Conferinţa de Apologetică BĂLŢI: 18-19 Martie 2015

poster-4-mc483rturii-_tiin_ifice-18-19-martie-bc483l_i-redactat„4 mărturii ştiinţifice despre existenţa lui Dumnezeu” 

Dumnezeu Și-a lăsat amprenta pretutindeni așa încât tocmai lucrurile create de El sunt o mărturie despre existența și lucrarea Lui. Şi ştiinţa mărturiseşte existenţa unui Creator inteligent!

În perioada modernă, de la începutul secolului al 18-lea, oamenii de știință au făcut progrese remarcabile în cunoașterea lumii care ne înconjoară – în biologie a fost observată celula ca și unitatea de bază din alcătuirea organismelor vii; în chimie au fost descoperite rând pe rând elementele chimice și moduri noi în care acestea se pot combina; în fizică Newton și Kepler au descifrat mișcarea astrelor pe boltă și au pus bazele mecanicii clasice. Se părea că știința este singura sursă validă de cunoaștere și că nu mai avem nevoie de Dumnezeu pentru a explica originea universului și a lumii vii – dar Dumnezeu Și-a lăsat amprenta pretutindeni așa încât tocmai lucrurile cerate de El sunt o mărturie despre existența și lucrarea Lui.

Miercuri şi joi, 18-19 martie 2015 vă aşteptăm între orele 17:00-20:00 la Biserica “Emanuel” din Bălţi la Conferinţa de Apologetică cu tema: “4 mărturii ştiinţifice despre existenţa lui Dumnezeu”!

Vorbitorul principal este preşedintele Societăţii Misionare Române, doctor în ştiinţe, Livius Percy.

Pentru detalii, contactaţi liderul de tineret, Arsenie Antoceanu – Biserica “Emanuel” Bălţi .

Mai multe detalii urmariti pe evenimentul creat pe FACEBOOK!

Sursa: http://www.stiricrestine.ro/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.