„Ferice de cei săraci în duh.” Matei 5:3

Lucrarea celor nebăgaţi în seamă

Noul Testament remarcă lucruri care, din punctul nostru de vedere nu par să conteze. “Ferice de cei săraci în duh” sau, într-o traducere mai literală. „Ferice de cei lipsiţi“. Săracii sunt un fapt cât se poate de obişnuit. Predicarea din zilele noastre are tendinţa de a sublinia puterea voinţei sau frumuseţea caracterului – lucruri care sunt uşor de observat. Propoziţia pe care o auzim atât de des, „Hotărăşte-te pentru Cristos”, este sublinierea unui lucru pe care Domnul nostru nu l-a spus niciodată. El nu ne cere niciodată să ne hotărâm pentru El, ci să ne predăm Lui, ceea ce este cu totul altceva.

La baza împărăţiei lui Isus Cristos stă frumuseţea nealterată a lucrurilor obişnuite. Sunt binecuvântat in sărăcia mea. Dacă ştiu că nu am nici o putere a voinţei, nici o nobleţe a caracterului, atunci Isus îmi spune: „ferice de tine, pentru că prin această sărăcie poţi intra în împărăţia Mea”. Nu pot intra în împărăţia Sa ca un om bun, pot intra numai ca un om cu totul sărac.Ceea ce caracterizează cu adevărat frumuseţea care contează pentru Dumnezeu este faptul că ea nu este niciodată conştientă de sine însăşi. Influenţa conştientă este îngâmfată şi necreştină. Daca spun: ..Mă întreb dacă sunt bun la ceva pentru Dumnezeu”, pierd imediat frumuseţea atingerii Domnului. „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie.” Dacă examinez „debitul râului”, voi pierde atingerea Domnului.

Care sunt oamenii care ne-au influenţat cel mai mult? Nu cei care au crezut că ne-au influenţat, ci aceia care n-aveau nici cea mai mică idee că ne influenţează. În viaţa creştină ceea ce este implicit nu are niciodată conştienţă de sine; dacă are, îşi pierde acea frumuseţe nealterată care este caracteristica atingerii lui Isus. Ştim întotdeauna când lucrează Isus, pentru că El pune în lucrurile obişnuite ceva care ne inspiră. (TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald CHAMBERS)

MANA DE DIMINEAŢĂ

“Fiind zidiţi pe temelia apostolilor… piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos Însuşi. În El, toată clădirea, bine alcătuită, creşte ca să fie un templu sfint în Domnul”. EFESENI 2:20-21

Din ce persoane se compune Adunarea? Din acelea care au primit mântuirea şi viaţa veşnică. Nu intrăm în Adunare ca să fim mântuiţi, ci ca unii care suntem mântuiţi. Cuvântul spune: “Pe această stâncă voi zidi Biserica Mea”. Domnul nu spune, pe Biserica Mea voi zidi mântuirea sufletelor. Unii spun: “Nu este mântuire în afara adevăratei Biserici”. Da, dar noi putem merge şi mai adânc spunând: în afară de Stâncă nu este Biserică. Dă la o parte Stânca şi nu vei avea nimic decât o neîntemeiată fabricaţie de erori şi corupţie. Noi nu mergem la Hristos prin Biserică ci mergem la Biserică prin Hristos. A răsturna această ordine, înseamnă a-L dislocui pe Domnul Isus, şi aceasta înseamnă a nu avea nici Stâncă, nici Biserică, nici mântuire. Noi întâlnim pe Domnul Hristos ca pe un Mântuitor dătător de viaţă, înainte de a avea orice legătură cu Biserica. Să reţinem deci că persoanele care compun Biserica sunt numai “pietrele vii” adică aceia care posedă viaţa veşnică şi în consecinţă, mântuirea. Deci oricare ar fi obiectul Bisericii, el în nici un caz nu este acela de a procura mântuirea mădularelor ei, pentru că sunt mântuiţi. Ea nu este o instituţie întemeiată cu scopul de a procura mântuirea păcătoşilor sau a nevoilor lor religioase. Biserica sau Adunarea este un trup viu, format din “pietre vii”, adunate laolaltă de Duhul Sfânt ca să facâ cunoscut “domniilor şi puterilor din locurile cereşti, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu.” Biserica declară în tot universul că numai Domnul Isus Hristos este Stânca şi că Numele Lui este singurul Nume în care putem să fim mântuiţi. Dar vai!, noi ştim din Cuvântul lui Dumnezeu ca şi din ce vedem astăzi, că Adunarea lui Dumnezeu, Biserica, altădată într-o stare spirituală care prospera în energia credinţei şi în devotament pentru Domnul Isus, a devenit astăzi “o casă mare” în care sunt vase de aur şi de argint dar şi din lemn şi pământ (2 Tim. 2:20). Condiţia ei spirituală a degenerat la un nivel foarte scăzut. Va mai fi vreodată o ridicare la ce a fost ea? Nu, nu în condiţiile de la început. Dar dacă iubim Biserica lui Dumnezeu, să ne zdrobim inimile înaintea Domnului într-o adevărată umilinţă şi recunoaştere şi să considerăm că noi am păcătuit, că suntem vinovaţi de ruşinea şi căderea ei, fapte care nu pot fi negate. Dacă avem în mod sincer simţământul acesta, Dumnezeu poate cel puţin să atragă împreună inimile acelora care gem din pricina stării Adunării şi să se îngrijească de părtăşia acelora “care chiamă pe Domnul dintr-o inimă curată” (2 Tim. 2:22). Nici un merit al nostru ci doar grija harului Său.

Părtăşia cu sfinţii este scumpă, dar mai presus de toate este părtăşia cu Dumnezeu, iar părtăşia cu sfinţii va curge în mod nestânjenit din părtăşia noastră cu Tatăl. Să cerem ca Dumnezeu să ne dea harul acestei adevărate părtaşii cu El, cu Fiul Său Isus Hristos şi cu toţi copiii Lui. Dar această părtăşie este condiţionată de umblarea în lumină (1 Ioan 1:3, 6, 7).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

“Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise”. Fapt.Ap. 13:38-39.

Este deja un lucru mare, când un om îşi recunoaşte păcătoşenia şi caută neprihănirea. Aici Pavel vorbeşte unor oameni care căutau să fie neprihăniţi. Prin aceasta înţelegem că, ei nu mai înjurau, nu mai minţeau şi nu stăteau pe scaunul celor batjocoritori. Ei n-au mai căutat să fugă după plăceri, deoarece ei căutau neprihănirea prin lege. Ei căutau să nu mai greşească, să nu mai păcătuiască. Ei au văzut păcătoşenia lor. Ei au văzut că n-au trăit corect şi n-au făcut aşa precum scrie Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea ei au ştiut că sunt pe drumul care duce la pierzare şi că ei nu vor putea moşteni împărăţia cerurilor. Un om care caută să fie îndreptăţit acela ştie că nu poate să se înfăţişeze înaintea Dumnezeului celui viu aşa cum este. Ce har este când un om se trezeşte din somnul păcatului, când nu mai crede proorocilor mincinoşi, care spun că trebuie să păcătuieşti mereu, dar totodată spun că trebuie să rupi cu păcatul, pentrucă altfel nu poţi fi mântuit. Omul firesc este de această părere şi spune că aşa este şi nu poate fi altfel. Dar cel care vrea să fie izbăvit, acela caută drumul care duce la izbăvire în cartea lui Dumnezeu, în Sfânta Scriptură. Si Cuvântul spune: “Priviţi spre stânca din care aţi fost ciopliţi”. Aceasta este Isus. Prin credinţa că El a plătit datoria noastră şi că Si-a dat viaţa pentru noi, putem fi îndreptăţiţi, izbăviţi.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

NOAPTE A PLÂNSULUI; ZI PLINĂ DE VESELIE

Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa; seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia. Psalmul 30.5

O clipă sub mânia Tatălui nostru ceresc ni se pare că sunt ani îndelungaţi şi totuşi nu este decât un moment. Când noi Îl întristăm pe Duhul Său, nu putem să ne aşteptăm ca El să Se bucure; dar El este un Dumnezeu iertător şi aruncă imediat greşelile noastre în marea uitării. Când noi cădem în leşin şi suntem gata să murim la vederea feţei Sale mânioase, îndurarea Lui ne dă viaţă.

Dar acest verset cuprinde şi o parte plină de bucurie. Noaptea noastră de plânsete este urmată imediat de o zi veselă. Clipa cât ţine pedeapsa arată lămurit cât de mare este mila lui Dumnezeu pentru cel credincios. Domnului nu-I place să folosească nuiaua pentru aleşii Lui. El dă una sau două lovituri şi totul se termină aici; apoi viaţa şi bucuria care vin după dureri şi lacrimi fac mult mai mult decât întristarea izbăvitoare, după voia lui Dumnezeu.

Mângâie-te suflete al meu şi cântă aleluia! Nu plânge toată noaptea, ci şterge-ţi lacrimile în aşteptarea dimineţii. Aceste lacrimi sunt o rouă care ne face atât de bine, ca razele soarelui de dimineaţă. Lacrimile curăţă ochii noştri ca să ne facă să vedem trecerea pe care o avem înaintea Lui. Atunci, tristeţea noastră este ca umbrele care se disting pe un tablou, ca să facă să iasă şi mai clar lucrurile în lumină. Aşadar, toate sunt bune.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Astfel dar, după cum aţi primit pe CRISTOS ISUS, DOMNUL, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă. Coloseni 2.6-7

Cum L-am primit noi pe Domnul Isus? Ca pe Cel ce sa află în centrul hotărârilor lui Dumnezeu, ca pe Acela care este căpetenia oricărei domnii şi a oricărei stăpâniri? Acest Domn prin care şi pentru care au fost create toate lucrurile a poposit pe acest pământ în chip de om. Cu toate că o mare împotrivire s-a iscat mereu faţă de El, a fost ascultător până la moarte de cruce. El nu a venit să îmbunătăţească şi să-l ridice în chip moral pe o treaptă superioară pe om ci a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut. Moartea Lui de pe cruce ne arată încă o dată clar că omul păcătos nu a putut şi nu poate să aibă părtăşie cu Dumnezeu, chiar dacă ar intra din nou în legea evreiască şi şi-ar mortifica trupul, sau ar urma gândurile filozofice ale îmbunătăţirii de sine, ori dacă s-ar închina în faţa îngerilor sau a altor fiinţe cereşti. Toate aceste lucruri sunt în contradicţie cu adevărul dat de Isus. Ele dau posibilitate firii pământeşti să se laude, pe când Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Unde este pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? NU, ci prin legea credinţei” (Rom. 3.27).

Singura CALE sigură pentru credincios în această lume este umblarea ÎN Cristos. A fi înrădăcinat ÎN El are ca rezultat o hrană bună şi o creştere sănătoasă. Un astfel de creştin stă bine întemeiat în harul lui Dumnezeu şi nu se lasă clătinat de învăţături false.

Cum pot fi aduse rugăciuni de mulţumire de către creştinii care vor să se facă mai buni pe căile legii, fără Isus? Adevărata mulţumire curge din acea inimă care capitulează, care se vede că nu e bună de nimic şi găseşte Izvorul tuturor binecuvântărilor, al binelui, a tot ce-i lipseşte în Preaiubitul Tatălui. Veşnicul Cuvânt al lui Dumnezeu ne spune că noi AVEM TOTUL DEPLIN în Domnul Isus (Col. 2.10). Şi dacă numai în El avem totul deplin ce să mai căutăm în noi înşine? Ce să mai căutăm în alte izvoare care nu ţin apă?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, atinge-mă pe plan fizic pentru ca acea vitalitate a Ta să scalde ţărmurile vieţii mele şi să fiu umplut cu laudă.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Orice făptură vie, care se mişcă, va trăi pretutindeni pe unde va curge râul.» Ezechel.47,9

In opinia mea Iordanul este singurul râu unde Trinitatea S-a revelat complet omenirii. Acest lucru îl găsim prezentat în Matei 3,16-17: «Isus (Dumnezeu Fiul) a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis şi L-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu (Dumnezeu Duhul Sfânt) pogorân-du-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: acesta este Fiul Meu preaiubit, în care îmi (Dumnezeu Tatăl) găsesc plăcerea”». O, dacă am înţelege astăzi profunzimea acestui adevăr spiritual: Trinitatea Se revelează pe Sine complet pe Golgota – acolo unde a curs sângele scump al lui Isus, acolo unde moartea Domnului a devenit realitate. Dumnezeul cel sfânt, care n-a cunoscut păcat, a luat chip de om şi a intrat în «Iordan» să ne spele nouă păcatele. Cine acceptă «Iordanul», adică moartea Lui, acela are de luptat din greu, deoarece intreg iadul se ridică împotriva lui. Dacă decizi astăzi cu toată seriozitatea să intri în «Iordan», dacă îl iei în serios pe Cel care a fost crucificat de dragul tău, aşteaptă-te la război! Să ştii însă că duşmanul este deja învins! Poţi să te bucuri precum împăratul David: «inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi» (Psalm 27,3)

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Cel ce udă pe alţii va fi udat şi el. Proverbe 11:25

Aici suntem învăţaţi marea lecţie că, pentru a primi, trebuie să dai, ca să aduni, trebuie să risipeşti, ca să fii fericit, trebuie să-i faci pe alţii fericiţi şi, ca să devii viguros spiritual, trebuie să cauţi binele spiritual al celorlalţi. Udându-i pe alţii, suntem şi noi udaţi. Cum? Eforturile noastre de a fi folositori ne măresc puterile de a fi folositori. Avem talente, latente şi facultăţi adormite, care sunt aduse la lumină prin sacrificiu. Puterea noastră de muncă este ascunsă înăuntrul nostru, până ne aventurăm să luptăm în bătăliile Domnului sau să urcăm muntele încercărilor. Noi nu ştim câtă simţire posedăm împreună, până nu suntem încercaţi să alinăm durerea văduvei sau lacrimile orfanului. Atunci când îi învăţăm pe alţii, căpătăm noi înşine învăţătură. O, ce lecţii minunate am învăţat la căpătâiul bolnavilor! Am mers să învăţăm din Scripturi, şi ne-am întors ruşinaţi de puţina noastră ştiinţă. În conversaţiile noastre cu sărmanii sfinţi, suntem învăţaţi despre calea lui Dumnezeu pentru noi, şi primim o cunoaştere mai adâncă a adevărului Său. Aşa că, udându-i pe alţii, devenim mai umili. Descoperim cât de mult har este acolo unde nu bănuiam, şi cât de mult ne pot ajuta cei sărmani în dobândirea cunoştinţelor. Şi mângâierea noastră este mai mare atonci când muncim pentru alţii. Noi vrem să-i înveselim pe ei, şi mângâierea ne bucură inimile. Asemeni celor doi oameni prinşi în zăpadă, unul trebuie să frece mâinile şi picioarele celuilalt ca să nu-1 lase să moară, şi făcând aşa îşi pune sângele în mişcare şi îşi salvează viaţa. Sărmana văduvă din Sarepta şi-a oferit puţinele provizii pentru hrana proorocului, şi din ziua aceea nu a mai ştiut niciodată ce înseamnă să rabzi dc foame. „Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra” (Luca 6:38).

Seara

Eu n-am zis seminţiei lui lacov: „căutaţi-Mă în zadar!” Isaia 45:19

Putem câştiga multă mângâiere gândindu-ne la ceea ce Dumnezeu nu a spus. Ceea ce a spus este nespus de plin de mângâiere şi alinare; ceea ce nu a spus este la fel de mângâietor. Tocmai unul din aceste lucruri „nespuse” au păstrat regatul lui Israel în zilele lui Ieroboam, fiul lui loas. „Domnul nu hotărâse să şteargă numele lui Israel de sub ceruri, şi i-a izbăvit prin Ieroboam, fiul lui Ioas” (2 împăraţi 14:27). În textul nostru, avem asigurarea că Dumnezeu va răspunde oricărei rugăciuni, fiindcă El „nu a zis seminţiei lui lacov: căutaţi-Mă în zadar”. Cei care spun lucruri amare despre ei înşişi ar trebui să-şi amintească că, nu contează câte îndoieli şi temeri ai avea, dacă Dumnezeu nu te-a lepădat, nu trebuie să disperi. Chiar şi vocea conştiinţei nu înseamnă mare lucru dacă nu este însoţit de vocea lui Dumnezeu. Teme-te de ceea ce Dumnezeu a spus! Dar nu îngădui ideilor înşelătoare să te copleşească de disperare şi îndoieli păcătoase. Mulţi oameni temători au fost tulburaţi de bănuiala că ar putea exista ceva în cuvântul lui Dumnezeu, care să le nimicească speranţele. Totuşi, temerea aceasta poate fi îndepărtată complet, fiindcă nici un căutător adevărat nu poate fi lăsat pradă răului: „Eu n-am vorbit în ascuns, într-un colţ întunecos al pământului. Eu n-am zis seminţiei lui lacov: căutaţi-Mă în zadar” (Isaia 45:19). Dumnezeu a spus clar că va auzi rugăciunea oricărui credincios, şi această declaraţie nu poate fi contrazisă. El a vorbit atât de hotărât, atât de adevărat şi atât de corect, încât nu există loc de îndoială. El nu-şi dezvăluie planul în cuvinte neînţelese, ci vorbeşte clar şi răspicat: „cereţi, şi vi se va da” (loan 26:24). Fricosule, crede aceste adevăruri sigure — că rugăciunea trebuie şi va fi auzită, şi că niciodată, în veşnicia veşniciilor, nu-L vei auzi pe Domnul spunând unui suflet viu „caută-Mă în zadar”.

IZVOARE IN DEŞERT

El m-a scos la loc larg, şi m-a scăpat, pentru că mă iubeşte.

(Psalmul 18:19)

Ce este acest „loc larg“? Ce ar putea fi decât Dumnezeu Însuşi – Fiinţa infinită prin care toate celelalte fiinţe îşi găsesc sursa şi sfârşitul vieţii lor? Dumnezeu este într-adevăr un „loc larg“. Şi David a fost dus acolo prin umilinţă, degradare şi un simţ al nevredniciei.  Madame Guyon

V-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine.  Exod 19:4

Temându-mă să mă lansez pe valul „deplinei predări“,

L-am întrebat pe Domnul încotro vor duce apele ei

Mica mea barcă: „Spre mări furtunoase, mă tem?“

„Spre Mine“, a spus El.

Stăteam plângând lângă un mormânt deschis,

În amărăciunea sufletului meu am strigat la Dumnezeu:

„Unde duce această cale a durerii pe care păşesc?“

„Spre Mine“, a spus El.

Luptând pentru suflete, am iubit lucrarea foarte mult;

Apoi au venit dezamăgirile; nu puteam să spun

De ce, până când El a spus: „Eu sunt totul pentru tine;

La Mine te chem“.

Urmărindu-i pe eroii mei – pe aceia pe care îi iubesc cel mai mult

I-am văzut căzând; n-au putut face faţă testului,

Chiar prin aceasta Domnul, printre lacrimi nu puţine,

La El m-a adus.

La El? Nici o limbă pământească nu poate spune

Fericirea pe care o am, de când locuiesc în inima Lui;

Lucrurile care mă fermecau odată nu mai înseamnă nimic;

La El am fost adus.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 25.1-13

Potrivit obiceiului oriental, mirele care venea noaptea pentru sărbătoarea nunţii sale era escortat de lumini purtate de fete tinere, prietene ale miresei (noi le numim astăzi domnişoare de onoare; comp. cu Psalmul 45.9,14). Domnul foloseşte această imagine emoţionantă pentru a ne arăta cum trebuie aşteptat El, Mirele ceresc. Lucru trist însă, în adunările lor, creştinii nu şi-au mai dat osteneala în această aşteptare! Somnul spiritual a pus stăpânire pe toţi aceştia şi a durat multe secole. A trebuit ca, în istoria recentă a Bisericii, într-un moment numit pe drept „Trezirea”, să răsune acest „strigăt de la miezul nopţii”: „Iată mirele…!” (v. 6). Domnul vine! Ca urmare, a apărut o diferenţă: Fecioarele înţelepte aveau ulei în candelele lor; în acelaşi fel, adevăraţii credincioşi sunt pregătiţi pentru venirea Domnului, iar lumina lor, cea a Duhului Sfânt, poate străluci în noaptea lumii. Alte persoane, precum fecioarele nechibzuite, au mărturisit că-L aşteaptă pe Domnul, fără să aibă viaţa Lui. Ele purtau pe nedrept frumosul nume de creştini. Ce jalnică iluzie şi ce deşteptare cutremurătoare!

O, dacă s-ar întreba fiecare, până când mai este timp: Am eu ulei în candelă? Sunt eu pregătit pentru venirea Lui? (Romani 8.9 sf).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Apocalipsa 1:9-18

LA PICIOARELE LUI

Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. Apocalipsa 1:17

Ai „văzut” pe Domnul vreodată prin ochii credinţei sau „ai simţit” prezenţa Sa glorioasă? Dacă da, atunci ştii că cel mai potrivit răspuns este închinarea. Apostolul Ioan a fost atât de copleşit de Slava Lui, că atunci când L-a văzut pe Isus, a căzut la picioarele Lui ca mort (Apoc. 1:17).

Scriitorul de imnuri creştine Isaac Watts a scris: „Adunaţi laolaltă toate numele glorioase ale înţelepciunii, ale dragostei şi puterii, tot ce au cunoscut muritorii, pe care le-au purtat vreodată îngerii. Toate ar fi prea sărace să descrie valoarea Lui, prea sărace pentru a-L slăvi pe Salvatorul meu”.

Marele poet englez Robert Browning a vorbit despre închinarea înaintea lui Cristos, într-o anecdotă scrisă despre colegul său Charles Lamb. Se pare că Lamb, un creştin devotat, vorbea cu cineva despre oameni faimoşi pe care i-ar fi plăcut să-i întâlnească. Lamb a spus: „Există o altă Persoană. Dacă Shakespeare ar intra în camera aceasta, ne-am ridica cu toţii să-l întâmpinăm; dar dacă Persoana aceea ar intra, am cădea cu toţii la pământ încercând să-i sărutăm poala hainei”. Desigur, vorbea despre Isus Cristos. Cât de neînsemnaţi devenim în prezenţa lui Isus! Când recunoaştem măreţia Sa, grandoarea şi slava, nu putem face nimic altceva decât să ne închinăm şi să exclamăm ca Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20:28). Isus Cristos este singurul nume care merită închinarea şi adoraţia noastră.

O, veniţi, să-L adorăm.

P.R.V.

Divine, atotputernic Domn, împăratul meu biruitor,

Sceptrul Tău şi spada, tronul şi haru-Ţi ador.

A Ta este puterea. Priveşte cum stau

La picioarele Tale şi-n etern mă predau. – Watts

Atunci când îl recunoaştem pe Isus ca Rege, Îi vom da închinarea noastră.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Scoatemă din noroi, și să nu mă mai afund! Să fiu scăpat de cei care mă urăsc și din adâncimile apelor! Psalmul 69.14

Cât de puțin înțelegem adâncimile agoniei Domnului Isus, atunci când urma să fie făcut jertfă pentru păcat pe cruce! În Noul Testament nu găsim astfel de expresii ale agoniei din momentul răstignirii Sale. Prin urmare, Vechiul Testament este cel care ni le oferă și putem înțelege astfel ceva din durerea și din suferința care au apăsat asupra sufletului Său, nu doar din pricina persecuțiilor amare și crude ale oamenilor, ci și din pricina judecății lui Dumnezeu, din cauza păcatelor noastre.

Strigând la Dumnezeu din mijlocul suferințelor Sale, El cere să fie scos din noroi – din noroiul păcatelor noastre pentru care a murit. De asemenea, El cere să fie scăpat de cei care Îl urăsc și din adâncimile apelor. Cu siguranță, El a simțit cruzimea vrăjmașilor Săi, care Îl persecutau chiar în momentul când Dumnezeu Îl judeca pentru păcatele noastre. La judecata lui Dumnezeu face El referire atunci când vorbește despre „adâncimile apelor“.

Atunci când a adus cereri „cu strigăt puternic și cu lacrimi“ (Evrei 5.7), a fost ascultat datorită evlaviei Lui. Fiindcă La pus pe Dumnezeu pe primul loc, jertfa Sa a fost pe deplin acceptată. Dumnezeu La ascultat și La scăpat, înviinduL dintre cei morți și așezânduL la dreapta Sa, în glorie.

Noroiul păcatelor noastre nuL mai poate atinge vreodată, fiindcă a făcut o ispășire completă pentru ele. Cei care Lau urât sunt pe deplin biruiți și nu mai pot avea vreo putere asupra Lui. Iar în ce privește adâncimile acelor ape, deși Sa scufundat în ele, suferind agonia judecății cumplite a lui Dumnezeu, acest lucru nu se va mai repeta vreodată. Domnul Isus a suferit toată judecata dreaptă a lui Dumnezeu și este acum răsplătit pentru eternitate cu o glorie infinit de înaltă.  

1. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Și pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“

Matei 27.46

Înțelesul crucii

Când Hristos era pe cruce, El purta păcatul lumii. El avea putere să-Și dea viața și avea putere s-o ia iarăși (Ioan 10.18). Mântuitorul a murit ca Locțiitor pentru alții. Vina păcatelor lor a fost socotită Mântuitorului. Într-un mod tainic, Dumnezeu a revărsat toată mânia Sa față de păcat asupra Mântuitorului în acele ore îngrozitoare de pe cruce.

Înțelesul celor întâmplate pe cruce este următorul: Dumnezeu a pedepsit pe Fiul Său, care nu a cunoscut păcatul, ca și cum El ar fi făcut toate relele care se găsesc în viața fiecărui păcătos care a venit cândva la credință. În timpul acestor ore de întuneric, Domnul a suferit cu mult mai mult decât vom putea să înțelegem vreodată. Aceasta nu a fost din cauza cruzimii oamenilor, ci din partea mâniei de nedescris, de neînduplecat a lui Dumnezeu împotriva păcatului. Hristos, care nu a făcut păcat, a acceptat să fie făcut păcat și astfel a murit în locul nostru pentru noi, peste El vărsându-se mânia lui Dumnezeu în toată plinătatea ei, pe care am fi meritat-o noi din cauza păcatelor noastre. Isus a trebuit să poarte în acel timp înfricoșător cea mai mare pedeapsă: despărțirea de Dumnezeu. Acesta este înțelesul crucii. Iată de ce numai Mântuitorul este vrednic să primească închinarea noastră!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DĂ ZECIUIALĂ LUI DUMNEZEU (3)

„Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile” (Maleahi 3:18)

Când îl glorifici pe Dumnezeu prin afacerea ta, El o va binecuvânta. Imaginează-ți ce avantaj vei avea avându-L ca partener pe Dumnezeu! Mulți oameni de afaceri creștini, celebri de-a lungul istoriei au dăruit zeciuială cu credincioșie. Dintre aceștia fac parte Henry John Heinz de la Heinz 57 Varieties si William Colgate, comerciantul de pastă de dinți. Câțiva dintre aceștia au fost atât de binecuvântați până la sfârșitul vieții încât i-au dăruit lui Dumnezeu 90% din venitul lor și au trăit cu restul de 10% Dumnezeu spune: „Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca sa fie hrana in Casa Mea- puneți-Mă astfel la încercare…și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, si dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare…Toate neamurile va vor ferici atunci (v 10-12) Când dai dovadă că lucrarea lui Dumnezeu înseamnă mai mult pentru tine decât afacerea ta El te va ajuta să prosperi. Dumnezeu te invită să-L „pui la încercare”. Faci parte dintre acei care stiu că trebuie să dea zeciuială, ai vrut să dai zeciuială, ai spus ca vei da zeciuiala și cu toate acestea nu ai făcut-o niciodată? începe de-acum cu ceea ce ai! Ceea ce poți face acum este singura influentă pe care o poti avea asupra viitorului tău. John D. Rockefeller este cunoscut pentru faptul că a făcut următoarea afirmație referitoare la practicarea zeciuielii: „Nu aș fi putut da zeciuiala din primul milion pe care l-am făcut, dacă nu aș fi dat zeciuială din primul meu salariu care a fost de un dolar și jumătate pe săptămână”. Zeciuiala demonstrează că ai biruit interesul propriu si teama că vei duce lipsa. E o demonstrație a credinței – și Dumnezeu răsplătește întotdeauna credința.