UIMITOR – O revelație despre cei PATRU CAI din Apocalipsa

Orientul-Mijlociu-harta

Revelație  a cărții Apocalipsa – Culorile  celor 4 cai, indiciu profetic in “flags” al țărilor vecine lui ISRAEL

by Steve Cioccolanti/ http://www.Discover.org.au

 Întrebarea este: De ce 4 cai? De ce aceste culorii – Alb Roșu, Negru, Verde?

1. Când a rupt Mielul cea dintâi din cele şapte peceţi, m-am uitat şi am auzit pe una din cele patru făpturi vii zicând cu un glas ca de tunet: “Vino şi vezi!”
2. M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal alb. Cel ce stătea pe el avea un arc; i s-a dat o cunună şi a pornit biruitor şi ca să biruie.
3. Când a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua făptură vie zicând: “Vino şi vezi.”
4. Şi s-a arătat un alt cal, un cal roşu. Cel ce stătea pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se înjunghie unii pe alţii, şi i s-a dat o sabie mare.
5. Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: “Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce stătea pe el avea în mână o cumpănă.
6. Şi, în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: “O măsură de grâu pentru un leu! Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!”
7. Când a rupt Mielul pecetea a patra, am auzit glasul făpturii a patra zicând: “Vino şi vezi!”
8. M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal verde. Cel ce stătea pe el se numea Moartea, şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pământului.

Există informație în aceste culori. Dumnezeu nu încearcă să ne deruteze. Și nu aruncă culori la întâmplare. Oare așa face? Nu, trebuie să fie o explicație logică de ce a ales aceste 4 culori (alb, roșu, negru, verde). Nu credeți?

Steag ISRAEL

Culorile steagurilor țărilor vecine lui ISRAEL

Steag Iordania.Iordania, steagul țării, are aceste culori – alb, roșu, negru, verde. Iată simbolul palestinian, Palestina, acest steag, arată la fel. Când palestinieinii spun că au nevoie de oțară a lor, o au, ea se numește Iordania. Când au împărțit Palestina, care era mult mai mare, peste 70 % au fost atribuite Iordaniei.

La început ea s-a numit Transiordania, apoi Iordania s-a aflat acolo unde trebuia să locuiască palestinienii. Dacă cauți o țaă pentru palestinieni, atunci Iordania trebuie să-și deschidă porțile și să primească pe imigranți. Steagurile spun ceva, culorile spun ceva.

Strag SudanSudanul ce culori are? – alb, negru, verde, roșu. Puțin inversate, verde cu roșu, între ele. Acesta este un alt participant al celui de-al răzbi mondial. Ezeciel 38, 39. Ajutați-mă aici! Vedeți alb, negru, verde, roșu, aici?

Steag KuwaitKuwait. Ce vedem? Aceleași culori, negru cu roșu, inversate între ele.

Flag of the United Arab EmiratesEmiratele Arabe Unite (UAE), ce vedeți? Aceleași cumori, exact, doar că forma părții de roșu e aici dreptunghiulară. Ajutați-mă, să spunem toți, împreună, alb, roșu, negru, verde.

steag LibiaLibia – Nu poate fi doar o simplă coincidență. Ce culori vedeți? – alb, negru, verde, roșu. Apare semiluna și steluța., la mijloc pe fondul negru.

Flag of AfghanistanAfganistan –  Ce vedem? Ce colori sunt? Aceleași, dispuse altfel, perpendicular, acum, pe roșu acum un fel de semilună în alb cu o moschee la mijloc, pe fond roșu.

Steag SiriaSiria – aceleași culori, orizontale, două steluțe verzi pe fondul de alb la mijloc (între fâșiile de roșu și negru).

Flag of Iraq (1921–1959)Iraq –  Identic cu Siria, aceleași 4 culori, doar că aici steagul are 3 steluțe verzi pe fâșia albă.

Oare a reușit Dumnezeu să ne spună ceva? Prin niște simple culori, dar așezate deloc la întâmplare pe vecinii țării ISRAEL.

De ce ar trebui să fie complicat? De ce învățătorii despre profeții complică lucrurile? Pentru că se uită la știri prima dată. În zilele când Gorbaciov cârmuia URSS, el și Rusia era dușmanul lui Ronald Reagan. Atunci Rusia era Anticristul. Rusia era calul alb. Acum China se ridică economic. Acum este China, ea va invada Israelul. Dar nu știm dacă China va face asta, nu știm, dar ce știm e că Dumnezeu a spus să mă uit după alb, negru, verde, roșu.

Dacă vă uitați, ce încearcă Statul Islamic? Încearcă să unească Siria cu Iraq. De ce au steaguri atât de asemănătoare? Pentru că în trecut erau același imperiu, aceeași țară. Statul Islamic, ei nu sunt așa de nebuni, a existat o rădăcină în istorie care contribuie la tot ce se întâmplă acum.

Comparați asta, steagurile lor, cu steagurile altor națiuni.

Steag-AngliaAnglia, Australia, Noua Zeelandă. Se aseamănă mult între ele. Roșu, alb, albastru. Iar ultimele două pot fi confundate ușor. De ce? Pentru că există o relație strânsă, există o conexiune între țările noastre, iei o stea jos și colorezi stelele albe în roșu și obții din Australia, steagul Noii Zeelande.

Steag AustraliaApoi te uiți la steagul australian, în stânga, sus, are simbolul Union Jack, care este o copie a steagului Marii Britanii.Noua Zeelanda De ce? Că mulți dintre noi provenim din Anglia, Irlanda, Scoția, Țara Galilor și jumătate din strămoșii mei (spune Steve). Deci, putem vedea relația istoria și moștenirea, pe care națiunile o au prin steaguri și culori. Dumnezeu știe asta. Și creștinii ar trebui, amin?

Comparăm culorile celor 4 călăreți, cu celelalte steaguri, vedem că nu se mai potrivesc. Să privim la alte țări: America, Norvegia, Rusia (cu mai multe legi creștine … decât americanii, spune Steve). Putin critică Vestul, deoarece Vestul a devenit egalitarian, în care credința în Dumnezeu și credința în Satan, sunt egale. El spune că asta este calea spre degradare. Are sens ce zice Putin. Crezi că e același lucru să crezi în Dumnezeu? Dumnezeul care ne-a dat religia (credința) creștino-iudaică? Care a format cele mai mari civilizații din lume…. și să crezi în idoli? În însuși Lucifer?

Priviți aceasta –  Toate țările care vor conduce al treilea război mondial împărtășesc aceleași 4 culori pe steagurile lor. Dumnezeu nu încearcă să ne deruteze. El a vorbit simplu și succint. Și foarte clar. Cartea Apocalipsa nu este așa de grea sau confuză. Acestea sunt primele 4 sigilii.

Continuăm cu sigiliul al 4-lea, Apocalipsa 6:8 “li s-a dat putere peste a patra parte a pământului ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molima…

Nu ne spune că un sfert dintre oameni va muri, ci că doar li s-a dat acestă putere… e spune e că puterea a fost dată dușmanilor, peste a 4-a parte a pământului. Se tot vorbește despre sabie, nu vrei să se controleze armele, vrei să se controleze cuțitele. Nu putem face asta.

Nu. 1,7 bil de oameni nu vor muri până la al 4-lea sigiliu; de sabie și cuțite. E o exagerare. Multe evenimete din Apocalipsa, și din Biblie, vor avea loc și vor trece aproape neobservate de oameni. Așa s-a întâmplat la prima venire a Domnului. Și, credincioșii au crezut, că dacă trebuia să vină Mesia, El are să fie puternic, dur, mână forte, va avea două cuțite, El ne va conduce spre victorie, ca mare războinic, împotriva neamurilor, romanilor, și de aceea, fariseii L-au ratat pe Mesia, pentru că oamenii se uitau după ceva spectaculos… Dar, vă spun ceva. Nu e Hollywood, nu cred că va fi un Tsunami de 200 dee metri care va acoperi statuia Libertății. Nu văd asta în Biblie. Chiar și în cele mai grele momente, mila lui Dumnezeu e încă aici. Dumnezeu încă protejează mulți oameni, pentru atâți care se încred și cred în El. Nici unul din lucrurile descrise de Hollywood nu se va întâmpla așa. Va fi grav, după cuvântul lui Dumnezeu cre se împlinește.

Un sfert din populația lumii, 25%, va fi sub control islamic…

Al 5-lea sigiliu: Apoc 6:9; 6:10; 6:11; Apoc 20:4 – vom vedea martirii

Vremile din urmă:  o caracteristică este decapitarea.

  • Dumnezeu ne dă un tipar (un indiciu) a ceea ce se va întâmpla, o  metaforă,  apoi evenimentul – Mielul, apoi Jertfa lui Isus
  • Luca 9:9 Irod – puterea lumii, lui Ioan Botez. i-am tăiat capul, dar cine este oare acesta despre care aud astfel de lucruri? Și caută să-l vadă.
  • Ioan Botezătorul a fost premergătorul lui Isus, înainte de prima Lui venire.
  • Înainte de arătarea lui Isus prima oară, Ioan a fost decapitat. Ar putea fi la fel (the same) la a doua Sa venire?

Ceva din Presă:  Îl știți pe Rick Jovner? E privit de unii ca un profet.  A primit o viziune (18 sept.2014), a văzut că Poarta iadului s-a deschis. A văzut că ISIS vine în America. El a văzut bande demonice, a văzut ucideri atât de grave, încât și decapitarea este mai bună. ISIS va veni prin frontiera de Sud și va tortura oamenii atât de crud cum nu s-a mai văzut niciodată. Din Sud, când începe, când decapitările încep, oamenii se vor revolta. Vor spune: Unde este Guvernul? Se va institui Legea Marțială, dar nu va funcționa și e va instaura anarhia. Oamenii se vor revolta. Credeți că e posibil asta? Și spune că va începe din Sud.

Să privim la ce se întâmplă:

A început pe 19 August 2014 James Foley a fost decapitat, înregistrat pe you tube, acesta a fost evenimentul văzut de toată lumea. (Al 5-lea sigiliu), deși acela nu era creștin. Dar sunt mii și mii de creștini uciși de care nu vorbește mass-media. Doar în Siria, torturați și uciși, mii de creștini. Ei arat lumii când un reporter e executat, un reporter pentru mii sau zeci de mii de creștini. Creștin sau necreștini, este o ființă umană, pe care a creat-o Dumnezeu, El îi iubește și îi pasă de ei. E posibil să fie vorba de deschiderea celui de-al 5-lea sigiliu aici, sub ochii noștri. Tocmai s-a întâmplat. Și nu avem toate informațiile a ceea ce se îtâmpl în lume. Și, pe de altă pare, suntem limitați și imperfecți – învțăm în parte, vedem în parte, cunoaștem în parte și profețim în parte. Când Domnul Isus va veni, vom vedea deslușit.

Pe 2 septembrie 2014, Steven Sotloff a fost decapitat, un american evreu. Iar pe 13 Sept.2014, decapitarea lui David Haines, știre neprimită de Australia. Dar ați știut că o bunică de 84 de ani, în Anglia, a fost decapitată în grădina ei? Nu este un accident, în urma grădinăritului, trebuie să căutați puțin. Era un om convertit la islam; acesta a decapitat-o de bunica aceea în grădina ei. Dar nici măcar nu se vorbește despre asta.

Pe 24 sepembrie 2014, Herve Gourdel (54), un alpinist francez, a fost decapitat în Algeria. Priviți la vârstele acestor oameni, înainte erau între 30 … 40 de ani, acum Gourdel are 54, iar astăzi o femeie de 54 de ani, Collen Hufford, a fos decapitată în Oklahoma, SUA. Credeți că un creștin a făcut asta? Oamenii spun că credința nu contează, că nu are nimic de-a face cu credința. Dar credința conduce acțiunile, faptele. Credința conduce comportamentul. Dacă crezi că e bine să mergi la muncă, te vei vedea că muncești cu sârguință, așa va fi comportamentul tău. Este așa? Credința conduce comportamentul. Altfel, de ce am avea crezuri? Este absurd să spui că nu are legătură cu credința, totul e legat de credință (dar mai ales de Scriptura Sfântă, proorocie a Domnului Dumnezeu).

Este sărăcie? Sunt creștini care trăiesc în sărăcie. Nu îi vezi megând și decaptitând… Vor da vina pe anumite lucruri. Vor încerca să vă amăgească cu foarte multe deziluzii. Și este o vreme în care, Biblia spune, mulți vor fi amăgiți. Când, de fapt, probele sunt foarte clare. A ajuns deja, așa cum Rick Joyner a văzut acum câteva zile? A ajuns în America? Așa se pare. Se pare că a început azi. Astăzi vorbim din punct de vedere biblic. Astăzi poate fi prima zi a Rosh Hashana a anului 5775. Totul este în planul lui Dumnezeu. Nu vă luați după calendarul vostru. Nu la calendarul gregorian ci la cel evreiesc, la calendarul lui Dumnezeu și atunci lucrurile prin sens.

Oamenii, spun: Pastor Steve, asta nu mă privește pe mine. Pentru cei care locuiți în Australia a venit deja. Acest simpatizant al Jihadului, ISIS Jihadist Numan Haider, a fost junghiat de 2 ofițeri de poliție în orașul Endeavour Hills. Avem membri ai bisericii din acest oraș. Trecem prin acest oraș. Nu este un loc îndepărtat, este învecinat cu noi. Și acest tip din ISIS a fost luat pentru interogare pentru ca a fluturat steagul ISIS la Fountain Gate (un mall din Australia). Poliția a mers și l-a ridicat pentru a vorbi cu el. Dar Numan nu a vrut să vorbeacă cu polițiștii, acolo înăuntru, unde sunt camerele de minitorizare. A vrut să vorbească afară. Au ieșit afară și un ofițer de poliție i-a întins mâna să îl salute, iar acesta l-a înjunghiat. De fapt a înjunghiat doi polițiști. Mulțumim Domnului că prin harul Lui nimeni nu a murit încă. Am prins teroriștii înainte de a acționa, acest om a fost împușcat, nu este mort, îl vor interoga. Gândiți-vă dacă aceste lucruri încep să aibă loc chiar lângă voi, în timp ce luați masa, și cineva cu un cuțit începe să taie capul cuiva. Ce vei face? Ce vei face? Nu știu cum va fi, se pare că suntem foarte protejați aici în Australia. Avem mult har de la Domnul. Rick Joyner spune că dacă ne rugăm și postim, dacă căutăm pe Domnul, poate că unele din aceste lucruri rele, poate unele pot fi oprite în timpul nostru. Poate vor avea loc după ce noi nu mai suntem în timpul Necazului cel Mare. Nu dorim ca aceste lucruri să aibă loc Dar nu aș fi mulțumit cu situația aceasta. Este tompul să fim serioși în privința credinței noastre.

Sursa:  https://ioan17.wordpress.com/2016/03/ –  VIDEO

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s