Ieri am fost într-un sat. Nu departe de Oradea. Am discutat cu parohul locului. M-a apucat întristarea (că depresia mă ocolește cu încăpățînare).
Satul este îmbătrînit. Tinerii pleacă. În sat nu au nicio șansă. Terenurile rămîn nelucrate. Casele sînt părăsite. Gospodăriile se vînd la preț de garsonieră. Școlile se dărîmă în capul celor puțini copilași care au mai rămas în sat.

sursa Revista Satul
Și s-a mai întîmplat ceva: se prăbușește moralitatea rurală, cea pe care o lăudam cu toții pășunește în vremurile trecute. Sar vecinii gardul și, dacă pleci la oraș pentru două zile, îți iau butelia din bucătărie. Fetele nu mai pot merge singure spre ogoare cu mîncare pentru cei care lucrează la cîmp. Se aleg cu vreun viol. Satul este hiperconectat. Urbanizat prin prezența televiziunii și internetului în case. Țăranul român stă pe canapea și urmărește serialul. Browse-ază telecomanda. Tineretul stă la internet și mouse-lește goliciuni.
Astăzi #REZIST pentru satul român. Poate va rezista.
Astăzi #REZIST pentru familiile tinere care au curajul să mai rămînă și în sate și să practice agricultura de supraviețuire, că nu se mai poate discuta în țara asta care face implozie despre agricultură performantă.
Continue reading mariuscruceru.ro –
#REZIST – satul – ziua 12