PORNOGRAFIA – dinamită pentru creștini!

Inspirat de articolul scris de către pastorul prof. dr. Marius Cruceru, urmare  conferinței pastorale de la Universitatea Emanuel din Oradea,  Consacrare și pasiune în slujire, cu tema  Pornografia, dinamită la temelia lucrării pastorale am avut îndemnul să scriu un comentariu, dar începând a scrie a rezultat o opinie mai amplă.

Profesorul Marius Cruceru  sumarizează în mod excelent tema vizată care, de altfel, e de mare importanță și de foarte mare actualitate.  Însă voi încerca să-mi exprim  un punct de vedere care să fie de un real folos cititorilor noștri.

 Să vedem, în câteva idei, de ce suntem atât de vulnerabili din cauza pornografiei?

1).Trăim în lume, nu doar în familie și în biserică. Și  dacă ne lăsăm ochii să vadă imagini nepermise, pornografice, pe stradă,  în public, în alte locuri relativ “normale” și de neocolit, dar și la ștrand, la Băi la Marea Neagra etc., atunci suntem expuși și vulnerabili privind la pomul  (pornografic) interzis (Psalm 119:37),  într-un mod oarecum similar prin ceea ce a trecut Eva.  Ce e de făcut și de îndată? Sursa răului trebuie respinsă din capul locului, neprivit în direcția pornografiei, deloc, cum zice cântarea:

1. Răspândeşte lumină oriunde te-ai găsi
Căci cei din jurul tău bine te vor privi
Să vorbeşti numai lucrurile de folos
Aşa cum te-a învăţat Isus Cristos.

R: Fii plăcut Domului
Fii plăcut numai Lui
Lui Satan nu-i da nimic
Dă-I lui Isus, căci El te-a iubit.

2. Pe aproapele tău nu-l lăsa întristat
Tu arată-i întotdeauna că l-ai iertat
Fii exemplu cum Domnul Isus te-a învăţat
Căci prin asta tu l-a câştigat.

3. Când eşti sare curată de folos poţi fi
La prieteni şi fraţi, oriunde te-ai găsi
Vorba ta să aducă cuvânt roditor
Ca sămânţa cea bună pe ogor.

2). Pornografia din ziare și reviste. Aici probabil cădem mai greu în cursă, că doar nu cumpărăm așa ceva! Iar cei care o fac sau au făcut-o, să renunțe, deîndată.
3). Pornografia de la TV și din filme –  foarte multă și foarte periculoasă.
Știm că pocăiții de până în 1990, nu mergeau la cinematografe să vadă filme. Era o chestiune tabu pentru pocăiții autentici, smeriți și cu frică de Dumnezeu,  cu ascultare de El (evlavie).
Pe atunci, pocăiții penticostali, în marea lor majoritate nu aveau TV, în parte nici baptiștii. Dar după 1990 pentru a vedea Revoluția și evoluția lucrurilor și-au deschis casele și au primit și privit la TV prin cablu, la tot ceea ce nu trebuie să vadă.
4). Internetul –  Filmele. Facebook-ul. Goliciunile. –   pornofrafia este un pericol permanent, căci  se trage în direcția privitorilor în foc continuu.

Așadar, cu toții suntem expuși pericolului pornografic și nu numai, dacă avem TV și internet. Și odată primit în casă (și în casa sufletului și a inimii) e greu de scăpat.
Dacă altădată, am fost tari și imuni imaginilor pornografice, de orice fel, cu timpul, Diavolul ne-a amăgit, mai mult sau mai puțin, dar nu mai suntem aceeași, intacți lucrărilor de amăgire primite prin imagini, pe stradă, la TV sau la internet.

Ce e de făcut?

Am urmărit postarea fratelui Marius Cruceru, excelent făcută. Vedeți și sumarizarea prin articol, AICI. De exemplu, caută să ai întotdeauna ecranul la care privești îndreptat spre ușă!

De asemenea, tocmai ieri am vizionat și seminarul de la Țibleș  (https://www.youtube.com/watch?v=qZp02TECLik) –  care aduce clarificări punctuale, suplimentare și e bine să-l ascultați și să luați aminte.

Sigur, sunt multe alte materiale ajutătoare. Însă cine nu s-a   ars de imagini pornografice, nici să nu-l intereseze să vadă!

Ar fi câteva soluții radicale, imediate:
1). Eliminarea TV din casele noastre, ale pocăiților, pentru a ne proteja pe noi înșine și pe copiii și nepoții noștri.
În orice caz, reducerea strictă și raționalizarea pe “cartelă” a accesului la TV (poate e nevoie pentru elevi, nu știu).
2) Eliminarea internetului acolo unde se poate face asta, fiecare va hotărî pentru sine. Iar copiilor, să li se permită numai strict pentru școală, se va raționaliza consumul în această direcție la  strictul necesar.
3) Dezobijnuirea citirii pe internet a Bibliei și citirea Bibliei tipărite – pentru că de când cu internetul se citește extrem de  puțin Biblia tipărită.

Din seminarul de pe Țibleș se desprind lucruri de maximă importanță, în educarea în vederea căsătoriei,  a tineretului în general, dar și a familiilor (a soțului și soției) deoarece se constată o slabă educație morală și sexuală, a necunoașterii Bibliei și a cerințelor lui Dumnezeu, dar și a comiterii pe scară destul de mare a păcatelor sexuale sub diferite forme de către membri bisericilor evanghelice.

Îmi aduc aminte acum, de deraierea  unor familii de creștini, menționate la  seminarul de la Țibleș, care m-a făcut să pricep de ce unii  “evanghelici” din America sau anglicanii din Londra admit în bisericile lor pe homosexuali cu drepturi depline! Pentru că păcatul înfășoară omul așa de lesne (Evrei 12:1).

Dragi frați și surori, știam că TV și internetul nu sunt bune, nici rele în sine sau aparent, ci sunt potrivnice creștinului practicant –  fiind prins în capcana politicii (TV, ziare, articole), a filmelor de acțiune, artistice etc. De aceea am dorit mult să scap din această cursă a celui rău și viclean. Domnul – slavă Lui în veci – m-a ajutat în mod miraculos și determinant și am scăpat din cursa TV, a filmelor de orice fel (inclusiv zise creștine) din vara lui 2015, și aceea a citirii ziarelor online (deci a privirii imaginilor care le însoțesc). Mi-a luat de la mine dorința pe care o aveam, dintr-odată, iată că dispăruse! Glorie Domnului!

Au mai rămas în atenția mea doar  Blogosfera evanghelică și blogurile creștine. Cert este că noi, creștinii, trebuie să fim conștienți că e suficient pentru noi citirea doar  a blogosferei evanghelice și ale blogurilor creștine (a you tube aferente).

________________________________

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s