Nu poţi realiza aceasta prin sforţările proprii

Cuvinte de trezire şi îmbărbătare din 14 calendare

11 Mai 2015

Adevarul si CaleaAdăugaţi la… dragostea frăţească, iubirea.

 2 Petru 1:5,7, Bucureşti 2001

Pentru cei mai mulţi dintre noi dragostea este ceva nedefinit; nu ştim exact ce înseamnă. Dragostea înseamnă a prefera o persoană in locul alteia, iar, din punct de vedere spiritual, Isus ne cere să-L preferăm pe El (vezi Luca 14:26). Când dragostea lui Dumnezeu este turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, este uşor ca Isus Cristos să fie pe primul loc, dar apoi trebuie să punem în practică aceste lucruri despre care vorbeşte Petru.

Primul lucru pe care-l face Dumnezeu este să arunce afară din viaţa mea falsitatea şi atitudinea pioasă. Duhul Sfânt îmi arată că Dumnezeu m-a iubit nu pentru că sunt vrednic de iubit, ci deoarece este în natura Lui să facă acest lucru.”Acum” îmi spune El, “arată aceeaşi dragoste altora” – „Iubeşte aşa cum te-am iubit Eu”. „Voi aduce in jurul tău oameni pe care nu-i poţi respecta, dar trebuie să le arăţi dragostea Mea, aşa cum ţi-am arătat-o şi Eu ţie”.

Nu poţi realiza aceasta prin sforţările proprii. Unii au încercat să facă asta, dar au obosit repede.„Domnul are îndelungă răbdare…” Să privesc înlăuntrul meu ca să văd cum a lucrul El cu mine. Faptul că ştiu că Dumnezeu m-a iubit dincolo de orice limită, în ciuda păcatului, a josniciei, a egoismului şi a răutăţii mele, mă obligă să merg in lume şi să-i iubesc pe alţii in acelaşi fel. Dragostea lui Dumnezeu faţa de mine este inepuizabilă şi eu trebuie să-i iubesc pe alţii de pe terenul dragostei lui Dumnezeu pentru mine.

Creşterea în har se opreşte în momentul când îmi ies din fire. Îmi ies din fire pentru că trebuie să trăiesc alături de o persoană dificilă. Să mă gândesc cât de respingător am fost eu pentru Dumnezeu! Sunt eu gata să mă identific atât de mult cu Domnul Isus, încât viaţa şi bunătatea Lui să se reverse prin mine tot timpul? Nici dragostea naturală şi nici dragostea divină nu rămân dacă nu sunt cultivate. Dragostea este spontană, dar trebuie menţinută prin disciplină

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

2 Samuel 1.13-39

Avem aici „cartea de aur” a însoţitorilor împăratului, în trecut, ei au luptat şi au suferit împreună cu el. Acum împărătesc de asemenea împreună cu el (2Timotei 2.12). Ce pagină glorioasă, în care fiecare nume, fiecare faptă vitejească sunt consemnate cu credincioşie! În acelaşi fel, nimic nu va fi uitat din tot ce Domnul ne va fi îngăduit să facem pentru El. Nu a promis El: „oricine va da de băut numai un pahar cu apă rece unuia din micuţii aceştia, … adevărat vă spun, nicidecum nu-şi va pierde răsplata” (Matei 10.42)? Să ne gândim la expediţia celor trei viteji la fântâna de la Poarta Betleemului; ei şi-au riscat viaţa pen­tru puţină apă proaspătă! Dar ultima dorinţă a căpeteniei pe care o iubeau merita în ochii lor un asemenea sacrificiu. ,Aceste lucruri le-au făcut cei trei viteji” (v.17). Suntem noi gata, din dragoste pentru un Stăpân cu mult mai mare, să facem fapte care să ilustreze devotamentul nostru? Domnul evaluează exact dificultăţile pentru orice se face în numele Lui: uciderea a doi lei este în sine o faptă de vitejie puţin obişnuită, pe care zăpada a făcut-o şi mai dificilă pentru curajosul Benaia. Ei bine, un astfel de timp, nefavorabil, este reţinut în mod special! Vine apoi lista numelor acestor eroi. Toţi sunt aici, preţioşi inimii împăratului, iar fidelul Urie se află printre ei (v.39). în schimb, în pofida întregii sale activităţi, numele lui Ioab nu este inclus, în timp ce, al celui care-i purta armele, este găsit (v.37)!

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Iată, Eu sunt cu voi întotdeauna. Matei 28:20

E bine să ştii că există Cineva care este întotdeauna acelaşi, Cineva care este întotdeauna cu noi. Este bine să ştii că, în mijlocul valurilor agitate ale vieţii, există o stâncă neclintită. O, suflete, nu-ţi lega inima de bogăţiile ruginite, mâncate de molii, pieritoare, ci aşează-ţi inima pe Cel care îţi rămâne mereu Credincios. Nu-ţi clădi casa pe nisipurile înşelătoare ale lumii; clădeşte-ţi speranţele pe Stâncă, fiindcă ea va rămâne sigură în valuri şi vânt. Suflete, ascunde-ţi comorile în vistieria sigură; aşează-ţi nestematele într-un loc în care nu ţi le va găsi nimeni. Pune-le pe toate în Christos. Pune-ţi toată afecţiunea în persoana Sa, toate speranţele în meritele Sale, toată încrederea în eficacitatea sângelui Său şi toată bucuria în prezenţa sa, ca să poţi râde în faţa nimicirii. Aminteşte-ţi că toate florile din grădina lumii se vor ofili, şi că va va veni ziua când totul se va transforma în pustiu. Suflul negru al morţii îţi va stinge în curând candela. O, ce bine este să te bucuri de lumina soarelui după ce se stinge candela! Valul întunericului va urla curând între tine şi tot ce ai. Încredinţează-ţi inima Celui care nu te va părăsi niciodată. Increde-te în Cel care va merge cu tine în întunericul morţii, şi te va duce în siguranţă pe plaiurile veşniciei, ca să fii cu El pentru totdeauna. Ridică-te, fiu al durerii, şi spune-ţi tainele Prietenului care „ţine la tine mai mult decât un frate” (Proverbe 18:24). Încredinţează-ţi toate grijile Celui care nu-ţi va fi luat niciodată, care nu te va părăsi niciodată, şi care nu te va lăsa să pleci nicăieri, fiindcă „Isus Christos este acelaşi ieri, azi şi în veci” (Evrei 13:8). „Iată, Eu sunt cu voi întotdeauna” este o făgăduinţă îndestulătoare sufletului meu, şi prin ea pot învinge orice.

SEARA

Întăreşte-te numai, şi îmbărbătează-te. Iosua 1:7

Dragostea lui Dumnezeu pentru slujitorii Săi îl face interesat de starea lor emoţională. El îi vrea întotdeauna curajoşi. Unii cred că nu e mare lucru pentru un credincios să fie tulburat de temeri şi îndoieli, dar Dumnezeu nu crede aşa. Din textul acesta reiese clar că Stăpânul nostru nu vrea să fim chinuiţi de temeri. El ne vrea liberi de griji, îndoieli şi laşitate. Stăpânul nostru ne tratează necredinţa mult mai serios decât o facem noi. Când suntem disperaţi, suntem subiectul unei boli care ar trebui să ne facă să mergem imediat la Marele Medic. Domnul nu vrea să ne vadă feţele posomorâte. La curtea lui Ahaşveroş era o lege care interzicea celor posomorâţi să se înfăţişeze regelui; la curtea Regelui Regilor nu există o asemenea lege, fiindcă putem veni la El jelind. Totuşi, El ne va da „o haină de laudă în locul unui duh mâhnit” (Isaia 61:3), fiindcă avem multe motive de bucurie. Creştinul trebuie să fie curajos, ca să-L poată slăvi pe Domnul îndurând încercările cu bucurie. Dacă este fricos şi slab, îl va dezonora pe Dumnezeu. In afară de asta, va fi un exemplu foarte prost. Boala îndoielii şi descurajării este o epidemie cate se răspândeşte cu repeziciune în turma Domnului. Un credincios posomorât va întrista douăzeci de suflete. Mai mult, dacă îţi pierzi Curajul, Satan va fi prea puternic pentru tine. Lasă-ţi sufletul să se bucure în Domnul. „Bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neemia 8:10), şi nici o forţă a răului nu te va învinge. Laşitatea te face să cobori steagul. Mai mult, munca este mai uşoară pentru cel cu inima uşoară, şi succesul va fi de partea lui. Omul care lucrează, bucurându-se în Domnul şi crezând în El din toată inima, are parte de biruinţă. Cel care seamănă cu speranţă va secera cu bucurie; de aceea, dragă cititorule, „întăreşte-te numai, si îmbărbătează-te”.

DOMNUL ESTE APROAPE!

CALENDAR BIBLIC

Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe, şi au mers după Isus. Isus S-a întors; şi când i-a văzut că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? –  Ioan 1.37-38

Erau doi ucenici a lui Ioan Botezătorul care, impresionaţi de cuvintele rostite de învăţătorul lor: „Iată Mielul lui Dumnezeu” L-au urmat pe Isus. Pe când ei se apropiau de Domnul, El îi întreabă: „Ce căutaţi?” Ei au răspuns: „Rabi unde locuieşti?” Inimile lor au fost cucerite şi de atunci numai comuniunea cu El, şederea în apropierea Lui a putut să le dea pace. „Veniţi de vedeţi” le-a zis Domnul, plin de bucurie. Şi ei au venit şi au văzut unde şedea şi din ziua aceea au rămas cu El.Stimate cititor, tu ce cauţi? Vrei să fii şi tu acolo unde locuieşte Isus? Atunci, vino şi vezi! Acum El este sus, la dreapta Tatălui, încununat cu cinste şi slavă. De aceea Cuvântul ne spune: „să umblaţi (să căutaţi cu înflăcărare) după lucrurile de sus, unde Cristos sade la dreapta lui Dumnezeu” (Col. 3.1). Dar El poate fi găsit şi acolo unde doi sau trei sunt adunaţi pentru Numele Său. El poate fi găsit în orice om a cărui inimă bate pentru El: la cei ce vorbesc de El, la cei ce au bucuria lor ÎN EL. Locul reşedinţei Sale era ascuns pentru lume. La fel şi astăzi acest loc este ascuns pentru lume, dar ai Săi Îl ştiu, îl cunosc şi vorbesc de el. Aşa cum El era atunci centrul şi locul tuturor inimilor creştine, tot la fel vrea să fie şi astăzi. El îi cheamă pe toţi cu acelaşi glas: „Veniţi şi vedeţi.” În curând însă, vor răsuna iarăşi aceste cuvinte dar în alt sens. El va chema pe toţi răscumpăraţii Săi în casa Tatălui şi atunci ei vor vedea veşnica Lui slavă, acolo unde locuieşte El, din veşnicie în veşnicie. Suflete drag, nu vrei şi tu să-ţi ocupi locul tău în casa Tatălui? Gândeşte-te şi alege chiar acum.„Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele” (Fapt. 3.19).

MANA DE DIMINEAŢĂ

“Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi.” 1CORINTENI 11: 31

Să nu uităm niciodată că suntem chemaţi să ne judecăm pe noi înşine. Chiar şi cei mai devotaţi credincioşi au o mulţime de lucruri care au nevoie să fie judecate sau şi dacă nu sunt judecate în mod hotărât, ele cu siguranţă vor da naştere la multă amărăciune. Dacă există iuţime sau uşurătate, mândrie sau deşertăciune, indolenţă sau nestăpânire – şi orice ar mai putea fi şi care ţine de firea căzută, noi trebuie ca credincioşi să judecăm şi să condamnăm acel lucru. Ceea ce este judecat în mod hotărât şi constant nu va rămâne pe cugetul nostru niciodată. Judecata de noi înşine reglează toate lucrurile şi le pune la locul lor, adică pe cruce. Dar dacă manifestările firii vechi nu sunt judecate, cine ştie cum, când sau unde, ele pot să dea iarăşi lăstari de amărăciune şi să producă dureri adânci sufletului. Dar ce este mai grav, ele vor aduce multă necinste Numelui Domnului Isus. Cele mai triste cazuri de cădere şi declin spiritual îşi au rădăcina în neglijarea judecăţii de sine în lucrurile mici.Sunt trei etape diferite ale judecăţii şi anume: judecata de sine, judecata adunării şi judecata lui Dumnezeu. Dacă un om se judecă pe sine, adunarea este menţinută curată. Dacă neglijează să facă astfel, răul va ieşi la iveală într-un fel sau altul şi atunci este implicată adunarea. Dacă adunarea dezertează de la datoria de a judeca răul, ea va fi infectată; atunci trebuie ca Dumnezeu să aibă de a face cu adunarea şi eventual să-i ridice sfeşnicul din locul lui. Dacă, Corintenii s-ar fi judecat pe ei îşişi în taină, Domnul nu ar fi avut nevoie să-i judece în public. Fie ca tot poporul Domnului să înveţe să umble în strălucirea harului Său, în bucuria sfântă a părtăşiei lor şi într-o exersare continuă a duhului de judecare de sine. C.H.M.

Judecata de sine este acţiunea Duhului Sfânt într-un cuget treaz. Dacă ea este neglijată în lucrurile mici, adoarme cugetul, îl pietrifică încetul cu încetul şi atunci este necesară intervenţia lui Dumnezeu în disciplină. Când cugetul este adormit de-a binelea, însemnează că nu s-a făcut o sinceră şi serioasă judecată de sine când trebuia, şi părtăşia cu Tatăl este întreruptă iar starea sufletului este mizerabilă. Să nu lăsăm nici cea mai mică greşeală nejudecată şi neosândită.Credinciosul obişnuit săşi judece manifestările firii vechi în lucrurile mici, posedă secretul de a nu cădea, pentru că atunci păstrează cugetul treaz şi nu întristează pe Duhul Sfânt.

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

Şi Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi fiii săi, pentru că era fiul bătrâneţii sale; şi i‑a făcut o cămaşă pestriţă. –  Geneza 37.3

Lecţii din viaţa lui Iosif (1) – Iubit de tatăl său

Aceasta este prima menţiune despre locul ocupat de Iosif, deşi mai devreme citim despre naşterea lui şi despre câteva lucruri care au marcat copilăria sa (Geneza 30.24; 33.2). Ce asemănare cu Domnul Isus, în ceea ce citim despre naşterea Lui şi despre ceea ce s‑a întâmplat atunci când avea doisprezece ani (Luca 2.41,52)! Apoi, la începutul slujirii Sale publice, la botezul Său, auzim glasul Tatălui: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi‑am găsit plăcerea“ (Matei 3.17). „Haina pestriţă“ dată lui Iosif îl distingea, în mod public, ca fiind special printre fiii lui Iacov. Această dragoste unică pe care Israel o avea pentru fiul său s‑a dovedit a fi o sursă de invidie şi de vrăjmăşie faţă de Iosif, din partea fraţilor săi.

De asemenea, haina pestriţă îl desemna pe Iosif a fi cel întâi‑născut. Totuşi, în ordinea naşterilor, el era al unsprezecelea şi penultimul. Însă Ruben, întâiul‑născut în ordinea naşterilor, se descalificase de la această poziţie, din cauza purtării sale imorale. Din cauza acestui lucru, dreptul de întâi‑născut i‑a fost dat lui Iosif (1 Cronici 5.1,2). Haina pestriţă îl desemna a fi moştenitorul şi, de asemenea, administratorul moştenirii familiei.

Ne minunăm văzând acest simbol al Domnului Isus! El ne ajută să înţelegem învăţătura că Domnul este „Cel întâi‑născut peste toată creaţia“ (Coloseni 1.15‑17). El era Creatorul şi exista înaintea tuturor lucrurilor, de aceea are locul întâi atunci când intră în creaţia Sa. „Întâi‑născut“ nu are referire la timp, ci la rang şi la demnitate. Omul s‑a corupt şi şi‑a pierdut locul înaintea lui Dumnezeu! Hristos a luat întâietatea atunci când a intrat în creaţie, căci El este o Persoană divină şi, de asemenea, este Fiul dragostei Tatălui (Coloseni 1.13). B. Reynolds

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

Enoh a umblat cu Dumnezeu;apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.” – Geneza 5:24

Enoh la vârsta de sasezeci şi cinci de ani a născut pe Metusala, iar după această varstă Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani şi a născut fii şi fiice.”Vedem că nu este un lucru împotriva voii Lui Dumnezeu de a naşte copii. Dimpotrivă, ese păcat dacă nu mai dorim să avem copii şi să distrugem rodul. Mulţi sunt cei care-i dispreţuiesc pe cei cu mulţi copii. Dar la Dumnezeu altfel stau lucrurile. Copiii şi în zilele noastre sunt un dar de la Dumnezeu.Vai de cei ce distrug acest dar, chiar la vârsta prematură.Enoh nu a trăit o viaţă de păcătos.El a trăit înaintea Lui Dumnezeu, şi cu El. El a trăit asemenea lui David, care spunea: ”Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei, astfel nu mă voi clătina.” Enoh a fost statornic în umblarea sa până la sfârşit. El n-a avut mărturie doar că e neprihănit, ci înainte de mutarea lui primise mărturie că este plăcut Lui Dumnezeu. De aceea Dumnezeu l-a luat, şi nu a mai fost văzut. Aceasta simbolizează mireasa Mielului şi răpirea acesteia. Mireasa Domnului trăieşte o viaţă plăcută Lui Dumnezeu, chiar dacă este înconjurată de lupi. Ea are mărturia că este plăcută Lui Dumnezeu prin Iubitul ei, adică Domnul Isus. Ei au primit podoabe de mireasă de la Dumnezeu prin Fiul Său. Căci El Însuşi spune:” Eşti frumoasă de tot iubito, şi n-ai niciun cusur.” Mireasa stă fără prihană înaintea Tatălui. Se bucură de Mire şi se laudă cu El. „Ce fericire este a fi mântuit/Prin sângele Domnului, / Mă scufund adânc/ în acest râu.”

*

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

0, Doamne, îmi ridic ochii, speranţele şi rugăciunile la Tine. Reumple-mă cu putere din înălţimile Tale prin Duhul Tău cel Sfânt care locuieşte în mine, pentru ca lumina lui Dumnezeu să răsară în jurul nostru şi în noi astăzi. Umple ziua cu dulceaţă şi glorie, pentru propria Ta plăcere.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

AŞTEAPTĂ REZULTATUL FINAL

Peste Gad vor da iureş cete înarmate; dar şi el va da iureş peste ele şi le va urmări. –  Geneza 49.19

Mulţi dintre noi au fost ca seminţia lui Gad. Adversarii noştri au fost uneori foarte numeroşi, s-au năpustit peste noi ca o armată. Da, şi pentru moment ne-au biruit; şi ei au fost prea încântaţi de victoria lor de moment. Astfel, ei au dovedit că prima parte a versetului este reală şi pentru noi care suntem ai lui Cristos; ca şi peste Gad, au dat iureş peste noi cete înarmate. Această înfrângere este foarte dureroasă şi am fi disperaţi, dacă prin credinţă nu am lua pentru noi binecuvântarea făcută prin ultimele cuvinte ale lui Iacov: „dar şi el va da iureş peste ele şi le va urmări”. „Totul este bine, când se sfârşeşte cu bine”, zice un proverb. Un război poate fi judecat nu după primul succes sau prima înfrângere, ci după ce se petrece la sfârşit. Domnul va da biruinţă adevărului şi dreptăţii, în final. Şi, aşa cum spune Bunyan, aceasta înseamnă pentru totdeauna, căci nimic nu mai poate veni după final. Ceea ce ne trebuie este stăruinţa plină de răbdare în a face bine, încrederea neclintită în slăvitul nostru Conducător. Domnul nostru Isus ar vrea să ne înveţe arta Lui sfântă de a-ţi face faţa ca o cremene, mergând prin lucrare sau suferinţa, până ce vom putea spune: „S-a sfârşit”. Aleluia, biruinţă! Noi credem această făgăduinţă: el le va urmări şi în final le va birui.

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

«Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se sluiască, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.» –  Matei 20:28

Al cincilea fundament al binecuvântării lui Isus este să te pui zilnic în slujba aproapelui: «… slujiţi-vă unii altora în dragoste» (Gal. 5,13). Însuşi Domnul nostru este sursa. El ne-a iubit atât de mult! Cea mai mare slujire înaintea lui Dumnezeu este dăruirea propriei vieţi. Să fii robul Lui înseamnă să nu faci nimic de ochii lumii, să nu aştepţi re­cunoştinţă, răsplată sau mulţumire, ci pur şi simplu să trieşti cum a slujişi Isus. Aceasta este trăirea biruitoare îna­intea Domnului! A şasea piatră de temelie a binecuvântării este: «Dimpo­trivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Cristos.» (Efes. 4;32) Ţi-ai iertat aproapele din inimă aşa cum te-a iertat Isus şi pe tine? Nu mă îndoiesc că ai fost greu lovit şi trădat. Dar ai iertat din inimă? Ce atmosferă binecuvântată se creează când ai bucurie sinceră în inimă! Putem vedea această bu­curie când Domnul Isus a fost musafir la Lazăr, Marta şi Maria, iar Maria I-a spălat picioarele cu uleiuri scumpe: «… şi s-a umplut casa de mirosul mirului» (Ioan 12,3). Când cineva intră în casa ta simte oare această mireasmă duhovnicească?

IZVOARE IN DEŞERT

Am trecut prin foc şi prin apă:
dar Tu ne-ai scos şi ne-ai dat belşug. (Psalmul 66:12)

Poate părea paradoxal, dar singura persoană care are odihnă a câştigat-o prin conflict. Această pace, născută din conflict, nu este ca liniştea de rău augur de dinaintea furtunii, ci ca seninătatea şi liniştea de după furtună, cu prospeţimea şi aerul ei purificat.

Omul care pare a fi binecuvântat, dar care n-a fost atins de necaz, cu siguranţă nu este un om puternic şi în pace. Calităţile acestui om n-au fost testate niciodată, şi nu ştie cum s-ar descurca nici măcar într-un eşec uşor. Cel mai de încredere navigator cu siguranţă nu este unul care n-a înfruntat niciodată o furtună. Poate fi bun când e vreme bună pe mare, dar când se stârneşte o furtună, nu ţi-ai dori un navigator experimentat care să preia controlul? Nu ţi-ai dori să ai la cârmă pe cineva care a mai înfruntat furtuni şi care cunoaşte puterea carenei şi a velaturii vasului, şi cum trebuie folosită ancora pentru a se prinde cât mai bine de stâncile de pe fundul oceanului?

O, cum se prăbuşeşte totul când vine pentru prima dată nenorocirea peste noi! Mlădiţele agăţătoare ale speranţelor noastre sunt rupte repede, lăsându-ne cu inima copleşită şi prosternată, ca un vrej pe care vântul furtunii l-a smuls de pe gratii. Dar după ce a trecut primul şoc şi putem privi în sus şi spunem: „Este Domnul“ (Ioan 21:7), credinţa începe să ne ridice încă o dată speranţele năruite şi să le strângă la un loc în siguranţă la picioarele lui Dumnezeu. Şi rezultatul final este încredere, siguranţă şi pace. selectat

Vânturile potrivnice suflau asupra vieţii mele;

Bărcuţa mea era bătută de furtună;

Planurile mele erau năruite – inima, neliniştită,

Şi toată speranţa mea părea pierdută.

Atunci El „S-a sculat“ – un singur cuvânt de pace

*

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Timotei 6:11-16  

Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios. –  1 Timotei 4:7

ESTE NEVOIE DE MUNCĂ!

Apostolul se referă la evlavie mai mult în 1 Timotei decât a făcut-o în toate celelalte epistole (vezi 2:2; 3:16; 4:7, 8; 6:3, 5, 6, 11). Această calitate de creştin, foarte apeciată, despre care se spune că este o „taină” (3:16), poate fi definită ca fiind o viaţă sfântă şi bună izvorând dintr-o adâncă reverenţă faţă de Dumnezeu. Dar cum va veni ea în vieţile noastre? Trebuie numai să ne rugăm pentru evlavie şi apoi să stăm liniştiţi aşteptând ca Dumnezeu s-o toarne dintr-o dată în noi? Nu, nu în felul acesta vom deveni evlaviosi. Ni se cere şi efortul nostru! In 1 Timotei 4:7, ni se spune că trebuie să căutăm să fim evlaviosi. Să ne gândim la aceasta astfel: să presupunem că o tânără gimnastă vrea să concureze la jocurile olimpice. Cum îşi va realiza ea această dorinţă? În primul rând, ea va trebui să fie întru totul dăruită acestui scop. Apoi, va trebui să facă sacrificii extraordinare din timpul ei. Va trebui să petreacă multe ore zilnic făcând exerciţii şi antrenamente de rutină. Va lucra sub ochii foarte calificaţi ai antrenorului, care va scoate în evidenţă cele mai mici deficienţe şi care îi va corecta toate tehnicile. In acelaşi timp, va ţine un regim strict de alimentaţie. Tot astfel este şi cu evlavia. Dacă dorim să devenim mai evlaviosi, trebuie să ne consacram acestui scop. Trebuie să ne supunem la un „antrenament” extenuant şi continuu. Prin rugăciune şi ascultare, ne supunem călăuzirii „antrenorului” nostru, Duhul Sfânt. Trebuie să ne disciplinăm singuri pentru a citi, a studia, a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu. Limitarea la rugăciunea pentru evlavie nu va folosi la nimic. Trebuie să recunoaştem că se cere muncă! D.C.E.

Să seamăn tot mai mult cu Salvatorul,
Zilnic spre El voinţa mi-o îndrept.
Până ce Domnul meu va stăpâni
Peste viaţa şi inima din piept.  – Brandt

Fără luptă, nu-i cunună.

SĂMÂNŢA BUNĂ

 Ei îţi ascultă cuvintele, dar nu le împlinesc deloc.

Ezechiel 33:32

Alarmă pe plajă

Pe o plajă din Australia, a răsunat deodată alarma: un rechin alb a fost zărit nu departe de coastă. În acel moment, fără să ţină seama de alarmă, un înotător neînfricat s-a îndepărtat spre larg. Rechinul se apropia de el într-un mod îngrijorător. Câţiva oameni au aruncat mai multe pietre în direcţia celui care înota şi astfel au reuşit să-i atragă atenţia. Îndrăzneţul înotător s-a întors înţelegând că se petrecea ceva neobişnuit. La ţărm, înotătorul a realizat amploarea pericolului din care tocmai scăpase. Mulţumind cu căldură, cel salvat a mărturisit că este surd.Sunt multe persoane care se află în pericol. Ele aud vestea bună a împăcării cu Dumnezeu, dar rămân indiferente şi amână mereu să accepte mântuirea adusă în dar de Mântuitorul. Această amânare duce la indiferenţă şi astfel toate avertizările nu mai au niciun ecou în sufletele lor. Timpul de har se scurge fără ca astfel de oameni să-şi pună încrederea în Mântuitorul.Cititorule, dacă te găseşti în grupul celor care nu doresc să audă cuvintele evangheliei şi să le împlinească, permite-mi să te avertizez încă o dată: lasă-te eliberat din robia păcatului de către Mântuitorul chiar acum; mâine poate fi prea târziu!

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-APRILIE 2015

CÂND CAZI

Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul”

(Luca 22:31)

Dintre toţi ucenicii Domnului Isus, Petru a fost cel mai sigur că nu va avea parte de cădere. Dar a căzut şi încă foarte serios. Domnul Isus i-a spus: „Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi” (v. 31-32). Să observăm trei adevăruri importante: 1) Toţi putem cădea. Nu crede minciuna ce spune: „Dacă ai fi cu adevărat creştin, nu ai fi căzut atât de tare”. Când Dumnezeu te mântuieşte, duhul tău se schimbă imediat. Dar până când emoţiile, poftele şi dorinţele tale nu sunt controlate de Hristos, mereu vei avea lupte de dus în anumite domenii. Aceasta nu are nimic de-a face cu mântuirea ta, ci are de-a face cu maturitatea ta. 2) Trebuie să fii dispus să te pocăieşti. Problema cu ispita este că de obicei începe ca o plăcere. Crezi că o poţi gestiona şi când eşti ademenit, încerci să-i rezişti prin propria ta forţă. Dar nu funcţionează. Biblia spune: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi” (Iacov 4:6). Harul lui Dumnezeu nu este pentru cei aroganţi. El le este dat numai inimilor smerite, care se pocăiesc. 3) Odată ce suntem eliberaţi să rămânem liberi si să-i ajutăm si pe alţii. Dumnezeu ne scoate dintr-o situaţie rea pentru a ne pune într-una bună; altfel, vom căuta vechile noastre relaţii. Aşadar, dacă te-ai întors la El din căderea ta „întăreşte şi pe fraţii tăi”.

Sursa: Meditații primite prin Email, prin grija deosebită a unor surori devotate!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.