Dumnezeu nu ne dă niciodată discernă­mânt ca să îi criticam pe oameni, ci ca să mijlocim pentru ei.

Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi că suntem sătui de dispreţ. – Psalmul 123:3

Trebuie să ne ferim nu atât de mult de lucrurile care lovesc în credinţa noastră, cât de lucrurile care lovesc în caracterul nostru creştin. „… luaţi seama la duhul vostru, ca să nu vă purtaţi cu necredinciosie” (Maleahi 2:16). Atitudinea minţii are efecte uimitoare. Ea poate fi duşmanul care pătrunde direct în suflet şi ne îndepărtează gândurile de la Dumnezeu.

Există anumite atitudini ale minţii în care nu îndrăznim să ne complăcem; dacă o facem totuşi, descoperim că ele ne-au îndepărtat de la credinţa în Dumnezeu si, până când nu ne întoarcem la o stare de spirit liniştită înaintea Domnului, credinţa noastră în El este egală cu zero şi suntem stăpâniţi doar de încrederea în carne si în ingenuitatea omenească.

Fereşte-te de „grijile lumii”, pentru că ele sunt lucrurile care produc o stare de spirit rea. Extraordinar ce putere enormă au lucrurile simple ca să ne distragă atenţia de la Dumnezeu. Refuză să te laşi năpădit de grijile vieţii.

Un alt lucru care ne îndepărtează de Dumnezeu este dorinţa de a ne apăra dreptatea. Sfântul Augustin se ruga: „O, Doamne, scapă-mă de această dorinţă de a arăta că am întotdeauna dreptate“. Această atitudine a minţii distruge credinţa în Dumnezeu „Trebuie sâ mă explic, trebuie să-i fac pe oameni să mă înţeleagă”.

Domnul nostru n-a dat niciodată explicaţii: El a lăsat greşelile să se corecteze singure. Când descoperim că oamenii nu înaintează spiritual şi lăsăm ca această descoperire să se transforme în critică, ne închidem propriul nostru drum spre Dumnezeu. (Meditație de Oswald Chambers – primită prin Email)

***

Părtăşie cu EL

1 loan 1:6

Atunci când suntem uniţi cu Christos prin credinţă, suntem aduşi într-o completă părtăşie cu Cel în care am fost făcuţi una. Înteresele Sale şi ale noastre devin mutuale şi identice. Avem părtăşie cu Isus în dragostea Sa. Ce iubeşte El, iubim şi noi. El iubeşte sfinţii; şi noi îi iubim. El iubeşte păcătoşii; la fel facem şi noi. El iubeşte sărmana rasă de oameni care pier şi tânjeşte să vadă deşerturile pământului transformate într-o grădină a Domnului; la fel dorim şi noi. Avem părtăşie cu El în dorinţele Sale. El doreşte slava lui Dumnezeu; noi lucrăm pentru acelaşi scop. El doreşte ca sfinţii să fie acolo unde este El; şi noi ne dorim să fim cu El. El doreşte să izgonească păcatul; noi luptăm sub steagul Său. El doreşte ca numele Tatălui Său să fie iubit şi adorat de toate creaturile Sale; noi ne rugăm zilnic: „vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (Matei 6:10).

Avem părtăşie cu Christos în suferinţele Sale. Nu suntem ţintuiţi pe cruce, nici nu murim de moarte cruntă; dar, când El este prigonit, suntem prigoniţi şi noi. Este foarte bine să fii batjocorit de dragul Său, să fii dispreţuit fiindcă îl urmezi pe Mântuitorul, să ai toată lumea împotriva ta. „Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său” (Matei 10:24). Pe măsura puterilor noastre, avem părtăşie cu El în lucrarea Lui, predicând adevărul în popor prin fapte de iubire.

Mâncarea şi băutura noastră, ca şi a Lui, este „să fac voia Celui ce m-a trimis, şi să împlinesc lucrarea Lui” (loan 4:34). Avem părtăşie cu Isus şi în bucuriile Lui. Suntem fericiţi atunci când El este fericit, şi ne bucurăm de înălţarea Sa.

Ai gustat vreodată această bucurie, credinciosule? Nu există nimic mai pur, şi nici o desfătare mai mare în cer decât să cunoşti bucuria lui Christos împlinită în noi, pentru ca bucuria noastră să fie deplină. Slava Lui ne aşteaptă să ne completăm părtăşia, fiindcă biserica Sa va sta cu El pe tron, ca mireasă iubită şi regină.
***

Suie-te pe un munte înalt.

Isaia 40:9

Fiecare credincios trebuie să înseteze „după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu” (Psalmi 42:2), şi să dorească să urce pe dealurile Domnului, ca să-L vadă faţă în faţă. Nu trebuie să ne mulţumim să zăbovim în ceaţa din vale, atunci când ne aşteaptă culmea Taborului. Sufletul meu însetează să bea din cupa rezervată celor care ajung pe vârful muntelui, a căror frunţi sunt udate de roua cerului. Cât de proaspătă este roua munţilor, cât de curat este aerul de pe culme, cât de bogată este hrana celor care locuiesc pe înălţimi, a căror ferestre privesc spre Noul Ierusalim!

Mulţi credincioşi sunt mulţumiţi să trăiască ca nişte mineri în minele de cărbune, care nu mai văd soarele. Ei mănâncă praf ca şerpii, când ar putea să guste din mâncarea îngerilor. Ei se mulţumesc să poarte hainele minerilor, când ar putea să se îmbrace în veşminte regale. Lacrimile le brăzdează faţa, şi ar putea să se ungă cu ulei ceresc.

Sunt convins că mulţi credincioşi tânjesc în temniţă, când ar putea să se plimbe pe acoperişul palatului, şi să vadă „munţii aceia frumoşi şi Libanul” (Deuteronom 3:25). Ridică-te singur, credinciosule, din condiţia ta joasă! Leapădă lenea, letargia, răceala sau orice altceva se interpune în dragostea ta nepătată şi pură pentru Christos, Mirele sufletului tău.

Fă din El sursa, centrul şi circumferinţa întregului cerc de încântare a sufletului tău. Ce te face să rămâi în mină atunci când poţi sta pe tron? Nu trăi în valea sclaviei, atunci când ţi-a fost oferită libertatea muntelui. Nu te mulţumi cu realizările tale pipernicite, înaintează spre lucruri mai cereşti şi mai sublime. Aspiră la o viaţă mai înaltă, mai nobilă şi mai plină. Înainte spre cer!

Mai aproape de Dumnezeu!
Când vei veni acasă la ai Tăi, o Doamne?
Te aşteptăm, Mântuitor iubit!
O, vino mai aproape, mai aproape
Binecuvântă-i pe toţi cei ce te-au primit. (Meditații de C.H. Spurgeon, primite prin Email)

Sursa foto: http://www.luminadingosen.com/index.php?m=02&y=11&entry=entry110221-000000