Oswald Chambers: Transformat privind gloria Lui

2-corinthians-318_2796_1280x1024-1

Trăsătura exterioară a unui creştin este sinceritatea totală faţă de Dumnezeu, astfel că viaţa lui devine o oglindă pentru alte vieţi. Prin umplerea cu Duhul, noi suntem transformaţi, şi privind, devenim oglinzi. Cunoşti întotdeauna când un om priveşte gloria Domnului, duhul tău simte că el este o oglindă a caracterului Domnului.

“Iar noi toţi, privind ca într-o oglindă, cu fața descoperită, gloria Domnului, suntem transformați în acelaşi chip.” (2 Corinteni 3:18)

Fereşte-te de orice ar putea păta sau umbri acea oglindă din tine; ca este aproape întotdeauna umbrită de un lucru bun, de acel lucru bun care nu este cel mai bun.

Regula de aur pentru viaţa ta şi a mea este de a ne concentra atenţia să avem o viaţă deschisă înspre Dumnezeu. Aruncă peste bord orice altceva – muncă, haine, mâncare, orice de pe pământ – în afară de acest lucru. Alergarea după alte lucruri tinde întotdeauna să întunece această concentrare asupra lui Dumnezeu.

Trebuie să continuăm să-L privim, să ne păstrăm o viaţă cu totul spirituală. Alte lucruri pot să vină şi să treacă la întâmplare, oamenii pot să critice aşa cum vor, dar nu lăsa nimic să întunece viaţa care este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Nu lăsa niciodată ca o viaţă grăbită să-ţi tulbure această relaţie cu El. Este un lucru care s-ar putea întâmpla foarte uşor, dar trebuie să ne ferim de el. Cea mai severă disciplină din viaţa creştină este să învăţăm cum să continuăm să privim „ca într-o oglindă gloria Domnului”.

Sursa: Meditație Totul pentru Gloria Lui de Oswald Chambers, primită prin Email

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.