Cercetător Maria Hulber: „Studiind dosarele de urmărire ale lui Richard Wurmbrand, am avut impresia că privesc trei vieți într-una singură”

scris de 

Maria Hulber a intrat în arhivele CNSAS în urmă cu opt ani. De atunci, a studiat peste 9.500 de pagini din dosarele de urmărire pe care Securitatea le deschisese pe numele lui Richard Wurmbrand, numit și „Pavel al Cortinei de Fier”. Omul care, după 14 ani de temniță grea în pușcăriile comuniste, după bătăi și torturi inimaginabile, a reușit să evadeze din iadul concentraționar, dar a rămas zeci de ani în atenția Securității. Pentru că în lumea liberă, nu doar a propovăduit creștinismul, religie la care s-a convertit după descotorosirea de comunism – despre care spunea apoi:Nu credeţi cuvintele linguşitoare după care comunismul este doar o filosofie a societăţii. Ca unul care a trebuit să-l suporte ani de zile, pot să vă asigur că este vorba nu de filosofie, ci de crimă organizată –, ci a vorbit despre ororile acestei ideologii.

Portretul și biografia acestui om, reper moral pentru unii, figură controversată pentru alții, sunt schițate de Maria Hulber  în volumul În sfera tăcerii. Richard Wurmbrand în dosarele Securității, apărut recent la Editura Ratio et Revelatio, volum despre care am vorbit în acest interviu.

Continue reading  putereaacincea.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s