Atitudinea exclusivistă a bisericii

Mergând la biserică, orice om se poate aștepta să fie bine primit.

 Noroadele au priceput lucrul acesta şi au mers după El. Isus le-a primit bine, le vorbea despre Împărăţia lui Dumnezeu şi vindeca pe cei ce aveau trebuinţă de vindecare. (Luca 9: 11)

Foto HelenKeller

by Emisiunea “Față în Față” moderată de Petru Amariei, cu Nicu Butoi (RTN CHICAGO)

Dar se întâmplă că nu găsești o imagine prea ospitalieră, că ușa nu-ți este deschisă necondiționat, a invitație…  Însă, condiționat, este deschisă și, condiționat, invită e “toată lumea”, dar cu condițiile  pe care  nu le afli chiar de la început:

– trebuie să fii ca noi;

– să vorbești ca noi;

– să cânți ca noi;

– să gândești ca noi;

– să crezi ca noi;  – fiecare denominațiune sau biserică locală, cu crezul ei, statutul ei etc.;

– ȘI ATUNCI, ești binevenit printre “noi“, dacă NU, te duci în altă parte, altfel nu ești binevenit, I’m sorry!

Zidul care îi despărțea

Deci nu ete o invitație (în alb), ca Invitația venită de la Dumnezeu. E adevărat, cântăm (mai rar) cântarea Așa cum sunt la Tine vin/Putere n-am Tu-mi fii sprijin/O, Mielule eu vin, eu vin.

Dar noi nu o mai cântăm Cțntarea asta, la oameni (doar nouă înșine), iar când cineva vine la noi la biserică NU mai are cum cânta și zice Așa cum sunt la Tine vin. De ce? Omului i se aplică legea Patul lui Procust (de Camil Petrescu). Nevăzut, “Patul lui Procust” e acolo, în ei înșiși, dacă omul e mai scurt (în acele reguli ale noastre), îl lungim și-l întindem forțat ca să încapă la fix în tiparul prescris de noi; iar dacă omul e mai lunguț, îl ajustăm și-l scurtăm ca să intre perfect (forțat) după măsura noastră.

Am făcut cumva din noi înșine măsura lucrurilor.

Dacă tu știi că omul ăsta care e la ușă acum, indiferent cât arată el de urât, sau cum miroase el, sau cât de arogant o fi el…, cu multiple lucruri care displac și ochiului nostru…

Dar a iubi pe cineva (dumnezeiește), nu te oblică să-ți și placă ce se întâmplă acolo, e diferență între una și alta. Îl iubești necondiționat pe omul acela, îl iubești cum te-a iubit Dumnezeu pe tine.

Dacă ai ști că omul ăsta vine la tine ca unul pe care l-a cuprins Dumnezeu în Decretul lui de iertare, în Hristos Isus; dacă ai ști că omul ăsta vine la biserică ca un om pentru care Mielul lui Dumnezeu a murit de la întemeierea lumii; dacă ai ști că Domnul Isus a urcat la Golgota cu omu ăsta în suflet și dacă ai ști că tot ce s-a întâmplat după-aceea, l-a cuprins și pe omul acesta, poate că atunci l-am privi cu alți ochi…!

Știi că deja el simte aceste lucruri…! El așteaptă ca tu, deja să gândești și să știi ce simte el!

De ce, de unde vine el? Unii oameni au fost conduși  instinctive la biserică … am venit așa .. nu știu ce să spun…; și de acolo a pornit totul.

Unul dintre cele mai semnificative cazuri, din istorie, mi se pare a fi cel al lui Helen Keller (1880-1968) din SUA, născută surdo-mută și oarbă. I-am studiat viața și a devenit un erou pentru copiii noștri. De la ea am învățat multe, deoarece am văzut că a fost pusă în rândul celor mai de seamă oameni care au călcat vreodată planeta Pământ.

Surdă-mută și oarbă, prin învățare susținută, a ajuns să vorbească, să țină discursuri și să scrie cărți. Dar în spatele ei, a stat Anne Sullivan.care a învățat-o așa ceva, o întreagă poveste! (Foto: Helen Keller and Anne Sullivan in 1888)

Lucrul care m-a șocat cel mai mult, din viața ei, nu a fost că o ca ea a învățat cuvinte și noțiuni chiar abstracte, cum ar fi teamă-frică, ură… Apă, a fost simplu; i-a dus mâna sub un jet de apă, i-a introdus-o într-un vas cu apă, după care la asociat cu pac-pac de două ori o ușoară lovire cu mâna în pieptul ei. Iar când îi era sete, făcea Helen același lucru, bătându-se ușor de două ori în piept.  Dar cum să-i transmit acele sentimente și simțăminte  abstracte, ură, teamă…? Dificile de receptat-învățat.  Însă nu  acestea m-au impresionat la modul extraordinar.

Cel mai mult m-a impresionat, când evanghelistul care a fost chemat s-o încreștineze pe această tânără, sură-mută și oarbă, e aceea că el a fost întâmpinat cu o surpriză care ne lasă mască. După ce i-a predate Evanghelia și i-a spus cum Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, și pe ea; cum  Fiul lui Dumnezeu și-a dat viața și pentru ea… Helen și-a exprimat în felul ei cum comunica la data aceea, și i-a spus:

– Știiam, eram chiar sigură că o astfel de Ființă trebuia să existe undeva! – fără să-i fi predicat nimeni, “Știiam că trebuie să existe o astfel de Ființă.”, a declarant atunci Helen.

– Interesant, foarte interesant! Apropo’ de conștiința pe care opune Dumnezeu în om – remarcă moderatorul emisiunii (Petru Amariei).

Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. (Eclesiastul, 3:11)

– Vreau să-ți spun că lucrul acesta este adevărat și cu privire la surdo-muții și orbii spirituali care ne înconjoară pen noi, astăzi, continua a vorbi N.B.

De aceea, biserica ar trebui să nu cultive în nici un fel de aspect sau formă de discriminare sau de separare sau de excludere a vreunei categorii de oameni.. Pentru că tu îl excluzi pe Acela pe care l-a inclus Dumnezeu. Aici e marea problem. Și aici a fost unul din punctele nevralgice ale conflictului dintre iudei și Isus. Iudeii n-au putut pentru nimic în lume să accepte ceea ce Mântuitorul spunea, ce închidea omenirea: Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea … (Ioan 3:16)

El, Isus Hristos, nu a întrebat pe nimeni tu ce ești? Samaritean, roman, grec… Nu a făcut așa ceva. Nu a întrebat pe nimeni: Din ce credință faci parte?  Oricum El știa asta. Nu întreba pe nici un om cu privire la poziția sau atitudinea lui vizavi de conceptele celor de la biserică: – Ce zici? Ești de accord cu asta sau cu cealaltă? Nu întreba..

Singura lecție pe care o preda El e asta: Dumnezeu te iubește!

  • El a trimis pe Fiul Său să moară pentru tine;
  • Tu vei vedea cerul, pentru că Dumnezeu a făcut planul ăsta pentru tine.

Și lucrul ăsta nu e nou, e vechi-vechi, e de la început – iar acum a devenit mult mai imperative decât atunci, adică discrepanța, între ce trebuie să se spună, și ceea ce se zice.

Spre exemplu: Evreii construiseră un Zid.  Dar ei aveau vreo 3…4 secțiuni/ziduri:

  • prima: era locul unde intra numai Marele Preot, odată pe an;
  • a doua: era locul unde numai preoții aveau voie, pentru slujba lor;
  • a treia: locul unde aveau acces numai bărbații evrei;
  • a patrea: locul unde aveau acces femeile evreice;
  • a cincea: era curtea Neamurilor, străjuit de un mare Zid.

Arheologic se zice că în ruinele acelui loc s-a găsit în subteranul curții neamurilor, pe zid, inscripționat <<dacă cineva trece zidul neamurilor se pedepsește cu moartea>> – asta era credința lor, dar dacă trecea zidul de despărțire era pedepsit cu moartea. Iar reminescențele acestor lucruri mai persist și azi între oameni. Și n-ar trebui deloc să mai existe așa ceva, datorită numitorului comun pe care-l avem ca biserică, și anume, Mântuitorul nostru al tuturor.

Acele ziduri, nu mai sunt, din punct de vedere fizic, dar mai sunt din punct de vedere ideologic. Avem conservatorii, care se laudă că ei sunt foarte sfinți și că au credința cea dreaptă; liberalii, care sunt și ei în latura lor.

Atunci când suntem exclusiviști cu cei din afara bisericii, ziduri vor apărea și între noi și nu va trece mult timp până ce vom începe să ne excludem reciproc, să ne divizăm și să ne separăm spre satisfacția Diavolului, contrar rugăciunii exprimate Tatălui de către Isus Hristos:

Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.  Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una – .

Eu în ei, şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine. (Ioan 17:21-23)

Dar nu poți să practici această atitudine față de cei de afară, fără ca mai devreme sau mai târziu, s-o practice și înăuntru celor din biserică, excluzând un anumit grup, dintr-alt grup. Disputele pot să apară din diverse motive …:

  • care țin de închinare, de modul de închinare în biserică;
  • care țin de muzica și cântările intonate în biserică;
  • care ține de modul în care ne așezăm în biserică, frații și surorile, împreună sau separate;

Toate acestea însă sunt obiceiuri care s-au creat în timp, moștenite sau nu, care aduc deseori dezbinare între frați.

Cauza: este aceea că nu ne focalizăm a fi în Hristos, ăsta să fie țelul adunării. Și astfel lipsește elemental unificator, numitorul comun, ISUS, cel care a dărâmat zidul care ne despărțea, dar Satana s-a însinuat pe furiș ridicându-l între frați.

Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, fiindca toti sunteti una in Hristos Isus. (Galateni 3:28)

Ce să înțeleg eu dacă aceste lucruri sunt cultivate și practicate în biserică? Ce să înțeleg dacă văd un grup de vegetarieni care urăsc din răsputeri pe un grup de oameni care nu sunt la fel de vegetarieni ca ei? Ce să-nțeleg pe cei care practică un anume fel de închinare, urăsc pe cei  care practică un fel diferit de închinare?

Concluzia la care ajung este una singură: lipsește elemental Acesta unificator, care este Isus. În El nu mai este, El a dărâmat zidul de la mijloc, El a făcut din doi-unu. Și în El, în Domnul Hristos, dacă într-adevăr El este Acesta, în El toate aceste diferențe dispar.

*

Probabil că cei mai mulți dintre noi au auzit pilda aceea frumoasă, a unei învățătoare  creștine, care avea o clasă foarte diversă, la care urma să vină în vizită Isus. Și nu știe cum să-și așeze copiii ca să fie mai bine și i-a pus întâi pe cei albi, pe japonezi… ultimii i-a pus pe negrii. Nu, stai puțin, și-a zis ea, mai bine îi oun întâi pe negrii, apoi pe indieni,  apoi pe cei albi, apoi …  și în acest timp vine Domnul Isus acolo înaintea lor în clasă.  Și, deodată, în timp ce El privea copiii clasei aceleia… Iar ea, învățătoarea, privea să vadă care era ordinea în care i-a găsit Stăpânul, Marele Învățător: care sunt primii, megrii, alibi sau brunii? Nu-I mai putea distinge defel: pe toate fețele copiilor reflecta un așa fel de lumină care dizolvase orice fel de culoare  și se constituia pur și simplu într-un dialog cu lumina de pe fața lui Isus. Acest lucru ar trebui să se petreacă în biserică, și atunci n-ar trebui să le mai fie frică unor tineri să mai vină la biserică.

Eram în Madrid unde am ținut o evanghelizare de tineret și-i îndemnam pe tineri să-și ancoreze credința în Hristos chiar dacă (privind la un tânăr din fața mea) ai fost dezamăgit în biserică , undeva pe cineva l-a interest mai mult de pantofii tăi, decât de sufletul tău. Dar tânărul sare în sus și zice:

– Știți povestea cu pantofii mei?

– Nu, nu știu. Cum te cheamă? Mi-a zis cum îl cheamă. Nu, nu știu nimic.

– Frate, m-au dat afară din biserică. Mi-au zis că am niște pantofi cu cioc!

Eu n-am visat o astfel de poveste, dar așa am fost îndemnat să vorbesc.  Cine te-a dat afară din biserică, el a crezut că face un lucru bun, păstrează credința curată, în orice caz, cele mai rele fapte s-au făcut sub convingerea că sunt făcute pentru Dumnezeu. Dar te rog să treci peste acest lucru și să-ți ancorezi credința în Domnul Isus Hristos.

Nicu Butoi – Zidul care îi despărțea, până la minutul 15:10

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s