Pericolul invitațiilor venirii în față la Hristos în cadrul evanghelizărilor

Dangers of the invitation SystemCa slujitor tânăr, am făcut odată “greşeala” să închei serviciul divin de Miercuri seara fără a oferi o invitaţie publică [pentru cei care vor să fie mântuiţi – n.trad.]. În dimineaţa următoare, devreme, un soţ iritat a venit în biroul meu. Soţia lui nemântuită venise cu el la biserică pentru prima dată după mulţi ani. “Dacă ai fi făcut o invitaţie”, a explicat el supărat, “ea ar fi venit în faţă”.

I-am explicat că dacă sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu a fost semănată în inima ei, atunci ea va veni la credinţă. Apoi, ea ar putea “veni în faţă” Duminică şi să împărtăşească cum a lucrat Dumnezeu în viaţa ei. Explicaţia pe care am dat-o a căzut peste nişte urechi surde. Ratasem momentul oportun, şi dacă ea nu avea să vină la Hristos vreodată, eu urma să am pe conştiinţă pentru toată veşnicia condamnarea ei, după cum a replicat soţul.

În lunile care au urmat, Dumnezeu mi-a oferit multe oportunităţi să vorbesc personal cu această doamnă despre situaţia ei spirituală. Nu doar că era evident că ea nu se afla sub convingerea de păcat, ci avea cu adevărat o înţelegere precară a Evangheliei. De-a lungul discuţiilor, ea a ajuns să îşi vadă păcatul şi convingerea reală de păcat a făcut-o să se simtă jalnic. Într-o dimineaţă, m-a sunat la  telefon şi mi-a spus: “În sfârşit, am venit la Iisus. Acum înţeleg despre ce vorbeai”.

Această experienţă, ca şi multe altele care au urmat, m-au determinat să re-examinez convingerile mele cu privire la sistemul invitaţiilor[1], despre care presupuneam dintotdeauna că face parte din Evanghelie la fel de mult ca şi moartea şi învierea lui Iisus. Implicarea mea în organizaţia Campus Crusade[2] , participarea la numeroase şcoli de evanghelizare, ca şi tradiţia denominaţiei mele, m-au condus să consider invitaţiile publice ca fiind vitale evanghelizării. Studierea Scripturilor, a istoriei predicării şi a trezirilor au început să mă conducă la o concluzie diferită. Dar procesul de a renunţa la ceva care fusese atât de “normal” pentru mine, a fost unul de o luptă emoţională intensă. Trebuia să ştiu că pericolele unui astfel de sistem depăşeau beneficiile pe care toată lumea le pretindea de la el[3] . Trebuia să ştiu că pot să continui să fiu evanghelistic fără a apela la o chemare publică în faţă [altfel denumită şi “chemare la altar” – n.trad.]. Voiam să ştiu că există o cale mai bună.

Speranţa mea este că această broşură te va ajuta în acest subiect. Nu mi-am propus nici pe departe să fac aici o analiză detaliată a acestui sistem al invitaţiilor şi al istoriei lui. Dar probabil că pe măsură ce vom analiza acest subiect, vom putea distinge pericolele aferente acestui sistem şi vom putea descoperi cum să ajungem la o cale mai bună.

PERICOLELE INVITAŢIILOR ÎN CADRULAş vrea de la bun început să clarific un lucru. Nu vreau să susţin ideea ca noi să nu invităm oamenii să vină la Hristos. Suntem chemaţi să îi invităm pe oameni să vină la Hristos. Dacă am da înapoi de la o astfel de chemare, pe bună dreptate am putea fi acuzaţi de faptul că ne “ruşinăm de Evanghelia lui Hristos”. De aceea, ar trebui să face orice este posibil pentru a fi mai experimentaţi în a oferi oamenilor această măreaţă invitaţie a lui Dumnezeu ca ei să vină la Hristos.

Cu toate acestea, faptul că invitaţia lui Dumnezeu trebuie oferită tuturor nu este sinonim cu sistemul invitaţiilor pe care oamenii l-au creat. Acest sistem a fost utilizat pentru a aduce oamenii la Hristos numai începând cu anii 1800[4] . De atunci, acest sistem a fost rafinat şi utilizat pe scară atât de largă încât mulţi pun un semn de egalitate între “a veni la credinţă” şi “a veni în faţă la o chemare la mântuire”. O astfel de egalitate nu doar că este incorectă, ci este şi periculoasă, pentru că înşeală pe mulţi la a-şi pune credinţa într-un “act de mărturisire publică” decât în Hristos, care este singurul capabil “să mântuiască în chip desăvârşit” (cf. Evrei 7:25).  –  INTRODUCERE – 

Sursa: http://www.coresi.org/pericolele-invitatiilor.pdf

***

Cartea:

PERICOLELE INVITAŢIILOR ÎN CADRUL SLUJIRII ÎN EVANGHELIZARE de Jim Ehrhard

_________________________________________________

Note

1 Prin termenul “sistemul invitaţiilor” sunt incluse orice metode organizate care cer oamenilor să dea un răspuns exterior la prezentarea Evangheliei. În acest sens, există variate modalităţi de punere în practică a acestui sistem, precum “chemarea la altar”, “mărturisirea publică a convertirii”, “legământul public”, “venirea în faţă”, sau “atingerea de un obiect anume”. De regulă sistemul invitaţiilor ia forma “chemării în faţă” la un anume moment, dar adesea acesta poate fi limitat la ridicarea unei mâini în semn de primire a lui Iisus sau la completarea sau doar semnarea unui formular de decizie pentru Hristos.

2 În România, organizaţia se numeşte “Alege Viaţa” – n.trad.

3 Mulţi autori au scris promovând valoarea sistemului invitaţiilor. Iată câţiva dintre ei: R. Alan Street, The Effective Invitation (NY: Fleming Revell, 1984); Leighton Ford, The Christian Persuader (NY: Harper & Row, 1966); şi R. T. Kendall, Stand Up and Be Counted (London: Hodder & Stoughton, 1984)

4 Deşi există o dezbatere largă cu privire la originile acestei practici, majoritatea este de acord că ea a ieşit în evidenţă în anii 1830, odată cu “noile măsuri” ale lui Charles G. Finney. Începând de atunci, trezirile şi evanghelizarea au devenit în mare asociate cu metoda pusă la punct de Finney.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s