MEDITAŢII ZILNICE de WIM MALGO: Pentru Luna Mai

Wim Malgo  (1922-1992) –  Fondatorul Revistei “Strigătul de la Miezul Nopții”

andachten-I1 Mai

«Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul.» 

Ieremia 29,13-14

Mai îngăduie Domnul încă o trezire spirituală? Iată o întrebare care îi frământă pe mulţi copii ai lui Dumnezeu şi care, de-a lungul timpului a generat mai multe opinii. Există credincioşi binecuvântaţi care cred că Domnul nu mai îngăduie trezirea în zilele noastre.

Eu personal cred din toată inima că doar o trezire spirituală este singura în măsură să pregătească Biserica lui Isus pentru reîntoarcerea Mirelui nostru iubit. Dar avem oare motive întemeiate să credem că este voia lui Dumnezeu să ne dăruiască o astfel de trezire? Da, deoarece Biblia o promite! Este foarte im­portant să trăim după voia Domnului în fiecare zi pe care El ne-o îngăduie, pentru că un om nu poate fi fericit decât dacă trăieşte în conformitate cu standardul lui Dumnezeu. Putem să pierdem ce e mai bun dacă în urma păcatului ie­şim de sub voia Lui. Cum îşi descoperă însă Dumnezeu planul? Prin şoapta Duhului Sfânt. Domnul Isus însuşi a spus că Duhul Sfant ne va călăuzi în toate privinţele. Toţi cei care doresc cu adevărat să fie mântuiţi, se vor lăsa con­duşi de El. Vrei tu oare să faci voia Domnului cu orice preţ? Dacă da, nu poţi greşi, căci Duhul lui Dumnezeu te va călăuzi în tot adevărul.

2 Mai

«..care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.»  – 1 Timotei 2:4

Acesta este un verset care ne permite să aruncăm o pri­vire asupra planului lui Dumnezeu stabilit încă din veşnicii. Domnul nostru vrea să-i salveze pe toţi oamenii. Dacă îţi mărturiseşti păcatele înaintea Lui, atunci poţi fi sigur că sângele lui Isus Cristos te curăţă de absolut toate păcatele si te duce în sfera de influenţă a voii lui Dumnezeu. Cunoaştem voia Lui cu privire la sfinţirea noastră: «Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră» (1 Tes. 4,3). Sfinţirea este următorul pas după iertarea păcatelor. Iertarea păcatelor am putea-o numi «depărtarea de păcat», iar sfinţirea «apro­pierea de Isus». Cine nu trăieşte în sfinţire se retrage automat de sub voia lui Dumnezeu. Este un adevăr de netă­găduit faptul că în viaţa noastră de credinţă suntem confruntaţi tot timpul cu luarea de decizii. Ori trăim în sfera de influenţă a voii lui Dumnezeu şi suntem fericiţi, bine-cuvântaţi şi mângâiaţi, ori trăim sub influenţa lui Satan şi trebuie să facem lucruri pe care nu dorim să le facem, ne lăsăm conduşi de instincte, chiar dacă nu vrem, minţim, chiar dacă am dori din tot sufletul să spunem adevărul, sun­tem necuraţi chiar dacă avem impresia că suntem curaţi. Motivul pentru care săvârşim asemenea lucruri este faptul că nu ne-am hotărât cu toată inima să intrăm în sfera de in­fluenţă a lui Dumnezeu. Să facem acest lucru imediat!

3 Mai

«Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi şi Cristos te va lumina.» –  Efeseni 5,14

Ai căzut în somnul spiritual al morţii? Poţi fi sigur că dormi dacă nu mai recunoşti necazul prin care trece Biseri­ca lui Isus şi lumea întreagă. Mulţi credincioşi au aţipit şi nu mai văd, nu mai realizează ce se întâmplă în jurul lor; sunt orbi şi surzi la cuvintele de atenţionare ale Bibliei: «Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lip­sa de nimic” şi nu ştii ca eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol» (Apoc. 3,17). Trezeşte-te! Să te trezeşti înseamnă să îţi vezi păcatele aşa cum le vede şi Dumnezeu — şi asta e înspăi­mântător! Din acest punct însă se naşte nevoia disperată a inimii şi pocăinţa, de aici ia naştere trezirea propriu-zisă. Dar trebuie să ştim şi ce nu înseamnă trezire. Trezirea nu este doar lucrarea lui Dumnezeu, deoarece atunci nu am mai avea nici un fel de responsabilitate, ci totul ar depinde de El. Responsabilitatea pentru deşteptarea familiei sau a bisericii noastre aparţine fiecăruia dintre noi. Întrebarea es­te dacă vrem cu adevărat acest lucru sau nu. Dumnezeu vrea cu siguranţă să ne trezim.

4 Mai

«Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să fa­că nespus mai mult decât cerem sau gândim noi.»

Efeseni 3,20

Când poverile devin prea grele şi ne uităm fară speran­ţă în jur, există un singur răspuns: Dumnezeu poate! Om­nipotenţa veşnică a lui Dumnezeu este din păcate înţeleasă şi crezută numai în mod limitat de credincioşi, şi asta din cauza necredinţei. Când credinţa este îndreptată spre Cel Atotputernic, ea poate totul. Atunci cel care crede se poate bucura de experienţa celor mai divine binecuvântări. Dum­nezeu poate! Puterea Sa nesfârşită nu poate fi cuprinsă de mintea noastră limitată. Dacă analizez acest verset din Scrip­tură, pot face o singură afirmaţie: El poate, El poate totul, El poate absolut orice, El este omnipotent! Dumnezeu poate «nespus mai mult decât cerem sau gândim». El poate face lucruri pe care tu, în situaţia ta actuală, nici nu ţi le poţi închipui. Poate acum nu reuşeşti să simţi ajutorul Său şi to­tul ţi se pare întunecat. De ce? Pentru că puterea lui Dum­nezeu lucrează în şi prin noi doar în raport direct cu cre­dinţa noastră: «prin puterea care lucrează în noi». De aceea Domnul Isus a spus: «… Dacă poţi!… Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!» (Marcu 9,23).

5 Mai

«Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în Ţara Făgăduinţei ca într-o ţară care nu era a lui.» –  Evrei 11,9

Nu trebuie să te minunezi, tu, care eşti hotărât să mergi pe calea Mielului, că poate vei deveni un solitar. Ca năs­cut din nou, înaintea lui Dumnezeu nu mai eşti musafir sau străin, ci egal cu cei sfinţi şi locuitor în casa lui Dum­nezeu. Da, viaţa ta e ascunsă împreună cu Cristos în Dum­nezeu. Reversul medaliei este că nu eşti altceva decât un străin pentru această lume. Cu cât e mai puternică legă­tura spirituală cu Duhul, cu atât vei suferi mai mare împo­trivire din partea duhului anticristic care stăpâneşte lumea aceasta. Calea lui Isus este foarte îngustă; duhul compromi­sului, al pornirilor lumeşti şi al eului nu au loc pe această cale. Ea ne desparte sufleteşte de familie şi de prietenii ca­re nu acceptă drumul crucii şi al abandonării în braţul Domnului. Dar este singura cale care duce la întâlnirea cu Isus pe norii cerului. Suntem străini şi călători pe acest pă­mânt ca Avraam odinioară, şi aşteptăm cu nerăbdare şi bu­curie ziua când Isus Cristos, Domnul nostru Se va ivi pe norii cerului — (poate chiar azi) — şi-i va răpi pe copiii Lui. Vrei să fii şi tu părtaş al acestui eveniment unic în istoria omenirii?

6 Mai

«Să nu părăsim adunarea noastră cum au unii obicei, ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie.»  – Evrei 10,25

Care zi se apropie? Ziua revenirii lui Isus! Nedorind să renunţe la el însuşi, eul rebel din noi spune: vreau să fiu liber! «Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor» (Psalm 2,3) Acest «eu» doreşte să fie şi să rămână in­dependent. Dar sunt sigur că Domnul, la venirea Sa pe no­rii cerului vrea să îi găsească pe toţi ai Lui uniţi, ca în ziua de Rusalii când S-a pogorât Duhul Sfânt: «în ziua Cinci-zecimii erau toţi împreună în acelaşi loc» (Fapte 2,1). Ai tu părtăşie cu alţi copii ai lui Dumnezeu? Dacă nu există o adevărată adunare a sfinţilor, de ce nu îţi deschizi tu casa pentru o asemenea adunare în cuvânt şi rugăciune? «Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă» (Fapte 2,46). Adevărata părtăşie cu Domnul, adevărata unitate în Duh şi prin Cuvântul Sfânt se realizează doar prin părtăşia binecuvântată cu alţi copii ai Săi.

7 Mai

«Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.» –  1 Ioan 3,3

Există o uitare care are consecinţe dezastruoase! «… si a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate» (2 Petru 1,9). Simţi că nu te mai apropii de Domnul Isus? Rugăciunea ta nu mai are putere? Nu mai ai parte de binecuvântare şi rod în viaţa ta de credinţă? Motivul este simplu: pe drumul alături de Isus ai rămas blocat în păcate de care nu te laşi cu nici un chip curăţit. Sângele preţios al Mielului ne cu­răţă de absolut toate păcatele, însă doar dacă ele au fost re­cunoscute şi mărturisite în pocăinţă sinceră! Atunci îl vei simţi pe Isus cu fiecare zi din ce în ce mai aproape, nu nu­mai din punct de vedere temporal, dar şi spiritual. În ini­ma ta va creşte dorul după El şi te vei ruga: «Vino repede, Doamne Isuse!» Curăţirea de păcate aduce cu sine eliberarea care îţi dă avânt să mergi mai departe; sfînţire înseamnă înaintare pe calea cea strâmtă. Prin curăţirea de păcate Îl recunoşti pe Isus, ai ţinta finală în faţa ta. Prin sfinţire te apropii tot mai mult de Domnul. Omul spălat de păcate va afirma din proprie iniţiativă: viaţa mea îi aparţine lui Cristos! Când vei pătrunde secretul sfinţirii vei înţelege că: «... pen­tru mine a trăi este Cristos» (Filip. 1,21).

8 Mai

«Prin credinţă a venit si s-a aşezat el în Ţara Făgăduinţei ca într-o ţară care nu era a lui»  – Evrei 11,9

Când citesc în Sfânta Scriptură despre revenirea Dom­nului, mă impresionează imaginea celor două grupuri de credincioşi care vor apărea în faţa Sa: pe de-o parte vor fi cei care, cu toate cunoştinţele lor religioase, nu au făcut voia Tatălui, iar pe de altă parte vor fi toţi aceia care L-au slujj în ascultare tot timpul vieţii lor. Primului grup i se va spune: «… Niciodată nu v-am cunoscut. Depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege» (Matei 7,23). Dar celălalt grup va avea parte de cuvintele: «… Bine, rob bun şi credincios. Ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri. Intră în bucuria stăpânului tău» (Matei 25,21). Te rog din inimă să te cercetezi şi să vezi da­că eşti un străin pentru această lume şi dacă mergi pe calea strâmtă a lui Isus. Dacă da, atunci ai tot sprijinul din par­tea Domnului să continui din biruinţă în biruinţă pe aceas­tă cale a sfinţeniei:

1. prin veghere şi rugăciunea „Vegheaţi, dar, în tot timr pul şi rugaţi-vă» (Luca 21,36);

2. prin aşteptarea Lui: «Şi să fiţi ca nişte oameni, care aş­teaptă pe stăpânul lor să se întoarcă …» (Luca 12,36);

3. prin rămânerea în El: «Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El» (1 Ioan 2,28).

9 Mai

«. ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuşi.»  – Filipeni 2,3

Relaţiile noastre cu cei din jur arată dacă avem cu ade­vărat parte de binecuvântarea lui Isus. Te rog să analizezi aceste relaţii în lumina conceptelor biblice despre binecu­vântare.

1. Umilinţă. Umilinţa nu este doar o virtute, ci însuşi fundamentul binecuvântării lui Isus. El spune: «… Eu sunt blând şi smerit cu inima» (Matei 11,29). Adevărata umilinţă o avem şi o păstrăm numai în prezenţa Dumnezeului cel Sfânt. Doar în acest fel putem să privim un frate sau o so­ră mai presus de noi înşine. Cine îşi analizează viaţa în lu­mina neprihănirii lui Dumnezeu vede calităţile spirituale ale altora ca fiind întotdeauna mai înalte. Din acest motiv consider că mândria spirituală reprezintă cea mai mare tră­dare.

2. Dragoste frăţească. Iată a doua temelie a binecuvântării lui Isus, care este în strânsă legătură cu prima: «Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. In cinste, fiecare să dea întâietate altuia» (Rom. 12,10). Cine practică această dra­goste vizavi de semenii şi fraţii săi, îl cinsteşte pe Domnul. Un adevărat copil al lui Dumnezeu nu mai cunoaşte pe ni­meni în felul lumii, ci se apropie de fiecare frate şi soră cu respect şi în ei îl recunoaşte şi îl onorează pe Isus. O ase­menea atitudine se dovedeşte şi prin faptul că un astfel de om nu mai vorbeşte despre smerenia şi experienţele lui, ci, în tăcere face voia Domnului.

10 Mai

«Fiecare din noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii altora.»  – Romani 15,2

Aici avem a treia bază a binecuvântării lui Isus: obser­vă ceea ce este bun, sfânt şi veşnic în aproapele tău şi întă­reşte, încurajează! Pe scurt: fii umil, îndemnându-i pe cei din jurul tău la fapte bune şi la o creştere spirituală tot mai profundă.Şi de aici reiese al patrulea fundament: să fii pregătit să duci povara altuia. Biblia spune: «Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel Legea lui Cristos» (Gal. 6,2). De unde apar problemele şi neînţelegerile în relaţiile cu aproapele tău? Din faptul că tu vrei să primeşti în loc să dăruieşti. Aştepţi ceva de la el în timp ce şi el aşteaptă ce­va de la tiae. Vrei să te bucuri de dragostea lui, în timp ce el caută să descopere dragostea lui Isus Cristos în via­ţa ta. Gândeşte-te cum ai putea aduce binecuvântarea Domnului în viaţa de zi cu zi a aproapelui tău. «Ah», te eschivezi, «am eu suficiente poveri de dus singur». Dacă gândeşti aşa, uită-te la Isus şi primeşte sprijinul şi ajutorul Său! Astfel vei putea să duci şi poverile altora şi vei fi binecuvântat. Isus a dat totul. El Şi-a dat viaţa pe cruce pentru noi, ne-a purtat poverile şi a ispăşit păcatele noas­tre. Te mai îndoieşti de faptul că El te va însoţi până la bă­trâneţe, până la cărunteţele tale?

11 Mai

«Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se sluiască, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.» Matei 20,28

Al cincilea fundament al binecuvântării lui Isus este să te pui zilnic în slujba aproapelui: «… slujiţi-vă unii altora în dragoste» (Gal. 5,13). Însuşi Domnul nostru este sursa. El ne-a iubit atât de mult! Cea mai mare slujire înaintea lui Dumnezeu este dăruirea propriei vieţi. Să fii robul Lui înseamnă să nu faci nimic de ochii lumii, să nu aştepţi re­cunoştinţă, răsplată sau mulţumire, ci pur şi simplu să trieşti cum a slujişi Isus. Aceasta este trăirea biruitoare îna­intea Domnului! A şasea piatră de temelie a binecuvântării este: «Dimpo­trivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Cristos.» (Efes. 4;32) Ţi-ai iertat aproapele din inimă aşa cum te-a iertat Isus şi pe tine? Nu mă îndoiesc că ai fost greu lovit şi trădat. Dar ai iertat din inimă? Ce atmosferă binecuvântată se creează când ai bucurie sinceră în inimă! Putem vedea această bu­curie când Domnul Isus a fost musafir la Lazăr, Marta şi Maria, iar Maria I-a spălat picioarele cu uleiuri scumpe: «… şi s-a umplut casa de mirosul mirului» (Ioan 12,3). Când cineva intră în casa ta simte oare această mireasmă duhovnicească?

12 Mai

«După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer şi un nor L-a ascuns de ochii lor.»

Faptele Apostolilor 1,9

Pentru a dovedi realitatea învierii Sale, Domnul Isus a mai rămas 40 de zile pe pământ şi S-a arătat mai multor martori; apoi S-a înălţat la cer. Aceste 40 de zile au fost pen­tru ucenicii Săi un fel de şcoală a credinţei, ca ei să creadă cu adevărat că El a înviat. Şi Domnul nostru binecuvântat a trecut printr-o «şcoală a credinţei» timp de 40 de zile în pustie şi S-a dovedit ascultător. Dar iată că acum S-a înăl­ţat la cer de pe Muntele Măslinilor. Biblia nu ne spune ce s-a întâmplat mai departe pe drumul spre cer. Numai prin credinţă intuim că aceasta a fost lovitura triumfală, fina­lă, asupra puterilor întunericului. Este foarte adevărat că noi, după cum ne scrie apostolul Pavel, trebuie să ne împo­trivim până la sânge duhurilor rele şi întunecate care sunt în locurile cereşti (Efes. 6,12). Când însă Domnul Isus S-a înălţat la cer, puterile întunecate au rămas pur şi simplu paralizate, căci în Psalmul 68,18 scrie: «Te-ai suit pe înăl­ţime, ai luat prinşi de război». Acest lucru înseamnă că Bi­ruitorul de pe Golgota a luat întreaga lume cerească în stă­pânire când a urcat la cer. Încheierea triumfală a înălţării Sale a fost aşezarea la dreapta Tatălui, de unde mijloceşte pentru noi.

13 Mai

«El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este Trupul Lui, plinătatea Celui ce împlineşte totul în toţi.» Efeseni 1,22-23

Să fim atenţi la repetarea expresiei «toţi», «peste toate», «în toate». Recunoaştem aici biruinţa totală a Domnului nostru prin moartea, învierea şi înălţarea Sa. Da, înălţarea Domnului a reprezentat punctul final al biruinţei asupra întregii puteri a diavolului. Să privim puţin la înţelesul mi­nunat şi binecuvântat al acestui adevăr. Prin venirea Sa în lume, Domnul Isus a desăvârşit mântuirea noastră: «De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Nu­mele care este mai presus de orice nume» (Filip. 2,9). Dacă suntem astăzi încoronaţi cu dumnezeire, este pentru că mai întâi ne-am smerit în Domnul Isus Cristos. înţelesul dumnezeiesc al înălţării Domnului Isus la cer ne este descoperit în textul din Efeseni 4,10: «Cel ce S-a pogorât, es­te acelaşi cu Cel ce S-a suit mai presus de toate cerurile ca să umple toate lucrurile». Acest pasaj din Sfânta Scriptură confirmă adevărul că înălţarea Domnului este împlinirea profeţiei despre prima Sa venire din Vechiul Testament. In acelaşi mod se va împlini şi profeţia despre cea de-a doua Sa venire. Ce promisiune minunată! De ce să fim trişti când înălţarea Domnului la cer garantează întoarce­rea Sa?

14 Mai

«Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.» Apocalipsa 3,11

Domnul nu vine, încă aşteaptă! Dar şi noi aşteptăm cu nerăbdare marele moment când vom fi transformaţi şi vom primi un trup asemănător cu trupul Său divin şi când, cu o viteză de neînchipuit vom fi răpiţi pe norii ceru­lui să-L întâmpinăm în văzduh. Acum însă ne găsim exact în perioada despre care evanghelistul Matei spune: «Fiind­că mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit» (Matei 25,5). Doresc să accentuez faptul că mai ales în această ul­timă parte a drumului suntem în pericolul să obosim şi să aţipim. Pavel îi scrie lui Timotei: «Dar Duhul spune lămu­rit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă ca să se alipească de duhuri înşelătoare si de învăţăturile dracilor» (1 Tim. 4,1). Cine nu umblă în adevăr în faţa Domnului amorţeşte din punct de vedere spiritual şi îşi deschide inima pentru învăţăturile mincinoase ale demo­nilor. Să accepţi întregul adevăr înseamnă să fii cu toată viaţa ta în Cristos: «îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Cristos» (Rom. 13,14). Numai El este adevărul. Cine se îmbracă cu El rămâne treaz şi primeşte putere de biruinţă: «Ei l-au biruit, prin sângele Mielului» (Apoc. 12,11). Rămâi treaz! Dacă ai aţipit, Domnul îţi porunceşte: «Deşteaptă-te tu, ca­re dormi, scoală-te din morţi şi Cristos te va lumina» (Efes. 5,14).

15 Mai

«De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.» 1Tesaloniceni 5,6

Domnul adresează bisericii din Sardes, dar şi nouă în acelaşi timp, un îndemn extrem de serios: «Veghează!» Pu­tem fi adormiţi spiritual în privinţa a trei domenii din via­ţă: rugăciune, Cuvânt şi mărturie.

1. Să fii treaz în viaţa de rugăciune înseamnă să iei pu­terea cuvântului Scripturii în serios, să te pui înainte de toate pe genunchi, să îl chemi la fiecare pas pe Dumnezeu, deoarece ştim că El ascultă rugăciunile. Domnul te aşteptă! El doreşte ca tu să-L cauţi, să însetezi după El. Dumnezeu este Cel care binecuvântează, dar: «... nu aveţi, pentru că nu cereţi» (Iacov 4,2).

2. Aţipirea în ce priveşte citirea Cuvântului este la fel de periculoasă. Te ţii puternic de promisiunile pe care ţi le-a făcut Dumnezeu? Voinţa Lui în legătură cu sfinţirea noas­tră este explicată în Cuvântul Său: El doreşte mântuirea tu­turor oamenilor.

3. Putere şi impact în mărturie are numai cel care se roagă în mod constant, cel care ia Cuvântul în serios şi îl aplică în viaţă, cel care nu se lasă doborât de oboseala sufle­tească, ci îndrăzneşte în luptă până va fi primit înaintea tro­nului de har al lui Dumnezeu. Putere în mărturie are doar acea persoană care trăieşte în rugăciune şi prin Cuvânt.

16 Mai

« Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.» Apocalipsa 3,2

Dacă nu veghem, legătura vitală cu Isus Cristos se între­rupe. Iona, un profet şi un vestitor al cuvântului lui Dum­nezeu a auzit această teribilă acuzare: «Ce dormi?» (Iona 1,6). Mântuitorul nostru binecuvântat le-a spus ucenicilor Săi adormiţi într-una din cele mai grele clipe ale vieţii Sa­le: «… Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mi­ne!» (Matei 26,40). Mi se pare că acest somn spiritual de­vastator şi mortal este din păcate tot mai profund, pe mă­sură ce ora revenirii Lui Isus se apropie: «Fiindcă mirele ză­bovea, au aţipit toate şi au adormit» (Matei 25,5). Deşteaptă-te! De ce dormi? Ce motiv te-a adus în această stare de amorţeală? În versetul: «… căci n-am găsit faptele tale de­săvârşite înaintea Dumnezeului Meu» (Apoc. 3,2) nu este nicidecum vorba de faptele tale bune, ci de faptele lui Cris­tos, care nu pot fi găsite în tine pentru că dăruirea ta nu es­te totală. Aceasta este esenţa tuturor problemelor din viaţa ta: nu există dăruire totală! Cât vrei să mai aştepţi până să I te dedici cu totul Domnului?

17 Mai

«Pe cine altul am eu în cer afara de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.» Psalm 73,25

In ziua de azi pericolul de a citi şi a asculta Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, şi totuşi de a nu-l aplica în mod practic în viaţa de zi cu zi este foarte mare. Totul se rezumă la cunoaşterea Domnului în Duh, nu din punct de vedere sentimental sau intelectual. Cui îi lipseşte cunoaşterea du­hovnicească îi lipseşte de fapt totul. Chiar dacă acţiunile noastre exterioare vorbesc despre credinţa în Isus Cristos, totuşi Dumnezeu ne spune prin prorocul Osea: «Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu mai mult decât arderi de tot!» (Osea 6,6). Se pune întrebarea: «Cum pot să-L cunosc mai bine?» Iată răspunsul: «Frica Domnului este începutul ştiinţei» (Prov. 1,7). Cine nu îl cunoaşte, nu-L poate iubi din inimă. Un asemenea om poate simţi dragostea sufletească pentru Domnul, dar dragostea atotcuprinzătoare prin Duhul Sfânt îi lipseşte. Această lipsă de iubire faţă de Domnul se manifestă în fie­care zi prin dragoste de sine, răsfăţ şi dorinţa diabolică de a avea întotdeauna dreptate. Dar Domnul îi caută pe cei care Îl iubesc din inimă. «Domnul îi păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc» (Psalm 145,20). în Deuteronom 13,3 ni se spune: «… Dumnezeul vostru vă pune la încercare ca să ştie dacă iu­biţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.»

18 Mai

«… Ascultaţi-Mă, dar, şi veţi mânca ce este bun şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase. Luaţi aminte şi veniţi la Mine, ascultaţi şi sufletul vostru va trăi.» Isaia 55,2-3

Cum poţi să slujeşti cu bucurie dacă nu Îl recunoşti şi nu Îl iubeşti pe Domnul? Dacă L-ai asculta, «… atunci pa­cea ta ar fi fost ca un râu şi fericirea ta ca valurile mării» (Isaia 48,18). Dacă faci ceea ce Îi place înseamnă că El es­te tot timpul lângă tine, chiar în viaţa ta. Să-I faci voia este singurul lucru care îţi poate sătura sufletul. Dacă nu îl cu­noşti pe Domnul, nu poţi să îl iubeşti, să-L asculţi şi să ai încredere totală în El. Şi totuşi, să-L cunoşti pe singurul Dumnezeu adevărat este singura rezolvare a problemelor tale: «încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările» (Prov. 3,5-6). Ce ar trebui deci să faci? Să-I accepţi provocarea: «Veniţi totuşi să ne judecăm, zi­ce Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor fa­ce ca lâna.» (Isaia 1,18). Cât de simplă şi totuşi cât de pă­trunzătoare este această invitaţie a Domnului din Sfânta Scriptură: «întoarceţi-vă la Mine şi veţi fi mântuiţi» (Isaia 45,22). Răspunde afirmativ astăzi şi vei fi mântuit!

19 Mai

«Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu va­dă moartea.» Evrei 11,5

Numele Enoh înseamnă «sfinţire». Enoh a fost un om sfinţit de Domnul într-o perioadă în care cei din jur nu vo­iau să mai ştie de Dumnezeu. Cine poate afirma despre si­ne că este sfinţit de El? Acela care trăieşte tot timpul sub influenţa voii Celui Preaînalt. Domnul Isus a fost un om sfinţit de Tatăl: «Cel ce M-a trimis este cu Mine. Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut» (Ioan 8,29).

In viaţa lui Enoh vedem consecinţele pe care Dumnezeu le-a produs prin sfinţire în:

1 – umblarea cu Dumnezeu (Gen. 5,24),

2 – credinţa sa în Dumnezeu (Evrei 1 l,5) şi

3 — mărturia pentru Dumnezeu (Iuda 4).

Credinţa lui Enoh în Dumnezeu l-a condus la răpire. De aici deducem că el, ca şi Moise de altfel, s-a păstrat în credinţă: «… ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut» (Evrei 11,27) şi a crezut mai degrabă în Dumnezeul invi­zibil decât în lucrurile vizibile. Prin această credinţă a fost răpit. Numai printr-o credinţă asemenea lui Enoh vom experimenta şi noi răpirea. Cum L-a mărturisit Enoh pe Domnul? In puţine cuvinte: «Iată că a venit Domnul cu ze­cile de mii de sfinţi ai Săi» (Iuda 14). Cine crede în Dum­nezeu şi umblă cu El, Îi cunoaşte intenţiile şi trebuie să ves­tească revenirea Lui.

20 Mai

«Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor.» 1 Timotei 4,1

De ce a fost umblarea cu Dumnezeu vitală pentru Enoh? Pentru că a fost un personaj asemănător nouă, celor care trăim în timpurile de pe urmă. Conform textului din Geneza 6, în acea perioadă s-a produs un amestec între du­huri şi oameni. Timpurile noastre reflectă cu fidelitate acele vremuri. Ocultismul, spiritism, prevestirea viitorului etc. se practică laolaltă cu creştinismul. Oamenii au inimile împărţite, îl acceptă şi pe Domnul, dar şi pe Satan. Acum, ca şi atunci, avem de a face cu o invazie de duhuri. Enoh a trebuit să umble cu Dumnezeu, să se alipească tare de El pentru a nu fi atras în acel ocultism. O spun cu toată se-riozitatea: astăzi mai mult ca niciodată trebuie să umblăm cu Domnul, altfel vom cădea pradă duhului Anticristului, care este diavolul îmbrăcat în straie creştine. A existat însă şi un motiv minunat pentru care Enoh a trebuit să umble cu Dumnezeu: el a fost destinat răpirii înainte de judecată! Numai după răpirea sa a venit potopul. Îmi este mai clar ca niciodată că toţi «adevăraţii Enoh» sunt destinaţi răpirii înaintea judecăţii care va veni asupra acestei lumi.

21 MAI

«Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.» 1 Petru 1,15

Cum arată umblarea în ascuns cu Dumnezeu? Mi-l în­chipui pe Enoh umblând cu Dumnezeu şi văd:

1. O părtăşie sfântă. Enoh vorbeşte cu Dumnezeu şi Dumnezeu vorbeşte cu Enoh. Ei împărtăşesc absolut totul unul cu celălalt. Numai printr-o astfel de părtăşie sfântă putem să umblăm cu Dumnezeu şi doar aşa devine umbla­rea noastră o umblare către cer. Suntem noi un model pen­tru alţii în umblarea noastră cu El? Părtăşia sfântă, intimă cu Domnul se realizează prin studiul Scripturii şi prin ru­găciune.

2. Păstrarea sfântă a cadenţei. Cum trebuie să umblăm cu Domnul? «Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus» (1 Ioan 2,6). În concluzie, nici prea încet, nici prea repede. Credincioşii obosiţi sunt cei care o iau înaintea lui Dumnezeu şi brusc realizează că El nu le-a binecuvântat planurile, în ciuda rugăciunilor lor fier­binţi. Domnul nu vrea să faci planuri, ci vrea să îţi dezvălu­ie planurile Sale. Ţine pasul cu El! Credincioşii rămaşi în urmă sunt cei care merg prea încet, sunt prea leneşi şi se do­vedesc astfel neascultători. Cum umbli tu cu Dumnezeu?

22 Mai

«Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui.» 2 Petru 1,3

Enoh a început să îl cunoască din ce în ce mai mult, mai profund pe Dumnezeu printr-o ascultare consecventă; prin aceasta, umblarea sa a deveăluit din ce în ce mai sigură. Enoh mergea cu Dumnezeul său peste tot: la lucru, în fa­milie, în vizite. Cu cât suntem mai consecvenţi în umbla­rea noastră zilnică cu Domnul, cu atât suntem mai aproa­pe de El. Enoh nu L-a văzut niciodată pe Dumnezeu şi totuşi umbla cu El ca şi cum L-ar fi văzut. Intr-o zi însă o voce i-a spus: «Vino, Enoh, e timpul!» — şi imediat a fost lângă Domnul şi L-a privit cu o bucurie de nedescris pe Cel cu care a umblat atâta vreme. Biblia spune clar: «… Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase» Evrei 11,5). De aici deducem că Enoh a fost realmente căutat, dar el dispăruse fară absolut nici o urmă. Cum a fost posibilă răpirea lui Enoh? Prin faptul că a trăit o viaţă dumnezeiască. Timp de 300 de ani a perseverat în sfinţe­nie, în dragoste şi în rugăciune, fiind prin aceasta o mărtu­rie în faţa celorlalţi oameni.

23 Mai

«Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.»

Apocalipsa 2,10

Suferinţele au urmări binecuvântate. Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă: «… în împărăţia lui Dumnezeu tre­buie să intrăm prin multe necazuri» (Fapte 14,22). De ce? Răspuns: «Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă» (2 Cor. 4,17). Care sunt urmările binecuvântate ale suferinţei?

1. Suferinţa ne îndeamnă să ne rugăm mai sincer, pen­tru a ajunge să apreciem mai mult lucrarea lui Dumnezeu decât lucrarea noastră: «… m-a ascultat în ziua necazului meu» (Gen. 35,3).

2. Suferinţa ne face să experimentăm într-un mod mira­culos putera lui Dumnezeu: «… un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz» (Isaia 25,4).

3. Suferinţa ne face să-L căutăm pe Domnul cu toată inima: «Doamne, ei Te-au căutat când erau în strâmtorare» (Isaia 26,16).

4. În suferinţă simţim într-un mod special mângâierea şi sprijinul Domnului: «care ne mângâie în toate necazurile noastre» (2 Cor. 1,4).

5. Suferinţa ne învaţă ceea ce nu putem învăţa în timpu­rile de pace şi linişte, şi anume răbdarea: «... căci ştim că necazul aduce răbdare» (Rom. 5,3).

6. In suferinţă suntem protejaţi: «în mijlocul multelor necazuri prin care au trecut» (2 Cor. 8,2).

24 Mai

«Isus tăcea şi nu răspundea nimic.» Marcu 14,61

Am fost foarte impresionat de această tăcere a Domnului Isus în timpul suferinţei Sale. Tăcerea Sa reprezintă o par­te decisivă din victoria câştigată. Provocările jignitoare ale duşmanului: «… dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!» (Matei 27,40) au fost anihilate prin tă­cerea Sa. Triumful Său – «S-a isprăvit!» (loan 19,30) – a strălucit şi mai puternic prin tăcerea Sa şi l-a făcut pe sutaşul roman să exclame în cele din urmă «… Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!» (Matei 27,54). Pe cruce Cristos a tăcut. Din păcate însă foarte puţini credincioşi au acest dar al lui Isus. De ce te justifici atât de mult? De ce îţi aperi tot timpul cauza? Gândeşte-te cum a reacţionat Mân­tuitorul: «... nu răspundea cu batjocuri şi când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător» (1 Petru 2,23). Domnul Isus a fost gata să moară pentru ca noi să trăim – de aceea a tăcut. Noi nu putem să mefgem pe o altă cale decât a Lui şi aceasta este calea morţii eului. Car­nea, firea pământească îşi revendică drepturile, dar duhul este tăcut. Cei care Ii aparţin cu totul lui Cristos pot să ta­că şi în faţa celei mai mari nedreptăţi. Dar cei care îşi iu­besc mândria se agită şi vorbesc mult. Practici tu tăcerea lui Dumnezeu? Vorbirea noastră în rugăciune cu El este importantă, dar şi mai important este ca Domnul să ne poată vorbi. II asculţi? El ne cheamă: «… Ascultaţi-Mă dar» (Isaia 55,2).

25 Mai

«Isus tăcea …» Matei 26,63

Preoţii şi bătrânii au adus mărturii false împotriva lui Isus, dar El nu le-a răspuns. Când credincioşii se adună împreună se întâmplă de multe ori să plece apoi acasă apăsaţi, căci: «Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască» (Prov. 10,19). Dumnezeu ia în serios absolut toate pă­catele limbii, nu numai «vorbăria goală», ci şi calomniile «evlavioase». Ce foc devastator este limba! Comunităţi întregi de credincioşi sunt distruse şi multe inimi sunt zdro­bite de ea. Dumnezeu aude însă tot ce vorbim. Una dintre cele mai serioase consecinţe ale păcatului cu vorba este ace­ea că Dumnezeu nu ne mai ascultă rugăciunile. «Isus tă­cea». Studiul serios şi aprofundat al Sfintei Scripturi ne aju­tă să ne punem mâna la gură şi ne fereşte de pericolul de a-i jigni pe ceilalţi copii ai Săi. «Isus tăcea». Această tăcere l-a enervat pe Caiafa şi l-a speriat pe Pilat. Tăcerea lui Isus a fost un răspuns puternic la întrebarea lui Pilat. Poate tu vorbeşti mult cu Domnul, dar El tace. De ce tace? Nu tace oare pentru că aşteaptă în tăcere ca tu să faci ceva? Tu te rogi de exemplu: «Doamne, ia acest păcat de la mine!» E corect? Nu, deoarece şi tu trebuie să renunţi la acel păcat. Spune un «nu» hotărât la tot ce este păcat în viaţa ta! Atunci bucuria biruinţei îţi va inunda inima!

26 Mai

«… Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor ..» Evrei 1,2

Isus Cristos este moştenitorul tuturor lucrurilor. Ce a moştenit însă Isus Cristos? Tot ceea ce Adam a pierdut prin păcatul său. Din punct de vedere biblic ceea ce a pier­dut primul Adam prin neascultarea sa a câştigat al doilea Adam, adică Isus Cristos, prin supunerea Sa. El este moş­tenitorul tuturor lucrurilor. Poţi avea o moştenire pe pă­mânt, dar când mori trebuie să o laşi aici. Dacă însă eşti un copil al lui Dumnezeu născut din nou, devii moştenitor împreună cu Cristos: «Şi, dacă suntem copii, suntem şi moş­tenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moşteni­tori cu Cristos» (Rom. 8,17). Să cânte de bucurie inima co­piilor lui Dumnezeu! Acelaşi verset însă specifică: «dacă su­ferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi îm­preună cu El». Să «primeşti moştenirea» nu înseamnă au­tomat acelaşi lucru cu a «avea viaţă veşnică». Biblia promi­te: «Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică» (Ioan 3,36). Am primit viaţa veşnică prin credinţa în Isus Cristos. Cine este însă pregătit nu doar să creadă în Domnul Isus, ci şi să îl urmeze, adică să sufere cum a suferit El, acela va deveni şi moştenitor. De ce trebuie să suferi? Prin suferinţă Dumnezeu te dezleagă de gunoaiele pământeşti şi te leagă puter­nic de inima Sa. Prin suferinţă eşti pregătit pentru dum­nezeire.

27 Mai

«Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe?”» Ioan 14,9

Cunoaşterea din ce în ce mai profundă a Domnului Isus este vitală pentru fiecare copil al lui Dumnezeu. Când Sfânta Scriptură vorbeşte despre această cunoaştere, ea nu se referă la o cunoaştere mentală sau emoţională, ci la cu­noaşterea duhovnicească. Cunoaşterea în Duhul a Domnului Isus dă naştere în viaţa noastră la râuri de apă vie. As­pectul divin al cunoaşterii lui Isus Cristos este să te iden­tifici cu moartea Lui: «Şi să-L cunosc pe El, şi puterea învi­erii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui» (Filip. 3,10). Ce mesaj puternic! Cine Îl cunoaşte se identifică cu moartea Sa pe cruce, ceea ce în­seamnă sfârşitul domniei firii pământeşti şi al poftelor aces­teia. Acceptarea crucii de către firea noastră este cea mai dureroasă luptă! Te lupţi şi te frămânţi, şi totuşi nu-L cu­noşti pe Mântuitorul crucificat şi, evident, nici secretul crucii şi al triumfului Său: «S-a isprăvit!» (Ioan 19,30). Vic­toria asupra cărnii a fost demult câştigată. Trebuie numai să fii pregătit să mori cu El; trebuie să accepţi: «Ştiu, în ade­văr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească …» (Rom. 7,18) şi apoi să rămâi unit cu Isus pe cruce.

28 Mai

«Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El nu va fi dat de ruşine.»

1 Petru 2,6

Duhul Sfânt ne descoperă divinitatea lui Isus Cristos prin cele mai simple imagini. El este de nepreţuit în faţa lui Dumnezeu. Ce relaţie armonioasă, divină este între Ta­tăl ceresc şi singurul Său Fiu! Putem înţelege câte ceva des­pre această relaţie doar dacă ne raportăm la multele circum­stanţe în care Domnul Isus a vorbit despre Tatăl Său. Pu­tem oare înţelege ce a simţit când a strigat în durerea Lui cea mare: «Ava, adică: Tată!» (Marcu 14,36) sau (în sens opus) când vocea Tatălui s-a auzit din cer: «Acesta este Fiul Meu preaiubit» (Matei 17,5)? În lumina acestor fapte ne minunăm şi mai mult de cuvântul «Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu …» (Ioan 3,16).

Isus este piatra de temelie a Bisericii, fundamentul mân­tuirii oferite de Dumnezeu. Nimeni nu poate pune o altă temelie. Doar El, Mirele nostru iubit este piatra de temelie aleasă de Dumnezeu. Acesta este de altfel şi secretul alegerii celor ce-I aparţin, căci toţi cei care vin la El sunt şi ei aleşi, după cum găsim scris în versetul: «In El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii» (Efes. 1,4).

29 Mai

«Cinstea aceasta este, dar, pentru voi, care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi „piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului’, „o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere”.» 1 Petru 2,7-8

Isus a fost asemenea unei pietre lepădată de zidari. El a fost aruncat de constructori, adică de liderii spirituali din acele vremuri. Aşa a fost atunci, asa este şi acum! Mulţumim lui Dumnezeu că nu este respins de toţi oamenii! El alege şi foloseşte cu dragoste ceea ce este aruncat şi des­considerat de oameni. Priviţi, de exemplu, Betleemul: «cu toate că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda» (Mica 5,2) sau Nazaretul: «Poate ieşi ceva bun din Nazaret?» (Ioan 1,46). Chiar şi despre Domnul Isus este scris: «… dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El» (Isaia 53,3).

Isus a fost nu doar piatra lepădată de zidari, ci şi piatra încercată: «de aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată”» (Isaia 28,16). Cum S-a împotrivit El ispitelor? Adam a trăit într-o lume fără păcat şi a trebuit să asculte doar într-o singură privinţă, dar a eşuat. Cel de-al doilea Adam, Isus Cristos, a venit însă într-o lume întunecată şi pervertită de păcate. El a fost ispitit ca şi noi, dar a ieşit biruitor. Cine înţelege profunzimea acestor cuvinte? Isus a biruit prin două arme:

1. Cuvântul lui Dumnezeu: «căci este scris» (Matei 4,10) şi

2. pentru că a avut legătura de viaţa veşnică cu Tatăl Său.

30 Mai

«Şi nu vor suferi de sete în pustiurile în care-i va duce: ci va face să curgă pentru ei apă din stâncă, va despica stânca şi va curge apa.» Isaia 48,21

O, dacă ai înţelege că toate lucrurile pe care te bazezi sunt slabe, toate persoanele pe care te bizui te dezamăgesc, te părăsesc! De ce? Pentru că absolut toate lucrurile sunt trecătoare. Însă cine se sprijină pe Stânca Isus Cristos va fi la adăpost şi va dăinui veşnic, căci Mielul lui Dumnezeu es­te veşnic. El este stânca mântuirii din care curge apa vieţii. Vă amintiţi de stânca din pustie care a fost lovită de Moise până când au ţâşnit apele din ea? Cristos însuşi a fost acea stâncă! Ce imagine minunată! Stânca lovită de Moise, sim­bolul legii, astâmpără setea poporului cu apa proaspătă ca­re ţâşneşte din ea! Isus Cristos, care a fost lovit de lege pe cruce, este Stânca veşnică din care curge apa vieţii. El a spus: «Şi celui ce îi este sete, să vină. Cine vrea, să ia apa vieţii fară plată!» (Apoc. 22,17). Acest râu al vieţii curge ca un fir roşu prin întreaga Scriptură. Ezechiel l-a văzut şi a prorocit: «va trăi pretutindeni pe unde va curge râul» (Ezec. 47,9). Noi înţelegem ce este acest râu: este însăşi viaţa pe care Şi-a dat-o Isus pe lemnul crucii, sângele Său scump care a curs pentru noi. Ea este râul de viaţă de pe Golgota.

31 Mai

«Ochii tăi îl vor vedea pe împărat în strălucirea Lui.» Isaia 33,17

Când ne rugăm: «Doamne, mai este mult până vei re­veni pe norii cerului?» auzim răspunsul Domnului Isus în inimile noastre: «Voi veni când vei fi cu adevărat pregătit». Mă gândesc la textul din Apocalipsa 19,7: «soţia Lui s~a pre­gătit». Duhul Sfânt face ultimele pregătiri pentru mireasa Mielului, ca aceasta să fie cu adevărat gata să-Şi întâlnească Mirele ceresc. Întrebarea este dacă ne lăsăm noi cercetaţi si transformaţi de Duhul Sfânt prin intermediul Cuvântului viu al lui Dumnezeu, să îl vedem odată aşa cum este. Dom­nul nu este aşa cum tu ţi-L închipui sau cum L-ai simţit. Sfinţirea Sa, îndurarea Sa, frumuseţea Sa sunt nesfârşit de mari şi copleşitoare! Când Îl vom vedea, vom cădea în ge­nunchi în faţa Lui şi vom striga asemeni reginei din Seba: «iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus» (1 împ. 10,7). In acest context, porunca Sa capătă o semnificaţie deci­sivă, mai ales în zilele noastre: «Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul» (Evrei 12,14). Opreşte-te pentru un moment şi întreabă-te cu toată seriozitatea: pot eu oare să-L văd pe Isus aşa cum este El, în starea mea de acum?

———————————–

Sursa: 2 SURORI SI UN FRATE AU LUCRAT PENTRU ACESTE MEDITAȚII (dar și pentru celelate 13 Calendare),  SĂ LE ARANJEZE SI CORECTEZE, IAR “NOI” SĂNTEM DOAR POȘTAȘII.

MEDITAȚIILE  CLASICE AU FOST LUCRATE DE O SORĂ PARALIZATĂ DE MÂINI SI PICIOARE DIN SUEDIA, ADRIANA CAMPEANU- PETRESCU, CARE  ÎNSĂ A FOST PROMOVATĂ IN GLORIE 5 ANI ÎN URMĂ, ASTA E ÎNTÂMPLA  LA DOUA ZILE DUPĂ CE NE-A DAT PE Email  TOT MATERIALUL LUCRAT!

 SLAVĂ DOMNULUI ȘI PENTRU ACEASTĂ LUNĂ!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.