Despre Mântuirea Fiicei Mele Handicapate

Experiențe cu Dumnezeu

În 1972 s-a născut fiica mea, sub o situație critică, asfixiată… albăstrie la corp. Pe atunci nu știam că situația ȋn care s-a născut va aduce urmări grave corpului ei și inteligenții ei. Intre primele zile de la nașterea ei și pȋnă la circa 2 ani, am putut observa că ea este handicapată: nu putea vorbi, doar ȋngâna ceva cuvinte neȋnțelese, nu putea merge, ȋși avea capul plecat ȋntr-o parte, avea niște grimase pe fața ei atunci cȋnd se bucura sau plȋngea. Era și slabă nu avea poftă de mȋncare. Inteligența la ea era foarte, foarte scăzută.

Ca și mamă, sufeream că am un asfel de copil bolnav. Am ȋnceput să umblăm pe la neurologi, psihologi ȋn Timișoara, unde locuiam, pentru felurite consultații. Fiecare ȋi dădea medicamente, chiar și străine pe care cu greu le puteam obține ȋn vremea aceea. Medicamentele nu o ajutau mai nimic. Doar că ȋncepuse ceva să umble, și să priceapă foarte, foarte slab ce ȋi explicam. Perioada aceea a fost grea pentru noi, părinții. Mă bucuram că primul meu copil era sănatos, dar pentru fetiță eram cu o durere mare că nu puteam să o vedem ȋn starea ȋn care era. Un medic ne-a recomandat să o internăm ȋntr-un ospiciu pentru handicapați la Lugoj, precum că acolo poate face tratament pe termen ȋndelungat. Am fost de acord. Cȋnd am ajuns acolo am văzut că condițiile nu erau strălucite… Dar ne-am consolat cu gândul că trei luni vor trece cumva cât o vor ține acolo.

La scurt timp am dorit să ȋi facem o vizită, fără să ne anunțăm. Am rămas suprinși cȋnd nu am fost lăsați să intrăm la ea. Am insistat mult, și la urmă am fost duși la ea. Ce să spun: am găsit-o ȋntr-o stare de nedescris: racită, verzuie la față, și mai slabă, cu picioarele goale pe podeaua de beton, avea un pat de fier… o scenă care și astăzi după atȋția ani o mai am vie ȋnaintea ochilor mei de mamă. Soțul meu avea numai un gȋnd: cȋt mai repede trebuie scoasă afară…. Aceasta a fost ȋn aprilie 1979.

Ȋn mai 24, soțul meu ȋmi face cunoscut că ȋnca cu doi colegi de muncă are ocazia să treacă ilegal granița spre Jugoslavia, peste Dunăre. Și ce părere am eu, că el de mai mulți ani dorea să aibe calea liberă și să emigreze cu părinții si frați lui, ȋn Germania, dar mereu era respinsă cererea. Acolo el avea rudele sale, mai toate, de origine germană. Eu am rămas surprinsă, dar am acceptat să se duca dacă este sigură șansa, mai ales că pentru fata noastră o făcea. El era cconvins că dacă este ȋn Germania, fata va fi ajutată ca să se pună pe picioare prin medicamentele bune din Germania. Atunci el mi-a spus ca să fac cum știu și să o scot afară de acolo când el este plecat, cu motivul acesta mai sus menționat. Și…el a plecat ȋn noaptea lui 24 mai…20 de zile nu știam nimic de el și colegii lui…

Ȋn fine, ce am făcut eu mai departe cu privire la fiica noastră. M-am dus la Lugoj ca să o scot afară de acolo. Ȋnsă mare mi-a fost supriza să fiu dur ȋnfruntată de către directoarea ospiciului, precum că fata trebuie să ramȋnă definitiv acolo. Eu am spus ca soțul meu este plecat definitiv ȋn Germania și că și-a exprimat dorința ca să iau pe fată afară ca apoi să ne reȋntregim familia acolo unde este el. Foarte, foarte greu a făcut ieșirea fetei, dar am adus-o acasă. Fata era mai buimăcită decȋt era ȋnainte. Un tablou trist de tot. Aceasta este prima parte a durerii mele, de acum ȋnainte voi explica scurt despre al doile-a val de dureri si frămȋntări.

Imediat după ce soțul a plecat, am avut de lucru cu audienta la serviciul soțului cȋt și cu militia de la inspectorat. Am fost audiata cu privire la plecarea ilegala a  soțului… teamă, neliniște… Mai mare teamă a fost că nu știam nimic de soțul meu. Toate trei soțiile așteptam o veste de la unul măcar din soții noștri, dar nimic. Ȋmi era teamă, că auzeam că erau mulți ȋmpușcați sau ȋncecați pe Dunăre, pe cȋmpul de lȋngă granița cu Serbia… tot felul de vești… Dar ȋntr-o zi ȋn 20 iunie, a venit soția unuia dintre cei fugiți, cu mare bucurie să ȋmi comunice că toți trei sunt bine, și sunt ȋn München la una din rudele unuia dintre fugiti. Am răsuflat foarte ușurată. De acum ȋnainte ȋnseamnă că voi ȋncepe și eu cu depunerea de cerere pentru reȋntregirea familiei. După ce soțul a găsit de lucru ȋn Rastatt, unde el avea rudele sale, avea o adresă deci. Am ȋnceput și eu cu demersurile. Dar… mare mi-a fost durerea să văd ca de nici unde nu venea un răspuns…

Am fost ȋn audiență la București de 5 ori, ȋn Timișoara la inspectorat… am scris in total 97 !!!! de cereri și memorii peste tot unde se putea. Și nimeni nu mă lua ȋn seamă. Fiind ȋn vremea aceea ȋncă religioasă, ortodoxă, am ȋnceput să frecventez biserica aceasta cât și cea catolică, să mă rog la sfinți de tot felul, să fac după cum mă sfătuia și o prieteăa de a mea care tot ca și mine ortodoxă era. Și nimic… La serviciu aveam șicane din cauza plecării soțului meu, dar nu numai eu, ci ȋnca patru femei la care la fel erau soții fugiți. Presiunea a fost așa de mare ȋncȋt am fost nevoită să lichidez (cu serviciul). Dar acum ce fac? că nu aveam existență, bani, alimente, lemne și cărbuni… Locuiam  la socrii mei la casă, socrul mă ajuta cum putea și el. Apoi mai aveam și o datorie de dat ȋnapoi de unde am luat ajutor ca să complectăm suma de care avea nevoie soțul pentru cauza sa. Eram ȋn mare strȋmtoare… Dar soțul meu a ȋnceput să ȋmi trimită pachete, care ȋl costau atunci destul de mult… cu haine și alte lucruri. Eu am ȋnceput să vȋnd, ca să am bani de alimente la copii. Prietena mea care era mai ȋnstărită ca și mine ȋmi mai da cȋteceva din ce avea ea de dat. Suferința mea era din ce ȋn ce mai mare. Disperarea m-a cuprins enorm. Pe vremea aceia au reușit mulți să fugă ȋn occident… cam timp de o lună a ținut. Veneau ȋn Banat și din părțile Moldovei numai să ajungă la sursa aceasta.

Ȋn jumătatea lui august 1980, suferinta era așa de mare, ȋncȋt am cerut sfatul prietenei mele ortodoxe, ce ar fi mai bine să fac, că nu mai rezist… Ea mi-a spus: ”Ia Biblia si citește că ȋn ea găsești mȋngȋiere”. Eu am rȋs, zicȋndu-i: ”oare ce mȋngȋíere ȋmi poate da Biblia, ca eu am citit Noul Testament cȋnd eram copil, si nu o ȋnteleg.” Atunci pe moment nu am ȋnțeles că Domnul mă chema spre El prin această femeie religioasă. Au trecut ȋncă 2 săptămȋni de suferință, mai ales cȋnd vedeam că alte soții plecau deja la soții lor, chiar și acele două la care soții au plecat ȋmpreună cu soțul meu. Eram așa de amărȋtă, ȋncȋt m-am dus la prietena mea să ȋi cer Biblia ei. Am luat-o și am ȋnceput să o citesc cu interes cum niciodată nu am făcut-o. Dar ciudat a fost că am ȋnceput cu Apocalipsa. Mă tot frămȋnta faptul că cine este acel Anticrist, calculam eu niște evenimente istorice și ziceam că ar fii cutare despot…. M-am dus la prietena mea să o ȋntreb pe ea, ea nu știa de cine vorbește aici Biblia. Iar am citit si citit ȋn Apocalipsa. M-am gȋndit să o iau de la evanghelia după Matei. Am dat de Isus Christos, am ȋnceput să mă ocup de El, dacă cu adevărat a fost pe pămȋnt, dacă cu adevărat a făcut aceste minuni care sunt ȋn evanghelii….

La jumătatea lunii septembrie 1980, chiar si data o mai știu, era 12, deodată m-a cuprins o mare neliniște, mă simțeam atȋt de ȋmpovărată, ȋmi era rușine de mine, mi se perinda prin fața ochilor toată viața mea… mă frămȋnta gȋndul oare cum să scap de povara asta… era atȋt de grea, nu dormeam noaptea… Niciodată nu am mai trăit așa ceva, mai înainte mă vedeam ca și orice om, fără păcate, duceam viața așa cum o duceau și alții, dar acum ce s-a ȋntȋmplat cu mine? M-am dus la prietena mea să mă plȋng de starea asta și mai chinuitoare ca pȋnă acum. Ea mi-a spus să mă duc la preot să mă spovedesc. Am luat sfatul ei ȋn considerare, și m-am dus la catedrala din centrul orașului. Apăsarea era așa de mare și abia așteptam să mă cheme preotul… Stăteam pe o bancă lungă, ȋnaintea chiliei preotului. Și cum ȋnaintea mea se afla o fereastră lungă și colorată,deodată a apărut razele soarelui, ale dimineții aceleia. Razele veneau direct asupra feței mele.Era un eveniment ciudat: ochii ȋmi erau plini cu lacrimi, mă uitam ȋn sus spre cer, și aveam convingerea că Dumnezeu mă pătrunde acum cu lumina Sa, prin aceste raze de soare, și parcă ȋmi dădea siguranța că sunt iertată. Ȋn acele momente minunate, se deschide ușa și preotul mă invită să intru. Am ȋngenunchiat și cu lacrimi amare, zbuciumată, am mărturisit păcatele. Preotul a spus:”fata mea du-te ȋn pace că păcatele sunt iertate,și nu mai păcătui.” M-am ridicat cu o pace și bucurie de nedescris, era ceva ce nu se poate explica, nimenii nu te poate ȋnțelege decȋt cine a trăit convertirea spre un Dumnezeu viu. Pe atunci nu am ȋnțeles ȋncă că nu preotul mi-a dat această eliberare, iertare, ci Dumnezeu care m-a chemat la El ca să ȋmi dea salvarea din păcat, să ȋmi dea mȋntuirea.

Eram așa de fericita că am uitat și de plecarea mea spre Germania, eram concentrată numai asupra acestui eveniment deosebit, care a intrat ȋn viața mea ca și o explozie, care a despărțit ceva ȋn mine. Am mers la prietena mea și i-am povestit ce am trăit, ea s-a bucurat dar nu ȋnțelegea fericirea mea. Din ceasul acela “mȋncam Biblia”ore ȋn șir și noaptea, și cum am ȋnțeles ceva din ea, ȋi dădeam prietenei mele mai departe. Aici vreau să mă opresc acum cu mărturisirea mea despre convertirea la Domnul, și mă voi concentra acum asupra fetei mele. Așa cum voi avea putere de la Domnul ȋn altă zi voi ȋncepe cu descrierea mai detailată a convertirii mele…

După ce am ajuns să cunosc cȋte ceva din cuvȋntul Scripturii, am avut marea dorință să vin la Domnul cu cerințele acestea două, ȋntre altele care mai erau: precum că dacă Domnul cu adevărat a făcut aceste minuni pe pămȋnt, atunci sunt sigură că poate să facă și pentru mine minunea ca să pot pleca cu copiii la soțul ȋn Germania, apoi și să lucreze ȋn așa fel la sănătatea fiicei noastre, atȋt cȋt crede că este necesar pentru ca și ea să Ȋl iubească și să fie mȋntuită. Cu adevărat, a ȋnceput să lucreze la plecarea noastră mai ȋntȋi.

La 2 săptămȋni, deci ȋn 30 septembrie 1980, după convertirea la Domnul, am primit ȋnștiintarea să merg la inspectorat dupa așa zisele: formularele mici, primul demers ȋn direcția de emigrare. Le-am complectat și predat .Eu eram un copilaș ȋn credință, și am mulțumit Domnului, zicȋndu-I că dacă mă iubește cu adevărat, să lucreze mai departe ca să obțin și formularele așa zise mari. Și aici a lucrat, la sfȋrșitul lunii noiembrie 1980, ele au sosit. Dacă am văzut și aici cum ascultă rugăciunuile mele sincere, ca de copilaș, am ȋndrăznit să ȋi cer și mai mult. “Doamne, dacă țu mă iubești și vrei să ajung cu copiii la soț, și dacă Tu ai făcut atȋtea minuni pe pămȋnt, atunci poți sa faci și pentru mine ca pȋnă la paști să am pașaportul ȋn mȋnă.” Și așa a fost, cu două zile ȋnainte de paște,era ȋn mȋna mea. Am vazut cum m-a condus prin marele București ȋn așa fel că cele trei ambasade: Ungaria, Austria și Germania le-am găsit pe toate deschise, fără să fie aglomerație, oameni ȋnțelegatori m-au servit… Am văzut cum a lucrat ca și minuni, cum a ȋndepărtat obstacole, ca să ajung la timp peste tot. Eram extrem de fericită, ȋmi venea să spun oricărui om pe stradă despre ce am trăit eu ȋn numai 7 luni, și să-L cunoască și ei cum am ȋnceput eu să-L cunosc.Dar marea mi-a fost surpriza cȋnd am văzut că nimeni nu mă ȋnțelegea, rȋdeau de mine, pȋnă și soțul meu…

Ȋn fine, am plecat ȋn 30 Aprilie 1981 spre Germania. Pentru prima oară ȋn străinătate cu 3 geamantane si doi copii: unul de 14 ani si fata de 9 ani. Totul era un vis… Ȋn Viena nu m-am descurcat ȋntre atȋt popor și trenuri… Plȋngeam de disperare, un informator al gării s-a oprit lȋngă noi să afle care ne este problema. Am spus cum am putut, de ce sunt disperată. Mi-a arătat unde este trenul nostru care ne duce spre Nürnberg, Germania. Eram fericiți, mulțumind Domnului de ajutor. Ȋn Nürnberg ne aștepta soțul, după aproape 2 ani de despărțire. Ne-am bucurat cu toții de revedere.

Apoi ȋncă din primele două săptămȋni am ȋnceput să umblăm pe la medici pentru consultația fetei. Au trecut cȋteva zile pȋnă ce medicii germani au găsit de cuviință să ne comunice că fata nu are nevoie de medicamente, că inteligența ei poate ușor să se ridice cu timpul. Noi eram foarte, foarte dezamăgiți,  că acum de fapt suntem ȋn Germania, unde sunt medicamente bune, și să nu ȋi dea la fetiță?

Ne uitam la ea, și ne gȋndeam oare cum poate ea să ȋși revină? cȋnd nu știe nici să vorbească nici una din cele două limbi? Dar a dispărut ȋndoiala, cel puțin de la mine. Pentru că ȋn aceste 7 luni, petrecute ȋncă ȋn Romȋnia, după convertirea la Domnul, am trăit ascultări de rugăciuni minunate, m-am hotărȋt să mă rog mereu și mereu aceeași cerere pe care am dus-o ȋnaintea Sa ȋncă fiind ȋn Ro.,  Domnul să o ȋnsănătoșească atăt căt El crede că este bine pentru a-l iubi pe El, a fi ea mȋntuită.

Au luat-o la școala ajutătoare, aici erau 3 persoane pedagocice, la o grupa de 7 copii handicapați, care se ocupau de ei, dându-le ȋndrumările necesare, conform capacității lor intelectuale. Aici a inceput să ȋnvețe să ȋși folosească mȋinile, picioarele care erau destul de anchilozate. Ȋn sfărșit, am văzut schimbare la purtarea ei ,ȋncepuse să spună niște cuvinte destul de ȋnțelese ȋn germană, și doar cȋteva și ȋn romȋnă. Din cauza credinței mele ȋn Domnul, ȋnsă, au apărut probleme. Cadrele școlii ei, au dorit să o dau la un curs de dans, pentru ca să devină mai flexibilă cu picioarele ei dar și cu trupul, spuneau că asta o ajută la boala ei. Eu fiind un om nou acum, care nu mai iubea dansul de altădata,care era pentru mine ceva deosebit, am hotărăt să mă opun cu ajutorul Domnului. Am spus persoanelor acelora, din ce cauza eu nu doresc să ia parte. Au rămas surprinși de refuzul meu, și au căutat să mă convingă. Eu am venit la Domnul cu rugăciune, L-am rugat să mă ajute, să ȋmi dea ȋnțelepciune să știu ce am de făcut. Eu aveam și am obiceiul ca să citesc mereu in cuvȋntul Domnului. Ȋn zillele acelea de frămăntare citeam ȋn Efeseni 5;6-11, aceste  versete imi deveniseră așa de vii, și am ȋnțeles că este răspunsul pentru situația mea. Am dat răspunsul la școală, că nu doresc ca fiica mea să frecventeze un curs de dansuri și că noi, părinții ei, vom face multe plimbări cu ea pe dealuri, pentru a se ȋntrena musculatura picioarelor. Și Domnul a avut milă și a lucrat, ei s-au retras.

Și așa am procedat cu fata, am văzut cum avea tot mai multă putere să urce, să coboare, chiar mai bine ca și noi părinții ei.

Apoi a venit o altă ȋncercare peste mine. Cum este obiceiul la catolici la o anumită vărstă copii să fie trecuți prin “Firmung” (nu pot sa traduc in română) era și răndul fetei noastre. Așa mi s-a comunicat că ea trebuie să ia parte la un catechism catolic pentru pregatirea acestui act. Iar am venit ȋnaintea Domnului să mă rog pentru ȋnțelepciune, conducerea Sa ȋn problemă. I-am spus ȋn rugaciune, că eu știu că totul este o rătăcire mare și că nu doresc ca fata mea să i-a parte la această ceremonie și catechism. Soțul meu, era foarte fericit că fata o să fie și ea ca și el trecută prin ceremonia asta, și mă obliga să merg la biserica lui, să o ȋnscriu la catechism. Eu m-am opus zicăndu-i că nu este necesar. Ca deobicei, a vorbit iar urȋt contra credinței mele. La școală deja au făcut o programare, pentru catechism dacă au văzut că din partea mea nu vine nici o reacție. Dar eu am tăcut, nu am răspuns nimic, doar mă rugam Domnului. La scurt timp vine iar o programare cu data cȋnd să fie dusă la biserica pentru ceremonie. Soțul știa, rudele sale la fel, de aceasta programare. Dar eu tăceam, și mă rugam ca Domnul să lucreze ȋn așa fel ca să nu se ȋntămple acest fapt. Data se apropia, am observat că nimeni nici de la școală și nici din familia nu amintea că ceasul se apropie. Toți erau ca și muți, la fel și eu, nu aminteam nimic, ci tăceam. Data a venit, nimeni nu și-a adus aminte de ea, a trecut ziua aceasta fără să se ȋntȋmple nimic. Doar eu știam ce s-a ȋntȋmplat: Domnul i-a făcut pe toți să uite data aceasta!  Slava Lui ȋn veci. Cam la 2-3 săptămăni după acest eveniment, soțul meu ȋmi spune cu mare ȋngrijorare că nu s-a făcut ceremonia… ce a trebuit sa ȋmi aud…Domnul și eu știe. Ȋn mine era o dorință de a afla ce se petrece ȋn fiica mea, daca Domnul lucra ȋn ea. Ȋn afară nu vedeam altceva decȋt că ea asculta ce spuneam eu din Biblie, dar dacă pricepea eu nu știam nimic.

Ȋn 1984 am ajuns să cunosc din studiul Bibliei și istoriei creștine, că eu trebuie să ies din biserica ortodoxă. Eu eram convertită din 1980, dar nu aveam claritatea că locul meu nu mai era ȋn aceasta instituție religioasă. După ce am studiat amănuțit totul, am ȋnțeles prin Apocalipsa 18;4, că eu trebuie să ies. După ce prin mod deosebit Domnul mi-a ȋndrumat pașii spre o Adunare creștină după evanghelie, unde erau mulți creștin emigrați din părțile Sibiului, am ieșit total din ea. Am fost și la primăria orașului ȋn care locuiam atunci, am depus cererea de ieșire din biserica catolică. Eu am declarat la sosire ȋn Germania, ca sunt botezată la biserica ortodoxă, dar ei au spus că e una cu cea catolică, și așa au trecut confesiunea de catolică. Am primit aprobarea, așa eram libera de aceasta instiuție și ȋn forma aceasta ”legală”. Acum că am ȋnceput să frecventez adunarea aceasta, s-a ivit o altă problemă. Soțul meu a fost foarte ȋmpotrivă să merg, dar Domnul a făcut calea liberă, datorită multor rugăciuni făcute de credincioșii din adunare. Am dorit ȋnsă să o iau și pe fiica mea, dar el s-a ȋmpotrivit foarte tare. Am plecat singură, am fost luată de o familie de credință, că eu nu aveam voie să merg cu mașina la o astfe de Adunare! Pentru soțul meu era o adunare unde se fac lucruri urȋte, asta era ȋndoctrinarea comunistă ȋn sufletele păcătoșilor, și ȋn a mea ȋnainte de convertire, așa că ȋl ȋnțelegeam… Dar rugăciunile continuau… După cam o lună de la acest eveniment, soțul ȋmi spune: De ce merg singură, de ce nu o iau și pe fată? Eu m-am mirat mult, spunȋndu-i că doar el mi-a interzis să o iau cu mine. Dar el a negat ȋnfuriat că el nu a interzis. Ciudat… cum a lucrat Domnul și ȋn această situație. Am dus-o pe fiică cu mine. Am observat-o mereu să văd cum reacționează. Nu puteam vedea decăt că ascultă dar ȋn felul ei de handicapată, zȋmbind, ȋntorcȋnd capul la stȋnga și dreapta. Ȋmi făcea impresia că de multe ori nu asculta…

Eu mă rugam mereu ca Domnul să mă ȋnvețe cum să mă port cu ea, prin purtarea mea să fiu o binecuvȋntare .Cum spuneam mai ȋnainte: eu ȋi citeam din Biblia romȋnească mult, ȋi spuneam și ȋn germană despre cea ce ȋi citeam. Dar niciodată nu a venit de la ea o ȋntrebare cu privire la cea ce eu ȋi spuneam. Și acum să scriu despre o altă mare ȋncercare. Ȋn febr.1986, citeam niște mărturii a creștinilor baptiști din Rusia, cum erau aruncați ȋn ȋnchisori și chinuți din pricina Domnului Isus .Am comparat starea mea de credință și am văzut că eu sunt căldicel ȋn ea. Am oftat, zicăndu-mi: dacă eram și eu acolo cu ei acum,ce se ȋntărea credința mea… Dar noi putem să avem ȋncercări grele și ȋn țările unde este libertatea creștină,  nu trebuie să fim ȋn Rusia, pe atunci comunistă. Pentru că eu mă rugam ca Domnul să ȋmi pună ȋnaintea ochilor mei tot ce mai este ȋn viața mea care Lui nu Ȋi place, El mi-a făcut după cererea mea. La scurt timp după citirea acelor mărturisiri, eram ca deobicei ȋnaintea ”altarului meu cu idolul“, la care iar îi ofeream ore prețioase de ȋnchinare. Ma uitam la un program ”Die verflixte 7”, pe română cred ca vine cam așa”Blestematul de 7” Ȋn timpul vizionării m-am simțit deodată neliniștită, de fapt la ce mă uit eu? ce are acest 7 cu programul acesta? Nu am mai dorit să ȋl văd. Apoi a fost serialul tare iubit de mine pe atunci, ”Dallas”. M-a atras ca și un magnet, și m-am dus la TV să ȋl văd. Dar iar neliniște mare: la ce te uiți? crezi că Domnul stă cu plăcere cu tine ȋmpreună acum și se uită la scenele acestea? ȋn care se desfășoară minciuna, ȋnșelaciune, divorț…etc…? Tu ești om nou acum, cele vechi s-au dus… Am ȋnțeles repede că și aceasta stare din mine este un răspuns de la Domnul la cererile mle. Am dorit să fiu liberă de acest idol, dar abia atunci am văzut cât de mult ȋl iubeam… Dar Domnul a avut grijă să mă dezlipească de idol, ȋn faptul că a venit sora soțului din România, prin emigrare. Fiindcă nu avea ȋncă locuința ei, a locuit la noi 9 luni. Și eu credeam că cu ea voi discuta mult despre cuvȋntul Domnului… dar m-am ȋnșelat amar… Ea iubea TV enorm, la fel ca și soțul meu…Ȋntr-o zi eram cu toții ȋnaintea lui, eu eram ȋncă ȋn neliniște, măcar că știam care este voia Sa… Ȋn acea zi ȋnsă a venit eliberarea. O auzeam pe cumnata mea la orice scenă palpitantă că se exprima: Ach Jesus-Maria, im Gottes Name, Maria-Josef hilf. Tipic catolic… Din nou am avut o claritate: ce are Domnul sa vină ȋn ajutor la NIȘTE IMAGINI DOAR? Așa m-am ȋntristat zicăndu-i de ce trage numele Domnului ȋn scenele acestea păcătoase, că El nu vine acum să salveze niște persoane imaginare, pe ecranul acesta. Atât a trebuit să spun numai, că a venit o avalanșa de cuvinte dure, ce m-au făcut deodată să urăsc cutia asta, să fug de ea pentru totdeauna, ȋn așa  fel a fost eliberarea ȋncȋt nici să șterg praful de pe el nu mai doream, si nici tonul lui. Am scris depsre acest fapt, pentru motivul ca să se vadă ce a lucrat Domnul ȋn fata mea.

Ȋn ceasul, cȋnd definitiv nu mai doream să savurez imaginile din TV, a ieșit și fiica mea imediat după mine. Eu am oprit-o să nu vină, dar ea ȋncepuse să plȋngă tare ȋmpreună cu mine.Era atinsă de țipetele soțului meu, de cuvintele surorii lui, de lacrimile mele… a fost tare distrusă… Așa soțul meu tot ȋncerca să o convingă pe fiica să vină la TV, dar ea nu vroia. Soțul meu mereu spunea că eu am prostit-o cu credința mea proastă… De atȋtea ori am spus că NU EU AM LUAT-O DE ACOLO, CI ESTE HOTĂRȊREA EI. Degeaba, el credea părerea lui. Dar pentru mine a fost un răspuns la dorința mea ascunsă, să văd ce lucrează Domnul ȋn ascuns ȋn fiica mea. Am ȋnțeles că mi-a dat har, ascultȋnd glasul meu cȋnd ȋi spuneam să mă facă o binecuvantare pentru ea prin purtarea mea… să ȋmi dea ȋnțelepciune să știu cum să mă port cu ea. De atunci fata mea făcea exact ce făceam eu: ascultam casete, era și ea de față, citeam Biblia, era și lȋngă mine, mă rugam, era și ea cu mine… Dar ȋncă nu veneau ȋntrebări de la ea, nu lega bine ȋncă propozițiile ȋn limbile familiei… dar Domul s-a ȋngrijit și de aceasta dorință a mea.

Ȋntr-o seară după scurt timp,de la eliberarea de TV, eram amȋndouă ȋn dormitor și ȋi explicam despre Domnul care ca și un miel a fost dus să moară pentru păcatele ei și ale mele. Avea fața strălucitoare, se uita la mine și PRIMA întrebare mi-a pus-o, clară ȋn exprimare: ”Mama, Isus a fost așa ca și oaia asta?”  și ȋmi arăta la colțul unei plapume de lȋna desenul unei oi cu multă lăna pe ea Ce bucurie să aud asfel de cuvinte, dar ȋn germană mi-a spus. Era ca o minune pentru mine să aud că spune o propoziție ȋntreagă… și ȋncă una ȋn ce priveste credința ȋn Domnul. I-am explicat atunci mai multe, și vedeam că se bucura.

Ȋn același an am plecat ȋn vizită ȋn Ro. Locuiam atunci la o prietenă de-a mea prin care am primit Biblia ȋn mȋnă să o citesc ȋn 1980 .Ȋntr-o dimineață am auzit o conversație ȋn curte. Știam că nimeni nu este ȋn casă decăt eu și fiica mea și fata prietenei mele. Mare mi-a fost mirarea cȋnd am văzut-o pe fiica mea ținȋnd conversație cu fata prietenei. Stam deoparte și ascultam atentă. Pentru prima oară am auzit-o pe fiica mea ,vorbind ȋn fraze romȋnești. Apoi s-a poticnit și nu știa mai departe ȋn romȋnă, și ȋi spune fetei că se duce la mine să mă ȋntrebe cum se spune ȋn română un anume cuvȋnt. Așa am auzit-o vorbind și ȋn română. Ce a lucrat Domnul ȋn ascuns, era pentru mine atȋt de minunat… măcar că nu se vedea la ea nici urmă ca să știe și românește. Totuși ȋn interiorul ei avea deja cunoștințe destul de mari. Ea ȋnregistra ȋn timp ce vorbeam cu soțul meu și fiul ȋn romȋnește .La fel și atunci cȋnd ȋi explicam din Biblie și ȋn limba romȋnă. Dar noi nu știam asta deloc…

Mai departe ce am mai văzut la ea din lucrarea Domnului, era faptul că ȋntr-o zi mă privea mereu, și aveam impresia că ar vrea ceva să mă ȋntrebe, și așa a fost, îmi pune ȋntrebarea: mama, tu de ce nu mai porți pantaloni? ,  dar ȋn germană, destul de clar, și nu și fuste? Am fost foarte surprinsă cum de ȋmi pune o asfel de ȋntrebare, la care nu mă așteptam deloc. I-am spus că așa ȋmi place mie, și că așa văd că este plăcut lui Dumnezeu. Atȋt a fost discuția ȋntre noi. Cam la 3 luni după această zi, vine iar cu aceiași ȋntrebare. Atunci parcă m-a ȋnviorat ȋntrebarea ei. Și o ȋntreb dacă și ea vrea să fie ca și mine ȋmbrăcată. Cu o bucurie pe față și ȋn cuvintele ei, spune că da. O mică paranteză: eu nu am iubit niciodata pantalonii, nici ȋnainte de convertirea mea, ȋn total am avut pȋnă la vȋrsta de 31 de ani total 3 pantaloni: un trening pentru școală și mai tȋrziu cȋnd m-am casătorit ȋncă doi pantaloni. După convertire i-am aruncat și pe aceștia doi, ȋmi erau ca două piese netrebuincioase ȋn garderoba mea. Dar cu fata mea era altfel: soțul meu iubea mult să o vadă numai ȋn pantaloni. Și avea o singură fustă, și aceea rar folosită. Deci, cȋnd am auzit că și ea vrea să fie ca și mine ȋmbracată, i-am spus că tatăl ei nu o să vrea așa ceva. Am ȋntrebat-o din nou, și același răspuns am primit. Mă ȋntrebam de ce chiar o asfel de ȋntrebare ȋmi punea ea. Mi-am adus aminte de rugăciunile ce le aduceam Domnului, ca să mă facă să fiu o binecuvȋntare  pentru ea, prin purtarea mea. Ea mă urmărea ȋn tot ce făceam, fără să ȋmi fii dat seama. Nu știam acum cum să ajung la niște rochițe și fustițe pentru ea. Că de la soțul meu nu voi avea nici un ban ca să cumpăr așa ceva. Și eu nu dispuneam de bani cum doream eu, că toți erau sub controlul lui. Pentru că ȋn adunare aveam o soră care cunoștea pe altă soră ȋntr-o localitate din apropiere, care aduna ȋmbrăcăminte pentru a trimite pachete ȋn Rusia la credincioșii săraci, a spus că mă duce la ea.Cu rugăciune m-am dus, ȋn nadejdea că Domnul și de data asta mă ajută ȋn așa situație delicată. Și a făcut-o. Sora aceasta avea așa de multe pentru fetiță, că puteam alege ce doresc. Am ales și am ajuns acasă cu ele ca să le arăt fetiței. Ea s-a bucurat, foarte emoționată a ȋnceput să plȋngă ȋn hohote. Era din cauza bucuriei din ea. Atunci i-am spus,  cum să spunem tatălui? că el se va certa iar cu mine. Am ȋmbrăcat-o a doua zi, care era o sȋmbătă cȋnd trebuia să mergem la cumpărături cu toții. Cȋnd soțul meu a văzut-o, imediat s-a ȋnfuriat, zicȋnd că de ce o zăpăcesc pe fată iar cu ideile mele rele. Că să o ȋmbrac cu pantaloni. Eu, ca și altădată, am căutat să ȋi explic că nu eu am obligat-o, ci este decizia ei. Dar nu am reușit să ȋi explic mai multe că nu mă asculta și era tare tulburat. Am tăcut, și l-am lăsat să spună ce vroia el. Ȋn inima mea, am mulțumit Domnului pentru ajutorul ce mi-l va da: să am putere să trec și peste această furtună. De atunci am ȋmbrăcat-o mai departe pe fetiță cu rochițe și fustițe, măcar că vedeam fața soțului roșie de mȋnie, dar gura o ținea ȋnchisă, pentru că așa lucra Domnul. Cu timpul nu mai se vedea pe fața sa furia. Ȋn următorul an, cȋnd fata ȋmplinea 15 ani, a ȋntrebat-o ce ar dori de ziua ei. Ea a spus că o fustă. El a ezitat puțin, dar la urmă am primit permisunea să ȋi cumpăr o fustă. De atunci și pȋnă astăzi unde are 39 de ani, nu a mai fost discuții de genul descris mai sus. Dar situații asemănătoare nu au ȋncetat imediat. Au mai fost unele. Alta este atunci cănd fata a dorit să nu mai poarte cerceii primiți la botezul catolic. Ȋn vremea aceia ȋncă mai aveam contact cu nașii ei de la care a primit acești cercei.

Vreau sa afirm: ce mărturisesc aici, nu sunt exagerări firești, ci sunt cu adevărat lucrarea Domnului ȋn acest copil handicapat, este harul Său care a ascultat rugaciunile unei mame disperate, care a dorit un singur lucru: mȋntuirea fetei așa cum este ea. A fost o luptă… numai cine a trăit o situație asemănătoare mă poate ȋnțelege… Deci fata singura a dorit să dea la o parte aceste obiecte, pentru că iar a văzut la mine că eu nu am ce are ea. O paranteză fac din nou: eu cȋnd ȋncă eram ȋn lume, iubeam enorm să port bijuterii, orice gunoi care strălucea vroiam să ȋl pun pe mine.Dar după convertire imediat am arucat la GUNOI totul. Doua texte din Noul Testament m-au facut să reacționez imediat. Erau un idol pentru mine… Așa că “pilda” văzută ȋn purtarea mamei ei, a făcut-o pe fată să arunce și ea cerceii. Cu ei ȋnsă nu am lucrat așa repede, ci am așteptat să vină ceasul… i-am luat jos ȋn 1993 cȋnd trebuia sa fie operată de apendicită. și nu i-am mai pus deloc. Soțul meu după un timp mai ȋndelungat a observat că nu ȋi mai are, și a vrut să știe, de ce? I-am spus că fata nu ȋi mai vrea, iar nu a crezut, dar nu a mai fost furios ca și altădată. Dar a spus că să ȋi pun neapărat. Mă rugam Domnului ca să lucreze El ca și altădată, să uite… soțul de ei. El a uitat, dar nașa fetei, la o vizită a observat că nu ȋi mai are, a dorit să știe de ce… Am avut ocazia să ȋi dau mărturie despre credința mea ȋn D-nul,și că D-nul lucrează și ȋn fata mea la fel de minunat… și că botezul făcut atunci la catolici nu are nici o valoare ȋnaintea Domnului. Nu i-a plăcut ce a auzit, și s-au ȋndepărtat cu toată familia de noi pentru totdeauna.

Doresc să mărturisesc acum cum a fost si cu botezul fetei ȋn moartea Domnului. Tot ȋn anii `90 a fost ținută o predică de un frate despre botez. Am observat ca fata era neliniștită lăngă mine, se uita la mine, se uita la fratele ce predica. Spre casă mergȋnd, am ȋntrebat-o dacă i-a plăcut predica. A spus cu bucurie că da. Apoi am ȋntrebat-o dacă vrea să fie botezată. A spus că da. Eu i-am spus că ea trebuie să ȋnteleagă bine acest botez, și dacă este pregătită de Duhul Sfănt ca să ȋl facă, atunci să-l facă. I-am explicat aderărui biblice, i-am pus felurite ȋntrebări. Nu la toate ȋnțelegea ce ȋi spuneam sau o ȋntrebam. Aveam convingerea că trebuie să mai aștept in privința botezului. Eu nu știam dacă ea știe să se roage, am ȋncercat să o pun să se roage. Scotea cuvinte care nu se putea pune ȋn rȋnd cu cea ce ȋnvăța Biblia. Mă rugam pentru ea ca Domnul să lucreze ȋn privința aceasta, ca să cunoască clar așa cum crede El, că trebuie să cunoască. Ȋn anul 1997, am avut ocazia binecuvȋntată să o aud cunm se roagă: am rămas foarte uimită de felul cum se ruga biblic, cum formula propozițiile, ȋntr-un fel stȋngaci, dar cu ȋnțeles. Uneori se bȋlbȋia, știa ce vrea să spună dar nu găsea repede cuvȋntul, și aici o ajutam eu să formuleze propoziția dorită de ea ce să o aducă la Domnul. Așa a primit ȋndrăzneală să se roage cu mine ȋmpreună și chiar ȋn cercul de surori cȋnd era liberă de la serviciul ei. Mă miram mult de rugăciunile ei, că aducea adevărul biblic, cu mintea ei, inteligența ei luminată de Duhul, punea ȋnaintea Domnului. Ce bucurie pentru mine să văd din nou ce a lucrat Duhul Sfânt, ȋn ascuns ȋn inteligența ei cu o capacitate foarte, foarte redusă, ȋn aceia care am descris-o la ȋnceputul mărturiei.

Nu este aceasta o minune cum lucrează Domnul, cum dă răspuns la rugaciuni? Cȋnd mă gȋndesc la ȋndemnurile unei rude de ale mele care este un carsimatic ȋnfocat astăzi, ca să iau legătura cu un anume Reinhard Bonke aici ȋn Germania care are multă putere ca să o elibereze de demonii din ea, mă ȋngrozesc, ce rătăcire… Domnul a lăsat boala aceasta ca prin ea El să fie preamărit, atăt ȋn viața fetei cat și a mea, dar să fie și o mărturie pentru alți credincioși sau necredincioși.Să se cunoască puterea rugăciunii,a legăturii cu Domnul strȋnse cu El, din care vin binecuvantările. Să cunoască harul Său. Slavă numai Lui.

De acea, dau mai departe mărturia aceasta acum. După ce am auzit cum ea se roagă, după ce am stat cu ea de vorbă, ȋn explicații biblice, am văzut la ea dorința de a fi botezată. Ea știa ce este pocăința, știa ce este păcatul, ce este a fii un om nou. Am auzit-o cum se ruga Domnului, să ȋi ierte păcatele, cum ȋi mulțumea pentru că și pentru ea murit la cruce… O vedeam cu ce interes asculta predicile,cȋntecele creștine,cum se ȋmbrăca,cum vorbea,cum tăcea cȋnd trebuie să tacă… cum asculta de ȋndemnurile mele… Astea toate ȋmi aducea mare bucurie ȋn inima mea și mulțumeam Domnului mereu. Slavă Lui.

A venit si ceasul cȋnd s-a botezat ȋn moartea Domnului. Ȋn ianuarie 1997, din nou a fost ținută o predică despre botez, pentru că ȋn mijlocul nostru, erau care au fost mȋntuți de curȋnd, dar care ȋncă nu au făcut pasul acesta. Am obesrvat-o pe fiica mea că era neliniștită, se uita la mine ȋntrebătoare. După adunare, am ȋntrebat-o dacă i-a plăcut predica, a spus că da și că vrea să se boteze și ea. Ȋn martie a aceluiași an, s-a ținut un botez ȋn orașul din apropiere, și am hotărȋt să merg cu ea acolo ȋmpreuna cu celalți credincioși care doreau botezul, fiind din adunarea noastră. Pentru că la noi nu era pe atunci un baptiseriu, trebuia să se facă botezul ȋn alte adunări creștine. Acum urma să ȋl anunț pe soțul meu, de dorința fetei. Am comunicat fraților din adunare ca să suțină cu rugăciune situația asta. Domnul mi-a dat ȋndrăzneală să ȋi spun soțului meu.El s-a supărat, spunȋnd aceleași cuvinte: precum că eu am convins-o să facă ce eu vreau. Dar nu am avut ce să mai discut cu el, să ȋi fac clar că nu de la mine a pornit hotărȋrea. Dar toti se rugau mai departe. Domnul a avut și aici grija ca să lucreze ȋn mod minunat. Pentru că noi ȋn perioada aceia am cumpărat un apartament ȋn orașul vecin, urma ca ȋn 22 martie să ne mutăm acolo ȋn el. Ne trebuia ajutor pentru ca să putem duce lucrurile din apartamentul ȋnchiriat, ȋn acel nou, deci o mașina și vre-o doi bărbați. Soțul meu a vorbit cu doi colegi ai săi despre problema asta. Acești doi colegi au fost de acord, apoi se va putea lua și mașină din firmă pentru transport. Mai erau două zile pȋnă la mutare. Seara,a sunat unul din colegi că el nu poate veni dar nici celălalt, că a intervenit ceva la ei, ce ȋi ȋmpiedecă să ne ajute. Soțul a fost atȋt de disperat, că ce facem acum de unde să luăm oameni, că mașina se putea lua totuși, dar trebuia un șofer… Atunci am vazut că aici este mȋna Domnului, și am ȋndrăznit să spun soțului că voi suna la cineva din adunare să ȋntreb dacă poate să facă ceva pentru noi. Acest frate a spus ca să nu ne facem griji, el va organiza totul. La scut timp a sunat și a spus că “vor veni 7 oameni,cu șofer care poate conduce și mașina mare”. Ce bucurie peste mine… soțul meu ȋnsă era cam neliniștit, pentru că acum vin 7 pocăiți pe care el nu dorea sa îi vadă. DAR NU AVEA ALTĂ ȘANSĂ. Așa au sosit toți frații ȋn 22 martie și ȋn numai ȋn 3 ore a fost totul transportat ȋn orașul vecin, și ȋn mare parte a fost și montat. La sfȋrșit de muncă am servit pe frați și familia mea cu ceva mȋncare. Pentru prima oară a auzit soțul meu o rugăciune de mulțumire din gura ”unui pocăit”. După masă a mai revenit un frate și ne-a ajutat mai departe. Toată activitatea acestor frați l-au uimit pe soțul meu mult. Atunci pentru prima oară a văzut el printre ce fel de oameni mă mișc eu și fata lui. Am avut libertatea să ȋi spun că este o mare minciună ce a fost răspȋndită ȋn Romȋnia, de către comuniști cu privire la” pocăiți”. Apoi am ȋndrăznit să ȋi spun despre botezul fetei. La care a spus: ”Trebuie neapărat făcut asta?” Am spus că botezul fetei ca bebelaș nu are valoare ȋnaintea Domnului, că ea acum a crezut ȋn Domnul Isus, și acum este dorința ei de a mărturisi aceasta tuturor  că ea este cu adevărat credincioasă. Nu a mai spus nimic, așa am fost la Adunarea din apropiere pentru botez. Fata, așa cum a ȋnvățat ea, a mărturisit ȋnaintea adunării, că viața ei este una nouă de acum cu Christos ȋn ea. Ce bucurie era in inima fetei, ce strălucea fața ei… Iată un rezumat, al evenimentelor cu privire la felul cum Domnul a ascultat rugăciunile mele, cum a lucrat mȋntuirea fetei mele, cum a atras-o și pe ea Tatăl ceresc spre cer.

Astăzi ea este o credincioasă, pot spune model pentru acele fete care nu au fost și nu sunt ca și ea ȋn ce privește sănătatea și capacitatea intelectuală. Nivelul ei de gȋndire, intelectuală este cu mult, mult ridicat fată de cum era ȋnainte cu ani ȋn urmă, totuși nu este ca și a unui om normal la vȋrsta ei. Ea nu știe mai nimic să citească sau să scrie, dar pricepe ce se predică ce ȋi explici. ea se află sub ȋngrijirea mea cȋt voi mai fi ȋn acest trup trecător. Nu are dorinta de a ȋncheia o familie, nici nu ar fi ȋn stare de asa ceva. Dar este ȋnzestrată cu o disciplină ȋn toate privințele, mă ajută ȋn bucătarie, la călcat rufe și alte activități, ȋmi sare ȋn ajutor cum poate.

Lucrează de 21 de ani (pȋnă acum ȋn 2011) ȋntr-un atelier pentru handicapați. A fost instruită la mai multe locuri de muncă, pentru ca să se cunoască ȋn care domeniu va fi ȋn stare să dea un oarecare randament. A ajuns la o mașină automată la care se lucrează finisarea geamurilor pentru mașini Mercedes. Este un as acolo, Domnul i-a dat ȋnțelepciune ca să mȋnuiasca mașina automată. Cȋnd mă uit ȋn urmă ,la acești 39 de ani ai ei, ce mari lucrări a făcut Domnul… Numai Lui i se cuvine toată slava și cinstea!Amin.

Autor: M.M.Matei  / 27 Sept. 2011.

Sursa: https://www.resursecrestine.ro/marturii/85451/despre-mantuirea-fiicei-mele-handicapate

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s