Ortodox, în veci nu aș fi votat un prost!

137477Deși textul meu prin care afirmam că îl votez pe actualul președinte cu o seară înainte de alegeri, s-a vrut să fie doar, sau în cea mai mare parte o mărturisire de credință care să prindă aripi prin lumea virtuală și apoi în cea reală dat fiind contextul specific, iacătă că acum nevoit fiind, revin. Sau continui.

 Dacă un român, ar fi scos la fel de multe cuvinte în campania electorală ca și actualul președinte ar fi avut multe etichete, cea mai utilizată probabil că ar fi fost cea de prost. Dacă nu, măcar mutălău. Dar el este neamț și se presupune că tace fiindcă e deștept, superior, înfăptuiește. Însă: ghinion …

 Am fost vaccinați de orice urmă de patriotism și naționalism în special de către media de masă din care fac parte oameni ce au fost odată români. Acum sunt fără neam și fără țară și nu mai sunt nici măcar umani; sunt doar niște slugi și cred că nici măcar nu știu la cine se închină. La fel ca si președintele ales, a cărui nume mă feresc să îl pronunț și deși sunt ortodox, în veci nu aș fi votat o slugă.

 Ortodox sunt, dar nu aș fi votat un trădător fără scop, fără țeluri, fără țară, fără mamă, fără nimic sfânt. Și da, fără copii. Nu știu care este cauza, dar nu trebuie să facem din acest lucru o chestiune admirativă, așa cum dânsul face invers din familia ce naște copii, fanatici religioși. La câți copii născuți pe familie suntem toleranți (sunt convins că habar nu are ce înseamnă acest cuvânt pornind de la etimologia lui) și la câți fanatici religioși (alte două cuvinte despre care nu știe nimic, dar rostește lozinca) dl. președinte? În câțiva ani o să fim arestați? Sau mai bine adresăm întrebarea ambasadelor, înaltele porți la care vă închinați domnule președinte?

Continue reading http://www.activenews.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s