GERMANIA: Musulmanii azilanți sunt tentați de creștinism

ap_152172743125-9552f69534d28e70b8f150b799f92de131a3b723-s800-c85by Soraya Sarhaddi Nelson
International Correspondent, Berlin

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că Islamul este parte integrantă a Germaniei moderne de azi. Dar, în ultimii ani, nu și-a păstrat miii de solicitanți de azil dintre musulmanii care au renunțat la credința lor pentru a deveni creștini.

Motivele pentru care ei se convertesc sunt complicate. Însă, ca dovadă, să-l luăm pe Daoud Rahimi.

Afgan, în vârstă de 20 de ani, a sosit în Germania în urmă cu câteva luni, a fost unul dintre zecii de solicitanți de azil care recent participă la o clasă de botez evanghelică, Lutheran Trinity Church, într-o suburbie din Berlin.

Ca și alți afgani pentru a trece interviul solicită statutul de refugiat în Germania, Rahimi este promt în a afirma credința sa musulmană. După unele înțepături, nervos, el recunoaste că s-ar putea converti la creștinism, pentru a evita deportarea, mai ales acum că guvernul german este în negociere cu Kabul să repatrieze mulți dintre migranții afgani.

“Dacă țara mea era în siguranță, aceasta n-ar fi fost o problemă”, spune Rahimi, care este dintr-o provincie talibană comună numita Ghazni. “Dar nu este, și dacă mă voi întoarce, viața mea va fi în pericol.”

La Trinity, reverendul Gottfried Martens, spune că simpatizează cu Rahimi și cu alții în situația lui, dar spune că pentru a deveni creștin e nevoie de credință și nu frică. Martens, îi spune lui sau bătrânilor bisericii care intervievează timp de 3 luni elevii pentru botez, să se asigure că dorința lor de a se converti la creștinism este sinceră. De altfel, Martens a convertit sute.

“Am vorbit cu ei personal pentru a vedea dacă sunt într-adevăr convinși că ei sunt creștini, dacă știu cu adevărat elementele de bază ale credinței creștine”, spune el. “În cazul în care nu văd aceste lucruri, atunci nu-i botez, desigur.”

Convertirea la creștinism poate însemna permisiunea de a rămâne

Cei care sunt botezați aici și în alte biserici obțin mai mult decât o nouă credință – de asemenea obțin să rămână în Germania.

În conformitate cu normele UE, migranții nu sunt deportați în cazul în care se confruntă cu persecuția de a fi convertiți în țările lor de origine. Prevederea UE poate fi deosebit de importantă pentru iranienii și afganii care solicită azil în Germania, având în vedere că altfel pentru ei ar fi dificil să obțină statutul de refugiat. În Iran și Afganistan, sancțiunile pentru convertire include și pedeapsa cu închisoarea sau moartea.

Chiar și așa, convertiți sunt relativ puțini în comparație cu cei 4 milioane de musulmani care trăiesc în Germania. Numărul exact nu este cunoscut deoarece autoritățile germane nu urmăresc religia solicitanților de azil.

Martens spune că convertirea nu este o alegere ușoară pentru musulmani, deoarece cei care se convertesc la creștinism sunt adesea ostracizați sau hărțuiți de rude, prieteni și vecini.

La Trinity, ex-musulmanii convertiți predomină congregația de 900. Trei sferturi din adunare sunt iraniani. Cei mai mulți dintre ceilalți sunt afgani.

În timpul recentei clase de botez, Martens a explicat sensul Sfintei Împărtășanii în limba germană, pecare un enoriaș a tradus-o în limba Farsi. Pastorul a spus că mulți dintre elevii săi iranieni sunt deja bine versați în practicile creștine datorită mișcării evanghelice subterane din Republica Islamică, care vine din străinătate și are loc în secret în casele oamenilor.

“În Iran, există o mare trezire în acest moment”, spune Martens. “Acolo, în Iran, estimări serioase merg de la 500.000 la 1 milion de creștini aflați în subteran și serviciile secrete încearcă să-i găsească. Și după ce îi găsesc, desigur, se refugiază, astfel încât ei vin aici.”

Continent nou, Religie nouă

Deziluzia este, de asemenea, un factor motivant puternic pentru convertiri, a declarat Jörn Thielmann, care conduce Erlangen Center for Islam and Law in Europe.

“În multe cazuri, ei au crescut aparte de Islam după ce au văzut caracterul politizant și folosit în mod abuziv”, spune el.

Silas, un enoriaș în vârstă de 25 de ani cu nume adoptat ca și creștin, care merge la Congregația Trinity, spune că a experimentat acest tip de deziluzie. Iranian Kurd, care poartă o cruce pe un colier de argint, a refuzat să dea numele lui de familie, pentru că ar pune în pericol rudele sale rămase în Republica Islamică.

“Când eram adolescent, am trăit în Teheran, și pentru că am fost sunniți, am fost în conflict constant cu șiiții”, evocă Silas. “Așa că am studiat mult despre religia mea pentru că am vrut să înțeleg cum e mai bine. În cele din urmă, am ajuns la concluzia că Islamul este o mare minciună (născocire), și în favoarea ei o mulțime de oameni au căzut”, spune el cu amărăciune.

Silas, spune că el a fugit în Norvegia în 2012, după ce autoritățile iraniene au încercat să-l recruteze să-și spioneze propriile clanuri de kurzi irakieni. Cererea sa de azil a fost respinsă, iar norvegienii au încercat să-l deporteze.

El spune că a fugit în Germania iarna trecută și a primit adăpost la o biserică din Berlin, fiind protejat de lege, timp de 6 luni, privind extrădarea lui în Norvegia. După această perioadă, Germania îl poate lua în considerare pentru azil.

Dar Silas a spus că nu entru asta s-a convertit. Credința sa, spune el, s-a născut într-un lagăr german la granița cu Polonia, deoarece s-a împrietenit cu unul care avea o Biblie.

“Când am început să citesc Biblia, aceasta m-a schimbat”, spune el. “Am avut o mulțime de întrebări și Pastorul Martens a spus că ar trebui să vin la clasă și să pun întrebări. La început, nu am vrut să fiu creștin, am vrut doar să înțelag. Dar cu cât mai multe raspunsuri am primit, cu atât mai mult am vrut să rămân și am realizat că L-am găsit pe Dumnezeu.”

El a fost botezat în luna Mai. Silas spune că este atât de dedicat la noua sa credință, că, chiar dacă ar fi să fie deportat înapoi în Iran, el nu ar renunța.

*

Sursa: For Some Muslim Asylum-Seekers In Germany, Christianity Beckons

 http://www.npr.org/sections/parallels

Traducerea și adaptarea: George Danciu

*

Musulmanii se convertesc la creştinism: Mii de musulmani se convertesc la creştinism în Germania: LINK  (Buletinul informativ AFR din 10 Noiembrie)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.