Viorel BADEA: În Consiliul Europei, deputaţii promotori ai valorilor morale au câştigat o luptă complicată…!

ben-oni-ardelean-valeriu-ghiletchi-photo-credit-viorel-badea

Împreună cu senatorul Ben-Oni Ardelean și cu deputatul basarabean Valeriu Ghilețchi am repurtat o victorie istorică la APCE, în cadrul comisiei sociale, la Paris –

 „Cu o diferenţă de un singur vot, deputaţii promotori ai valorilor morale, au câştigat o luptă complicată în cadrul dezbaterilor raportului privind mamele surogat.

Raportul APCE cu titlul: „Human rights and the ethical issues related to surrogacy – Drepturile omului şi aspectele etice legate de surogat” avea drept scop cercetarea practicii europene în domeniul surogatului şi combaterea traficului de maternitate. Moțiunea care a stat la baza raportului a fost înregistrată în 2014 la iniţiativa preşedintelui Comisiei Afaceri Sociale şi Dezvoltare Durabilă APCE de atunci, Valeriu Ghileţchi. Din păcate însă, raportul a fost elaborat de un raportor, care împărtășea o altă viziune asupra surogatului.

Raportorul principal a fost o polticiană socialistă din Belgia, cunoscută ca fiind militantă a comunităţii LGBT, o persoană transgender, Dr. Petra De Sutter. În cadrul elaborării raportului, Dna De Sutter a pus accent pe legalizarea așa numitului „surogat altruist”. Acceptarea acestui concept ar fi deschis larg ușa pentru practicarea surogatului, deoarece este extrem de dificil să se facă diferență între surogatul altruist și cel comercial.

Lupta pentru victorie a fost lungă şi a inclus mai multe evenimente. În cadrul sesiunii de primăvară APCE din 2015, s-au organizat audieri sub egida: „No Maternity Traffic – Nu traficului de maternitate”. Audierile desfăşurate în 22 aprilie 2015 au pus în dezbateri aspectul comercial al surogatului. Dezbaterile au scos în evidenţă mai multe probleme de ordin moral în practica surogatului. A fost subliniat faptul ca scopul înregistrării acestei moţiuni a fost elaborarea unei rezoluţii care să apere femeile de exploatare şi să nu permită transformarea copiilor în obiect comercial.

La sesiunea din iarnă din acest an s-a încercat schimbarea raportorului pe motiv de conflict de interese, având în vedere faptul că Dr. De Sutter conduce un departament dintr-o clinică din Belgia, care practică surogatul. Dar nu s-a reușit, în mare parte din cauza lipsei unei proceduri clare în regulamentul APCE și confuzia creată de noul președinte al comisiei, Dna Stella Kiryakides, deputat PPE din Cipru.

Lupta a continuat cu o serie de acţiuni, în care au fost mobilizate mai multe ONG-uri creştine, dar şi organizaţii feministe. Demersurile lor, asistenţa şi expertiza necesară acordată deputaților a fost de mare ajutor.

Bătălia finală s-a dat pe 15 martie în cadrul Comisiei Afaceri Sociale și a durat peste trei ore. Ședința a decurs cu dezbateri aprinse şi cu proteste vocale la uşa sediului Consiliului Europei din Paris. La un moment dat, bătălia părea pierdută pentru că noul preşedinte al Comisiei Afaceri Sociale şi Dezvoltare Durabilă, de fiecare dată când era paritate de voturi, decidea în favoare Dnei De Sutter. Votul final, însă, a fost unul victorios” (Valeriu Ghiletchi)

Viorel Badea

Sursa: https://rodiagnusdei.wordpress.com/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s