentru prima oară când Ioan îi include și pe ne-evrei în narațiunea sa, dar, ca și celelalte pasaje, pomenirea celor dintre Neamuri are pentru Ioan o semnificație care s-ar putea să ne scape. Întâmplarea în sine nu are deznodământ. Nu știm nici până astăzi dacă Domnul Isus a acceptat sau nu să stea de vorbă cu grecii și ce au discutat ei împreună. Ioan nu ne spune și prin faptul că nu ne spune vrea să ne trimită la o semnificație din spatele realității imediate. Ioan ne spune indirect că venirea grecilor și cuvintele rostite de ei, au reprezentat pentru Domnul Isus un ,,semn“. un fel de parolă tainică.

,,Domnilor, am vrea să-l vedem pe Isus“.

Această cerere a grecilor L-a făcut pe Domnul Isus să înțeleagă că a venit ,,ceasul“ și că urmează să se declanșeze o succesiune de evenimente care vor culmina cu moartea și cu plecarea Lui din lumea aceasta.

Cine nu înțelege, cine nu poate pătrunde adânc în acest strat profund al narațiunii lui Ioan se lipsește singur de concluzia că cele întâmplate în Săptămâna Mare n-au fost o cavalcadă haotică de evenimente, ci o cale prestabilită de Dumnezeu din eternitate, o serie de evenimente cu semnificații care afectează nu numai Ierusalimul și poporul evreu, ci evoluia întregii omenirii și eternitatea.

Haideți să recitim cu atenție pasajul enigmatic din Ioan 12:

,,Nişte greci dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat şi au zis: „Domnule, am vrea să vedem pe Isus”. Filip s-a dus şi a spus lui Andrei, apoi Andrei şi Filip au spus lui Isus. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Asosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului. Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntelede grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă.  Cineîşi iubeşte viaţa o va pierde şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze şi undesunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti. Acum, sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice: ‘Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta!’? Dartocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, proslăveşte Numele Tău!”Şi din cer, s-a auzit un glas care zicea: „L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi!” 

Norodul, care stătea acolo şi care auzise glasul, a zis că a fost un tunet. Alţii ziceau: „Un înger a vorbit cu El!” 

Isus a răspuns: „Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi. Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorullumii acesteia va fi aruncat afară. Şi după cevoi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine petoţi oamenii.” Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară.

Norodul I-a răspuns: „Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac. Cum dar zici Tu că Fiul omului trebuie să fie înălţat? Cine este acest Fiu al omului?” 

Isus le-a zis: „Lumina mai estepuţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţica unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; cineumblă în întuneric nu ştie unde merge. Câtă vreme aveţi lumina printre voi, credeţi în lumină, ca să fiţi fiiai luminii.”Isus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat şi S-a ascuns de ei“ (Ioan 12:20-36).

Expresia lui Ioan ,,și s-a ascuns de ei“ este sinonimă cu ,,lepădarea“ lui Israel pentru o vreme, cu acel ,,i-a lăsat și a plecat de la ei“, rostit în altă parte. Expresia este urmată de ultima confruntare publică cu evreii, care încheie secțiunea evanghelică numită ,,cartea semnelor“ (Ioan 1:19-12:50) și va fi urmată de cea de a doua secțiune a cărții, ,, cartea slavei“ (Ioan 13:1 – 20:31), în care va fi vorba despre Patimile lui Mesia și despre pregătirea pentru intrarea în Noul Legâmânt.

Uitați-vă ce simbolic sugestiv încheie Ioan prima secțiune a semnelor. Ea ilustrează afirmația din proolog în care Ioan anunța că ,,a venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit“:

Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El,  ca să se împlinească vorba pe care o spusese prorocul Isaia: „Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre şi cui a fost descoperită puterea braţului Domnului?” De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis: 

„Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec.” 

Isaia a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui şi a vorbit despre El. Totuşi, chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El, dar de frica fariseilor nu-L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă. Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu. 

Iar Isus a strigat:

„Cine crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine.  Şi cineMă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Euam venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Euîl judec, căci Eu n-amvenit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. Pe cineMă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osândi: – Cuvântul, pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi. Căci Eun-am vorbit de la Mine Însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El Însuşi Mi-a poruncit cetrebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.  Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. De aceea, lucrurile pe care le spun, le spun aşa cum Mi le-a spus Tatăl.” (Ioan 12:37-50).

Venirea grecilor a însemnat deci pentru Domnul Isus declanșarea luptei finale, iar în spatele evenimentelor din Săptămâna Mare trebuie să vedem mult mai mult decât suferințele Lui și tragedia lepădării Lui de cei din Israel. Trebuie să vedem judecarea lumii și înfrângerea definitivă a lui Satan.

,,Acum are loc judecarea lumii acesteia!“

Iată de ce mi-e întotdeauna greu să scriu ceva despre capitolele 18 și 19 din evanghelia lui Ioan. Unul din cei care au pătruns foarte bine în stratul profund al Săptămânii Mari când Dumnezeu a osândit lumea și l-a biruit la Cruce pe Satan a fost poetul-teolog Costache Ioanid. Descrierea pe care o face el acestei lupte într-unul din extraordinarele lui poeme este una din cele mai strălucite lecții de teologie pe care am parcurs-o vreodată. Dați-mi voie să vi-o ofer aici și vouă:

Continue reading  barzilaiendan.com

Advertisements

One thought on “,,Un Paște mai profund“ – Judecata lumii acesteia

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.