Pune granițe lumii virtuale!

200139_10151375248761955_765750343_nEvoluția tehnologică a amplificat toate lucrurile, partea mai puțin bună este că cei ce fac răul, prin tehnica de astăzi îl pot face mai mare; dar partea bună este că cei ce fac binele îl pot face și mai bine.

Așa văd eu internetul între oemenii de bine și mai ales între creștini 🙂 – ca un mijloc de amplificare a binelui. Căci și apostolul Pavel folosea cu mare impact și putere tehnica scrisului cu două mii de ani mai în urmă.

Dar nu vedem așa de multe epistole la alții așa cum le vedem la el, de aceea cred că dacă ar fi trăit astăzi, beneficiind de tehnica zilelor noastre, ar fi răsturnat lumea de astăzi cu susul în jos, de șapte ori mai mult ca atunci – Asia mică. Cred că aici se împlinește profeția lui Daniel care spune: ”Dar aceia din popor, cari vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămînea tari, şi vor face mari isprăvi.”  (Daniel 11:32) Acum se pot face isprăvi mai mari cum bine vedem la oamenii lui Dumnezeu de pe întreg pământul.

Se văd  și materiale care vorbesc de efectele rele și periculoase  ale internetului.

Emil Bartos Emil Bartoș – profesor, teolog și pastor –  a avut o întâlnire cu tinerii din București pe tema: Între internet și integritate.

Concluzia a fost că trebuie să-ți  pui granițe în utilizarea internetului, să stopezi promovarea răului prin calea virtuală, să-ți protejezi viața

  • Să pui graniță răului, să pui repere, limite acestuia.
  • Să nu sacrifici relațiile reale în favoarea relațiilor virtuale. Ține-le pe amândouă în echilibru!
  • Fă un raport corect între cât stai pe net și cât stai cu Domnul. Să fie așa cum trebuie!
  • Să ai evidențe clare că tu depinzi de Dumnezeu și nu de net.
  • Depistează constant sursele de păcătuire și eliminăle: recunoaște-le, cereți iertare, schimă-te și apoi mergi mai departe.
  • Păzește-ți simțurile, ia distanță gradual de ceea ce știi că te slăbește.
  • Sporește timpul de rugăciune din viața ta, trăiește curat și în lumină.

Dragi cititori,

Dacă vom urmări să ținem cont de  aceste reguli, și altele personale, ne vom putea folosi cu bine de acest instrument deosebit.

De asemenea, vreau să vă spun că apreciez prezența fiecăruia dintre voi pe net. Activez de mai mulți ani pe net și am avut perioade și perioade, am căutat să fiu oarecum constant și aici făcând ceea ce am considerat că este bine. Am văzut media de vârstă în sondajul din bara de alături. Am văzut activitatea foarte intensă pe lista de rugăciune, care în ultimul timp nu a fost la fel, dar asta înseamnă că poate reveni, dacă a fost așa odată, voi mai scrie pe tema asta. Apreciez darul unora dintre voi de poeți deosebiți, alții de tineri care inspirați pe alții prin personalitatea voastră. Unii cititori nu sunt așa expuși, dar știu că sunt acolo pentru că într-un fel sau altul au spus-o. Alții sunt oameni de o înaltă țiuntă spirituală. Sunt bucuros de voi toți și sper să ne ajutăm reciproc prin darul pe care Dumnezeu l-a dat fiecăruia dintre noi astfel încât să ne facem mai buni și nu mai răi.

Mă bucur de voi toți, cu toată dragostea și respectul!

Florin Stoica

Sursa: http://romoflorin.wordpress.com/2014/12/14/dragi-cititori/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.