Gimnaștii îngroașă rândul pocăiților

4-5-alin-jivan_be8d179f6fPatru foști componenți ai lotului național au renunțat la sport pentru biserică

O campioană olimpică, o campioană mondială, un medaliat cu bronz şi o speranţă a gimnasticii, toţi patru foşti componenţi ai lotului naţional, au renunţat să facă performanţă pentru a se dedica religiei, iar acum activează în diverse culte.

Alin Jivan, acum în vârstă de 32 de ani, a luat medalia de bronz la Mondialele din 2005 de la Melbourne şi promitea să devină un nume mare în gimnastică. Însă a renunţat la a face performanţă, alegând să devină antrenor (e la secţia de gimnastică masculină a clubului Steaua Bucureşti) şi să se dedice bisericii. În 2007, Alin a trecut la cultul penticostal. De ce? “Până să fac acest pas, trăiam ca oricare alt băiat, acoperindu-mă de păcatele pe care nu le conştientizam atât de mult la vremea respectivă. De când am ales cale bisericii, lucrurile s-au schimbat radical. Acolo am descoperit cu adevărat credinţa în Iisus. Mama mea este botezată la penticostali, iar primul pas pe care l-am făcut în acest sens, al credinţei, a fost să merg la Biserica Betel din cartierul Crângaşi. Acolo am simţit cu adevărat care este menirea mea pe acest Pământ”, a explicat fostul gimnast pentru Libertatea. În timp, a mers chiar mai departe, implicându-se în viaţa de zi cu zi a cultului penticostal. “Împreună cu soţia mea am compus multe cântece pe care le-am dedicat lui Iisus”, a adăugat el.

Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/gimnastii-ingroasa-randul-pocaitilor

 

One thought on “Gimnaștii îngroașă rândul pocăiților

Leave a reply to Editor Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.