Se impune „Fiilor Luminii” să influenţeze cultura şi spaţiul public. Mai ales în privinţa provocărilor majore cu care societatea seculară se confruntă. Există doar două opţiuni: fie „Fiii Luminii” biruiesc provocările secularismului, fie ele ne biruiesc pe noi. Cale de mijloc ori neutralitate nu există.
Există nădejde! Și iată că, din această privinţă, parvin veşti bune privind creștinii evanghelici din America, publicate săptămâna trecută
într-un studiu al cercetătorului Regnerus, sociolog şi profesor la Universitatea din Texas (Austin).
Marc Regnerus este creştin (catolic) şi unul dintre cei mai proeminenţi sociologi contemporani ai Statelor Unite. Când Regnerus vorbeşte, lumea ascultă. În sensul acesta raportul lui este bogat în informaţii şi nu dezamăgeşte.
Titlul Raportului este Relationships in America (“Relaţiile în America”). Este bazat pe informaţii obţinute de la 15.738 de respondenţi între 18 şi 60 de ani privind valorile, religia, sexualitatea, căsătoria, moralitatea şi alte subiecte similare. Unele concluzii sunt îmbucurătoare pentru creştini, dar unele dezamăgesc. Vestea bună este că majoritatea covârşitoare a creştinilor evanghelici care au participat la studiul lui Regnerus resping provocările seculare privind familia, credinţa, căsătoria, avortul şi moralitatea şi se identifică mai pe deplin cu învăţăturile Sfintei Scripturi privind aceste subiecte. Ei resping căsătoriile homosexuale, impuritatea sexuală, vizualizează mult mai puţină pornografie decât restul societăţii şi nu se conformează eticii sociale în vogă în zilele noastre. Evanghelicii constituie aproximativ 35% din populaţia Americii, iar influenţa lor în viaţa publică încă rămâne solidă. Concluzia lui Regnerus este că Evanghelicii Americii nu au nicio intenţie de a-şi schimba doctrina de dragul de a fi acceptaţi de societatea seculară.
Vă recomand un articol excepţional privind Raportul lui Regnerus, publicat pe 5 Decembrie în publicaţia catolică First Things. Titlul lui este Why Christians Care About Sex? (“Creştinilor le pasă de sexualitate”) şi poate fi citit aici: http://www.firstthings.com/…/12/why-christians-care-about-s…
