Comentariu la “biserica din afara istoriei și sărbătoarea ei”

Preot ortodox și cercetător istoric cu renume, scriitor talentat, părintele Ioan-Florin Florescu este o persoană publică respectată, un bun reper pentru societatea românească în care trăim. Cititorii blogului său se bucură de nestematele găsite acolo, așezate simplu și natural sub ochii noștri curioși. Nici articolul la care mă refer aici nu face excepție, e unul interesant, de certă valoare motivatoare pentru cei care se opresc să-l citească. De altfel, un altul – încă o dată despre „și nu ne duce pe noi în ispită”, e chiar magistral!

Interesantă și călăuzitoare metafora de conturare a bisericii, din afara istoriei.

Însă, cu toate acestea, voi avea mici nedumeriri asupra celor scrise azi, dar acestea nu fac să-mi scadă cumva stima și respectul față de autoritatea celor scrise, dimpotrivă. De asemeni, ne bucură motivarea care ne îndeamnă să aducem eventual un spor de lumină în ridicarea cunoștinței istorice și biblice, în fond la identificarea adevăratei istorii, nimic mai mult.

– „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” – Când știm cum și când a luat ființă Biserica Domnului, după înălțarea la Cer a Domnului, pe când Isus avea cca 33 de ani, nu mai putem face speculații, e clar, actul în sine s-a petrecut în acel an, cel mai probabil în Ziua Cincizecimii.

– “intrarea de bună voie, asta e ideea”: Dar Maria, Maica Domnului, a intrat așa cum intră orice drept credincios în Biserică (adunarea Domnului), prin har și credință – prin lucrarea Duhului Sfânt în viața ei – prin lucrarea Fiului lui Dumnezeu, celui de-al doilea Adam, Care e un duh dătător de viață – căci El e Duhul (1 Corinteni 15:45, 2 Corinteni 3:17). Poate nu e rău de subliniat că, aici, nu e vorba cum ar crede unii de-o intrare triumfală, ci de una obișnuită, smerită și cu mare sfială, prin duh, sub călăuzirea și lucrarea Duhului Sfânt. Dar nu a intrat la tronul de har al lui Dumnezeu (Locul Preasfânt) pe ușa nici unei clădiri pământești (nici ea, dar nici altcineva din marele șir de sfinți mântuiți de-a lungul secolelor), ci pe UȘA (Ioan 10:9), numită “calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său” (Evrei 10:20). Glorie Mântuitorului nostru!

– “O anticipare simbolică a consimțământului de la Bunavestire: „Iată roaba Domnului!” Nu contează vârsta de 3 ani, nu contează nici măcar probabilitatea istorică a unui astfel de eveniment, pentru că totul se întâmplă, în primul rând, în Biserica simbolică, în Biserica din afara istoriei.” – S-a comentat deja, în parte, mai reies și alte sublinieri făcute mai jos, dar nu mă voi opri să explic diferența dintre Templu (VT) și Biserică (NT), chestiunea fiind evidentă, doar aluzia Mariei la 3 ani sau orice altă vârstă, cât și termenii de “Biserică simbolică” și de “Biserică în afara istoriei”, în acest context așezat, al Mariei.

– „Pomul vieții” (literal lemnul) e lemnul crucii, arca e Biserica, Melchisedec e preoția, marele preot e Hristos și așa mai departe. Numai ochiul omenesc nu le va distinge, până când „vălul lui Moise” care era peste ele „se desființează prin Hristos” (2Cor 3,14).

– Pomul vieții (literal lemnul) e lemnul crucii – Nu, nu e vorba de lemnul crucii, chiar și prin faptul că apare în Geneza, înainte de căderea omului în păcat. Pe de altă parte, lemnul crucii, e lemn, nimic mai mult, deși Domnul Cristos prin acceptarea Sa benevolă de a fi răstignit pe acel lemn-cruce ar putea să-i pară cuiva că ceva s-o fi întâmplat cu acel lemn (cruce). Ori Pomul vieții e pom cu frunze, un Pom viu, care are viață și dă vindecare oamenilor, deci indică spre Domnul vieții.

Când Domnul zice în Luca 9:23 “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.“, “crucea” înseamnă, nimic altceva, decât o viață în ascultare de Domnul Dumnezeu. Crucea Domnului Isus, s-a constituit în viața Lui exemplară de ascultare de Dumnezeu și de împlinire întocmai a voii Lui Dumnezeu, culminând cu a-Și da viața Sa, de bunăvoie, ca Jertfă pentru omul păcătos. Desigur, se înțelege că obiectul (lemnul în formă de cruce, asemeni formei omului țintuit și fixat prin pironire) prin care s-a făcut răstignirea Sa, nu e nicidecum obiect de cult, cum nici acele cuie nu au fost și nu sunt. Nici simbolistica imaterială sau materială nu e deloc binevenită, ci sunt urâciuni înaintea lui Dumnezeu.

BOR, de altfel, propovăduiește crucea ca obiect de cult, și o folosește în orice împrejurare. Ei spun că diavolul și dracii se tem de “cruce”. Fals, periculos de neadevărat, ei se tem numai de Numele lui Isus (Fapte 4:12; Fapte 19:15).

Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit. (1 Corinteni 2:2)

Cuvântul decât e vorba numai de cumulul de beneficii care se răsfrâng din “asta” pentru omenire.

S-a ajuns cu exagerările până acolo că sunt multe articole care, vorbind de icoana Maicii Domnului, zic “Chipul Maicii Domnului este de nesuportat pentru diavol“, o “credință mistică” desigur, una neduhovnicească. E una să creadă poporul greșit, mistic, și cu totul altceva ca promotorii neadevărului să fie tagma preoțimii.

– arca e Biserica – Nu asta e simbolistica. Pe de o parte, se știe că biserica – adică Adunarea sfinților Săi, e mireasa Mielului. Apoi, pe de altă parte, de asemeni știm că nu poate nimeni să-l asigure pe om, vino la biserică (la Adunare credincioșilor și sfinților Domnului Isus) și vei fi salvat de mânia lui Dumnezeu care se aprinde față de păcat și păcătoși. Pentru că nu “Biserica” te poate salva de la pierzare, de la osândire, ci numai harul și credința: “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9). Arca de salvare este Însuși Domnul Isus. Noi în El, și El în noi, prin Duhul Sfânt, în asta se constituie salvarea noastră, într-un cuvânt. (Ioan 17:20-23 – v.21 “ei să fie una în Noi“; v.23 “Eu în ei“; vezi și Ioan 14:23). Mulți chemați, puțini aleși. Depinde de harul lui Dumnezeu, nu de om și de oameni, de preot, de pastor.

Să nu uităm nici faptul scris în Romani 11:36, că toate lucrurile le avem și sunt din El, prin El și pentru El – A lui să fie slava în veci. Amin.
La ora actuală, un teolog nu se mai adresează altor teologi și creștinilor de azi, folosind cuvinte cu “înțeles” mistic, deoarece nu mai e cazul, lucrurile fiind descoperite pentru credincios. Ele însă rămân ascunse pentru necredincioși.
– Chivotul. Se știe ce era și ce s-a pus în el de Moise, fără echivoc, scrie în Biblie exact. Analogia dintre chivot, scris cu literă mică, și fecioară, scris cu literă mare, e nu numai nefericită, dar și nepotrivită biblic. Chivotul reclama Însăși Prezența lui Dumnezeu acolo, aduceți-vă aminte de lovirea cu moartea de Dumnezeu a lui Uza pentru că “Uza a întins mâna spre chivotul lui Dumnezeu si l-a apucat, pentru că era să-l răstoarne boii” (2 Samuel 6:6-7).

VT îl preînchipuie pe NT. Dumnezeu însuși Își alcătuise planul Său, în Sine însuși, iar brațul Său i-a venit în ajutor, adică Iisus Hristos, Creatorul a toate – nu vom preamări creația, ci pe Creatorul, slăvit să-i fie Numele în veci!
În Sfânta Sfintelor, unde era așezat chivotul, nu putea să intre nimeni, nu se putea apropia nimeni de chivot, decât Marele Preot, odată pe an, și în anumite condiții. Acolo se afla slava (Prezența) lui Dumnezeu, în chivot (numit și chivotul mărturiei), tablele legii, capacul ispășirii, doi heruvimi de aur …

– “„vălul” tainei se ridică de pe acest chivot istoric pentru a ne arăta adevărata înțelegere a sa: Fecioara-chivot.” – o afirmație hazardată, ca să nu zic altfel, deoarece, ca să zici așa, precum și cealaltă afirmație de mai sus, arca e biserica, te duce cu gândul la versetul care spune că dumnezeul veacului acestuia le- a orbit mintea, ca sa nu vadă strălucirea Evangheliei. Verificând versetul în diferite Biblii, observ că unele scriu dumnezeul veacului acestuia cu d mic, altele cu D mare; mă tem, deci, că unii nu înțeleg despre cine e vorba.

– Sărbătoarea creștină celebrează evenimente mistice și nu momente istorice din viața Bisericii – “Aici este mirarea“, răspunde în v.30, orbul vindecat din Ioan 9, Fariseilor (v24-v.34), când e chestionat de ei, cine l-a vindecat. E mirare mare, cum de se ține sărbătoare unor evenimente mistice (mistic, adică irațional sau inexplicabil pe cale rațională/a mistifica, înseamnă a induce în eroare; a înșela; a denatura, a falsifica adevărul), de ce nu se celebrează lucruri certe, momente istorice? Facem și această subliniere în virtutea faptului că omul credincios (duhovnicesc) cunoaște și are acces la tot ce scrie în Biblie, opera lui Dumnezeu către om.

În timp ce omul păcătos nu pricepe lucrurile lui Dumnezeu, căci acestea sunt duhovnicești, pentru “omul duhovnicesc” toate lucrurile spirituale sunt clare, (vezi și 1 Ioan 2:20, 27) si următorul pasaj:

12. Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său.
13. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.
14. Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte.
15. Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni.
16. Căci “cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos. (1 Corinteni 2:12-16)

– “Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea mai mistică sărbătoare dintre toate sărbătorile creștine, pentru că este și cea mai anistorică.” – Mistic, se înțelege ca și ceva “neadevărat” sau inexplicabil, ceva ce nu s-ar fi întâmplat cu adevărat. E bine zis, doar cu acest înțeles. Cum am spus deja, Intrarea Maicii Domnului în Biserică, nu e deloc mistică (inexplicabilă), ci e chiar clară chestiunea. Dacă zicem că nu e istorică, ar trebui să refuzăm a crede că însăși ERA noastră, creștină, își are obârșia legată indisolubil de existența lui Isus (implicit a Mariei), secolul I debutează atunci. Însăși Maria, deși L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu, ca om, e după cum scrie în Biblie, mult binecuvântată și plină de har – i s-a făcut mult har – dar și ea a avut nevoie de Jertfa lui Isus Hristos de la Golgota, de har și de credință și de pocăință în lucrarea de la Cruce a Fiului ei, Fiul lui Dumnezeu.

– iar ultimele fraze, merg pe aceeași linie, deoarece Biserica, în fapt, e Templul Duhului Sfânt, adică mulțimea creștinilor autentici, ei sunt Biserica, Mireasa Domnului, pregătită de nuntă de Însuși Mirele nostru drag, Isus Hristos Domnul.
– „Împodobită de nuntă se arată astăzi Biserica, frumoasă cămară, primind în ea cămara cea însuflețită a lui Dumnezeu” (din Acatistul Intrării Maicii Domnului în Biserică).

Învățătura apostolică din Epistola către Efeseni, sună astfel:

“Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos… a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.” (Efeseni, 5:24-27)

misticismul este cumva legat de omul firesc, lumesc, în timp ce Biblia e adevărată, accesibilă, o carte deschisă pentru credincioșii duhovnicești, de la un capăt la altul, istorie și adevăr, deopotrivă.

Revin, articolul de referință e ok dpdv al culturii majoritare, al ideilor care se propagă de obicei astfel încât, fără îndoială, e și scris cumva pe linia cunoștințelor deja încetățenite, așezate însă într-un cadru nou. Astfel că aceste idei de aici pot fi luate ca și un simplu comentariu de-a-ți da cu părerea, nimic altceva.