Celula Morții

În celula morții eram doar noi, cei trei arestați la Caransebeș pentru păcatul de a fi cerut ca Biserica Baptistă să fie lăsată în pace de autorități. Celula era foarte rece, geamul era spart intenționat și  nereparat, de pe pereți se scurgeau picături de apă în continuu, și podeaua se umplea de apă ce trebuia mereu ștearsă cu cârpe. Ne rugam lui Dumnezeu să ne  scoată de acolo, dar și să ne ajute să manifestăm o  atitudine care să arate că ne încredem în El și așteptăm lucruri mari de la El.

În legătură cu minerii greviști din Valea Jiului

„Nu te teme, ci vorbește și nu tăcea, căci Eu sunt cu tine.”
Faptele Apostolilor 18:9-10

Unul din gardieni era mai omenos și când eram duși să facem baie odată pe săptămână, ne lăsa să comunicăm cu ceilalți deținuți închiși în celule similare cu cea în care noi fuseserăm plasați. Așa am intrat în legătură cu minerii greviști din Valea Jiului care fuseseră încarcerați la Popa Șapcă. Ei ne-au învățat cum să folosim cănile de metal pentru a comunica dintr-o celulă în alta, lucru ce l-am făcut imediat și timpul petrecut în celula morții a început să fie mai puțin apăsător deoarece  puteam să îi evanghelizăm pe acei greviști. Le cântam cântări de ale noastre și le recitam versete din Scripturi. Dar faptul că puteam comunica cu alți deținuți nu  îmbunătățea condițiile ce le aveam în celula morții.

Noi locuitori ai celulei morții – păduchii

Le-au făcut viața amară…
Exod 1:14

În fiecare dimineață la raport expuneam faptul că geamul era spart și trebuia schimbat, dar nimeni nu lua aminte să schimbe situația. După alte zile de teroare am reclamat faptul că ne umpluserăm de păduchi. Cel care a consemnat reclamația noastră ne-a strigat că noi eram cei ce aduseserăm păduchii în celulă. Peste zi ne-au fost luate hainele, cearșafurile și saltelele pentru a fi dezinfectate – ni se spusese. De fapt era o răzbunare.

Seara nu am primit nimic înapoi, și nici nu ne-au fost aduse saltele sau cearșafuri curate. Noaptea aceea am consumat toate lemnele ce ne fuseseră date (două lemne și cinci cărbuni pe care le păstram de pe o zi pe alta și făceam focul odată la două zile), și ne-am pus pe foc ismenele pentru a nu îngheța de vii. Simțeam că dacă va mai trebui să mai stăm acolo vom pieri. Eram la capătul puterilor. Dumnezeu hotărâse însă timpul cât trebuia să stăm în celula morții, dar și lucrurile ce voia să le realizeze prin prezența noastră acolo. Nu pot să trec mai departe fără a relata câteva lucruri impresionante ce ni s-au întâmplat în celula morții.

Închinare în celulă

…l-a ascultat cu privire la credința în Christos Isus.
Faptele Apostolilor 24:24

Geamul era spart și frigul era cumplit. Conform legii trebuia să ni se dea lemne de foc, dar de fapt ni se dădeau lemne foarte puține. De pe pereții celulei se scurgea mereu apă, până acolo că apa se ridica pe ciment. Pentru a nu sta cu picioarele în apă, noi trebuia mereu să luăm apa de pe ciment cu o cârpă și să o stoarcem într-un vas.

Acolo, în celula morții am început să cântăm și să avem servicii de închinare. Nu  puteam citi Cuvântul, dar îl reproduceam din memorie. Acolo am avut așa mare bucurie, încât spuneam celor doi: Aș fi gata să mor acum pentru Domnul! E așa mare har să fii un martir! Așa am putea să arătăm ceva din dragostea noastră pentru Cel ce și-a dat viața pentru noi!

Convertirea unui criminal în închisoare

„Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi ceice mă ascultă astăzi, să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.”
Faptele Apostolilor 26:29

Deoarece autoritățile au constatat că nici regimul din celula morții nu ne  îngenunchiază, au introdus în celula noastră un criminal notoriu sperând într-o încăierare și probabil în înfăptuirea unei crime. La intrarea lui în celulă un plutonier mi-a spus că pot să îl bat, dacă vreau.

Criminalul se numea Gârbaci, și era cunoscut în toată pușcăria. Fusese pus în închisoare pentru omor. Bătuse pe câțiva care avuseseră curajul să se ia la harță cu el. Avea renumele de a fi cel mai înrăit deținut. Toți se temeau de el. Avusese câteva tentative de evadare, sperând că va fi împușcat. A încercat de câteva ori să se  sinucidă prin înghițirea a două cozi de lingură. I s-a făcut operație ca să fie scoase afară. Era pus permanent în lanțuri. Când a fost dus la noi în celulă, i-am spus că în celula noastră se practică închinarea de trei ori pe zi, dimineața, la amiază și seara. I-am spus ca nu e obligat să participe, și poate să facă orice, dar să nu deranjeze  închinarea. El ne-a răspuns că este bucuros să fie în prezența unor oameni care se închină lui Dumnezeu.

În ciuda faptului că era un criminal, omul avea o sensibilitate deosebită. Scria  poezii. Nu văzusem până atunci creion în închisoare, dar el avea unul. Ei, bine, criminalul Gârbaci a devenit foarte interesat de o problemă, și anume, problema iertării. El nu credea că Dumnezeu poate ierta pe un individ care înfăptuise atâtea păcate, inclusiv crimă. Noi i-am spus că Sângele Domnului Isus Christos ne  curățește de orice păcat, și i-am relatat mărturia întoarcerii noastre. A treia zi după  ce Gârbaci a venit în celula noastră, în timp ce ne rugam, a început și el să strige  către Dumnezeu: Doamne Dumnezeule, dacă este adevărat ce mi-au spus acești oameni despre bunătatea Ta și despre faptul că ierți pe oameni, vin și eu, cel care  am comis crimă și am vrut să îmi iau viața de atâtea ori, vin să te rog să mă ierți și să mă primești! După această rugăciune Gârbaci nu a vrut să ne mai lase pe noi să scoatem apa cu cârpe din celulă, ci a ținut să facă el permanent această slujbă, deși lanțurile de la mâini și de la picioare îl incomodau foarte mult. Când a venit plutonierul a doua zi, și l-a văzut, nu a putut să creadă ceea ce observa și l-a întrebat pe Gârbaci ce s-a întâmplat? „Domnule plutonier, a spus el, eu nu mai sunt cel ce am fost. Gârbaci cel vechi nu mai există. Acum sunt un om nou! Oamenii cu care m-ați pus în celulă sunt sfinți! Eu o să fac tot timpul operația asta de scoatere a apei din celulă!”

După câteva zile, vrând să știe ce s-a întâmplat în realitate în grupul nostru, autoritățile au introdus în celulă pe un alt deținut. Acestuia i s-a promis că va fi eliberat de îndată ce face un raport despre cei închiși în celula noastră. A asistat la serviciile noastre de închinare, și după câteva zile a spus plutonierului: „Domnule, așteptați în zadar să dau un raport despre acești oameni, căci nu îl voi da. Aici în celulă este un colț de rai. Aș sta tot timpul într-o așa celulă! Nu am nevoie de raportul vostru pentru a mi se scurta detenția.” Noi l-am rugat să dea o declarație  despre ceea ce a văzut în celula noastră, dacă lucrul acesta l-ar fi ajutat, deoarece  nu  era nimic care să ne incrimineze, dar el nu a voit să dea declarație despre noi,  pentru că știa că declarația lui putea fi folosită împotriva noastră de autorități.

Mă gândesc câtă demnitate a avut acel om, nepocăit, și ce diferență între el și frații noștri care dădeau declarații prin care incriminau pe frații lor știind că acestea vor rezulta în persecutarea fraților lor! Nu mai îmi amintesc decât faptul că numele acelui om era Costică, dar m-am rugat pentru el ca Dumnezeu să îi dea și lui  pocăința și iertarea. Nădăjduiesc să îl văd odată în marea mulțime a celor răscumpărați.

Întâi Dumnezeu

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău…
Să nu ai alți dumnezei afară de mine!
Exod 20:2-3

Într-una din zile, în timp ce ne rugam, fiind pe genunchi, a intrat în celulă un  colonel, comandantul penitenciarului. Auzise cântările noastre și voia să ne oprească din închinare. Când a intrat în celulă (celula nu avea vizor) a strigat la noi să ne oprim din închinare. Împreună cu Gârbaci continuam să ne rugăm cu voce tare, fără să dăm atenţie la cele ce se petreceau în jur. Colonelul s-a apropiat de mine, şi am simțit o lovitură de cizmă în spate. Am continuat să ne rugăm. Când am încetat rugăciunea ne-am sculat şi am dat faţă cu ofiţerul ce se vedea clar că era  foarte furios. „Vreau să ştiu – mi-a strigat el – de ce nu v-ați ridicat când am intrat în cameră?” Noi i-am răspuns că ne rugam, şi prin urmare nu puteam să ne sculăm de pe genunchi atâta vreme cât ne adresam lui Dumnezeu în rugăciune. El ne-a apostrofat spunând că regulamentul cere să ne oprim din orice acţiune şi să dăm atenţie la oficialii care intră în celulă! I-am răspuns că Dumnezeu este mai mare ca orice oficial, şi nu ne puteam opri din rugăciune pe motiv că cineva intra în cameră!  Noi respectăm întâi pe Dumnezeu, și apoi respectăm pe ceilalți oameni. “Vă  respectăm și pe dumneavoastră – i-am spus. Acum spuneți ce aveți de spus și vom executa”. Scos din minţi, colonelul a început să zbiere:„Aici eu sunt Dumnezeu! Aici eu sunt Dumnezeu! Am să vă bag într-un loc mult mai greu” Noi am răspuns: „Nu contează unde suntem puși, noi rămânem cu Dumnezeu!” A plecat mânios.

În timp ce avea loc această confruntare cu colonelul, pe holul clădirii, în fața celulei noastre un tinerel, Sever Ardelean, spăla cimentul pe coridor și asculta discuția noastră. Era și el printre cei condamnați de autoritățile ceaușiste pe baza “dreptății” comuniste. Atunci și acolo, Sever a hotărât să devină credincios, dându-și viața  Domnului Isus. Când a ajuns acasă, a început să frecventeze Biserica Baptistă din Bujac, Arad, unde a mărturisit la botez că a auzit discuția dintre un deținut pocăit și un colonel care îl persecuta în celula morții. Fratele Doboș Octavian mi-a relatat acest episod și este înregistrat de asemenea pe DVD cu ocazia nunții băiatului meu mijlociu în Los Angeles. Mulțumesc lui Dumnezeu că timpul petrecut în celula morții nu a fost în zadar.

Imediat ce s-a constatat convertirea lui Gârbaci, el a fost scos afară, și pus din nou între ceilalți deținuți. În câteva zile toată închisoarea  Popa Șapcă a știut că Gârbaci s-a pocăit și este un alt om. De frica de a nu contamina pe alți deținuți, care îl cunoscuseră și știau acum de schimbarea lui, autoritățile au hotărât să îl transfere în închisoare la Craiova. După 1989 fratele Cocârțeu l-a căutat și a intrat în legătură cu el, constatând că fratele nostru Gârbaci îl slujește pe Domnul nostru în satul lui din Moldova unde a înființat o Biserică.

Bine din rău

Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc
pe Dumnezeu… Romani 8:28

Cum am ieșit din celula morții? Probabil că acolo ne putrezeau oasele, dar Dumnezeu a vrut să ne scoată și din acea situație disperată. A făcut lucrul acesta într-un mod care acum mă uimește, dar atunci m-a consternat. N-a fost de-ajuns că am fost pus în închisoare pentru acțiunea iluzorie că am bătut milițieni, ci mi s-a intentat și un alt proces, fiind acuzat de venituri ilicite. De aceea am fost scos din celula morții și dus în fața instanțelor pentru a da socoteală de averea mea. Procesul al doilea a fost ținut în Caransebeș. O serie de prieteni (optsprezece inși au avut  curajul să vină să mărturisească în favoarea mea) au venit și au vorbit mărturisind despre integritatea mea, și despre faptul că nu am câștigat nimic necinstit. Oamenii care m-au ajutat să îmi reconstruiesc casa după incendiul prin care am trecut, au mărturisit că ei m-au ajutat cu lemn și alte materiale. Judecătorul a dat sentința că nu eram vinovat.

Dar s-a mai întâmplat ceva. În fața judecătorului am pus o întrebare: „De ce suntem puși în celula morții, la un loc cu criminalii, noi care ne-am făcut “vinovați” doar de faptul că nu ne-am supus liderilor noștri religioși?” Când a auzit judecătorul că am fost puși în celula morții, a cerut  imediat informații de la gardianul care era prezent, care i-a confirmat ceea ce spuneam. A fost revoltat să audă că într-adevăr am fost puși în celula morții. Pe  drumul întoarcerii la pușcărie, gardianul ne-a spus că am făcut o mare greșală,  spunând public despre regimul ce ni s-a aplicat în închisoare. Așa ceva nu se face, ne-a  spus el, ceea ce ne dădea de înțeles că soarta noastră va fi și mai crudă. Mi-a  cerut să nu spun nimic în închisoare din ceea ce am vorbit în fața judecătorului. Dar Dumnezeu a lucrat așa că de atunci nu am mai fost puși în celula morții. Un  judecător „nedrept” a făcut un pic de dreptate! Era același judecător care a mers la  București pentru a obține pentru noi o sentință mai  umană decât aceea pe care o  cereau conducătorii noștri de la București din Conducerea Cultului Baptist. Ei au  cerut să ni se dea 20 de ani, dar judecătorul Mustețea a reușit să obțină pentru noi  sentințe între șase luni și un an și jumătate. Tot datorită intervenției lui se pare că  am fost scoși din celula morții. Dumnezeu să îi binecuvinteze familia!

Alte peripeții la Popa Șapcă

Domnul nu mântuiește nici prin sabie, nici prin suliță. Căci biruința
este a Domnului. 1 Samuel 17:47

După ce am fost scoși din celula morții m-am trezit repartizat într-o celulă cu doisprezece indivizi. Acolo era șef de celulă un zbir care teroriza pe cei din   subordine. Era acolo un tânăr cioban care era terorizat mereu de șeful celulei. I se  cerea ca în fiecare seară să lustruiască podeaua cu un cauciuc. Era evident că șeful  își bătea joc și voia să îl epuizeze fizic și psihic pe acel tânăr. Mi-am făcut planul de  acțiune. Într-o zi, venind spre seară în celulă, m-am așezat pe pat pentru a mă   odihni o clipă. Zbirul a intrat și el în celulă, și văzându-mă așezat pe pat, m-a prins  de gât și îmi spunea nervos că eu încalc regulile stând pe pat când nu era permis   (regula era că înainte de culcare nu aveai voie să te așezi pe pat). Cu o mână l-am  apucat de piept, l-am ridicat în sus și l-am aruncat până la nivelul celui de al treilea  pat (paturile erau supra-etajate). De acolo l-am lăsat să cadă jos. De-abia trăgându-și respirația, omul nostru s-a sculat de jos spășit, și mi-a zis: „Credeam că ești pocăit!”  „Da, sunt – i-am răspuns – și dacă nu te comporți bine, o să ai de-a face  cu mine de azi înainte! Și niciodată să nu mai asuprești pe acest tânăr, că te trec   prin gratii!

Surprins de poziția și de răspunsul meu, și înțelegând că el nu mai poate face nimic  în acea celulă, a cerut să fie transferat în alta, unde putea să facă pe zbirul în   continuare. În acea celulă era fratele meu, Petru Cocârțeu. Știam că Petru primise o  căciulă groasă de care aveau doar milițienii, ce îl ajuta așa de bine să îndure  frigul  iernii. L-am întrebat ce s-a întâmplat cu căciula lui, și mi-a spus că „șeful”  dormitorului i-o luase cu forța după ce îi cărase și câteva picioare. M-am dus direct  la “șeful” celulei și i-am luat căciula fratelui meu de pe cap și i-am spus că dacă se  mai întâmplă să aud că mi-a maltratat fratele, o să aibă de-a face cu mine. S-a  scuzat, spunând că nu a știut că acela era fratele meu.

Într-o altă zi, milițianul care ne supraveghea, plutonierul Balog, a început să bată pe   un tinerel firav pentru că nu știu ce i se năzărise lui că a făcut acel tânăr. S-a  legat de faptul că tânărul era epuizat de nopțile nedormite în care făcuse planton  schimbul trei și adormise când trebuia să dea deșteptarea! Văzând cruzimea   milițianului m-am apropiat de el, am pus mâna pe baston cu hotărâre și i-am spus   să înceteze să bată pe tânărul acela. Dacă vrei să bați pe cineva, i-am spus – bate- mă pe mine! Tot dormitorul stătea cu sufletul la gură să vadă cum va reacționa   plutonierul și cum voi plăti pentru îndrăzneala mea. Milițianul și-a plecat ochii în  jos, și-a luat bastonul și a plecat fără să spună o vorbă. De atunci încolo plutonierul  îmi arăta un respect tacit. Nu mă împiedica să stau jos când nu era voie, nu îmi reproșa nici una din încălcările de reguli care se impuneau din când în când date fiind condițiile inumane din închisoare.

Într-unul din atelierele închisorii se afla un șef, Jean criminalul, fost maior de  Miliție, care bătea aspru pe cei care nu își făceau norma. Unul din deținuți, Ion  Dragomirescu din Caransebeș, a venit la mine să mă roage să intervin pentru el ca  să nu mai fie bătut, deoarece nu putea face norma. Am vorbit cu Jean și a promis că  nu îl va mai oprima. După un timp Jean l-a pus șef de cameră și șef peste alți  deținuți la locul de producție.

Când Ioan Târziu a fost arestat și condamnat la închisoare pentru că dăduse un  telefon prin care se interesa de progresul luptei pentru respectarea drepturilor   credincioșilor în România și pomenise ceva despre un protest îndemnându-ne să  nu ne temem, ci să mergem înainte, a fost trimis și el la Popa Șapcă. În pușcărie a  fost repartizat în dormitorul unde șef era Ioan Dragomirescu, și acesta, după ce a  înțeles cine este, l-a ajutat, deoarece a spus el, „și eu am fost ajutat la rândul meu  de  Nicolae Rădoi”.

În producție și în lupte greco-romane

Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus și niciodată nu vei fi jos.
Deuteronom 28:13

În atelierul unde trebuia să lucrăm, s-a ajuns la respectarea tuturor deținuților,  pentru că noi, cei pocăiți am intervenit pentru a elimina cât de cât nedreptățile.  Puterea fizică pe care mi-a dat-o Dumnezeu a fost folosită pentru a impune respect  celor ce dominau prin forță și teroare. În atelierul unde lucram renumit era un  criminal ce fusese luptător și teroriza pe ceilalți deținuți. M-a provocat la luptă,  deoarece voia să își impună dominația și după sosirea noastră în atelier. M-am   sfătuit cu un prieten numit Mon Bran, și i-am mărturisit că nu știu să lupt. El mi-a  spus să nu mă tem, ci să îl apuc și să nu îl mai las din mână, că altfel luptătorul îmi  va pune piedică și va folosi alte tertipuri pentru a mă dezechilibra. I-am urmat  sfatul și după ce l-am apucat de mijloc, l-am trântit la pământ și nu l-am mai lăsat  din încleștare. A trebuit să se declare învins, dar a cerut a doua partidă. De data asta  eram mai încrezător în forțele proprii, deoarece îl avusesem în mână și bănuiam ce vrea să facă. L-am apucat de mijloc și l-am ridicat în sus, după care l-am aruncat într-o grămadă de fiare vechi dintr-un colț al atelierului. Cu spatele tot jupuit de căzătură, omul nostru s-a dat învins. Cei prezenți jubilau, deoarece îi terorizase cu abilitățile lui de luptător.

În loc ca deținuții care nu puteau face norma să fie bătuți, așa cum se obișnuia  înainte, s-a ajuns la colaborare și cei mai iuți ajutau pe cei mai puțin iuți, așa ca  nimeni să nu mai fie bătut. Personal am depășit norma uneori cu sute de piese.  Când printre piesele pe care le făceam au fost strecurate piese defecte pentru a fi  acuzat de sabotaj, subofițerul care era prieten cu plutonierul care citise din Biblie  Isaia 41:10 mi-a luat apărarea și a dovedit că eu nu puteam întreprinde acțiuni de   sabotaj, deoarece întreceam cu mult norma care ne era dată. Astfel, acțiunea prin   care se încerca să mi se prelungească timpul detenției a fost deturnată. Toți cei ce  erau în conducerea închisorii și aveau putere de decizie, au luat poziție în favoarea  mea. Comandantul închisorii, domnul Kiraly, a refuzat orice prelungire a detenției  mele. Mă gândesc iarăși la cei din conducerea Cultului Baptist, care voiau să fim  ținuți 20 de ani în închisoare!

După o vreme autoritățile închisorii au observat că singurii care puteau ține ordine  între deținuți erau pocăiții. Pe mine m-au însărcinat să opresc orice încăierare  dintre deținuți. Aceștia cunoșteau atât puterea mea fizică, cât și faptul că eram  drept și nu lăsam nedreptatea să domnească în relațiile dintre deținuți. Așa se face  că cei bătăuși și cei nedrepți au încetat multe din acțiunile lor pe timpul cât am fost  acolo.

Relația noastră cu plutonierul Roman, cel ce ne-a citit Isaia 41:10 la începutul  detenției, a continuat și după ce ne-am eliberat. După revoluție m-am întâlnit cu   colonelul Mato, care a fost însărcinat cu ancheta noastră în 1978. El m-a luat în  brațe, și mi-a spus că a refuzat să continue ancheta, și de aceea a fost dată celor din  partidul local, și mi-a spus că este fratele meu. Cred că multe alte surprize legate de  experiența întemnițării noastre, chiar dacă nu vor continua să mai transpară aici, le  vom cunoaște odată când vom sta la masă în Împărăția veșnică la care am fost  invitați prin grația Mielului.

---

 

Sursa: Text luat din cartea online O cetatate de necucerit, de Nicolae Rădoi

http://radoinicolae.blogspot.com/