by  Emilia Amariei

Dacă sunt tristă
și poate mor când se scutură liliacul
se dezbracă pământul de haine
îmi îmbrățișează inima cu răcoarea ogorului
proaspăt arat
mă simt apoi țărână zbătându-mă în pieptul durerii
cu aortele pline de muguri prin care
culoarea îmbracă din nou câmpurile