“Lasă-mă încă un minut!”

Elisabeta ILasă-mă încă un minut” – au fost ultimele cuvinte spuse pe  patul de moarte de  Regina Elisabeta I (1533-1603), considerată cea mai mare și mai importantă regină a Angliei din toate timpurile.

O coroana pe cap, un regat la picioare, milioane de lire in seifurile ei, iar Regina cerșea un minut! Ea a dispus de viața a milioane de oameni, dar nu a putut să o prelungească pe a ei cu nici un minut. Moartea sosise, trebuia să plece cu sufletul ei, dar își dadea seama că nu era gata de plecare în lumea de dincolo, căci nu era împăcata cu Dumnezeu (care este Regele “lumii” unde va ajunge și ea).

Se poate trăi fără Dumnezeu, dar nu se poate muri în pace, fără El – căci “Hristos în voi ESTE nădejdea slavei.” (Epistola către Coloseni 1:27)

Acel minut, pe care îl cerea Regina Elisabeta, era timpul minuscul de care avea nevoie ca să se împace cu Dumnezeu. Ea avusese de multe ori ocazia împăcării ei cu Creatorul ei, în fiecare zi din anii de maturitate (din cei 69 de viață). 

 Dar, cine ar putea spune câți oameni au, ca și Regina Elisabeta, ocazia în clipa morții, să mai ceară lui Dumnezeu (de care s-au  îndepărtat și L-au ofensat pe timpul vieții lor), un minut în plus, ca să obțină de la El iertarea păcatelor, acceptând … în sfârșit … jertfa depusă de Hristos? 

De ce au așteptat un timp așa de îndelungat?

Câte chemări ale conștiinței, ale cugetului lor, au primit și ei din partea lui Dumnezeu, de a veni la crucea Domnul Isus, Mântuitorul?

Noi, dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu! (2 Corinteni 5:21)

Dragilor,

Nu lăsați să treacă clipa potrivită pentru a  primi iertarea!  Fiecare lucru de sub soare își are vremea lui! “Astăzi este ziua mântuirii!” (spune Biblia) 

Nu vă împietriți inima! Nu amânați! Domnul te cheamă acum, până ești în viață, oricând și oricine poți pleca din această lume (un accident de mașină, de tren, de avion, un atac de cord, o înțepătură, o bacterie…). VINO AZI! NU AMÂNA!

   Cine nu primește ASTĂZI  oferta de dragoste a Mântuitorului Isus, mâine  îi va străpunge  inima realitatea îngrozitoare a unui prea târziu.

Biblia ne spune: “Iată că acum este ziua mântuirii!” (2 Corinteni 6.2)

O, Doamne, cum am vrea ca fiecare cititor să  strige către Tine, ca și psalmistul care spune: Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” (Ps.90.12)

O viață de om, de 70 ani, are 25.550 de zile. Însă, omului,  să se împace cu Dumnezeu nu-i trebuie o zi. Să găsească clipa și ceasul în care să vină ca un copil la Tatăl, pentru iertare, să-și recunoască vina că nu i-a dat cinstea de Tată, să-și plângă acum acest păcat!

Când i-a sosit ceasul, când Moartea-i cerea sufletul, Regina Elisabeta a Angliei cerea un minut!   Dar știți ceva? Cum a răspuns inima ta, Domnului, când El simțitor și plin de iubirea te-a căutat mereu, bătând la ușa inimii tale?

 Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine. (Apocalipsa 3:21)

Intr-o viață de om de 70 ani, sunt 36.792.000 de minute!

Nu greșim dacă spunem că Dumnezeu oferă omului prilejuri la infinit, pentru ca el  să vină să se împace cu El! 

Suflet drag, tu, ce vei face?

Mântuitorul Hristos spune în Cuvântul Evangheliei  “…pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară!” (Ioan cap. 6:37)

Slujitorii religiei de stat speculează fără rușine și abuzează familia omului care rămâne în urma celui luat de Moarte, cum că ei au putere să-l dezlege pe mort de păcatele lui, să-i scoată sufletul din locuința morților ca să-l mute în rai. Toate aceste servicii contra cost. ABUZ, MINCIUNĂ, FALS, Nimic nu se mai poate face după moarte: cum și-a rezolvat omul el însuși, relația lui cu Dumnezeu, pe timpul vieții, așa rămâne. Dacă s-a împăcat cu Dumnezeu, prin pocăință, va avea un loc în Rai (Ioan 14: 1-6)

La ce se poate aștepta însă omul care în 70 de ani (s-au cât va avea viața lui), nu-si ia nici măcar 5 minute timp pentru suflet. Și să citească cuvintele Mântuitorului din Evanghelia dupa Luca cap.16. să vadă  și să înțeleagă ce se întâmplă cu omul care ajunge în vesnicia de dincolo, dar  cu sufletul nemântuit!

Să știe tot omul și acest mare adevăr:

Dumnezeu nu trimite pe nimeni în iad, El vrea ca omul să nu ajungă în iad.  Alegerea, îți aparține. CE ALEGI?

C.T. Cristian

——————————————————————————–

Har din cer!

Pocăiește-te Omule!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.