Omul ascuns al inimii

Sfâşiati-vă inimile, nu hainele.

Ioel 2:13

Sfâşierea hainelor şi celelalte semne exterioare ale emoţiilor religioase sunt uşor de manifestat şi adesea făţarnice. Să simţi adevărata căinţă este mult mai greu; în consecinţă, este mult mai rar întâlnită. Oamenii vor participa la cele mai lungi şi complicate ceremonii religioase, fiindcă acestea sunt pe placul firii.

Adevărata religiune, însă, este prea umilitoare, prea cercetătoare, prea interioară pentru gustul omului firesc. El preferă ceva mai ostentativ, mai bătător la ochi şi mai lumesc. Ceremoniile exterioare sunt confortabile pentru un timp; ochiul şi urechea sunt satisfăcute, egoismul este hrănit, şi îndreptăţirea de sine este umflată ca un balon. Dar ele sunt ultima amăgire, fiindcă, în clipa morţii, şi în Ziua Judecăţii, sufletul are nevoie de ceva mai substanţial decât ceremoniile şi ritualurile pe care să se sprijine. Despărţită de evlavia vitală, orice formă de religie este zadarnică.

Oferită fără o inimă sinceră, orice formă de închinare este o ruşine şi o batjocură pentru maiestatea cerurilor. Sfâşierea inimii este o operaţiune divină, şi este simţită solemn. Este o durere tainică experimentată personal, nu doar de formă, ci ca o lucrarea adâncă, mişcătoare a Duhului Sfânt în inima fiecărui credincios. Nu este o problemă despre care să vorbeşti şi pe care să o crezi, ci un simţământ adânc în inima fiecărui copil viu al viului Dumnezeu. Este foarte umilitoare şi curăţă păcatul în întregime; dar pe urmă, este o dulce pregătire pentru preţioase mângâieri, care nu ar fi putut să fie primite de un suflet mândru. Este şi distinctivă, fiindcă aparţine aleşilor lui Dumnezeu, şi numai lor.

Textul ne spune să ne sfâşiem inimile, dar ele sunt, în mod natural, tari ca marmura. Cum putem, deci, să facem acest lucru? Trebuie să le ducem la Calvar. Vocea Mântuitorului muribund a sfâşiat stâncile odată, şi este puternică şi acum. Duh prea Sfânt, fă-ne în stare să auzim strigătul de moarte al lui Isus, şi inimile noastre vor fi sfâşiate aşa cum îşi sfâşie oamenii hainele în vremuri de mare durere.

*

Îngrijeşte bine de oile tale, şi ia seama la turmele tale.

Proverbe 27:23

Orice om de afaceri înţelept îşi va verifica periodic compania. El îşi va aduce la zi facturile, va examina inventarul, şi va vedea dacă negustoria merge bine sau nu. Orice om care este înţelept în împărăţia cerurilor va striga: „cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima: încearcă-mă” (Psalmi 139:23). El va pune deoparte timp pentru cercetare de sine, ca să vadă dacă lucrurile sunt bune între Dumnezeu şi sufletul lui.

Dumnezeul căruia îi slujim este un mare cercetător de inimi. In vechime, slujitorii Săi Îl cunoşteau ca pe Domnul care cercetează inima şi examinează mintea copiilor Săi (vezi Ieremia 17:10). Ingăduiţi-mi să vă încurajez, în numele Lui, să vă cercetaţi cu răbdare şi să vă investigaţi solemn condiţia spirituală, ca să nu vă lipsiţi de odihna făgăduită. Vă implor să faceţi în seara aceasta ceea ce face orice om înţelept, ceea ce face Dumnezeu însuşi cu noi toţi. Cel mai bătrân sfânt să se uite cu atenţie la temelia credinţei lui, fiindcă părul alb poate acoperi o inimă neagră. Cei tineri să nu dispreţuiască cuvântul de mustrare, fiindcă mugurii tinereţii pot fi uniţi cu rădăcina ipocriziei. Când şi când, câte un cedru cade din mijlocul nostru. Duşmanul continuă să semene neghină în mijlocul grâului. Nu este dorinţa mea să introduc îndoieli şi temeri în mintea voastră; din contră, sper că vântul aspru al cercetării de sine vă va ajuta să le izgoniţi. Nu vrem să ucidem siguranţa, ci siguranţa firească; nu vrem să alungăm încrederea, ci încrederea în sine; nu vrem să distrugem pacea, ci pacea înşelătoare. Prin sângele preţios al lui Christos, care nu a fost vărsat pentru ca tu să fii ipocrit, ci pentru ca sufletele sincere să-L laude, te implor, cercetează şi uită-te, ca să nu spună despre tine la sfârşit ,MENE, MENE… TEKEL; ai fost cântărit, şi găsit prea uşor” (Daniel 5:25, 27). (Meditații de C.H. Spurgeon – primite prin Email)

*

TESTUL CREDINCIOŞIEI

Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. – Romani 8:28

Numai sufletul credincios crede că Dumnezeu este Cel ce rân­duieşte împrejurările din viaţa lui. Ne permitem libertatea de a acţiona cum credem noi privitor la situaţiile din viaţa noastră; nu credem că Dumnezeu le-a rânduit, deşi afirmăm contrariul. Tratăm întâmplările din viaţa noastră ca şi cum ar fi fost aranjate de oameni. A fi credincios în orice împrejurare înseamnă a fi credincios unei singure persoane – Domnului nostru. Dumnezeu ne pune în anumite situaţii şi deodată ne dăm seama că I-am fost necredincioşi prin faptul că n-am recunoscut că El le-a pregătit. N-am văzut care era scopul Său. Şi acea ocazie nu se va mai ivi exact aşa niciodată în viaţa noastră. Aici este testul credincioşiei. Dacă învăţăm şi ne închi­năm lui Dumnezeu în situaţiile dificile. El le va schimba într-o clipă, la timpul hotărât.A-I fi credincios lui Isus Cristos este lucrul pe care ezităm să-l facem astăzi. Suntem loiali lucrării, slujirii, oricărui lucru, numai să nu ni se ceară să-I fim loiali lui Isus Cristos. Mulţi creştini îşi pierd răbdarea când se vorbeşte despre credincioşia faţă de Isus. Domnul nostru este detronat mai deliberat de către lucrătorii creştini decât de către oamenii din lume. Dumnezeu este tratat ca o „maşină de binecuvântat” oameni, iar Isus Cristos este considerat doar un „lucrător” printre alţi lucrători.Important este nu atât ca noi să lucrăm pentru Dumnezeu, ci ca noi să-I fim atât de credincioşi Lui, încât El să-Şi poată face lucrarea prin noi. „Contez pe tine pentru o slujire extremă, fără nici o plângere din partea ta şi fără nici o explicaţie din partea Mea.” Dumnezeu vrea să ne folosească aşa cum L-a folosit pe Fiul Său. (Meditație de Oswald Chambers)

*

GĂSEŞTE-ŢI UN MENTOR. FII UN MENTOR !

„Va face şi el lucrările pe care le fac Eu”. (Ioan 14:12)

Domnul Isus a fost mentorul desăvârşit. El le-a spus ucenicilor Săi: „va face şi el lucrările pe care le fac Eu”. Dacă doreşti să ajungi la plinătatea potenţialului pus de Dumnezeu în tine, cere-i lui Dumnezeu mentorii potriviţi. Întotdeauna vei ajunge mai departe dacă ai un mentor bun care să te instruiască şi care să te stimuleze. Unii mentori ne sunt daţi pentru o scurtă perioadă, alţii pe viaţă, deci trebuie să ştii care e diferenţa. Cum recunoşti un mentor? Pe opt căi. Crezul unui mentor adevărat este acesta:

1) Sunt dispus să petrec timpul necesar pentru a zidi o relaţie apropiată cu ucenicul meu.

2) Mă oblig să cred în potenţialul ucenicului, să-i spun ce viitor extraordinar întrezăresc pentru el, să vizualizez şi să verbalizez posibilităţile vieţii lui.

3) Sunt dispus să fiu vulnerabil şi transparent în faţa ucenicului, sunt dispus să-i împărtăşesc nu numai calităţile şi reuşitele mele, dar şi slăbiciunile, eşecurile, căderile şi păcatele mele.

4) Sunt dispus să fiu sincer şi totuşi hotărât să confrunt erorile, greşelile şi domeniile de imaturitate ale ucenicului meu.

5) Mă oblig să fiu alături de ucenic în timpul încercărilor – chiar şi al încercărilor cauzate de el ca o consecinţă a ignoranţei sau greşelii. 6) Mă oblig să-l ajut pe ucenic să-şi stabilească scopuri pentru viaţa lui spirituală, pentru carieră sau lucrare şi să-l ajut pe ucenic să aibă propriul lui vis. 7) Sunt dispus să evaluez în mod obiectiv progresul ucenicului spre a-şi atinge scopul său. 8) Mai presus de toate, mă oblig să trăiesc cu credincioşie tot ce-i învăţ pe alţii. (Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi – primit prin Email)

*

“Fiul meu, nu dispreţui disciplinarea Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.”

EVREI 12:5

Duhul lui Dumnezeu îndeamnă pe cei credincioşi să primească disciplina Tatălui ceresc, nu numai spre binele, fericirea şi sfinţirea lor în vremea de acum, ci şi ca să-i pregătească pentru moştenirea împărăţiei care va veni.

În epistola către Evrei, Domnul Hristos este descoperit ca Moştenitor al tuturor lucrurilor şi noi credincioşii Lui suntem moştenitori împreună cu El, după cum este scris şi în Epistola catre Romani 8:17b: “Dacă vom răbda, vom şi împăraţi împreună cu El.” Domnul Isus Hristos este începătorul şi Desăvârşitorul credinţei noastre şi noi suntem chemaţi să mergem pe urmele Lui, pentru ca să atingem acelaşi scop slăvit: asemănându-ne cu El, să ajungem să împărăţim împreună cu El. Pentrucă nu suntem copii nelegitimi, Dumnezeu ne educă şi ne îmbogăţeşte viaţa prezentă ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui (vs. 10). În greceşte, cuvântul “sfinţenie” de aici, este singurul loc din Scriptură în care este folosit, având înţelesul de calitatea însăşi a sfinţeniei; ca a lui Dumnezeu. Acesta este scopul pentru care Dumnezeu ne pedepseşte (disciplinează) prin orice fel de mijloc pe care-l găseşte El necesar de a-l folosi, nu numai prin educarea noastră, prin Cuvântul Lui, dar şi pentru corectarea noastră. De aceea, cum spune versetul de azi, “să nu dispreţuim disciplinarea (pedeapsa) Lui şi să nu ne pierdem inima” dacă se pare că lecţia este lungă şi greu de învăţat.

Să fim siguri însă, că Tatăl nostru ceresc este în spatele fiecărei încercări, în spatele acestei şcoli a răbdării, pe care nu noi am ales-o şi care poate ni se pare nepotrivită cu voia Lui care ne iubeşte. Dar capitolul acesta de la Evrei, atât de important pentru noi, ne spune că “Domnul disciplinează pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care îl primeşte” (vs. 6). Să nu ne lăsăm învinuiţi de acuzatorul nostru, să nu ne descurajăm şi mai ales să nu cârtim, ci să ne străduim să înţelegem scopul pe care îl are în vedere Dumnezeu şi Tatăl nostru. În loc de a fugi de pedeapsă, de disciplină şi de a ne închide inima faţă de instrucţiunile Lui, în loc chiar de a rezista mijloacelor pe care le alege El, să supunem duhurile noastre, ştiind că este pentru binele nostru; ca Domnul Hristos să fie slăvit în noi. În felul acesta, Dumnezeu izbăveşte viaţa şi slujirea noastră de defecte şi obiceiuri care ţin de copilăria noastră spirituală şi această şcoală prin care trecem, produce în noi maturitatea spirituală la care suntem chemaţi (Ev. 6:1; Ef. 4:13).

Tatăl nostru ceresc doreşte fierbinte ca fiecare copil al Lui să fie însufleţit de dorinţa de a merge mai departe cu El care ne conduce de la o fază la alta, ca să ne umplem de toată plinătatea darurilor Lui, într-o viată de ascultare si biruinţă.

“Prin ascultare, un OM a biruit pe Satan. Ce exemplu pentru noi”

“Cea mai rea din toate pedepsele este, însă, când Domnul ne lasă să umblăm în căile noastre” J.N.D. (Mana de Dimineață)

*

Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi! Psalmul 50.15

Căile lui Dumnezeu

Cu ani de zile în urmă călătoream cu trenul. Am intrat într-un compartiment şi am luat loc la geam. Printre călători domnea o stare de spirit iritantă. Un bărbat ţinea pe genunchi o fetiţă de doi ani. De fiecare dată când aceasta voia să adoarmă, tatăl ei o scutura puternic până ce fetiţa începea să ţipe. O doamnă, care de mult timp se enervase observând acest lucru, nu s-a mai putut stăpâni. L-a numit pe acel bărbat inuman şi i-a dat de înţeles că ar trebui s-o lase pe micuţă să doarmă. Toţi călătorii au fost de acord cu doamna. Dar tatăl a răspuns liniştit:

– Trebuie să-mi ţin copila trează, căci a înghiţit ceva otrăvitor şi acum merg la un medic. Dacă o las pe micuţă să adoarmă, va muri.

Toţi călătorii şi-au schimbat în acel moment impresiile despre modul de comportare al tatălui fetiţei.De câte ori nu găsim şi noi în acţiunea lui Dumnezeu lucruri de neînţeles? Şi totuşi, sunt căile Lui, căi de înţelepciune şi de dragoste desăvârşită. Ferice de omul care a învăţat să se plece sub mâna tare a lui Dumnezeu, chiar şi atunci când inima nu înţelege sensul unei încercări! Problemele nu le putem rezolva singuri. De aceea să apelăm la Cel care a spus să-L chemăm în ziua necazului! (Din “Sămânța bună” – primită prin Email)