„Ferice de cei săraci în duh.” Matei 5:3

Poarta împărăţiei

Fereşte-te să-L consideri pe Domnul doar un învăţător. Dacă Isus Hristos este doar un învăţător, atunci tot ce-ar putea El face este să mă chinuie impunându-mi un standard pe care nu-l pot atinge. La ce bun să-mi prezinte un ideal atât de înalt de care nu mă pot apropia? Aş fi fericit dacă nu l-aş cunoaşte. La ce bun să-mi spună să fiu ceea ce nu pot fi niciodată – să am o inimă curată, să fac mai mult decât sunt dator sau să-I fiu cu totul devotat lui Dumnezeu? Trebuie să-L cunosc pe Isus Cristos ca Mântuitor înainte ca învăţătura Lui să aibă pentru mine un alt înţeles decât acela al unui ideal înalt, care duce doar la disperare. Dar, când sunt născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu, ştiu că Isus Cristos n-a venit doar să mă înveţe; El a venit să facă din mine ceea ce mă învaţă că trebuie să fiu. Răscumpărarea înseamnă că Isus Hristos poate pune în fiecare om atitudinea care I-a condus propria Sa viaţă; toate standardele pe care le dă Dumnezeu se bazează pe această atitudine.

Învăţătura Predicii de pe munte produce disperare în omul natural – exact ceea ce a vrut Isus să se întâmple. Cât timp suntem plini de noi înşine şi înfumuraţi, gândindu-ne că putem împlini învăţătura Domnului nostru, Dumnezeu ne va permite să mergem înainte până când ne vom zdrobi ignoranţa aceasta de vreun obstacol. Atunci vom fi gata să venim la El ca nişte săraci şi să primim de la El. „Ferice de cei săraci în duh” acesta este primul principiu în împărăţia lui Dumnezeu. In împărăţia lui Isus Cristos, piatra de temelie este sărăcia, nu averea; nu deciziile întru Isus Cristos, ci sentimentul unei inutilităţi absolute – „Nu pot nici măcar începe să fac asta”. Atunci Isus spune: „Ferice de tine”.

Aceasta este poarta şi ne trebuie mult timp până să credem că suntem cu adevărat săraci! Cunoaşterea propriei noastre sărăcii ne aduce la hotarul moral de unde Isus Cristos Îşi începe lucrarea. (TOTUL PENTRU GLORIA LUI de Oswald CHAMBERS)

21 Iulie 2016 – Meditațile zilei

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Aşa vorbeşte Domnul: „Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea…” Ieremia 6:16

Calea credinţei nu este o cale nouă: ea este tot atât de veche ca adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Deşi împrejurările se schimbă întruna şi deşi părerile şi năzuinţele sunt nestatornice ca vânturile schimbătoare, totuşi adevărul lui Dumnezeu odată dat sfinţilor Săi, rămâne acelaşi neschimbat, întreg şi vrednic de încredere.

Domnul putea să ceară lui Israel să stea şi să observe şi să întrebe cărările vechi, căci Israel s-a abătut de la ele şi şi-a ales cărări nesigure şi strâmbe umblând într-o totală dezorientare. Cărările vechi nu erau numai acelea a părinţilor şi străbunicilor lor, ci acelea stabilite în lege când Israel a ieşit la început din Egipt, dar pe care ei le-au călcat şi le-au înlocuit chiar cu urâciuni satanice de tot felul, idolatre, care plăceau firii, căci nu îi oboseau cu cerinţele dreptăţii şi sfinţeniei lui Dumnezeu.

Biserica este bântuită astăzi de glasuri şi învăţături care chipurile, încearcă să îmbunătăţască falimentul ei prin introducerea de soluţii noi, dar ele de fapt sunt tot atât de vechi ca şi minciuna lui Satan din Eden. Răspunsul este simplu; să întrebăm mai de grabă în mod cinstit, de cărările, acelea introduse de Domnul Isus şi apostolii Lui, la începutul Bisericii. Evangheliile şi Epistolele ne procură o deplină înţelegere şi învăţătură cu privire la calea pe care Dumnezeu a stabilit-o pentru poporul Său de-a lungul acestei întregi dispensaţiuni a Harului. Să căutăm adevărul cu toată inima în izvorul curat al adevărului Cuvântului lui Dumnezeu. Aici, şi numai aici, vom găsi siguranţă şi stabilitate, har şi pace, prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos. – 2 Petru 1:2

„Inimile noastre sunt mici şi foarte înguste. Ce le-ar putea lărgi altceva decât comunicarea pe care ne-o face Dumnezeu cu privire la gândurile Sale, când ne descoperă ce este în inima Sa, ca să ne facă să cunoaştem tot ce depăşeşte orice cunoştinţă. Căci dacă aceste gânduri ale lui Dumnezeu n-ar trece peste priceperea noastră, Dumnezeu n-ar mai fi Dumnezeu. Suntem însă astfel introduşi în infinit prin Duhul Său. Nu pot să le măsor cu mintea mea, nu pot să le ating limitele, dar sunt în ele şi mulţumesc lui Dumnezeu, n-am să ies niciodată din ele.” – J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

“Îi veţi recunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini?” Matei 7:16.

Dacă suntem cu adevărat copii ai lui Dumnezeu, atunci să ne dăruim viaţa Lui în totalitate. Această dăruire totală trebuie să fie vizibilă în orice împrejurare, chiar şi la locul de muncă. Ca şi copil al lui Dumnezeu, sunt ascultător faţă de şefi şi dacă sunt pe post de maistru, comportarea mea faţă de subalterni este asemănătoare cu cea faţă de fraţi. Un meşteşugar nu mai produce nimic care să servească drept unealtă păcatului; croitoreasa nu mai croieşte haine pentru baluri, nici pantofarul pantofi pentru distracţii; muzicantul nu mai participă la distracţii. Grădinarul nu mai împodobeşte serbări lumeşti. Mulţi creştini evlavioşi spun că pot face aceste lucruri, argumentând cu faptul că, dacă nu-l face el îl face altul şi în final, trebuie să-şi câştige şi el pâinea. Dar astfel devenim asemenea sării care îşi pierde gustul, sau lumânării puse sub obroc. Putem fi siguri că Dumnezeu se îngrijeşte de noi. Cum ar putea face asemenea lucruri un om născut din nou? Trebuie să punem la oparte creştinismul bazat pe “dar” şi “dacă”, să ascultăm şi să facem toate lucrurile după Scriptură. Un copil al lui Dumnezeu este bazat pe realitatea mântuirii şi a împăcării; şi nimeni şi nimic, nu-i poate lua această siguranţă. Pe de altă parte, trebuie să stăpânim trupurile noastre pentru ca să nu devenim nevrednici, ci să vedem care este voia lui Dumnezeu. Este bine să citim Matei 5 şi 6 şi Luca 6 şi 12 şi să trăim în conformitate cu ce scrie acolo. Regina Estera a spus: “dacă mor, mor” şi astfel a salvat tot poporul. Dacă suntem hotărâţi pe cale, atunci vor mai dispărea multe lucruri nevrednice de Domnul din viaţa noastră. Un mod de viaţă uşuratic, cu privirea îndreptată spre lume, întristează Duhul Sfânt şi are ca rezultat moartea.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

STRĂLUCEŞTI CA MULTE STELE

„Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire, vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci.” Daniel 12.3

Iată un cuvânt potrivit ca să mă trezească, şi care pune în faţa ochilor mei un scop în vederea căruia merită să-ţi dai osteneala să trăieşti. A fi înţelept este un lucru de mare preţ; dar înţelepciunea de care este vorba aici este o înţelepciune dumnezeiască, pe care Domnul singur o poate da. Să mă cunosc pe mine însumi, să Îl cunosc pe Dumnezeu, Mântuitorul meu! De aş putea să pun în practică adevărul ceresc şi să trăiesc în lumina lui! Ţinta vieţii mele este înţeleaptă? Urmăresc eu ceea ce trebuie să urmăresc? Trăiesc eu oare cum aş fi vrut să fi trăit dacă acum ar veni ziua morţii mele? Numai această înţelepciune poate să-mi asigure această strălucire nesfârşită ca lumina zilei veşnice. Să câştigi suflete este o ţintă slăvită şi trebuie să fii înţelept să aduci un singur suflet pe calea neprihănirii; cu atât mai mult ca să aduci mai multe suflete. Oh, dacă aş avea această cunoştinţă despre Dumnezeu şi Cuvântul Său, despre oameni şi despre Cristos, ca să pot aduce un mare număr de oameni la pocăinţă! M-aş deda atunci la această lucrare şi n-aş avea linişte până n-aş face-o. Asta face mai mult pentru mine, decât să strălucesc în lume prin izbânzi şi prin onoruri. Eu voi străluci într-o zi ca o stea cerească, poate ca nişte stele mai multe, pentru totdeauna şi fără încetare. Sufletul meu, deşteaptă-te! Doamne, însufleţeşte-mă!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Toate zilele pe care le-a trăit Adam, au fost de nouă sute trei zeci de ani” Gen. 5,5.

Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în HRISTOS 1. Cor. 15,22. Despre opt persoane citim în Genesa cap. 5 aceste cuvinte foarte grele: „apoi au murit.” Nimeni nu cunoaşte până astăzi numărul celor care au avut aceeaşi soartă. Numai Dumnezeu ştie cu precizie acest număr. Dumnezeu cunoaşte şi viaţa ta, iar dacă se va spune odată despre tine „a murit” atunci tu nu vei fi uitat de El, dar nici lucrările tale nu vor fi uitate.
Pentru fiecare om care se naşte în această lume nu este nimic mai sigur ca moartea. Nu este acest lucru cutremurător? In Romani 5.12 stă scris că moartea a pătruns asupra întregii omeniri din pricină că toţi au păcătuit. Dacă mori în păcatele tale, înseamnă că nu te-ai pocăit şi nu ai primit jertfa lui Isus făcută pentru tine. În această situaţie sfârşitul drumului tău este moartea a doua, adică pierzarea veşnică. În loan 5.28-29 Domnul Isus ne spune că toţi cei din morminte vor învia; cei care au făcut binele, adică cei care au crezut în El vor învia pentru viaţă, iar cei care au făcut răul vor învia pentru judecată. Ca urmaşi ai lui Adam, toţi oamenii trebuie să moară din pricină că toţi au păcătuit. Dar toţi care sunt „în Hristos” chiar dacă au murit vor învia prin Domnul Isus Hristos la venirea Lui, aşa cum stă scris în Biblie. Domnul Hristos nu a rămas în mormânt şi nu-i va lăsa în mormânt nici pe cei care au adormit ÎN El, ci îi va învia. Învierea acelora care au murit în păcatele lor ne este amintită în 1 Cor. 15.24 prin cuvintele, „va veni sfârşitul.” Toţi aceştia se vor înfăţişa în faţa tronului de judecată. Ce trist e să fi şi tu prezent acolo! Astăzi mai este încă har şi pentru tine ca să scapi de dreapta judecată a lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie să primeşti prin credinţă ceea ce a făcut Domnul Isus pentru tine. Nu amâna această lucrare a credinţei pentru ziua de mâine. S-ar putea să fie prea târziu.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, în dimineaţa asta, în timp ce vom aborda capitolul 53 din Isaia, luminează-1 cu slava Ta; înmoaie şi supune, inspiră şi extaziază şi ridică-ne la nivelul unei astfel de slujiri, încât să ajungem să îţi semănăm Ţie.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«În aceeaşi zi, seara, Isus le-a zis: „Să trecem în partea cealaltă;”» MARCU 4,35

La început erau mai mulţi oameni şi mai multe bărci în apropierea lor, dar în cele din urmă ucenicii au rămas singuri cu Isus şi atunci s-a iscat o furtună pustnică. Profetic, aceasta este imaginea furtunii din vremurile de pe urmă, vremuri prin care vor trece copiii lui Dumnezeu. Putem afirma că ucenicii au trăit exact acea perioadă dintre anunţarea şi naşterea împărăţiei lui Dumnezeu. Vedem pentru prima dată în Marcu 5,1 «…pe celălalt ţărm al mării» instaurarea împărăţiei lui Cristos, când legiuni întregi de demoni, la simpla poruncă a lui Isus, au dispărut. Ce imagine minunată! Este datoria noastră să facem cunoscut această împărăţie a lui Dumnezeu şi reîntarcerea lui Isus în glorie, pe norii cerului. Puterile întunericului care au înlănţuit milioane de oameni vor dispărea pur şi simplu la venirea Lui. Eu cred că acum ne găsim exact în perioada de tranziţie. Încă strigăm: «Isus vine!» – dar El nu a venit încă. În schimb e furtună, valurile sunt din ce în ce mai mari, iar corabia Bisericii lui Isus este în pericol să se scufunde. Ferice de cei care trec prin toate furtunile cu Isus la cârma corăbiei vieţii lor!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Fata Ierusalimului dă din cap după tine. Isaia 37:22

Liniştiţi de Cuvântul Domnului, sărmanii cetăţeni ai Sionului au început să se mândrească şi să clatine din cap la ameninţările lăudăroase ale lui Sanherib. Credinţa puternică face pe slujitorii lui Dumnezeu capabili să privească cu calm ameninţarea celui mai tare duşman. Noi ştim că vrăjmaşii noştri încearcă imposibilul. Ei caută să distrugă viaţa veşnică, care nu poate muri atâta timp cât Christos trăieşte; să dărâme cetăţuia care este mai presus de porţile iadului. Ei „aruncă înapoi cu piciorul într-un ţepuş” (Fapte 9:5) ca să se rănească singuri, şi ridică mâna împotriva scutului lui Iehova, ca să-şi facă rău tot lor. Noi le ştim slăbiciunea. Ce sunt ei decât oameni? Şi ce este omul, decât un vierme? Ei urlă şi tălăzuiesc ca valurile mării, înspumându-şi propria ruşine. Atunci când Domnul se ridică, ei zboară ca scânteia în faţa vântului şi sunt consumaţi ca mărăcinii în foc. Neputinţa lor de a opri cauza lui Dumnezeu şi adevărul Său îl fac pe cel mai slab soldat al Sionului să râdă şi să-i batjocorească. Mai întâi, ştim că Cel Prea înalt este cu noi, şi atunci când El iese la război, ce pot să facă duşmanii Săi? Dacă El coboară din înălţimi, „cioburile pământului” (Isaia 45:9) nu se pot întrece cu Făcătorul lor. „Toiagul” Său „de fier” îi va „sfărâma ca pe vasul unui olar” (Psalmi 2:9) şi le va pieri până şi „pomenirea de pe pământ” ( Iov 18:17). Fugiţi, deci, temerilor! Împărăţia este în siguranţă în mâinile împăratului. Să strigăm de bucurie, fiindcă Domnul împărățeşte, şi duşmanii lui vor fi ca paiele din tocătoare.

Pe cât de-adevărat e Dumnezeu şi-al Său Cuvânt

E drept că nici o sabie din iad, sau din pământ

În veci nu ne va-nvinge.

Un singur gest să facă, şi vor fi zdrobiţi

Isus este cu noi, şi suntem neclintiţi

Nimic nu ne va atinge.

Seara

Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare? Psalmi 42:9

Poţi să răspunzi la această întrebare, credinciosule? Poţi să găseşti vreun motiv pentru care să te întristezi în loc să te bucuri? De ce să vezi totul în negru? Cine ţi-a spus că marea împrejurărilor se va retrage până când va rămâne doar sărăcie oribilă şi mâloasă? Cine ţi-a spus că „iarna nemulţumirii tale” va progresa de la îngheţ la îngheţ, de la zăpadă, gheaţă şi crivăţ la zăpadă mai adâncă şi la crivaturi mai disperate? Nu ştii că ziua urmează nopţii, valul urmează fluxului, primăvara şi vara urmează iernii? Atunci speră! Speră întotdeauna, fiindcă Dumnezeu nu te va părăsi. Nu ştii că Dumnezeu te iubeşte în mijlocul tuturor necazurilor? Munţii ascunşi de întuneric sunt la fel de reali ca în vremea zilei. In acelaşi fel, dragostea lui Dumnezeu faţă de tine este la fel de mare acum, ca şi în zilele fericite. Nici un tată nu disciplinează tot timpul. Domnul urăşte nuiaua la fel de mult ca şi tine; El o foloseşte pentru însuşi motivul pentru care ar trebui să fii şi tu doritor să o primeşti, adică pentru binele tău veşnic. Totuşi, te vei urca pe scara lui Iacov cu îngerii şi II vei privi pe Cel care stă în vârful ei – Dumnezeul tău făgăduit. Printre splendorile veşniciei, vei uita încercările vremelnice – sau ţi le vei aminti doar ca să-L binecuvântezi pe Dumnezeul care te-a condus prin ele şi a lucrat binele tău prin ele. Ridică-te şi cântă în mijlocul încercărilor. Bucură-te chiar atunci când treci prin cuptorul nefericirii. Fă pustia să înflorească ca trandafirul. Să răsune deşertul de bucuria ta extraordinară. Aceste necazuri uşoare se vor sfârşi curând; apoi, pentru totdeauna cu Domnul, vei avea parte de o veşnică binecuvântare.

Nu tremura şi nu te teme, braţul Lui e tare El nu se schimbă, şi tu îi eşti drag; Increde-te numai în El, şi ai răbdare, Christos îţi va fi totul, şi vei trece-al veşniciei prag.

IZVOARE IN DEŞERT

Nu voi mai vorbi decât de data aceasta.Aş vrea numai să mai fac o încercare cu lâna.(Judecători 6:39)

Există trei nivele de credinţă în experienţa creştină. Primul este să credem numai când vedem un semn sau când avem o emoţie puternică. Ca şi Ghedeon, pipăim lâna şi suntem dispuşi să ne încredem în Dumnezeu numai dacă este udă. Aceasta poate fi o credinţă autentică, dar este imperfectă. Ea priveşte în continuu la sentimente sau la alte semne, în loc să privească la Cuvântul lui Dumnezeu. Noi facem un pas mare spre maturitate când ne încredem în Dumnezeu fără să ne bazăm pe sentimentele noastre. Este o binecuvântare mai mare când credem fără să experimentăm vreo emoţie.În timp ce primul nivel de credinţă crede când emoţiile noastre sunt favorabile, al doilea nivel crede când orice sentiment este absent. Şi al treilea nivel le întrece pe celelalte două, pentru că este credinţa care-L crede pe Dumnezeu şi Cuvântul Lui când circumstanţele, emoţiile, aparenţele, oamenii şi raţiunea omenească toate par să susţină contrariul. Pavel a exercitat acest nivel de credinţă când a spus: „Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare“ (Fapte 27:20), apoi, cu toate acestea, a continuat şi a spus: „De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus“ (Fapte 27:25).Fie ca Dumnezeu să ne dea această credinţă prin care să ne încredem deplin în Cuvântul Său, chiar şi atunci când toate celelalte semne arată în direcţie contrară.  C. H. P.

Când este timpul să credem?

Este când totul e calm,

Când flutură victorioasă ramura de palmier,

Şi viaţa este un psalm vesel

De bucurie şi laudă?

Nu! Căci timpul să credem

Este când valurile sunt mari,

Când norii de furtună umplu cerul,

Şi rugăciunea este un strigăt prelung:

„O, ajută şi salvează!“

Când este timpul să credem?

Este când prietenii sunt adevăraţi?

Este când traiul uşor ne face curte,

Şi în tot ce spunem şi facem

Avem numai laudă?

Nu! Căci timpul să credem

Este când suntem singuri,

Şi păsările verii au zburat,

Şi orice sprijin s-a dus,

Toate în afară de Dumnezeu.

Când este timpul să credem?

Este într-o zi viitoare,

Când ai încercat drumul tău,

Şi ai învăţat să te încrezi şi să te rogi

Prin nenorociri amare?

Nu! Căci timpul să credem

Este acum, în nevoile din momentul acesta,

Biată trestie frântă şi strivită!

Biet suflet frământat, grăbeşte-te

Să te încrezi în Dumnezeul tău.

Când este timpul să credem?

Este când speranţele sunt mari,

Când strălucirea soarelui aureşte cerul,

Şi bucuria şi extazul

Umplu toată inima?

Nu! Căci timpul să credem

Este când bucuria noastră a fugit,

Când necazul ne face să plecăm capul,

Şi totul este rece şi mort,

Totul în afară de Dumnezeu.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 11.20-30

In cetăţile Galileii, Domnul Isus a făcut cele mai multe dintre minunile Sale, însă, aşa cum profeţise Isaia, inimile au rămas închise: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise şi cui i s-a descoperit braţul Domnului?” (Isaia 53.1). Domnul Isus dă totuşi un răspuns la această întrebare, lăudându-L, „în timpul acela”, pe Tatăl: „Tu ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor” (v. 25). Apoi, întorcându-Se spre oameni, i-a chemat: „Veniţi la Mine!” «Veniţi cu această încredere de copil; nimeni altul în afară de Mine nu vi-L poate descoperi pe Tatăl. Şi învăţaţi nu numai din cuvintele Mele, ci „de la Mine”, din propriul Meu exemplu, „pentru că Eu sunt blând şi smerit cu inima”» (v. 28,29; Efeseni 4.20,21). Lângă Domnul Isus vom găsi două lucruri în aparenţă contradictorii: odihna şi jugul. Jugul este acea piesă grea, de lemn, folosită pentru a înhăma boii şi simbolizează ascultarea şi lucrarea. Jugul Domnului este însă uşor. Pentru Domnul, jugul era reprezentat de voia Tatălui Său, iar împlinirea acestei voi Ii umplea fiinţa de desfătare. în acelaşi fel, cel răscumpărat schimbă oboseala şi povara păcatului (v. 28) cu sacrificiul de bunăvoie al dragostei (2 Corinteni 8.3-5). „Ferice de cei blânzi”, anunţase Domnul Isus în cap. 5.5; nu au ei privilegiul să-I fie Lui alături

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Luca 18:9-14                       

Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii. Proverbele 16:18

MÂNDRIA MERGE ÎNAINTEA CĂDERII

Eram în canoe împreună cu prietena mea de 14 ani, Kim, vâslind pe râul Pine, din Michigan. Trebuia să vorbesc în faţa adolescenţilor unei tabere de vară creştine, şi fusesem repartizaţi în aceeaşi canoe. Râul era umflat, şi plin de stânci, buşteni şi copaci căzuţi de la ultima furtună. Trebuia să vâslim din greu prin curenţii puternici şi prin vârtejuri înşelătoare, să evităm buştenii şi proeminenţele stâncilor. După ce am parcurs cu bine vreo 50 sau 100 de metri, am spus: „Hei, ne pricepem destul de bine!” La care, Kim a replicat: „Mândria merge înaintea căderii!” Şi a avut dreptate. Imediat am lovit malul, ne-am frecat de o stâncă, ne-am aplecat pe sub nişte crengi ce atârnau prea jos. Am ajuns în apele reci ca gheaţa ale râului şi nu numai o dată. Se întâmplă astfel de fiecare dată. De îndată ce începem să credem că suntem buni la ceva sau că am avut mari realizări – de îndată ce lăsăm mândria să ne cuprindă – Domnul ne trimite ceva umilitor în viaţă pentru a ne readuce „cu picioarele pe pământ”. Cu cât avem mai multă mândrie în noi înşine şi cu cât considerăm realizările noastre mai mari, cu atât mai convingător va fi lucrul care ne va reaminti că nu avem decât „picioare de lut”. Acest adevăr este pe deplin ilustrat de textul biblic de azi. Cel ce se laudă va fi înjosit. Cel ce se slăveşte pe sine va fi umilit. Dacă ai început să te lauzi, ai grijă! Mândria duce la pieire, şi trufia te va face să cazi. – D.C.E.

Nu mă lăsa Doamne, să mă mândresc vreodat 
Cu toate talentele ce Tu mi le-ai dat. 
Ştiu că din roada succesului n-aş gusta, 
            De n-ar fi tot, prin mila şi-ndurarea Ta. – D.J.D.

Cel ce stă la înălţime în propriile aprecieri este foarte departe de vârf.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și filistenii au chemat pe preoți și pe ghicitori, zicând: „Ce să facem cu chivotul Domnului?“ 1 Samuel 6.2

Chivotul Domnului a stat suficient timp în mijlocul filistenilor pentru a aduce judecata asupra lor; prin urmare, ei au căutat un remediu potrivit cu gândurile lor pentru această situație. Este foarte instructiv faptul că Dumnezeu îngăduie oamenilor păcătoși să acționeze potrivit stării lor, însă, atunci când este vorba de cei credincioși, El dorește ca ei să acționeze potrivit Cuvântului Său. Cât de bun, și totuși cât de sfânt, este El! Consider că acesta este un adevăr important atunci când avem dea face cu oamenii din lume. Dacă israeliții ar fi întocmit, pentru chivotul Domnului, un plan după gândurile lor, nesocotind Cuvântul lui Dumnezeu, cu siguranță că El iar fi judecat (vedeți 1 Cronici 13.612); însă, când acești sărmani păgâni, care nu aveau Scripturile, au procedat potrivit cu ceea ce aveau, El lea arătat îndurare.

Domnul nu este indiferent față de oamenii tulburați și aflați în nevoie; El nu disprețuiește pe nimeni. Fără îndoială, cei care au Cuvântul lui Dumnezeu sunt întro poziție diferită. Rămâne adevărat principiul că, acolo unde sufletele nu beneficiază de cunoașterea adevărului lui Dumnezeu, îndurarea Sa le vine în întâmpinare, acționând asupra conștiințelor lor. Însă conștiința singură nu este suficientă acolo unde există cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu, oricât de important este rolul ei în sfera unde acest Cuvânt nu există.

Prin urmare, acești filisteni au construit un car nou, tras de două vaci care alăptau și care nu trăseseră niciodată la jug; toate acestea urmau să fie un test pentru Domnul, iar El a binevoit să răspundă acestui test. Cu siguranță, acest lucru a fost plin de har și el ne arată cine este Dumnezeul nostru, nu numai pentru noi, ci chiar și pentru cei care nuL cunosc. Astfel, Dumnezeu a îngăduit gândurile inimii acolo unde nu lucra decât conștiința, lipsită de lumina adevărului revelat, cu scopul ca această conștiință să fie atinsă. Dacă oamenii se împietresc sau uită de aceste lucruri, cu atât mai rău pentru ei.W. Kelly

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Când vă rugați, să nu fiți ca fățarnicii, cărora le place să se roage …, pentru ca să fie văzuți de oameni …Matei 6.5

Cugetări despre rugăciune

O zi fără rugăciune este o zi fără binecuvântări; o viață fără rugăciune este o viață fără putere.

Rugăciunea este cheia dimineții și zăvorul serii.

Nici muncă fără rugăciune; nici rugăciune fără muncă.

Rugăciunea este locul unde poverile se schimbă de pe umerii tăi pe umerii Domnului.

Rugăciunea nu este o cale prin care obținem ceea ce vrem, ci o cale prin care devenim ceea ce vrea Dumnezeu.

Rugăciunea nu este urmarea meritelor noastre, ci a îndurării lui Dumnezeu.

Rugăciunea este alungarea întristărilor și a descurajărilor …, rodul bucuriei și al mulțumirii.

Rugăciune fără credință se mai întâlnește, dar credință fără rugăciune este de neconceput.

Familia, care se roagă împreună, rămâne împreună.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNCEPE SĂ GÂNDEȘTI CREATIV (2)

„Dumnezeu … cheamă lucrurile care nu sunt, ca și cum ar fi” (Romani 4:17)

Dumnezeu vede lucrurile pe care oamenii nu le văd și vorbește despre ele ca și cum ele ar exista deja. „Dumnezeu … cheamă lucrurile care nu sunt, ca și cum ar fi”. Din moment ce am fost creați după chipul Său, și noi trebuie să facem la fel. Cu alte cuvinte, trebuie să începem să gândim creativ. Directorul de film Frank Capra a spus: „O presimțire înseamnă creativitatea care încearcă să-ți spună ceva”. Deci, dacă faci parte dintr-o biserică sau dintr-o companie care ridică mereu obstacole în calea eficienței, îngrădește originalitatea și pune frână impulsului, a venit vremea să spui lucrurilor pe nume. Dacă nimeni nu te ascultă, e timpul să te rogi și să-l întrebi pe Dumnezeu dacă te afli în locul potrivit. Orânduirile nu se produc peste noapte, ele sunt create de cei ce trăiesc si lucrează în cadrul lor. Oamenii, sistemele si politicile fie ațâță focul creativității, fie îl sting.

Alexandru cel Mare l-a vizitat odată pe celebrul profesor Diogehe și l-a întrebat dacă poate face ceva pentru el. Diogene a răspuns: „Doar să nu-mi stai în lumină”. Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face pentru o persoană creativă este să nu-i stai în drum! Michelangelo, Rembrandt și Leonardo da Vinci au folosit cel mai bun echipament și au parcurs distante extraordinare pentru ă găsi cele mai bune materiale, vopsele, pensule și pânze. Și ar face-o la fel și astăzi! însă nu te aștepta ca schimbarea să apară cu ușurință. Liderii nesiguri au tendința de a penaliza onestitatea și se simt amenințați de creativitate, mai ales când aceasta sugerează că există o modalitate mai bună de a face lucrurile. Dar i-o datorezi lui Dumnezeu, ți-o datorezi ție și celor cu care lucrezi să dai tot ce ai tu mai bun.